Cu mult înainte de apariţia firească a colindătorilor tradiţionali, altfel de „colindători” au poposit prin apartamentele din Oraşul Otopeni.
Lăsând la o parte ironia tristă, adevărul este că se sparg apartamente şi în pofida recomandărilor noastre anterioare, din comoditate şi neglijenţă se continuă favorizarea tacită a infractorilor. Un exemplu elocvent este o zi de Sâmbătă a lunii în curs, când în jurul prânzului au fost sparte într-un interval foarte scurt de timp două apartamente situate la etajul doi al aceluiaşi bloc, fără ca niciun locatar să observe ceva suspect şi să anunţe imediat poliţia. O caracteristică comună a tuturor blocurilor din Otopeni este aceea că deşi uşile scărilor principale au interfoane, care se deschid oricum de către locatari fără a întreba cine sună şi pentru care motiv, uşile secundare de acces sunt descuiate şi de cele mai multe ori larg deschise, ca o invitaţie pentru infractori. Chiar dacă uşile apartamentelor au câte două yale, de regulă proprietarii încuie una singură la plecarea de acasă, gândindu-se ca nu cumva hoţii să obosească muncind prea mult.
Din cazuistică a reieşit că sunt preferate yalele ale căror butuci se află la vedere şi prin desprinderea şildurilor se creează suficient spaţiu pentru ruperea butucului, fără a mai fi nevoie de forţarea uşii pentru a pătrunde în apartament.
Vă recomandăm încă o dată să acordaţi atenţia cuvenită măsurilor de autoprotecţie a locuinţei dumneavoastră, inclusiv prin montarea unui sistem de alarmă, ţinând cont de faptul că deşi în cele mai multe dintre cazuri hoţii sunt prinşi, bunurile sau valorile sustrase sunt foarte greu de recuperat.

Având în vedere apropierea sărbătorilor de sfârşit de an, vă reamintim că în conformitate cu prevederile art. 31, alineat 21, din Legea nr. 406 din 09.11.2006, „confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T 1, T 2, precum şi a artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.
A mai trecut un an cu realizări dar şi cu neîmpliniri, pentru că acestea fac parte din realităţile vieţii, timp în care Poliţia Oraşului Otopeni a fost permanent alături şi în slujba comunităţii, beneficiind la rândul nostru de importantul dumneavoastră sprijin. La cumpăna dintre ani, colectivul Poliţiei Oraşului Otopeni vă doreşte „Crăciun Fericit” şi un An Nou mai bun decât cel care tocmai se încheie!

„LA MULŢI ANI OTOPENI!”

Agent șef principal Mircea Mârtâcu

La 24 noiembrie 1927 Ion I.C. Brătianu, liderul incontestabil al vieții politice a tinerei Românii Mari, pleacă din această lume lăsând în urma sa un gol imens pe scena publică românească, pe care reușise să o facă a fi cu adevărat una din marile scene ale vieții europene interbelice.
Ionel Brătianu (1864-1927), fiu al lui Ion C. Brătianu, artizan al României independente, a fost omul care a știut să pună mai presus decât propriile sale interese viziunea construcției unei națiuni moderne și puternice, a fost omul care întotdeauna s-a gândit nu la ce nu se poate face, ci la felul în care se poate realiza inclusiv ceea ce mulți dintre contemporanii săi defineau ca reprezentând „imposibilul”.
Ion I.C. Brătianu și-a gândit întreaga sa viață pornind de la principiul creștin al sacrificiului, principiu pe care l-a pus prin reforme economice și sociale în slujba binelui comun și prin acțiune politică și neîncetată veghe l-a dedicat luptei pentru unitate și afirmare națională.
Pentru oameni asemenea lui Brătianu nu contau deloc efemerele dispute politice, ci doar construcția care rămâne peste timp moștenire posterității și generațiilor ce vin. Ion I.C. Brătianu a gândit România ca pe o țară cu reale calități de jucător geopolitic activ și lider al acestei părți de Europă.
Ion I.C. Brătianu a fost cel care a făcut un adevărat tandem istoric cu înțeleptul și loialul Rege Ferdinand I, pe curajul și acțiunea primului și pe echilibrul și fermitatea celui de-al doilea clădindu-se nobilul edificiu al României Mari.

Citeşte mai mult...

În apropierea datei de 1 DECEMBRIE şi a împlinirii a 96 de ani de la Marea Unire, am datoria și obligaţia să scriu câteva cuvinte despre bunicul meu, Ilie Lazăr, cel care a avut ca motto pentru întreaga sa viaţă: „Credinţa, dragostea de ţară, fidelitatea şi onoarea!”.
Ilie Lazăr a făcut parte din elita intelectuală şi politică a românilor maramureşeni. Este urmaşul unor familii nobile din Maramureş și nord-vestul Transilvaniei, tatăl său, spre exemplu, fiind din familia Lazăr de Purcareţi, înnobilată în secolul al XVI-lea. În memoriile sale, publicate la Fundaţia Academia Civică, în anul 2000, Ilie Lazăr spunea: „Sunt descendentul a şapte generaţii de preoţi din istoricul Maramureş, ziditor de şcoli și biserici”.
Formaţia intelectuală a lui Ilie Lazăr a urmat calea specifică a elitei româneşti din Transilvania acelor vremuri. Şcoala primară şi primele clase din liceu le-a făcut la Sighet, iar apoi, clasele superioare de liceu le-a terminat la Lugoj, la un liceu prestigios pentru lumea românească a epocii. Ca o curiozitate, cel mai bun prieten din liceu a fost Traian Grozăvescu, mai târziu, prim solist al Operei din Viena. A urmat după liceu, cursurile facultăţilor de drept din Sighet, Cluj și Viena, fiind al şaselea doctor în drept al noii Universităţi româneşti din Cluj, înfiinţată după Marea Unire.
În ceea ce priveşte activismul său în politica naţională, el s-a manifestat prima dată când era în primul an de facultate la Sighet: a convocat la el, în satul natal, Giuleşti, Maramureş, o adunare cu sătenii, distribuindu-le mai întâi cărţi editate de ASTRA, iar, mai apoi, le-a vorbit despre drepturile neamului românesc. Autorităţile maghiare de atunci l-au pus în urmărire, pentru că „dorea să agite pe români, ca să se răscoale ca în 1848”. În perioada cât a fost pe front în armata austro-ungară s-a manifestat ca lider de opinie în problema naţională românească şi şi-a atras multe dojane și persecuţii milităreşti din partea ofiţerilor maghiari.

Citeşte mai mult...

Ziua de 7 noiembrie este una plină de încărcătură malefică pentru istoria umanității. Este ziua în care a avut loc putsch-ul bolșevic care a pus capăt guvernului provizoriu rus condus de Aleksandr Kerensky, socialist cu vederi reformiste care după abdicarea țarului Nicolae al-II-lea și după prăbușirea vechiului regim încercase fără reușită să mențină deopotrivă Rusia în Primul Război Mondial și să stabilizeze situația socială dintr-o Rusie care clocotea sub presiunea uriașă a unui întreg șir de de revolte și mișcări revoluționare ori anarhiste.
Bolșevicii, extrema stângă a mișcării socialiste revoluționare rusești, erau un grup social și politic total marginal și care nu cântărea foarte mult în contextul politic foarte agitat al Rusiei de atunci. Ei erau conduși de un personaj excentric, un teoretician fanatic al revoluției proletare și al sistemului „sovietelor” (formă de organizare politică bazată pe „sfaturi” ale muncitorilor și țăranilor) și creatorul structurii de partid concentrate pe figura „activistului profesionist” devotat în totalitate comenzilor primite pe linie de partid și care alături de ceilalți activiști contura imaginea a ceea ce s-a numit a fi „partidul comunist-avangarda clasei muncitoare”. Această teorie care admitea recurgerea la toate formele ilegale și chiar violente de acțiune publică, această teorie utopică și abrupt anti-sistem se va altoi într-un fel bizar pe teoriile sociologice, istoriografice, filosofice și economice enunțate de inventatorii comunismului modern, Karl Marx și Friederich Engels, având să poarte numele de leninism. Leninism de la fanaticul revoluționar și propagandist rus, Vladimir Ilici Lenin, individ care în cursul primăverii anului 1917 călătorește cu un tren german din Elveția spre casă, fiind sponsorizat cu o mare sumă de bani de statul german care dorea declanșarea unei revoluții în Rusia, spre a o scoate din război și neutraliza. Acesta ajunge la Petrograd unde în uralele grupului extremist din cadrul mișcării socialiste rusești, lansează „tezele din aprilie” care duc la radicalizarea discursului comunist și la ruptura definitivă cu ramura mai moderată și fidelă viziunii marxiste reprezentate de așa numiții „menșevici”.

Citeşte mai mult...

Vineri, 14 noiembrie, a avut loc o emoţionantă reuniune a profesorilor din toate generaţiile, organizată cu sprijinul Primăriei oraşului Otopeni, în eleganta sală a Clubului pensionarilor.
Au răspuns invitaţiei noastre învăţători şi profesori dragi, oameni ai şcolii care fac parte din istoria ei şi a acestei comunităţi: Elena şi Gheorghe Petcu, Nina Cojocaru, Elena Popescu, Ecaterina Ştefan, Rodica Fraseniuc, Teodora Cucu, Saviţa Badiu, Paraschiva Ioniţă, Maria Mija.
Ne-am bucurat împreună de muzica orchestrei copiilor din oraşul Otopeni, Mezzoforte, condusă de dl. Marian Alexandru, cu un repertoriu variat şi profesionist interpretat, ne-au însufleţit vocile tinere ale grupului folk Gaudeamus, condus de dna prof. Marina Liliana Farcaş.
Ne-am bucurat unii de prezenţa celorlalţi, ne-am promis să ne revedem în fiecare an, pentru că timpul trece cu folos doar dacă oamenii păstrează bucuria întâlnirii cu semenii.
Seria acestor întâlniri cu foştii profesori ai şcolii a început în 2007. Expoziţia de atunci, de la Centrul Cultural „Ion Manu”, cu tema „Şcoala din Otopeni la vremea amintirilor” a ilustrat activitatea didactică pe parcursul mai multor decenii, prin registre matricole (începând din 1880), fotografii (cea mai veche-din 1940), reviste, ziare, manuale, diplome, insigne etc. De atunci, cu sprijinul Primăriei, al locuitorilor oraşului nostru, arhiva de fotografii a şcolii s-a îmbogăţit considerabil, iar revista „InfoOtopeni” a publicat o parte însemnată a acestora.
Le mulţumim tuturor acelora care, prin sprijinul şi prezenţa lor, au realizat un eveniment emoţionant, memorabil. Le transmitem profesorilor noştri un mesaj de sincer respect şi recunoştinţă. Privim cu încredere noua generaţie de profesori, de idealurile cărora se leagă viitorul nostru, al tuturor.

Liceul „Ioan Petruş”, Otopeni
Foto: Sandu Eugen, Livia Trifu

Sportul şi politica nu au nimic în comun. Dar aceasta sună atât de banal, ca şi cum ai spune că iarba e verde şi curcubeul rogvaiv*. Ce să aibă fair play-ul cu zona de o moralitate mai primejdioasă decât Triunghiul Bermudelor?
În vreme ce campionii îşi respectă susţinătorii (c-aşa-i în sport!), sus-puşii ne tratează ca pe supuşii lor (c-aşa-i în politică!). În vreme ce campionii fac visurile noastre să devină realitate, politicienii fac realitatea să devină... coşmar! De o parte interes, de cealaltă... interese. Succese şi... „succesuri”.
Sportul adună oamenii, în timp ce politica pare să îi dezbine. De o parte campionii, de cealaltă oportuniştii urcaţi de un val, scufundaţi de următorul. Sportul e alpinism, iar politica surfing. Cel ajuns pe vârf de munte duce cu el drapelul naţiunii sale. Celălalt se supune capriciilor vremii şi vremurilor, ale valurilor, vânturilor şi curenţilor. Când să-şi facă un selfie în zbor, a şi dispărut în nisipuri mişcătoare.
Paiaţele momentului iau tot mai des faţa campionilor, doar-doar se auresc şi ei de nimbul gloriei eterne, pentru că politica este doar... sezonieră.
În timp ce mulţimea îşi duce pe umeri campionii, sus-puşii se caţără cu disperare pe umerii mulţimii, pentru că sus e cald şi bine, moale şi pufos, pace şi adăpost, dulceaţă şi vise plăcute, deci merită. Da, merită să facă temenele adânci, să întindă covorul de culoarea partidului până la circumscripţie,să zâmbească profesionist cosmetizat şi fals cordial de pe toţi stâlpii, să pupe mâna cu recunoştinţă pentru un vot oricum negarantat, că şi aşa nu-şi mai (re)cunosc apoi semenii pentru câţiva ani buni.

Citeşte mai mult...

În urmă cu 30 de ani, în anul 1984, apărea la editura Științifică și Enciclopedică din București, lucrarea „ISTORIA AVIAȚIEI ROMÂNE”.
Această carte, pe care o consider deosebit de utilă și valoroasă, prezintă pe parcursul a 742 de pagini, o sinteză atotcuprinzătoare și unitară a tot ce a însemnat aviația română, de la începuturi și până la data apariției volumului respectiv.
În colectivul de autori, ca și în cel al colaboratorilor s-au regăsit personalități și specialiști de mare valoare din domeniul aviației, profesori universitari, generali și ofițeri superiori ai armatei române, oameni de știință, cercetători și ingineri renumiți au contribuit din plin la elaborarea unei lucrări de referință, o adevărată „Biblie” a aviației noastre.
Am avut cinstea și plăcerea să-i întâlnesc și chiar să îi cunosc (mai mult sau mai puțin) pe câțiva dintre autori sau colaboratori; unii mi-au fost profesori la facultate și îi pomenesc ori de câte ori am prilejul, cu respect și recunoștință.
Din parcurgerea lucrării am reținut (cu mândrie și satisfacție) că numele localității noastre -enigmaticul, dinamicul și surprinzătorul Otopeni- a fost menționat de 21 de ori (iclusiv la „Indicele de denumiri geografice”).
Am selectat, prelucrat, rezumat și interpretat textele legate de Otopeni, astfel încât să fie pe înțelesul cititorilor nespecialiști în domeniul aviației.
Ce a rezultat se poate citi în continuare.

Citeşte mai mult...

Într-una din zilele începutului lunii noiembrie, frumoasă ca o zi de primăvară, cu un soare care a ridicat temperatura din termometru la peste 20 de grade, făcându-te să nu stai în casă, am ieșit, împreună cu 3 nepoți de-ai mei, în parcul din centrul orașului Otopeni. Nepoții au trecut la joacă, neștiind la care aparat să se oprească, iar eu m-am așezat pe o bancă. Pe o bancă alăturată stătea un bărbat care se uita mirat peste tot. Peste puțin timp, trece o persoană pe lângă noi, omul de pe bancă se ridică, merge la acea persoană, și-i aud vorbind:
- Tulai Doamni, măi omuli, da' nu ești tu Vasile din comuna... nu mai știu cum îi zâci, de lângă Binș, adică Beiuș Bihor, cari ai făcut armata la Otopeni, la unitatea de aviație, în 1974, că tari mult sameni cu iel?
- Ba eu sunt, dar de ce mă întrebi?
- Măi Vasile, io-s Grigore din Leheceni, di lângă Vașcău Bihor, fostul tău caporal, cari te-am scos d-atâtea ori când săreai, aproape în fiecare seară, gardul unității și te duceai la o mândră de-a ta, din Otopeni.
- Bată-te norocul, să te bată, măi Grigore, ce bucuros sunt că te-am întălnit, iată, după 40 de ani. Îmi aduc aminte de tine, colega, pardon, domnule caporal, dar nu te mai recunoșteam. Pe vremea aceea purtai mustață, acum te-ai schimbat, ți-au apărut și riduri pe față. Atunci eram tineri și frumoși, măi Grigore, mai ales eu, acum suntem bătrâni și urâți, mai ales tu!
- Vasile, văd că și amu te ții de poante. Dar, spune-mi cu ce baiuri (probleme) ai vinit în Otopeni?
- Dragă Grigore, mândra aceea pentru care săream eu gardul unității, și pe care o cheamă Ileana, mi-a furat inima, o iubeam și o iubesc foarte mult și după ce am terminat armata, la un an de zile ne-am căsătorit. Ea n-a putut să vină în Bihor, avea părinții bolnavi, așa că am venit eu aici și iată că aproape de 40 de ani locuim în Otopeni. Avem casa noastră, nu departe de unitatea de aviație, și doi copii, o fată și un băiat, căsătoriți și aranjați la casele lor. De la fiecare avem câte o nepoată, una-i aceea cu rochița roșie, care se dă în leagăn, Teodora o cheamă și are 11 ani. La început mi-a fost greu aici cu regățenii, dar cu timpul, m-am obișnuit. Dar pe tine, ce vânt te-a adus în Otopeni?

Citeşte mai mult...

Dacă e să vorbim despre securitatea alimentară a României, atunci trebuie să ne oprim amănunțit la cereale.
Suprafața agricolă din România este foarte fragmentată. Peste un million de proprietari dețin 9,65 mil. ha de teren arabil în suprafețe mici. Cea mai mare parte dintre acestea practică agricultura de subzistență. 900.000 de proprietari dețin 2,15 mil. ha cu suprafețe între 1 ha și 5 ha; 3,75 mil. ha sunt deținute de 188.000 proprietari cu suprafețe între 5 și 100 ha. Fermele cu suprafețe de 100-4.000 ha constituie 3,3 mln. ha din suprafața arabilă totală. Fermele mari cu suprafețe cuprinse între 4.000 ha și 60.000 ha sunt deținute de 50 de proprietari și constituie doar 450.000 ha.
Fiecare din noi își poate verifica imaginar acest lucru, dacă își amintește cui au arendat pământul părinții ori rudele din comuna unde s-a născut. În fiecare sat ori comună există 2-3 societăți agricole care lucrează loturi cuprinse între 200 ha și 4.000 ha și care produc în special cereale. Observăm că cea mai mare parte din terenurile agricole din România, peste 7 mil. ha, sunt lucrate de societățile agricole. Deci, principalii producători de cereale sunt autonomi și nu prea sunt interesați să coopereze. Ei nu își pot permite promovarea serioasă a produselor, depind de capriciile vremii, vând produsele ieftin și din câmp pentru a salva roada de dăunătorii din depozitele vechi și depășite. Societățile agricole, preponderent, nu sunt tentate să investească serios în plantații noi, tehnologii avansate, prelucrarea profundă a produselor cerealiere, pentru a evita în fapt, comercializarea de materii prime la export.

Citeşte mai mult...

Revoluţie, comparaţii și debusolare

Înainte de 1989 zburam deasupra ţării şi nu vedeam o palmă de pământ necultivat, iar acum, din zece milioane teren arabil, trei milioane de hectare, sunt nemuncite, mai mult decât suprafaţa cultivată cu grâu în 2011, în acel an grâul fiind cultivat pe două milioane de hectare. Se vedeau întreprinderi, instalaţii de irigat, ferme de păsări şi animale, iar acum toate-s ruine. Multe blocuri construite în acea perioadă, dar neterminate, sunt în acelaşi stadiu şi acum, iar zeci de mii de familii tinere n-au unde să locuiască. În acei ani, poporul o ducea greu, dar în Bucureşti era mai bine decât în celelalte oraşe din ţară. Aveam un pic de căldură, apă caldă, benzina era restricţionată, porţiile la produsele alimentare, care se dădeau pe cartelă, erau mai mari iar magazinele mai aprovizionate în comparaţie cu celelalte centre urbane. În 25 octombrie 1989, considerată în ultimi ani ziua recoltei, toate judeţele, în condiţiile în care nu aveau produse nici pentru locuitorii lor, au fost obligate să aducă şi să organizeze standuri cu legume şi fructe în pieţele din capitală. Populaţia din Bucureşti reprezintă o mare şi imprevizibilă masă eterogenă, o multitudine de oameni din toate colţurile ţării. Sunt şi străini, mai ales chinezi şi arabi în număr foarte mare. Au venit să se îmbogăţească pe spinarea românaşilor, fiindcă au văzut că legiuitorii şi guvernanţii noştri acţionează mai mult pentru binele străinilor şi al şmecherilor decât pentru binele poporului.

Citeşte mai mult...

FILE DE ISTORIE RECENTĂ
Monica Macovei – o fanatică a justiției și a statului de drept
(Exercițiu de admirație)

„Fanaticii” – astfel se intitulează cartea tânărului jurnalist Vlad Mixich, apărută la Editura Humanitas, în 2011. Titlul frapeză imediat și gândul te duce, în mod automat, la ideea că acest volum va fi unul de analiză politico-istorică, în care sunt prezentate, analizate, disecate la rece portretele tiranilor Istoriei. Dar nu, nu este așa! Căci surpriza vine abia după ce o răsfoiești mai atent și observi, bunăoară, că subtitlul se intutlează în felul următor: „Portretele a zece oameni cu vocație”. Iată, mi-am zis, ce idee strălucitoare de a schimba semantica termenului „fanatic”; dintr-un sens al răului, desemnând o gândire închistată, limitată și deseori violentă, care a dat la iveală marile totalitarisme ale secolului XX (unul dintre acestea fiind comunismul, îmbibat de ideologia marxistă, ulterior marxist-leninistă sau ramificațiile ei chineză, titoistă, etc, etc.), s-a metamorfozat întru-unul al binelui pur, gratuit. Redau, pentru a proba acestă scurtă afirmație, chiar vorbele autorului: „«Fanatic» este un cuvânt periculos și poate fi manevrat fără riscuri doar în mediul steril al corectitudinii politice. Dar, în timp ce scriam despre personajele acestei cărți, i-am descoperit nuanțele și surprizele ascunse. (...)

Citeşte mai mult...

ALTARUL IUBIRII

Pângărit de către iude
Suflet negru și hain
Glas de clopote când bate,
Ei cu stânga se închin’.

Acest neam de farisei
Înțărcați cu mătrăgună,
Tagma-ceasta de căței
Vorba Domnului îngână.

Activiști de spiță veche,
Cuib de viespi încă mai speră,
Pișicheri fără pereche,
Să înceapă altă eră.
Cum nu cred în cele sfinte,
În iubire și altar,
Au mințit, dar fără minte.
Fug de crucea de stejar.

Vin, aprind o lumânare
Când slujba-i televizată,
Fac mătănii la altare.
Se crucește lumea toată!

Vasile Alecsandri
(n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova - d. 22 august 1890, Mircești, județul Iași.)

A fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848.
În 1863 ia naștere la Iași Societatea „Junimea”, al cărei membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al Societății literare române, devenită Academia Română.

Bradul
de Vasile Alecsandri

Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se pierde
Ca o fantasmă geroasă,

Şi priveşte cu-ntristare
Cum se primblă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu şapte cojoace.

El se scutură şi zice:
“În zadar tu, vrăjitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fără soare.

În zadar îngheţi pământul,
Ucizi florile şi stupii
Şi trimiţi moartea cu vântul
Şi trimiţi foamea cu lupii.

În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o încheagă,
Şterge urma pe cărare
Şi de mine țurțuri leagă.

În zadar aduci cu tine
Corbul negru şi prădalnic,
Şi din codrii cu jivine
Faci să iasă urlet jalnic.

În zadar, urgie crudă,
Lungeşti noaptea-ntunecoasă
Şi, râzând de-a lumii trudă,
Scurtezi ziua luminoasă.

În zadar îmi pui povară
De zăpadă şi de gheaţă.
Fie iarnă, fie vară,
Eu păstrez a mea verdeaţă!

Măsuri de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate la mijloacele de încălzire
- se interzice utilizarea instalaţiilor de încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi lăsarea lor în funcţiune, nesupravegheate sau în grija copiilor; nu supraîncălziți sobele, nu puneți rufe la uscat direct pe sobă;
- centralele automate pe gaz se verifică obligatoriu la termen de persoane autorizate; sunt interzise orice fel de improvizații sau intervenții neautorizate la sistemul de protecție sau de evacuare a gazelor arse;
- respectaţi distanţele de protecţie dintre sobele şi materialele combustibile;
- amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică (tablă metalică de 70x50 cm), aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală direct pe podea a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;
- eventuala încălzire a adăposturilor de animale sau a grajdurilor este admisă numai dacă sunt folosite sobe fixe din cărămidă, sau mijloace cu acumulare de căldură, care se alimentează din exteriorul acestor încăperi, ori prin instalaţii de încălzire centrală; sunt interzise orice improvizatii;
- se interzice folosirea sobelor cu cenuşarele defecte, ori cu uși care nu se închid;
- este obligatorie curățarea și verificarea periodică a coșurilor de fum și repararea burlanelor de către personal specializat şi autorizat;
- cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, iar în condiţii de vânt se vor stinge cu apă.

Citeşte mai mult...

Florin este cunoscut multora dintre noi: îl vedem în căruciorul cu rotile, împins de mama sa. Tetrapareza spastică îl împiedică să desfășoare multe activități de bază, dar e dus la școală și folosește un computer.

Un medic i-a dat de curând șanse mari de ameliorare a spasticității, prin operații și recuperare medicală. Pentru prima operație din Noiembrie are nevoie de 1850 euro.

Cu oricât puteți contribui, este de mare folos.
RO87 BTRL 0500 1201 L155 02XX, deschis la Banca Transilvania, sucursala Otopeni.

Furnică Irina Daniela

Teodora Nectaria Șerbănescu are acum un an și nevoie în continuare de ajutorul nostru, al oamenilor cu suflet.
S-a născut pe 5 noiembrie 2013 cu o boală genetică de piele, numită Nev Congenital Gigant cu leziuni satelite pe tot corpul. Această boală pune viața Teodorei în pericol dacă nu este tratată la timp, prezentând risc crescut de cancer de piele.
Tratamentul constă în mai multe intervenții chirurgicale, care nu se pot face la noi în țară, astfel Teodora trebuie să se opereze în străinătate, SUA Chicago, acolo unde Dr. Bruce S. Bauer deja i-a făcut primele două intervenții Teodorei în data de 22.04.2014 și 18.07.2014, care au costat aproape 40.000 $ cu drum, cazare și tratament.

Citeşte mai mult...

Ne exprimăm nemulțumirile, frustrările, furiile și ofurile, fie că sunt reale sau „de fițe”. Cei din jurul nostru trebuie să afle că ne-am trezit prost dispuși, că dușul nu avea presiune, că în cutie nu era suficient lapte pentru cafea, că metroul era plin ochi, că… . Ne-am obișnuit să reperăm și să gonflăm toate „petele” unei zile. Pare că am avea un radar special construit pentru depistarea grozniciilor și o lupă cu care supradimensionăm orice insignifiantă neplăcere.
Trăim sub zodia codurilor de alertă terifiant colorate! Nu mai ninge ca în povești, ci în coduri portocalii. Nu mai cad ploi sănătoase, ci sunt averse severe, aducătoare de coduri galbene.
Epidemii umane sau animale, avertizări, fenomene amenințătoare având proveniențe necunoscute, atacuri teroriste, meteoriți, spaime la tot pasul, auzul, văzul! Totul în jurul nostru este o stare de urgență. Cum să fii neinfectat? Avem și noi mini-panicile noastre - s-a vărsat cafeaua; hipodezastre - m-am certat cu colega; calamități pitice - s-a spart țeava de la baie. Fiecare dintre noi este redactorul propriului jurnal de la ora 19!
Am bănuiala că ne și place să trăim așa. Astfel, ne permitem să spunem că suntem oameni ai momentului, ancorați în realitate, lipsiți de riscul de a fi manipulați, călcați în picioare, respinși, ignorați. Astfel, credem că ne păstrăm inteligența și starea de luptă. Și atunci, de ce oare, când cade cortina peste ziua trăită „in fire”, suntem dezamăgiți, obosiți, nefericiți?
Emil Cioran se întreba: „Ce blestem o fi pe capul unora de a nu se simți bine nicăieri? Nici cu soare, nici fără soare, nici cu oameni, nici fără oameni?” Blestem! E un cuvânt greu!
Putem întrerupe șirul comportamentelor caustice? Merităm să spulberăm blestemul gândurilor autodistructive? Sigur că da! Putem practica fericirea în fiecare zi, cu stăruință și răbdare.

Citeşte mai mult...

„După sănătate, pe locul al doilea stă libertatea”
Corneliu Vasilescu (pictor, n. 1934)

„Invidia este o declaraţie de inferioritate.”
Napoleon Bonaparte (lider politic și militar, 1769-1821)

„Am descoperit că atunci când iubești viața, viața te iubește și ea la rândul ei.”
Arthur Rubinstein (pianist, 1887-1982)

„Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane.”
Bill Meyer (artist, n. 1942)

„Gândirea pozitivă, spre deosebire de cea negativă, te va determina să faci orice lucru mai bine.”
Zig Ziglar (scriitor, 1926-2012)

„Peste douăzeci de ani o să fii mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Aşa că mergi în larg. Prinde vântul în pupă. Explorează. Visează. Descoperă.”
Mark Twain (scriitor, 1835-1910)

„Ceea ce respingi, persistă.”
Carl Gustav Jung (psiholog, 1875-1961)

„Nu mă voi alătura niciodată mișcărilor anti-războinice. Invitați-mă doar dacă este vorba de mișcări pentru pace.”
Maica Tereza (călugăriță, 1910-1997)

După o lungă perioadă în care nu au fost săvârşite fapte antisociale pe raza Oraşului Otopeni, în această lună au fost înregistrate două furturi din magazine amplasate în centrul localităţii, unde de regulă există prezenţă umană permanentă inclusiv pe timpul nopţii, când au avut loc furturile. Ţinta predilectă a autorilor au fost ţigările, marfă uşor vandabilă şi simplu de transportat în bagaje de mână.
Deşi se depun eforturi însemnate pentru identificarea şi prinderea autorilor furturilor, rezultatele pozitive se lasă încă aşteptate din cauza lipsei oricărei semnalări sau informaţii de la membrii comunităţii noastre.
După comiterea furturilor, autorii s-au deplasat pe stradă fără niciun fel de teamă că cineva ar putea să anunţe poliţia, fapt ce arată lipsa de interes pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă nu cunoaştem persoanele respective ori prezenţa lor în zonă ar putea fi considerată suspectă.
Din nou facem apel la spiritul dumneavoastră civic pentru semnalarea persoanelor suspecte, mai ales a celora care nu îşi justifică prezenţa în zonele unde locuiţi.

Citeşte mai mult...

În noiembrie 1996 aveam doar 11 ani și l-am văzut de acasă, la televizor, pe președintele Emil Constantinescu de la balconul Universității București în marea euforie publică a alegerii sale cum avea să facă o afirmație care va rămâne întipărită în mintea copilului de atunci: „Nu vor mai fi generații de sacrificiu, vremea generațiilor de sacrificiu a trecut!” M-am uitat cu speranță și mirare la acest om care părea să promită generației tinere de atunci, dar și generaţiei foarte tinere a acelor clipe, generația din care fac parte, ieșirea românilor de sub ceea ce cronicarii medievali defineau de multe secole a fi statul omului „supt vremi”. Părea că pentru românii anilor 2000 se întrezărește un fel de sfârșit al istoriei à la Fukuyama, o ieșire la liman a unei țări în care o treime din populaţie trăise trauma celui de-al Doilea Război Mondial încheiat cu ocupația sovietică și în care, cu excepția preșcolarilor, mai toți cetățenii de atunci simțiseră pe pielea lor ceea ce a însemnat regimul totalitar comunist.
Din păcate, anii care au trecut repede nu au făcut decât să contrazică teoria entuziastă a președintelui Constantinescu. Generația noastră, generația celor născuți în climatul de frig-foame-frică al anilor 80, generația copiilor anilor 90, ani ai speranței și freamătului intens politico-social, se găsește și ea la rândul ei atrasă în malaxorul generațiilor de sacrificiu. Suntem, domnilor, o generație de sacrificiu „high-tech”, o generație care, deși folosește cele mai revoluționare și S.F. inovații ale tehnologiei informației, care deși este în proporție de peste jumătatea licențiată universitar și puternic legată de lumea cosmopolită a postmodernității, are dificultăți în a-și întemeia o familie mai mare decât aveau străbunicii noștri în perioada interbelică, suferă de o rată reală a șomajului care se învârte undeva în jurul cifrei de 40% și este bântuită de sindromul lipsei de orizont și al incapacității de a răzbi într-un mediu social antivaloric și neconcurențial. Deseori, tineri români onești și cu frică de Dumnezeu, după 18 ani de școală temeinică, se văd nevoiți să-și caute viitorul făcând munci mult inferioare pregătirii lor în țări străine. Guvernările ultimilor ani nu au știut sub nicio formă să ia măsurile care ar fi putut face eliberarea generației 21-35 de ani de astăzi de sub stigmatul „sacrificiul istoric”: stimularea mediului antreprenorial în vederea creșterii numărului locurilor de muncă, oferirea unui climat de reală egalitate de șanse, dezvoltarea mediului concurențial în economie și cultură, încurajarea valorilor autentice din societatea românească și mai presus de orice, investiția în educație și în cercetare. În loc să fie promovate adevăratele valori, cei care s-au perindat pe la guvernare, cu mici excepții, nu au făcut decât să mențină și întrețină rețelele clientelare ale statului neocomunist și să tolereze proliferarea în societatea românească a 2 fermenți de dezagregare morală: șmecheria și parvenitismul.

Citeşte mai mult...