Dacă e să vorbim despre securitatea alimentară a României, atunci trebuie să ne oprim amănunțit la cereale.
Suprafața agricolă din România este foarte fragmentată. Peste un million de proprietari dețin 9,65 mil. ha de teren arabil în suprafețe mici. Cea mai mare parte dintre acestea practică agricultura de subzistență. 900.000 de proprietari dețin 2,15 mil. ha cu suprafețe între 1 ha și 5 ha; 3,75 mil. ha sunt deținute de 188.000 proprietari cu suprafețe între 5 și 100 ha. Fermele cu suprafețe de 100-4.000 ha constituie 3,3 mln. ha din suprafața arabilă totală. Fermele mari cu suprafețe cuprinse între 4.000 ha și 60.000 ha sunt deținute de 50 de proprietari și constituie doar 450.000 ha.
Fiecare din noi își poate verifica imaginar acest lucru, dacă își amintește cui au arendat pământul părinții ori rudele din comuna unde s-a născut. În fiecare sat ori comună există 2-3 societăți agricole care lucrează loturi cuprinse între 200 ha și 4.000 ha și care produc în special cereale. Observăm că cea mai mare parte din terenurile agricole din România, peste 7 mil. ha, sunt lucrate de societățile agricole. Deci, principalii producători de cereale sunt autonomi și nu prea sunt interesați să coopereze. Ei nu își pot permite promovarea serioasă a produselor, depind de capriciile vremii, vând produsele ieftin și din câmp pentru a salva roada de dăunătorii din depozitele vechi și depășite. Societățile agricole, preponderent, nu sunt tentate să investească serios în plantații noi, tehnologii avansate, prelucrarea profundă a produselor cerealiere, pentru a evita în fapt, comercializarea de materii prime la export.
Desigur, există impedimente, de genul că proprietarul legal al pământului își poate retrage oricând terenul pentru a-l vinde, ori a-l prelucra de sine stătător, însă procentual acest fapt rămâne insignifiant, deoarece de peste 20 de ani nu au fost create prea multe oportunități, mai ales, pentru micii producători. Cauza principală rămâne, lipsa capitalizării în agricultură, pe de o parte din nedorință de cooperare cu alți producători, pe de altă parte, contabilitatea dublă. Evaziunea fiscală în agricultură este cel mai greu de iridicat și este răspândită în măsură mai mare sau mai mică în toată lumea.
Din lipsa capitalizării cornice, societățile agricole acceptă avansuri pentru înființarea culturilor sub diverse forme: tehnică agricolă, imputuri, semințe, ș.a. Silozurile aparțin marilor latifundiari și serviciile de păstrare costă enorm, de acea producătorii de cereale își vând produsele din câmp - o parte pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturilor, altă parte la negru. Cine nu cunoaște „drumul cerealelor spre Port”?
Se pare că e de datoria Camerelor agricole să-și asume organizarea producătorilor de cereale, pentru ca acestea să acceseze fondurile europene pentru silozuri. Paradoxul este că silozul trebuie construit pentru mai multe localități și toți „trag plapuma asupra sa”.
Îmi amintesc de un vernisaj unde un coleg de-al nostru, pictor, a desenat pe o oglindă coroana lui Ștefan cel Mare și oricine se privea se pomenea cu coroana Domnitorului pe cap. E timpul să uităm de orgolii de dragul interesului național. Să învățăm să cooperăm. Forța pesonalității noastre poate face mai mult decât orice Cameră Agricolă. Orice Societate Agricolă își poate asuma negocierile cu vecinii ori terții interesați de tehnologizarea agriculturii. Lucrurile adevărate sunt simple iar sărăcia și corupția distrug țări. În Ucraina nu ar fi fost război, dacă nu ar fi fost atâta sărăcie. Cum să nu-l citez pe Panait Istrati: „Atât e de frumos Pământul, atât sunt simțurile noastre de puternice, și cerințele gurii atât îs de neînsemnate, că trebuie cu adevărat să fi venit pe lume fără ochi, fără inimă, numai și numai cu lăcomia nesățioasă de a mistui totul, ca să te cobori la jefuirea aproapelui și la siluirea vieții în loc să-ți fie dragă dreptatea și mila și dreptul tuturor la fericire!”.
Mama, în fiecare ajun de primăvară, privește grâul înverzit în februarie și vorbește ca în colinde: „Va fi pâine, va fi pace!”. Un exemplu de verticalitate peste ani este biografia unui agricultor: Vasile Stroescu (1845-1926).
Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin; d. 13 aprilie 1926, București) a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic, român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului. S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menționat documentar încă la 2 iulie 1682. A făcut studii la Liceul Regional din Chișinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg și Berlin. Apoi a călătorit prin Europa și Africa. Licențiat în drept, este numit judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoștință cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga.
A fost specialist în drept, dar îl preocupau și istoria, literatura, ştiinţele agricole. A moștenit de la părinți mai multe moșii, cu suprafața totală de 25.000 ha, și apoi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul țării, în folosul țărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a ajutat-o” (Eugen Holban). Pământurile le-a dat în arendă țăranilor și a făcut donație cooperativelor agricole și forestiere. Grandioasa sumă de bani, obținută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcția de școli, biserici și spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Ctitor al bisericilor din Șofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuți, fondator al spitalelor din Trinca și Brătușeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ș.a. Drept recompensă pentru actele de binefacere şi contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910. De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ș.a.
S-a stins din viață la Bucureşti. I-au fost organizate funeralii naționale. A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri, pe Aleea Teilor.
Delia Plămădeală
Marketing agricol
Autor proiect „Rudenie”
tel: 0726 701 635
e-mail: delia_plamadeala@yahoo.com