Sportul şi politica nu au nimic în comun. Dar aceasta sună atât de banal, ca şi cum ai spune că iarba e verde şi curcubeul rogvaiv*. Ce să aibă fair play-ul cu zona de o moralitate mai primejdioasă decât Triunghiul Bermudelor?
În vreme ce campionii îşi respectă susţinătorii (c-aşa-i în sport!), sus-puşii ne tratează ca pe supuşii lor (c-aşa-i în politică!). În vreme ce campionii fac visurile noastre să devină realitate, politicienii fac realitatea să devină... coşmar! De o parte interes, de cealaltă... interese. Succese şi... „succesuri”.
Sportul adună oamenii, în timp ce politica pare să îi dezbine. De o parte campionii, de cealaltă oportuniştii urcaţi de un val, scufundaţi de următorul. Sportul e alpinism, iar politica surfing. Cel ajuns pe vârf de munte duce cu el drapelul naţiunii sale. Celălalt se supune capriciilor vremii şi vremurilor, ale valurilor, vânturilor şi curenţilor. Când să-şi facă un selfie în zbor, a şi dispărut în nisipuri mişcătoare.
Paiaţele momentului iau tot mai des faţa campionilor, doar-doar se auresc şi ei de nimbul gloriei eterne, pentru că politica este doar... sezonieră.
În timp ce mulţimea îşi duce pe umeri campionii, sus-puşii se caţără cu disperare pe umerii mulţimii, pentru că sus e cald şi bine, moale şi pufos, pace şi adăpost, dulceaţă şi vise plăcute, deci merită. Da, merită să facă temenele adânci, să întindă covorul de culoarea partidului până la circumscripţie,să zâmbească profesionist cosmetizat şi fals cordial de pe toţi stâlpii, să pupe mâna cu recunoştinţă pentru un vot oricum negarantat, că şi aşa nu-şi mai (re)cunosc apoi semenii pentru câţiva ani buni.
Sus-puşii, în funcţii mai mari sau mai mici, ne confundă stupid cu publicul vedetelor de mucava care, îmbătate de iluzia celebrităţii, trimit câte un pupic din palmă (puf de păpădia porcului) şi un infantil „Vă iubeeeeesc!”, apoi urlă afon în amplificator: „Ţi-am dat un ineeel / Mare cât inima mea, / Mare cât inima mea / Mare cât inima mea...!”
Iartă-mă (sau nu mă ierta, mi- e totuna), dar chiar nu te cred! Şi, ştii ceva? Nu vreau niciun inel! Inelul mare cât inima ta, oricât ai jura că e de aur, eu îl văd de tinichea. (Rima este involuntară,că oricum nu ar fi meritat efortul.) Ce, partidul unic şi „tovarăşii” nu ne spuneau odinioară că ne sunt „dragi părinţi” şi că „ne iubesc fierbinte”? În schimb, îşi hrăneau odraslele cu gheare de „fraţi Petruşi”, fulgi de creveţi coreeni şi „adidaşi”, ne ţineau în frig şi întuneric, ne struneau soldăţeşte pentru viitorul luminos pe care nu l-am văzut niciodată!
La început, demult, o fi fost Omul, de care chiar Domnul s-a arătat mulţumit, că doar era lucrarea sa de suflet, însă apoi a apărut cel care, primus inter pares (primul între egali) s-a cocoţat o treaptă mai sus,cu sau fără temei, să-i conducă pe ceilalţi. Şi de aici încolo, deşi fireşti, lucrurile au început să se complice.
Pentru că... sunt prea mulţi şefi şi prea puţini... lideri. Multe funcţii, puţini... oameni. Mulţi oameni, puţine... conştiinţe. Şi mai puţin... suflet!
De aceea, dacă fac o socoteală simplă, singurul Blaga pe care îl respect nu poate fi decât Lucian. Singurul Traian - împăratul roman. Singurul Decebal - regele dac. Singurul Petre - pe cel cu cheile Raiului. Singurul Mircea - voievodul de la Cozia. Mihai... viteazul de la Călugăreni. Şi tot aşa, prefer variantele eroice sau sfinte, evlavioase şi aureolate ale lui Ion, Nicolae, Ştefan, Vasile, Constantin şi Elena... alături de fluturele, sulfina, crinul, vioreaua, mugurele şi frunza verde... din natură!
„Politicienii sunt ca porumbeii: când sunt jos îţi mănâncă din palmă, iar când se văd sus, se găinăţează in capul tău” (pardon de expresie, dar aşa constata cu inteligenţă şi umor un om simplu, inspirat de pitoreasca noastră realitate, care evident nu îl cita pe Socrate).
Ce-ar mai fi de spus? Nu contează câtor oameni le spui că îi iubeşti, ci câţi oameni încap cu adevărat în inima ta. Pentru câţi oameni ţi-ai învinge egocentrismul, teama sau indiferenţa. Câtor oameni le-ai întinde mâna. Pentru binele şi fericirea câtora dintre ei ţi-ai dărui timpul. Pe câţi dintre ei i-ai pune nu mai presus, ci alături de tine. Cu câţi dintre ei ţi-ai umple gândurile. Prezenţa câtor oameni îţi umple sufletul de bucurie sau de emoţie.
Tu, cel de sus (vremelnic) prin voinţa mea şi a semenilor mei, trebuie să înţelegi următorul adevăr pe care l-a exprimat atât de limpede un om mai presus de noi toţi:
„Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu exişti tu, lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor, dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.” (Arsenie Boca)
*r(oşu)o(range)g(alben)v(erde)a(lbastru)i(ndigo)v(iolet)
Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu