Într-una din zilele începutului lunii noiembrie, frumoasă ca o zi de primăvară, cu un soare care a ridicat temperatura din termometru la peste 20 de grade, făcându-te să nu stai în casă, am ieșit, împreună cu 3 nepoți de-ai mei, în parcul din centrul orașului Otopeni. Nepoții au trecut la joacă, neștiind la care aparat să se oprească, iar eu m-am așezat pe o bancă. Pe o bancă alăturată stătea un bărbat care se uita mirat peste tot. Peste puțin timp, trece o persoană pe lângă noi, omul de pe bancă se ridică, merge la acea persoană, și-i aud vorbind:
- Tulai Doamni, măi omuli, da' nu ești tu Vasile din comuna... nu mai știu cum îi zâci, de lângă Binș, adică Beiuș Bihor, cari ai făcut armata la Otopeni, la unitatea de aviație, în 1974, că tari mult sameni cu iel?
- Ba eu sunt, dar de ce mă întrebi?
- Măi Vasile, io-s Grigore din Leheceni, di lângă Vașcău Bihor, fostul tău caporal, cari te-am scos d-atâtea ori când săreai, aproape în fiecare seară, gardul unității și te duceai la o mândră de-a ta, din Otopeni.
- Bată-te norocul, să te bată, măi Grigore, ce bucuros sunt că te-am întălnit, iată, după 40 de ani. Îmi aduc aminte de tine, colega, pardon, domnule caporal, dar nu te mai recunoșteam. Pe vremea aceea purtai mustață, acum te-ai schimbat, ți-au apărut și riduri pe față. Atunci eram tineri și frumoși, măi Grigore, mai ales eu, acum suntem bătrâni și urâți, mai ales tu!
- Vasile, văd că și amu te ții de poante. Dar, spune-mi cu ce baiuri (probleme) ai vinit în Otopeni?
- Dragă Grigore, mândra aceea pentru care săream eu gardul unității, și pe care o cheamă Ileana, mi-a furat inima, o iubeam și o iubesc foarte mult și după ce am terminat armata, la un an de zile ne-am căsătorit. Ea n-a putut să vină în Bihor, avea părinții bolnavi, așa că am venit eu aici și iată că aproape de 40 de ani locuim în Otopeni. Avem casa noastră, nu departe de unitatea de aviație, și doi copii, o fată și un băiat, căsătoriți și aranjați la casele lor. De la fiecare avem câte o nepoată, una-i aceea cu rochița roșie, care se dă în leagăn, Teodora o cheamă și are 11 ani. La început mi-a fost greu aici cu regățenii, dar cu timpul, m-am obișnuit. Dar pe tine, ce vânt te-a adus în Otopeni?
- No, măi Vasile, o fată de-a me - io am trii feti și doi prunci - o plecat astăzi cu avionul în America și junerili, adică bărbatu ei, o zâs să vin și io până la Otopeni, să mai văd locurili indi am făcut armata, că iel mă duci și aduci cu mașina pă spesăli (cheltuielile) lui. Amu, iel s-o dus până la Primării, să vorbască cu domnul primar, dacă l-o primi, fiindcă astăzi nu-s audiențe. Am vinit amu prima dată în Otopeni, di când am terminat armata. Măi Vasile, da' am rămas șocat de câti schimbări am văzut. Atunci era un sat cu case mici și sărăcăciose, amu văd numai blocuri și vile. M-am plimbat pă ulițâli (străzile) din apropierea centrului și am văzut că toate îs asfaltati. Îmi placi și parcul aista, e modern și cu multi și variati puncti de distracție și mișcare pentru pruncii de toate vârstele. Am fost și-n piață și mi-o plăcut că-i nouă și modernă și bini aprovizionată. O zăs un om, c-am intrat în vorbă cu iel, că aveți și gaze în tăt orașul. Au arătat de multe ori la televizor Otopeniul, și di fiicari dată îmi sălta inima de bucurie când îl videm, și spunem la tătă lume că acolo am făcut io armata, da' nu-mi închipuiem că s-o schimbat așe mult. Și știi ce-mi placi cel mai mult? Că-i foarte curat. După ce am fumat o țigară, am aruncat chiștocul pă jos, așe cum facem noi fumătorii de obicei, dar când am văzut trotuarele așe curate, fără mucuri de țigări, fără hârtii și alte gunoaie, am luat chiștocul de pe jos, l-am stâns și l-am țâpat (aruncat) într-unul din coșurile care se găsesc la tăt pasul. Am fost în multi orași, da' nicări n-am văzut atâte schimbări și așe curățenii ca-n acest oraș. Am zâs că poati vini vreun om mare în oraș, președintele americanilor sau Papa, da' mi-o zâs junerili, că iel o fost de mai multe ori în Otopeni, că așe-i tăt timpul, că i se pare cel mai curat oraș din țară. Cine-i primar aici la voi și cum o putut să facă atâtea lucruri buni într-o perioadă în care păstă tăt în țară mai mult s-o distrus, după revoluție din 1989?
- Măi Grigore, primarul nostru, cu care ne mândrim, fiindcă datorită lui sunt toate aceste schimbări în bine, se numește Gheorghe Constantin Silviu. A câștigat la mustață acum 20 de ani, scorul a fost foarte strâns, și de atunci, la fiecare alegeri, a fost ales cu procentaj din ce în ce mai mare. Acum 2 ani a câștigat cu peste 85%, printre cele mai mari procente din țară și cred că peste 2 ani o să fie ales în unanimitate, deoarece a realizat multe și are în plan alte obiective în folosul otopenenilor. Insistă să ne bage metrou, să construiască un bazin olimpic, să asfalteze și să introducă pe toate străzile canalizare. Liceul din Otopeni este printre cele mai dotate și moderne licee din țară, inclusiv din București. Ducându-i-se vestea, sunt elevi din capitală care s-au inscris la acest liceu.
Primarul nostru este foarte popular. Foarte des îl vezi pe străzile orașului și în locurile unde sunt lucrări angajate de către primărie.Se oprește și dă mâna cu toți cu care se întâlnește și le ascultă toate ofurile. De aceea este iubit și votat de către cetățeni. Măi Grigore, după revoluție, în toate orașele țării populația a scăzut, în unele chiar foarte mult. Otopeniul este singurul oraș în care populația s-a dublat. În 1975, când am făcut noi armata, Otopeniul avea 5000 de locuitori, iar in 1996, când a fost ales acest primar prima data, avea 8000, iar acum are 15000 de locuitori. Pentru toți aceștia, nou stabiliți, prin grija primarului s-au facut străzi noi, s-a introdus iluminatul stradal, gaze și au început să le asfalteze și să introducă apă și canalizare. A construit o sală de sport modernă, două grădinițe și două biserici. La Casa de cultură, în fiecare săptămână sunt spectacole gratuite cu cei mai renumiți artiști din București. La sala de sport și la casa de cultură se organizează, gratuit, în fiecare zi lucrătoare, cu copiii de la gradiniță și cu elevii de la școală, cursuri de dans, pictură, limbi străine, șah, karate, fotbal și multe altele. În fiecare săptămână se organizează cu copiii de la grădiniță și cu elevii, excursii în țară, iar transportul este suportat de către Primărie.
- Măi Vasile, ai văzut la televizor emisiunea „Schimb de mame”? Cred că ar trebui să ia ființă și emisiunea „Schimb de primari”, pentru ca acest primar să vină și la noi și-n alte orașe, măcar pentru 1-2 ani ca să le pună pe picioare.
- Stai Grigore, să-ți mai spun, că nu am terminat cu ce s-a realizat în Otopeni și ce mai este în plan să se mai facă.
- Vasile, tu povestești faină și vorbești pă domnești, ca aici în regat, ai uitat cuvintili din Bihor, graiu bihorenesc, da io (eu) zâc să scot o sticlă cu pălincă din jantă, pălincă pă cari am făcut-o io, și să bem o lecuță (un pic), în timp ce mai povestești, fiindcă știu că n-ai băut de multă vremi băutură de la noi din Bihor!
Și tocmai când scoate sticla, au venit nepoții mei de la joacă și au zis să plecăm acasă. Nepoata cea mare, Izabela, de 9 ani, în clasa a III-a, trebuia să meargă la cursul de pictură, Luca, cel de șase ani jumate, zicea că are teme de făcut, este în clasa 0, iar Marc, nepotul de 2 anișori, voia la cofetărie să-i cumpăr suc. Aș fi vrut să mai stau, să-i mai ascult vorbind pe cei doi colegi de armată, fiindcă tare mult mi-a plăcut discuția lor, dar cu dorințele nepoților nu te pui. Mâine o să vin iar cu ei în parc. O să-l aduc și pe Petru, nepoțelul de cinci luni. Poate o să-i întâlnesc iar pe cei doi bihoreni, deoarece Grigore zicea că o să stea trei zile în Otopeni.
Alexandru Popa