REÎNTOARCEREA LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU

Vizionarul, arhitectul liric, ce îmbrățișa o lirică spumos-subiectivă, ego-focalizată, ego-centrată, excepționalul scriitor ce reinventa limbajul poetic într-o manieră unică, așa cum nu o mai făcuseră în literatura română decât Eminescu, Arghezi, Nichita, este structural altul în „Nimic“.
Nimic este noul său volum de versuri, apărut în 2010, de pe coperta căruia ne privește, având o postură spiritualo-yoghistă, percutant și distant, ironic și totodată afectuos, chiar... Mircea Cărtărescu. Cartea, de o remarcabilă frumusețe grafică conține poeme scrise între anii 1988 și 1992. Trebuie să îmi iau libertatea de a îndrăzni să mărturisesc că am citit poemele cu o mare strângere de inimă, nu fiindcă nu eram obișnuit cu masochismul autorului (mai ales din cele două volume ale Jurnalului său), ci fiindcă rareori am întâlnit o mai mare tristețe metafizică cauzată de o pronunțată criză de creație, de disperarea de a nu mai crede în nimic ( iar cuvântul acesta-nimic!). Restrângând de la bun început sfera analizei, sunt ispitit să cred că, de fapt (cu riscul de a simplifica grosolan lucrurile!), acestă plachetă de versuri cristalizează existența a două naturi creatoare dihotomice, duale, profund antinomice: pe de-o parte, vechiul Cărtărescu, cel din volumele „ Poeme de amor”, „Totul” sau „Levantul”(iată o poezie ce îmi vine brusc în memorie: „un timp am fost atât de apropiați amândoi / încât îmi aminteam episoade din copilăria ta / și visam visele tale / și când tu îți mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala / eu schimbam fețe-fețe.../ un timp am fost atât de fericiți amândoi / încât stăteam la facultate în aceeași bancă / și fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire/ decât marile descoperiri geografice. / și apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei / magazinele cu frapéuri, furouri și doftorii din pasaj / cei o sută cinci zeci și patru de centimetri ai tăi / măturau asfaltul în fața noastră / și spintecau cu lanternele întunericul bulevardului / în dreptul teatrului foarte mic / și îți cărau în memorie alte glasuri, alte încăperi...(...)“ și la antipod - o mostră de lirism din Nimic: „Sunt atât de trist / e o zi tâmpită de noiembrie idiot. / se-aude doar zumzăitul frigiderului aici în bucătărie / și ceasul care ticăie. sunt al dracului, / al dracului de trist. // nu mai vreau să fac literatură/ n-o să mă mai prefac că văd cosmosul. / o să mai trăiesc 30 de ani / și-apoi o să agonizez și-o să mor / și n-am să fiu un corp astral în altă lume (...)“ (Sunt atât de trist). Diferența este colosală: de la o poezie încrezătoare, capabilă să străpungă lumea în două, năzuind a fi un imens receptacul pentru suferințele, bucuriile, tristețile și monotoniile lumii, la o ceartă serioasă cu ea (și chiar cu literatura!). De fapt, volumul îmi pare că stă sub semnul unei rupturi violente față de poezie, a demascării puterii, infatuării și capriciilor ei.

Citeşte mai mult...

Etapele biologice ale fiinţei umane constituie un proces ireversibil. O maximă autohtonă sună astfel: “Cine nu are bătrâni să-şi cumpere”.
Dacă nu există respect şi concordie între generaţii, oamenii se dezumanizează.
Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi al bunicilor noştri, al persoanelor de vârsta a III-a (aceia care la rândul lor ne-au făcut ceea ce suntem azi), pentru a-i ajuta pe bolnavii cu dizabilităţi, Alzheimer, handicap, CĂMINUL SF. DUMITRU vă stă la dispoziţie.
Situat în B-dul Pipera nr. 55A, oraş Voluntari, judeţ Ilfov, căminul este o locaţie primitoare, dotată cu aparatură medicală şi personal de specialitate.
Vă stau la dispoziţie medici, asistente medicale, infirmiere, personal auxiliar. Angajaţii sunt persoane cu experienţă în domeniul activităţii cu vârstnicii, manifestă ocrotire, respect, ajutor permanent şi diferenţiat. Bolnavii sunt supravegheaţi nonstop (ziua şi noaptea).
Căminul beneficiază de două corpuri de clădire, deţine camere spaţioase şi luminoase, cu orientare spre Răsărit. Curtea căminului este o adevărată grădină, spaţiu verde, gazon, flori înmiresmate, plante agăţătoare. Când starea timpului permite, vârstnicii se delectează pe balansoare, au la dispoziţie bănci, fotolii şi biciclete medicale. Pot juca table, tenis de masă, şi totodată pot să se relaxeze la piscină.
De asemenea sunt atraşi de frumuseţea şi penajul deosebit al păunilor(păsări adăpostite în cuşti speciale), ceea ce îi încântă.
Difuzoare adaptate condiţiilor asigură bolnavilor o muzică plăcută cu efecte relaxante

Citeşte mai mult...

Primăria oraşului, preocupată permanent de aspectul urbei, a cerut tuturor factorilor responsabili, să ia măsurile necesare pentru a preveni problemele ce le-ar putea cauza temperaturile ridicate din cursul zilei, urmate seara de intensificări de vânt, averse, descărcări electrice şi chiar grindină.
S-a solicitat operatorilor din zonă să intensifice programul de curăţenie stradală şi să degajeze rigolele şi gurile de scurgere de deşeurile necontrolate (frunze, crengi etc.), iar echipelor ApaNova şi URBAN, să fie pregătite la nevoie pentru intervenţie promptă cu pompe şi vidanje pentru a degaja eventualele acumulări de apă din zonele mai joase şi să verifice zonele inundabile. Deasemenea să fie pregătiţi pentru a degaja străzile şi îndepărta eventualele crengi rupte de vânt.

Citeşte mai mult...

„Să vezi până departe este una, să mergi departe este alta.”
Constantin Brâncuși (sculptor, 1876-1957)

„De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.”
Constantin Noica (filosof, poet, 1909-1987)

„Când cortina cade, comentariile sunt de prisos...”
Constantin Cristescu (politician, general, 1866-1922)

„Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui.”
Părintele Constantin Galeriu (preot, profesor de teologie, 1918-2003)

În ultima perioadă au fost reclamate furturi din apartamentele unor blocuri ale căror uşi sunt prevăzute cu interfon, printr-un mod de operare deosebit constând în ruperea butucului uşii de acces în apartament. Apartamentele au fost alese în funcţie de gradul de dificultate al yalei, fiind preferate cele cu mecanism simplu şi uşile cu o singură yală. O uşă cu un sistem de yale mai performant face dificilă forţarea şi smulgerea butucului iar existenţa celei de-a doua yale pe uşă îngreunează şi mai mult pătrunderea în apartament, autorii fiind presaţi de timp şi riscând apariţia unor persoane în scara blocului.
Din analiza modului cum au fost comise furturile, a rezultat faptul că au avut loc pe timpul zilei, aproximativ în jurul prânzului, iar autorii au intrat în scara blocului apelând la întâmplare codul unuia dintre apartamente. Cu ocazia cercetărilor efectuate, niciun locatar nu a putut da relaţii despre autorii furturilor, motivând că după ce au deschis uşa scării blocului unui necunoscut, nu au ieşit pe scară să vadă cine anume este şi mai ales ce face în scara blocului.

Citeşte mai mult...

Amedeo Preziosi a fost un reputat pictor maltez care a excelat prin acuarelele sale. După ce a făcut studii de pictură la Paris s-a stabilit definitiv în 1842 la Istanbul unde s-a casătorit și a avut patru copii.
Născut: 2 decembrie 1816, Valletta, Malta
Decedat: 27 septembrie 1882
Studii: Școala Națională Superioară de Arte Frumoase
Târgul Moşilor (denumit şi Moşii, Târgul din mai sau La moşi) a fost un bâlci organizat anual în Bucureşti, în zona Obor. Începea de la jumătatea lui mai şi dura aproape o lună de zile. La început era o manifestare cu caracter religios, de pomenire a morţilor, în timp, transformându-se într-una din marile ocazii de întâlnire, distracţie şi de comerţ de peste an. Târgul a fost evocat în numeroase scrieri, picturi, fotografii şi cântece.

Suntem în postul care întâmpină Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare creștină. De aceea în acest scurt articol voi vorbi despre aspectele sociologice care îmbracă într-o manieră mai mult ori mai puțin corectă felul în care se raportează la acest moment fundamental al vieții creștine.
În primul rând, Învierea Domnului ori Paștele nu este o serbare mondenă. Unul dintre cele mai perfide practici cu adânc iz anticreștin sunt petrecerile bahice organizate în diverse baruri și localuri în Sfânta Noapte a Învierii ori chiar în Vinerea Mare a Prohodului Domnului, Vinerea Seacă, precum i se mai spune în popor, fiind o zi dedicată postului negru. Acest tip de petreceri au fost prima dată inițiate de secția de propagandă a PCR în colaborare cu UTC înainte de 1989 în întenția de a ține tinerii departe de Biserică și a-i atrage spre otrava ateismului marxist-leninist.
Paștele, înțeles prin acest întreg ciclu sacru pe care restrâns îl putem încadra între Florii și Izvorul Tămăduirii, iar în sens extins cuprinde întreg postul, încheindu-se cu ziua Înălțării Domnului, este o perioadă deopotrivă a mărturisirii și a trăirii interioare, o vreme în care locul omului creștin este în Biserică, poate mai mult decât oricând în timpul anului. Așadar pentru omul creștin o interiorizare spiritualistă de tip oriental este lipsită de sens iar contemplația dinamică a spiritului ortodox este stare care se recomandă în această Biserică. Locul creștinului la acest moment de sacralitate este alături de Dumnezeu în comuniune cu ceilalți semeni ai săi.

Citeşte mai mult...

Toma Boată s-a născut în anul 1871. Devenit avocat pledant, autorul de poezie Toma Boată va cumpăra la vârsta maturității, în anii '20 ai secolului trecut o proprietate funciară în comuna Otopeni, satul Otopenii de Jos unde va întemeia o întinsă și bogată exploatare agricolă. Bătrânii din Otopeni au numai cuvinte de laudă la adresa proprietarului Toma și a fiului său, Ion Boată și povestesc și astăzi despre relația apropiată pe care familia Boată a avut-o cu sătenii din Otopenii de Jos de-a lungul zecilor de ani petrecuți în Otopeni. Avocatul și scriitorul Toma Boată a murit în anul 1963, păstrând pentru toată viața amintirea anilor pe care el, bănățeanul, i-a petrecut în mijlocul otopenarilor.

Sfânt lăcaş de închinare
Noi cu trudă am ridicat,
În biserica-asta mare,
Unde azi ne-am adunat.

Să sfinţească acea clădire
Noi pe Domnul să rugăm
Şi cântări de mulţumire
La altar să înălţăm.

Citeşte mai mult...

Primăria orașului Otopeni a acordat premiul de fidelitate familiilor Gheorghe și Tăbărana, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 5 mii lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.
În continuare vă prezentăm câteva impresii.

        Gheorghe Vasile şi Maria                             Tăbărana Florea şi Maria
          Str. 23 August, nr. 134                          Str. Nalbei, nr. 3, Vila A112, AP. 2
           Căsătoriţi: 02.04.1964                                   Căsătoriţi: 09.03.1964

Citeşte mai mult...

Între Cel de Sus şi… cei de sus, ca de la cer la pământ: nicio legatură!
Mărunţii parveniţi multiplicaţi haotic îşi joacă şi ei rolul de circumstanţă, în fracţiunile de secundă ale istoriei. Figuranţi egocentrici şi aroganţi, poartă zilnic, până la ferfeniţire, tricoul pe care scrie lăbărţat şi fosforescent: „Azi sunt întors pe dos. Nu mă scoate din fire!”, ciugulind pe nerăsuflate firimiturile la care le-au dat dreptul cei mulţi.
Importanţi, sunt eroii unei poveşti în care Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Spânul îşi trăiesc laolaltă, într-o caricatură colectivă, flashul lipsit de glorie şi de garanţii al notorietăţii.
Le-a crescut considerabil stima de sine, bocancul cu două numere, circumferinţa taliei şi a cefei, astfel că nu le mai e pe măsură căsuţa de la periferie, ci conacul, nu cada, ci piscina, nu maşina, ci ditamai tancul, nu cartierul, ci metropola. Parcă se bat lupii la gura lor şi (Doamne păzeşte!) au pact cu „cel de pe comoară”. Pe măsura apetitului, li se îngraşă porcul cât hipopotamul, iepurii cât cangurii, curcanul cât struţul, păstrăvii cât rechinii, iar gogoaşa li se dospeşte cât anvelopa de TIR. Şi tot nu pare de ajuns. Când e de înfulecat, lingura e polonic, farfuria-cazan, cât despre setea de avuţie, nici stacana cât butoiul nu o potoleşte!
Absolviţi de orice vină, trăiesc pe picior mare, nu pentru că ar vrea, ci pentru că „aşa e scrisă povestea” şi doar se ştie: „Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”. Ei ar face mai mult şi pentru „cei de jos”, dar nu depinde de ei. E treaba …Celui de Sus! Conform versetului: „Facă-se voia Ta…”

Citeşte mai mult...

Bunicul meu, Ion Ştefan Puricel (Nică), s-a născut la 4 iunie 1893 în Otopeni, într-o familie de ţărani înstăriţi, părinţii Ştefan şi Frusina, au mai avut pe lângă Nică, alţi patru copii, Gherghina, Alexandru, Nicolae şi Vasile (Herţ).
A fost căsătorit cu Tudora (Mița) în 1918 (născută la 7 iunie 1896 în Otopeni, moartă la 1 noiembrie 1983 în Otopeni).Au avut o fiică, Iordana, (născută la 12 noiembrie 1919 în Otopeni, moartă la 21 septembrie, 1979, în Otopeni).
Între 1914-1918 a făcut războiul cel mare, a fost prizonier la ruşi, a fost decorat cu două distincţii importante, una dintre ele fiind ordinul „Mihai Viteazul”.
După război a lucrat câţiva ani la fabrica de avioane „SET” din Bucureşti, unde a participat la realizarea unui „tren de rulare escamotabil”. Din păcate brevetul de invenție pe care l-am văzut în copilărie s-a pierdut, apoi s-a ocupat de agricultură, a avut o fermă de animale (12 vaci, 4 cai), a cumpărat utilajele agricole cele mai bune care erau pe piaţă, cu care şi-a lucrat atât pământul lui cât şi al celorlalţi cetăţeni din Otopeni. A avut în acea perioadă prima secerătoare-legătoare din Ilfov, câteva pluguri, semănătoare, două căruţe, un faeton pentru transportat laptele la Bucureşti, un camion special pentru transportat lăzile cu struguri, un motocultor elveţian Motto-Guzzi, toate confiscate după război de către comunişti. De asemenea a fost un viticultor împătimit, avea 1 ha de viţă nobilă pe Drumul Gării, acolo unde aveau parcele tot cu vie şi ceilalţi fraţi. Fântâna cu cumpănă pe care el a săpat-o în capul locului era cunoscută de toată lumea, în 1990 găsindu-se tot acolo.

Citeşte mai mult...

M-am mutat din Bucureşti în Otopeni în mai 2013. În Bucureşti am locuit într-o zonă foarte frumoasă între două parcuri, Tineretului şi Carol.
Primul lucru care m-a mirat după ce m-am mutat a fost liniştea. Locuind aproape de intersecţia de la staţia de metrou Tineretului, treceau permanent tramvaie, maşini, ambulanţe, etc. Aici, în Otopeni, pe Calea Bucureştilor era prea linişte. Mi-a trebuit un timp să mă pot obişnui cu această linişte, fără claxoane, frâne, fără zumzetul oamenilor, unii mai nervoşi ca într-un oraş suprapopulat ca Bucureştiul.
Al doilea lucru care m-a mirat enorm, a fost traficul. Oamenii din Otopeni conduc încet, dau prioritate pietonilor (e foarte adevărat că există limitatoare de viteză, foarte bine plasate în opinia mea) dar te lasă să ieşi de pe străduţele laterale în şoseaua centrală, fără să te claxoneze şi fără agresivitatea la volan cu care am trăit în Bucureşti. Şi acum le povestesc colegilor mei de serviciu de la Prima TV ce mare este diferenţa între felul în care se desfăşoară traficul în Bucureşti, faţă de Otopeni.
Încă un stres eliminat a fost cel al locului de parcare. Incredibil, în Bucureşti deşi plăteam locul de parcare, cel puţin de 2-3 ori pe săptămână îl găseam ocupat! Acum vin acasă relaxat, fără să mă gândesc că îmi găsesc locul ocupat şi nu am unde să las maşina! Întotdeauna lângă blocul în care locuiesc sunt 8-10 locuri libere de parcare. Poate pentru cei care citesc aceste rânduri e absurd să ţi se strângă stomacul când te apropii de casă cu temerea că locul unde parchezi este ocupat şi tu eşti nevoit să îl ocupi pe al vecinului, care dacă va ajunge târziu acasă, va parca pe bulevard. Dar asta e viaţa în Bucureştiul în care m-am născut şi am crescut până să mă mut aici!

Citeşte mai mult...

Trece timpul peste noi
Dinăuntru suntem goi
Ne îmbrăcăm cu haine noi
Dar mereu suntem tot goi.

Nu îmbrăcăm şi sufletul
Haide spune acuma tu
Spune unde şi ce faci?
Sufletul să îl îmbraci.

Unde oare în ce mall
Găsim haine pentru el?
Caută şi vezi ce faci
Sufletul ca să-l îmbraci!

Dă un click pe internet
Du-te la un croitor
Ia mătase, ia un ţol
Dar iată e tot gol.

Dă o floare, pune-un pom
Fii tu însuţi, fii doar om
Bucură-te, fii om bun,
Fii tu cel de altădată
Şi atunci sufletul-i îmbrăcat
Şi îmbrăcat şi împăcat.

Baroiu Alina

E Paşte, zi de sărbătoare
Pe cei plecaţi să nu-i uităm
Aprindem o lumânare
Morţilor lumină dăm

Fiu al Domnului Iisus
Jertfa lui rămâne semn
Eşti bogat sau eşti supus
În faţa morţii rămâi demn

Învierea nu-i minune
Ea rămâne dar ceresc
Când trecem în altă lume
Păşim pe pământ domnesc

El a trăit răstignirea
Bun părinte Dumnezeu
Tu m-ai învăţat iubirea
Fiul tău nu-s numai eu

Cu sufletul bogat, curat
Toţi învierea o trăim
Spunem Hristos a Înviat
Ne-a iubit, noi îl iubim

E Paşte, zi de sărbătoare
Pe cruce lacrima sărut
Din iubire nu se moare
Sfârşit înseamnă început.

Puiu V. Moiceanu

Imediat după naștere, bebelușul trăiește o stare de neputință, de dependență totală față de mama sa și față de mediul înconjurător uman fără de care nu poate supraviețui. El nu își poate satisface singur nevoile fiziologice și nu poate tolera fără ajutorul persoanelor din jurul său stările de tensiune internă prin care trece, la fel cum nu poate tolera nici prea multe excitații care provin din exterior. Pentru a se proteja de stimulii interni și externi care îl invadează, nou născutul petrece foarte mult timp în starea de somn, iar mama intuitiv are grijă să îi ofere un mediu cât mai apropiat de cel intrauterin. Stările de trezie sunt scurte, instabile, declanșate de tensiunea pe care o provoacă de exemplu foamea. Satisfacerea nevoii, prin urmare scăderea tensiunii, aduce din nou somnul.
Unii bebeluși, în special cei prematuri, sunt mai sensibili și reacționează foarte ușor la stimuli (zgomote, lumină, atingeri), obișnuindu-se greu cu aceștia, prin urmare ei au nevoie de un mediu care să le ofere o protecție suplimentară. În astfel de cazuri, mama trebuie să amenajeze un spațiu care să îl ferească pe bebelușul sensibil de stimulări prea multe sau prea intense, reducând lumina, zgomotele, manipulând delicat corpul nou-născutului. Dacă mama nu realizează acest filtru de excitații, bebelușul poate avea un plâns agitat, greu de consolat, tocmai pentru a descărca tensiunea acumulată.

Citeşte mai mult...

Satisfacerea unei nevoi personale te face să comunici! Uneori conştientizezi această nevoie, alteori rămâne ştiută doar de subconştientul tău care-ţi trimite ulterior senzaţii pe care le percepi vag: mulţumire, gol, împlinire, pierdere de timp, etc.
A spune, a fi înţeles, a fi recunoscut, a fi valorizat, a influenţa şi a crea intimitate sunt nevoile care te ghidează în comunicarea cu oamenii.
Să analizăm fiecare motiv:
* Dacă nevoia pentru care comunici este cea de a spune, a informa, a transmite un mesaj este bine să ţii seama de următoarele procente: 7%, 38%, 55%.
7% din mesaj este transmis prin cuvinte. Deci: formulează propoziţii scurte şi clare; foloseşte cuvinte uşor de înţeles de către receptori; elimina ambiguitatea; foloseşte tehnica: spune ce vei spune, spune şi spune ce ai spus. Ai mereu în vedere folosirea eficientă a cuvântului! Nu este important ca tu să înţelegi ce ai spus ci ca ceilalţi să înţeleagă şi să acţioneze aşa cum ţi-ai dorit.
38% din mesaj este dat de paraverbal - tonul vocii, ritmul acesteia. Poţi spune „Sunt mulţumit de rezultatele tale!”: dur, ţipând, jucăuş, lasciv, şovăitor, etc. Cu fiecare mod de a vorbi vei modifica semnificaţia mesajului. Alege tonul care să-ţi susţină intenţia pentru care vorbeşti.
55% din mesaj este dat de non verbal. Adică de privire, înclinarea capului, culoarea obrajilor, poziţia corpului, tot ce nu înseamnă cuvânt şi care determina, în fapt, semnificaţia comunicării! Când spui „Sunt hotărât să intervin!” privind în gol şi având gură arcuită spre în jos, poţi fi sigur că mesajul transmis este contrar.

Citeşte mai mult...

Prima misiune cu Nicolae Ceauşescu – de Sfintele Paşte 1981

Prima misiune cu preşedintele Romaniei, Nicolae Ceauşescu, am fost planificat să o execut în 26 aprilie 1981, ziua Sfintelor Paşte. A fost o misiune de vânătoare de mistreţi în judeţul Călăraşi. Cu o zi înainte am executat un zbor de recunoaştere în zona respectivă. La aterizare am fost aşteptaţi de şeful securităţii pe judeţ şi de vânătorul şef, care răspundea de organizarea şi desfăşurarea vânatului din ziua urmatoare. Au fost stabilite unele detalii şi apoi verificate foişoarele de unde se executa vânătoarea, după care ne-am deplasat la un restaurant să servim masa. Acolo am fost serviţi cu o sticlă de whisky, vin, cafea, ciorbă şi felul doi, şeful localului neştiind că noi, piloţii, nu servim băuturi alcoolice, fiindcă la el în local, după spusele lui, veneau des oameni de la securitate, miliţie şi partid, consumau băuturi şi apoi se urcau la volan. „- Cine vă controlează în aer dacă aţi băut un păhărel? Că doar n-o fi şi acolo miliţie, să vă ia carnetul, sau brevetu, cum îi zic piloţii. Dacă aveţi probleme, luaţi legatura cu colonelul, care-i cel mai tare din judeţ!” Parcă voia să mai spună ceva, dar este întrerupt de şeful securităţii, care-i spune: „Gata barosane, ai vazut că piloţii n-au putut să bea, aşa că pune-le ceva la pachet!”
Când am ajuns acasă, m-am străduit să adorm devreme, ca să fiu odihnit a doua zi. Acea noapte era noaptea Învierii Domnului şi, ca în fiecare an până atunci, trebuia să mergem, eu şi soţia, la biserică să luăm Sfintele Paşte. Dar cine să adoarmă? Toată noaptea m-am gândit la misiunea de a doua zi, la întâlnirea cu preşedintele ţării. Mă gândeam cum va fi să zbori, ştiind că-l ai la bord pe şeful statului! Cu câteva zile înainte stabilisem împreună cu soţia, ca în Noaptea Învierii să mă duc doar eu la biserică, să aduc Paştele, soţia, fiind gravidă în luna a 8-a, să stea acasă, să nu fie lovită în aglomeraţie şi să pună în pericol viaţa fătului, care la acea vreme nu ştiam dacă-i băiat sau fată. Atunci nu era ca în zilele de acum, când viitoarea mămică nici nu ajunge bine gravidă, că şi poate afla ce va fi bebeluşul. Şi iată că eu nu mai puteam merge, trebuia să mă odihnesc pentru a fi apt la misiunea de a doua zi. Cum o să sărbătorim Sfintele Paşte fără paşte? „- Nu te amărî, zice soţia, lasă că o să merg eu uşurel, o să am mare grijă că doar n-o să fim noi în Sfintele Sărbători de Paşte fără paşte”. Astfel, dimineaţa, înainte de a pleca la serviciuam luat de trei ori din paşte, aşa cum făcusem în fiecare an.

Citeşte mai mult...

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină.
În noaptea sfîntă, credincioșii sărbătoresc Sfintele Sărbători de Paști, participă la slujba de Înviere și aprind o lumânare.

Lumânarea de Înviere
În noaptea de Înviere fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
Lumânarea simbol constituie însă o sursă de foc deschis care poate deveni, într-o clipă de neatenție, un factor generator de incendii și tragedii.
Lăcaşurile de cult adăpostesc sau reprezintă opere de artă, realizări tehnice şi ştiinţifice de excepţie, valori arhitecturale sau istorice unicat, multe dintre acestea de neînlocuit în caz de pierdere sau deteriorare. Fiind foarte vulnerabile la incendii, fum şi apă, un incendi produs în aceste instituţii ar putea să le distrugă definitiv sau să conducă la executarea unor lucrări de restaurare migăloase şi costisitoare.
Pericolul generat de incendiu la acest tip de obiective este determinat de următoarele particularităţi:
multifuncţionarea obiectivului, corelată cu o largă categorie de ocupanţi şi deci cu pericole specifice de incendiu;
existenţa unui număr mare de materiale uşor combustibile;
existent focului deschis de la luminari;
existenţa unor reţele electrice de iluminat şi forţă ramificate, îmbătrânite şi suprasolicitate de cele mai multe ori, a unor diverse sisteme de încălzire - de la sobe cu acumulare de căldură şi până la centrale termice electrice, fiecare cu pericole specifice de incendiu;
nerespectarea, de către personalul monahal, precum şi de către vizitatori, a normelor de prevenire a incendiilor.

Citeşte mai mult...

• „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Matei 16;24)
• ”Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de lăcomie!” (Matei 23;25)
• ”Și iată, unul din cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna ,a tras sabia și lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Matei 26;51-52)
• “Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea îl voi bea nou în Împărăția Lui Dumnezeu.” (Marcu 14;24-25)
• ”Se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor face semne și minuni ca să ducă în rătăcire, de se poate pe cei aleși. Dar voi luați seama ! Iată dinainte v-am spus vouă toate.” (Marcu 13;22-23 )
• “Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16;16)
• “Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi de și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Mă căiesc, iartă-l.“ (Luca 17;3-4)
• ”Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția Lui Dumnezeu.” (Luca 18;25)
• “Căci nu este pom bun care să facă roade rele și, iarăși, nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini.“ (Luca 6;43-44)
• “La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.“ (Ioan 1;1)
• ”Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu.” (Ioan 8;19)
• “Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri ,aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde ;iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică.” (Ioan 12;24-25)

Recent, în Piaţa Obor din Capitală au fost depistaţi trei tineri din Oraşul Otopeni care ofereau spre vânzare biciclete. Luaţi la întrebări despre provenienţa acestor biciclete, tinerii au recunoscut că au fost sustrase de către ei din balcoanele şi scările unor blocuri din... Otopeni! După ce au fost primite mai multe plângeri cu privire la furturi de biciclete, lucrătorii Poliţiei Oraşului Otopeni s-au mobilizat ca de fiecare dată şi au reuşit documentarea şi probarea activităţii infracţionale a autorilor acestor furturi.
Din analiza modului de operare în aceste cazuri a reieşit că bicicletele au fost sustrase pe timpul nopţii, prin escaladare din balcoanele de serviciu aflate la etajul 1 al blocurilor, balcoane neînchise la partea exterioară dar cu uşile asigurate cu lacăte la interior sau din scările de bloc, unde erau prinse cu sisteme de siguranţă de balustrade.
Pătrunderea în scările blocurilor s-a făcut pe uşile principale sau secundare de acces lăsate descuiate iar la cele prevăzute cu interfon prin apelarea la întâmplare a unui apartament, de unde s-a deschis uşa fără ca persoana care a răspuns să întrebe cine este la uşă şi motivul pentru care se solicită deschiderea acesteia.
Indiferenţa fiecăruia dintre noi favorizează acţiunile ilegale a indivizilor certaţi cu legea şi întârzie în mare măsură identificarea autorilor şi recuperarea bunurilor sustrase.

Citeşte mai mult...