Primăria oraşului Otopeni a acordat premiul de fidelitate familiei Dorobanțu, în data de 16.10.2014, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 5 mii lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.
În continuare vă prezentăm câteva impresii.

GHERGHINA și CONSTANTIN DOROBANȚU

Soții Dorobanțu formează un cuplu cum nu sunt multe, aceștia cunoscându-se de mici, fiind vecini încă din copilărie.
Domnul Constantin, în vârstă de 76 de ani, a fost un om muncitor de-a lungul vieții sale. S-a mutat din Băneasa la Otopeni, terminând școala profesională, în anul 1954, a lucrat o perioadă de timp la Electromontaj Otopeni după care în anul 1958 a decis să plece pe șantier la Termocentrale la Paroșeni. După 1970 a lucrat la combinatul de mobilă Pipera de unde a ieșit la pensie.
Doamna Gherghina, acum ajunsă la frumoasa vârstă de 72 de ani, a lucrat în cadrul instituției CEPECA, iar apoi la Casa Scânteii la ziarul „România Liberă”, de aici iesind la pensie.
Viața lor comună începe în anul 1963, când și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și s-au hotărât să se mute împreună, astfel doar un an mai târziu s-au și căsătorit.

Citeşte mai mult...

Nu știu câți mai cunosc astăzi faptul că țărănimea românească veche nu a fost o masă amorfă ori un grup social strict auxiliar și oropsit de-a lungul secolelor. În Țara Românească a existat un grup social solid de factură autohtonă străveche care, în ciuda greutăților, și-a păstrat aproape neștirbită de-a lungul veacurilor două valori fundamentale, ambele factori de cultură și civilizație: libertatea personală și proprietatea. Acest grup social vechi românesc este reprezentat de moșnenii din Muntenia și Oltenia și răzeșii din Moldova. Moșnenii și răzeșii au reprezentat conform studiilor efectuate cu privire la istoria socială a sfârșitului evului mediu aproximativ 20% din totalul țărănimii române.
Denumirea de „moșnean” provine de la asumarea unei origini comune în jurul unui „moș” („moș” este un cuvânt de înalt respect și venerație, cuvânt străvechi de sorginte traco-geto-dacă) care a fondat satul și de unde toți urmașii săi își revendică drepturile asupra moșiei satului și legitimitatea apartenenței la spațiul delimitat de către „obște”. Am spus obște deoarece organizarea tradițională a satului de moșneni era în obști, formă de conjugare a terenurilor proprietate privată administrate și apărate în mod unitar consensual de către săteni, totul decurgând în baza dreptului cutumiar strămoșesc denumit „obiceiul pământului” păstrat din tradiția geto-dacă. Obștile rurale erau marcate de elemente de tradiție precum rolul bătrânilor în coordonarea vieții agrare și administrative sătești, jurământul cu „brazda la cap”, paternalismul și diviziunea proprietății familiale în funcție de ordinea copiilor, conștiința apartenenței moșnenilor la o adevărată familie extinsă și nu în ultimul rând organizarea satului nu pe sistem piramidal, comun atâtor civilizații din jurul nostru, ci în baza unui adevărat „arbore” cu multe ramuri reprezentând neamurile din sat. La moșneni nu prima întrebarea „cum te numești?” ci „de-al cui ești”!

Citeşte mai mult...

Sintagma „creștin” nu trebuie să fie doar un adaos la denumirea de „național-țărănesc”, din titulatura de PNȚCD, ea trebuie să preceadă și să se impună celorlalte definiții. Nici politica, nici democrația, și în niciun caz creștinismul, nu pot fi mijloace în vederea unui scop și al unui interes personal, ele sunt obiective, condiții „sine qua non” de dăinuire.
Partidul nostru a fost, după 1989, umbrit și furat de alte formațiuni care voiau să monopolizeze naționalismul și legătura cu satul, atribute clare ale PNȚ și mai apoi PNȚCD. Oare nu martiri ai partidului nostru au luptat și au făcut România Mare? Toți fruntașii noștri, oameni politici, ierarhi, militari, oameni de cultură, își au rădăcinile la sat și s-au întors printre țărani să-i învețe și să-i ajute! Anii comunismului au distrus țărănimea, nu numai sărăcind-o material, ci uscând-o spiritual și, ducându-o spre modernizare, a făcut-o margine de oraș. Democrația era un lucru de la sine înțeles pentru un popor de formație și educație creștină (“Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”). Lupta de clasă, răzbunarea, intriga n-au fost nici scop, nici armă, în lupta pentru existență a partidului și neamului nostru.
Europa, și nu numai Europa, ci întreaga lume, ar trebui să înceapă să-și aducă aminte de unde ne-a venit salvarea și către Cine trebuie să ne îndreptăm, cu speranță și generozitate. Despre creștinism vorbesc mulți, creștini ziși sau creștini propriu ziși, omenirea trebuie să simtă însă, dacă nu știe încă și nu este total convinsă, că întâlnirea dintre taină, mister, natural și supranatural s-a împlinit la Bunăvestire, când smerită Maria a spus : „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul Tău” și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi.

Citeşte mai mult...

   În preajma anilor 1948-1953 (cu aproximație), tatăl meu a îndeplinit funcția de invățător și director la școala din Odăi, deși pregătirea lui era de profesor de chimie.
În preajma anilor 1950-1955, mama mea, Coșoroabă Oltina, a fost educatoare la grădinița din Otopeni.
Pozele sunt făcute din acea perioadă.
Mulțumesc pentru interesul arătat față de părinții mei și felicit inițiativa primăriei de a rememora trecutul orașului.
Fără a cunoaște originile și trecutul nostru nu ne putem înțelege și aprecia prezentul.
Eu m-am născut în Otopeni în 1950, iar în 1955 am plecat în București împreună cu părinții și fratele meu mai mare, Cristian Coșoroabă.
Bucuria părinților mei de a mă naște fetiță a fost imensă, iar faptul că m-am născut într-o frumoasă dimineață de aprilie, i-a inspirat să-mi dea numele de Aurora (asemeni Aurorelor Boreale de la Polul Nord).
Peste ani, m-am întors la obârșie, și pe pământul tatălui meu mi-am construit o cabană unde locuiesc definitiv în frumosul oraș Otopeni.
Sunt tare mândră să văd cum orașul meu, Otopeni, este bine administrat și arată frumos, iar locuitorii beneficiază de multe facilități (o frumoasă școală, parcuri, piață, club pentru pensionari, club sportiv pentru copii, sală de spectacole, cabinete medicale etc.).

Cu drag, 
Aurora Trocan

DATE BIOGRAFICE:
Născut la 7 ianuarie1920.
Părinții: Grigore și Elena Apostol
Domiciliul: Otopeni, Str. I.L. Caragiale, Nr. 44

În anul 1919, tatăl, Grigore Apostol vine de pe frontul din Balcani în casa părintească din Otopeni. Ajutat de tatăl lui, Ioniță Apostol, deschide un atelier de rotărie unde fabrică șarete. Ca urmare a eroismului dovedit pe front, este împroprietărit și primește câteva loturi de teren. Om chibzuit, Grigore Apostol împarte loturile de teren primite celor patru copii ai familiei (trei fete și un băiat). Astfel, pe lotul de pe strada I.L. Caragiale (fostă General Marcoș), fiul, Petre Apostol își va încropi mai târziu o gospodărie.
În anul 1920 se naște unicul fiu al familiei Apostol,Petre. Copilăria și-o petrece în Otopeni, în modesta căsuță de pe actuala stradă 23 August, alături de cele trei surori: Mărioara, Teodora și Eugenia. Munca în atelierul de rotărie, cultivarea pământului primit ca veteran de război de către tatăl său și vaca Sâmbotina asigura celor șase membri ai familiei traiul de pe o zi pe alta.
La vârsta de 7 ani,începe școala. Urmează cursurile primare la Școala de 4 ani din Otopenii de Jos. După terminarea celor 4 clase elementare la vârsta de 11 ani, din cauza greutăților financiare ale familiei, este trimis ca ucenic în București, la Atelierul de turnătorie patronat de Dl. Stămătescu. La vârsta de 17 ani termină ucenicia și lucrează ca turnător metalurgic la diverși patroni de ateliere metalurgice din București.

Citeşte mai mult...

Ana Blandiana
(n. 25 martie 1942, Timișoara)

Este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

Revin în toamnă
de Ana Blandiana

Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate -
Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade
Şi ceaţa nesfârşită, nenţeleasă.

Dar eu visez amiaza-mbrăţişată
De frigul dimineţii şi al serii,
Ora de miere, galbena zăpadă
Pe care-o ning din crengi învinse merii.

Eu plâng de bucurie în lumina
Nestinsă încă de uriaşe nopţi
Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina
De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.

Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază
Spre fructul putred care se consumă
În alcoolul limpede-n amiază
Şi tulburat în asfinţit de brumă.

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin
Din nesfârşite veri strălucitoare,
Unde tânjesc spre fericitul chin
Al boabei ce apune-n vin şi moare.

Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă,
Fatală, somnoroasă demnitate.
Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate.

Puterea se urcă la cap, mai ceva decât alcoolul! Şi dacă aburii alcoolului se evaporă, mai devreme sau mai târziu, beţia puterii rămâne şi îşi transformă victima, cu cât se ia mai în serios, într-o caricatură de mai mare râsul.
Şi, cum realitatea e mai presus de ficţiune, în lumea asta mare şi cu atât mai mult în ţara noastră mică, la putere sunt tot urmaşii împăratului gol puşcă dar convins că are cele mai arătoase straie.
La curtea împăratului, croitorii mincinoşi prosperă, slugile ipocrite se calcă pe picioare, iar sfetnicii mieroşi îl îndeamnă fără ezitare să iasă în lume dezbrăcat.
Nu-i aşa că pisicile ciripesc minunat? întreabă împăratul retoric.
Daaaa, Măria Ta! se înclină slugile până la pământ.
Şi totuşi, împărate, ascultaţi cu luare-aminte, pisicile... miaună!
Sssst! Sssssst!! Se reped slugile asupra impostorului strecurat cine ştie cum printre ei, privindu-l cu spaimă şi cu ură. Măria Sa ştie cel mai bine! N-am văzut şi n-am avut vreodată un împărat mai înţelept, răspund supuşii, după ştiinţa capului plecat, având grijă să fie bine auziţi de urechile preamărite.
Sssssst!! Se reped slugile asupra impostorului strecurat cine ştie cum printre ei, privindu-l cu spaimă şi cu ură. Măria Sa ştie cel mai bine! N-am văzut şi n-am avut vreodată un împărat mai înţelept, răspund supuşii, după ştiinţa capului plecat, având grijă să fie bine auziţi de urechile preamărite.
Dacă Măria Sa spune o glumă, toate slugile râd cu poftă cu gura până la urechi şi ţinându-se cu mânile de burtă, indiferent de câte ori au mai auzit–o sau cât de stupidă ar fi. Dacă Măria Sa spune că 1+1= o căpşună, oamenii de ştiinţă iau notiţe, întrebându-se cum de nu s-au gândit până acum la o aşa de surprinzătoare socoteală.
Poruncile Măriei Sale sfidează orice închipuire: „De astăzi, stejarul să facă prune, peştii să zboare, iar vorba NU să fie ştearsă din dicţionare!” Pictorii nu mai prididesc să-i facă portretul a la minut: „Împăratul alungând o muscă”, „Împăratul ducând mâna la frunte”, „Împăratul muşcând cu poftă dintr-un copan de gâscă”, „Împăratul privind melancolic în zare”, astfel că portretele lui au împânzit cetatea, acoperind până şi cerul cu holograme.

Citeşte mai mult...

Albinele au aflat cu stupoare de ceva vreme că nu mai este de ajuns să facă miere! Adică ceea ce fac ele de când se ştiu (şi de când nu se ştiu, că doar sunt pe pământ şi în aer -oho!- de multişor timp).
Acum trebuie să cântărească zilnic cofele cu polen, să facă grafice de scădere, creştere sau stagnare a producţiei de miere (cu explicaţiile de rigoare pentru fiecare situaţie şi plan de măsuri). Să numere conştiincios trântorii nou apăruţi în fiecare generaţie şi să-i transforme obligatoriu, cum ştiu, cum nu ştiu, în lucrătoare, pe baza de programe remediale de integrare a celor cu cerinţe speciale. Să afişeze organigrame, instrucţiuni, proceduri şi regulamente pentru ordine interioară în stup şi ordine exterioară în prisacă, şi câte şi mai câte, pe care n-ar putea să le dovedească nici într-o zi polară de 6 luni!
Rezerva de ceară a stupului s-a epuizat, odată ce se munceşte non-stop, la lumânare. Lucrătoarele, cu pleoapele căzute de somn şi cu antenele pleoştite, zboară bezmetice de colo colo cu catastife care trebuie să dovedească eficienţa stupinei. (La Api-Tv chiar au arătat o ştire despre cum s-au prăpădit câteva sute de suflete, strivite, în arhivă, de rafturile pline cu rapoartele anului trecut!). La creşă, copiii, cu ochii înlăcrimaţi, zumzăie în cor flămânzi, cerând zgomotos porţia de lăptişor de matcă, epuizată de mult din stoc. Cât priveşte managementul, regina e atât de absorbită de „Procedura de asigurare a calităţii vieţii şi produselor stupului modern”, că n-a mai catadicsit să depună ouă în ultimele luni, ceea ce înseamnă, o pagubă de milioane de suflete, potrivit ultimei estimări demografice şi diminuarea drastică a produsului brut de miere pe cap de albină.

Citeşte mai mult...

MĂRTURIE

La ceas de zi sau ceas de seară
Noi rupem pâinea pe din două,
În jurul mesei toți se-nchină:
Dă, Doamne, tuturor și nouă!

De când ne știm, nu ne-am schimbat.
Cu pâine, sare, omenim pe toți,
Chiar dacă unii ne-au furat,
Lacăte nu am pus la porți.

Am pus preț pe omenie,
Ce-am avut am pus pe masă
Coltuc de pâine și răchie,
Chiar de nevoi ne mai apasă.

Hotare chiar când ne-au călcat,
Case ne-au ars, ne-au jefuit,
Ca buni români noi am iertat,
Pe morți în liniște-am jelit.

Așa am fost de când ne știm:
Buni la suflet și curați.
Între noi să ne iubim,
Cu dușmanii să fim frați.

Drumul lui Nicu Ceauşescu de la Sibiu la Bucureşti din 22 dec. 1989

În cursul zilei de 22 decembrie 1989, Nicu Ceauşescu, bulversat de rapiditatea evenimentelor şi incapabil să răspundă măcelului care începuse în Sibiu, decide să fugă la Bucureşti. Unchiul său, Ilie Ceauşescu, îi promisese un elicopter la dispoziţie. În drum spre aeroport, află că puterea fusese preluată de către Ion Iliescu. Petrece aproximativ o oră în incinta aeroportului, aşteptând în zadar elicopterul promis. Înfricoşat de focurile de arme, bubuind aproape continuu dinspre oraş, ia hotărârea să plece la Bucureşti cu maşina. Prietena lui, soprana Daniela Vlădescu, îi oferă autoturismul personal, un Oltcit.
Nicu Ceauşescu porneşte spre Bucureşti, urmând traseul Copşa Mică - Făgăraş - Sinaia - Ploieşti. Pe drum se opreşte o singură dată, să alimenteze cu benzină. Îl întreabă pe angajatul benzinăriei cum merg lucrurile la Bucureşti, iar acesta îi răspunde că este linişte, oamenii se adună la Televiziune şi Radio. Informaţia îl linişteşte şi îl face să creadă că decizia de a merge în Capitală a fost cea potrivită. De la fuga părinţilor săi cu elicopterul, de pe sediul CC al PCR, trecuseră aproximativ trei ore.
În jurul orei 19.00, Nicu Ceauşescu ajunge la intrarea în Bucureşti, în dreptul Aeroportului Băneasa. Opreşte maşina, obligat de câteva autobuze parcate de-a curmezişul drumului. Coboară din autoturism şi se îndreaptă spre militarii pe care-i zăreşte. Este recunoscut de aceştia şi băgat într-o maşină a Armatei, ce urma să se îndrepte către Televiziunea Română. Maşina în care se aflau şoferul şi, pe bancheta din spate, Nicu flancat de doi militari, este atacată de un grup de oameni ce-l recunoscuseră. Cei doi militari sunt bătuţi, fiind acuzaţi că ar fi încercat să-l protejeze pe Ceauşescu junior.
Nicu este scos din autoturism şi, după câţiva pumni şi picioare primite în stomac, este condus de mulţimea furioasă către un autobuz parcat în zonă. La urcarea în autovehicul este înjunghiat, de o persoană necunoscută, în partea stângă a stomacului, scuipat şi bătut încă o dată şi apoi dus la Televiziune, unde este preluat de căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu şi prezentat pe post. După doi ani de proces şi o perioadă de detenţie întreruptă pe motive medicale, Nicu Ceauşescu moare în septembrie 1996, la vârsta de 45 de ani.

Citeşte mai mult...

Amélie, mon amour...

Le fabuleux destin d'Amélie Poulain (Franța, 2001); Regia: Jean-Pierre Jeunet; Scenariul: Jean-Pierre Jeunet și Guillaume Laurant; Cu: Audrey Tautou, Mathieu Kassovitz, Flora Guiet, Rufus (Jacques Narcy); Genul filmului: un strălucit amestec de dramă, fantastic, musical și comedie; Muzica: Yann Tiersen; Durata: 121 minute; Produs de: Victoires Productions și Tapioca Films; Premiera în România: 22.03.2002; Premii obținute: 5 nominalizări Oscar, o nominalizare Globul de Aur, 3 premii și 3 nominalizări Academia Europeană de Film.
Secolul XXI debuta, pe tărâmul cinematografiei de înaltă clasă, cu apariția unui film surprinzător din multe puncte de vedere: „Le fabuleux destin d'Amélie Poulain”. Regizor: Jean-Pierre Jeunet, pe care îl știm cu toții ca fiind creatorul lui Allien (Allien: Resurection, 1997), dar și al unor videoclipuri muzicale, precum inventivul și simpaticul Zoolook, pe muzica lui Jean Michel Jarre. Spuneam că, în afară de unele particularități în ceea ce privește concepția regizorală (predilecția pentru fantastic, pentru insolit, dar și prezența umorului, a ironiei calde și suave), dl. Jean-Pierre Jeunet ne oferă un film surprinzător, care a schimbat imaginea sa de regizor oarecum „în pas cu moda”: în plin avânt al digitalului (să nu uităm că ne aflăm, totuși, în anul 2001!), Amélie impresionează prin simplitate și o anumită căldură umană ce se degajă de pe peliculă. Sunt nevoit să fac un alt exercițiu de admirație, „aplicat“ acestei capodopere cinematografice, una deloc glacială, rece, absconsă, dimpotrivă: una melancolică, ironică, mustind de afecțiune și energie. Ultimul de acest gen, deoarece rubrica mea despre filme și cărți se încheie aici. M-aș bucura ca măcar filmele să fi fost în centrul atenției cititorilor, într-o lume în care arta (de orice fel!) a ajuns un fel de Cenușăreasă a vieții. Așadar, despre Amélie, cu bucurie!

Citeşte mai mult...

CE FACEM ÎN CAZ DE INCENDIU?
Activităţile de prevenire reprezintă o componentă principală a sistemului integrat de măsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de acţiuni specifice planificate şi realizate potrivit legislaţiei, în scopul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu prin mijloace şi măsuri specifice.

Ce impun activităţile de prevenire:
a) verificarea respectării actelor normative şi reglementarilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea şi post utilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
b) verificarea organizării activităţii privind depistarea pericolelor potenţiale generatoare de riscuri pe timpul exploatării construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
c) verificarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă în scopul menţinerii riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, după caz, măsuri în condiţiile legii;
d) controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore, în care sunt implicate substanţe periculoase;
e) coordonarea şi controlul realizării pregătirii şi instruirii specifice a populaţiei şi salariaţilor, a modului de asimilare de către aceştia a regulilor şi măsurilor specifice, precum şi a comportamentului pe timpul manifestării unei situaţii de urgenţă;
f) înştiinţarea autorităţilor responsabile în managementul riscului despre existenţa, dimensiunea şi consecinţele riscului identificat în domeniul respectiv;
g) îndrumarea, controlul şi coordonarea serviciilor publice voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;
h) informarea şi educarea preventivă a populaţiei;
i) soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor în domeniul specific.

Citeşte mai mult...

Luni:
Oamenii din jurul meu sunt lipsiți de caracter, indolenți, proști, fără bun gust, educație și umor. Conducătorii acestei țări sunt hoți, nepregătiți, oportuniști, duplicitari. Nepotismul și șpaga sunt cartelele de acces către funcții bine plătite. Orice persoană nouă pe care o întâlnesc sporește numărul celor care mă enervează, supără, dezamăgesc.

Marți:
Mi-am dat seama că eu merit totul! Desigur că, din momentul în care m-am născut, părinții au fost obligați să-mi pună lumea la picioare. Profesorii trebuiau să-mi dea note mari indiferent de câtă materie știam. Cu certitudine că partenerul de viață este scavul meu preferat iar, în cazul în care am copii, sunt proprietar de sclavi. Eu contez! Eu și numai eu! De ce să muncesc când pot primi totul de-a gata? Când mă pot înfrupta din abundența vieții fără să mișc un deget? Să facă ceilalți! Eu primesc!

Miercuri:
Dacă mă supără cineva, nu pot ierta! Țin minte pentru toată viața cuvintele neplăcute și gesturile nepotrivite. Cum am ocazia povestesc despre oamenii care mi-au făcut rău, retrăiesc cu intensitate momentul nefast și mă alimentez cu ranchiună proaspătă. Nici prin cap nu-mi trece să mă întreb dacă am greșit și eu cu ceva. M-au supărat! Drept consecință, îi voi urî câte zile voi avea!

Joi:
Cu certitudine că modul în care procedez eu este singurul posibil. Nu există alte variante. Eu știu cel mai bine și nu am intenția să schimb ceva în modul în care acționez doar pentru că alții vin cu tot felul de propuneri și argumente. Prostii…! Am o vârstă! Am văzut tot ce poate fi văzut, am auzit tot ce poate fi auzit, am făcut tot ce trebuia să fac. Știu eu mai bine ca toți!

Citeşte mai mult...

„Sfatul meu este să te căsătorești. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.”
Socrate (filozof, cca. 470 î.Hr. - 399 î.Hr.)

„Prietenul nu iubește prietena, ci obiectul prieteniei.”
Platon (filozof, n. cca. 427 î.Hr. - 347 î.Hr.)

„Piulița acceptă filosofia șurubului.”
Valeriu Butulescu (poet, prozator, n. 1953)

„Cel care nu are răbdare, nu are nici o filosofie.”
Saadi (poet, 1184-1283)

„Medicul vede omul în toată slăbiciunea sa, juristul îl vede în toată răutatea sa, teologul îl vede în toată naivitatea sa.”
Arthur Schopenhauer (filozof, 1788-1860)

„Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri.”
Aristotel (filozof, 384 î.Hr. - 322 î.Hr.)

„Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului și de dușmănia prietenului.”
Nicolae Iorga (istoric, poet, prim-ministru, academician, 1871-1940)

„Nu trebuie să-ți faci prieteni decât dintre oamenii care muncesc. Omul leneș este periculos pentru prietenii săi, căci el neavând ce face vorbește despre ce fac și ce nu fac prietenii săi, se amestecă în treburile altora și devine inoportun; iată pentru ce trebuie să fim destul de înțelepți ca să nu ne legăm decât de oamenii care muncesc.”
Friedrich Nietzsche (filozof, 1844-1900)

„Ah, prieteni! Nu există prieteni.”
Aristotel (filozof, 384 î.Hr. - 322 î.Hr.)

„Nu rupe firul unei prietenii, căci chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne.”
Octavian Paler (scriitor, om politic, 1926-2007)

„În dragoste, victoria bărbatului este fuga.”
Napoleon Bonaparte (lider politic și militar, 1769-1821)

„Dragostea se naște în priviri, crește pe buze și moare în lacrimi.”
George Călinescu (scriitor, academician, 1899-1965)

„Dragostea este închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.”
Victor Hugo (poet, dramaturg, 1802-1885)

„Singurul vehicul către Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni.”
Petre Țuțea ( eseist, filozof și economist, 1902-1991)

„Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu.”
Octavian Paler (scriitor, om politic, 1926-2007)

Cuvioasă, cuvioasă
Rugătoare prea frumoasă
Am venit din nou la tine
Să ne-nveți ce este bine

Din satul tău Epivat
Tu spre lume ai plecat
La pustiul din Iordan
Să te rogi zile și ani

Treceai ziua suspinând
Noaptea te rugai plângând
Roua lacrimilor tale
Ți se așterneau pe cale

Faptele cele mai bune
Începeau să se adune
În trupul tău cel micuț
Fără patimi și desculț!

Tu pe toate le-ai învins
Cu darul tău de nestins
Ai lăsat cele lumești
Pentru bunătați cerești

Sfintele moaște acum
Numai stau întinse în drum
Nici pe malul de la mare
Nici pe pământul cel tare

Sunt la locuri de cinstrire
De veșnică pomenire
Catedrala le-a primit
Creștinii le-au îndrăgit

Pentru bine, pentru pace
Vin creștinii să se roage
Vine o țară întreagă
Cuvioasă Maică Dragă!

Versuri: Părintele Radu Mihai Bujorel
Pelerinaj la Cuv. Parascheva - oct. 2014

Am fost de-atâtea ori cu voi
Și-atât de multe am văzut
Și Dumnezeu a fost cu noi
Căci din credință ne-am născut

Și-am fost și printre munți și văi
Și țara întreagă am colindat
Căci Dumnezeu a fost cu noi
Și-n toate El ne-a ajutat

Și-am fost la multe mănăstiri
Cu suflet și cu gând curat
Păstrăm atâtea amintiri
Oriunde în taină ne-am rugat

La Putna sau la Sihăstria
Prislop, Tismana, Voroneț
Aici ne este sfântă glia
La Mănăstirea din Râmeț

Români am fost, suntem români
Păstrăm un suflet creștinesc
Să fim mereu, să fim mai buni
Vă-mbrățișez și vă iubesc. Amin!

Versuri: Părintele Radu Mihai Bujorel
Mănăstirea Râmeț - iunie 2014

Tragem din nou un semnal de alarmă cu privire la modul de înşelăciune „Accidentul”, unde sub pretextul soluţionării favorabile a unui accident rutier cu consecinţe deosebit de grave în care ar fi fost implicat un membru al familiei, oamenii sunt păcăliţi să trimită sume însemnate de bani unor necunoscuţi, de regulă „Avocaţi”.
Numai în ultima lună au existat cinci situaţii în care s-au pretins sume de bani, într-una dintre acestea partea vătămată dându-i unui necunoscut care a venit la uşă suma de 4.000 lei.
În loc să încerce să ia legătura cu ruda „implicată în accident” şi să anunţe imediat poliţia, victimele acestui mod de operare se grăbeau să facă rost de bani pentru a-i da infractorilor. Numai vigilenţa celorlalţi membri de familie a împiedicat înşelăciunea.
Când contactează victima, de regulă prin intermediul telefonului fix, infractorul insistă ca aceasta să nu telefoneze rudei „implicată în accident” pentru că îi face rău şi menţine legătura telefonică până când un complice ajunge la victimă şi îi ia banii.
Chiar dacă emoţiile sunt mari la primirea veştii că ruda dumneavoastră a fost implicată într-un accident rutier cu implicaţii deosebit de grave, păstraţi-vă calmul şi nu luaţi decizii sub impresia primului moment.
Este foarte important să anunţaţi imediat poliţia, chiar dacă vi se cere insistent de către infractori să nu faceţi acest lucru.

Citeşte mai mult...

Libertatea individuală este dreptul fundamental al persoanei, fiind derivat din dreptul natural al ființei umane. În ciuda vocației pretins „eliberatoare” a marilor ideologii politice ale sec. XX, omul se găsește tot mai des captiv al unui sistem social în care mecanismul și mijloacele au ajuns să prevaleze asupra obiectului și a rezultatului final.
Autonomia de gestiune a vieții personale și a dreptului de acțiune individuală se oprește doar acolo unde această formă de voință lezează drepturile legitime ale celorlalți indivizi. Omul, ființă socială prin definiție, este mai presus de orice normativă și reglementare expresia a 2 elemente creatoare de civilizație și cultură: liberul arbitru și libertatea de conștiință. Ca urmare, statul, rezultat al compromisului social contractual, nu este un scop în sine ori o putere sacrosanctă superioară, ci doar un mijloc prin care interesele individuale care transced sferei private sunt apărate și reprezentate în chip armonios din punct de vedere al corpului social.
Astăzi, noi avem nevoie de o Constituție care să stabilească egalitatea dintre cetățean și stat. Suma indivizilor nu formează organismul statal, ci instituția supremă și legitimă care deține dreptul suveran asupra teritoriului administrat de stat: națiunea. Națiunea este o entitate culturală și socială așezată mai presus de stat și reprezintă suma materială și spirituală a cetățenilor care împărtășesc aceeași cultură, tradiție, proprietate publică și instituționalism.
Statul, instrument al exercițiului necesităților naționale, precum bine spunea Ion I. C. Brătianu acum un secol, are obligația instrumentalizării practice a libertăților individuale. Alexis de Tocqueville vorbea despre suveranitatea poporului ca fiind valoarea democratică de căpătâi și expresie legitimă a voinței naționale. În aceeași ordine de idei, Montesquieu afirmase că nu există lege ori normă imuabilă în fața expresiei legitime a principiului voinței naționale, suveranitatea poporului având mai presus de sine doar voința divină.

Citeşte mai mult...

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”
(Tudor Arghezi – „Cuvinte potrivite”)

Cartea joacă un rol definitoriu în formarea fiecărui om. Cartea este obiectul care înalță omul din mlaștina ignoranței și îi dă accesul la știință, cultură, informație și artă. De aceea fiecare persoană în parte, indiferent de vârstă și preocupări spre a-și înnobila spiritul și a-și ține vie conștiința o poate face cel mai bine și mai sigur prin intermediul lecturii și al acestui univers abisal al cărților.
Prin carte omul se eliberează de barbarie, se desparte de întuneric, prin carte omul are acces la învățături complexe și diverse care îl fac să devină liber cu adevărat și să desprindă definiția a ceea ce se numește civilizație. Cartea este „culturismul” minții și carburantul intelectual fără de care nicio minte omenească nu poate da plusvaloare pe terenul ideilor dar și pe cel al faptelor concrete, fapte ale căror „rețete” se găsesc unde altundeva decât în paginile cărților. care îl fac să devină liber cu adevărat și să desprindă definiția a ceea ce se numește civilizație.
Mai presus de orice, cartea îl ajută pe om să afle cuvântul Lui Dumnezeu și să înțeleagă lumea în care trăiește. Cartea este un vehicul extrem de facil și comod prin care omul ajunge să pătrundă, cunoaște și înțelege o pluralitate de realități.
Cartea, cititul și studiul intelectual bazat pe litera scrisă fac parte din darul divin care sălășluiește în fiecare om.
Doresc să amintesc faptul că în cadrul Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni în anul 1999 a fost înființată o bibliotecă orășenească, ea fiind o parte integrantă a procesului de instruire, formare și educare din cadrul Centrului Cultural; având caracter enciclopedic și răspunzând cerințelor de informare, documentare și lectură ale cititorilor.
Fondul de carte ale bibliotecii s-a format în parte prin preluarea unui număr de 3000 de volume din vechea bibliotecă a localității. În perioada 1999-2014 fondul de carte existent s-a înnoit, achiziționându-se un număr de 5255 de volume de la edituri cunoscute precum ar fi Rao, Humanitas, Polirom, Nemira, Corint, Leda, Teora. În prezent biblioteca dispune de un fond total de carte însumând 8255 de volume cuprinzând domenii de interes precum literatura română, literatura universală, dicționare, enciclopedii ilustrate, albume de artă și teatru, cărți de psihologie, sociologie, filozofie ori informatică.
Principalul finanțator al bibliotecii este Primăria Otopeni prin bugetul local.
Accesul la colecțiile bibliotecii este liber și gratuit, fișa de înscriere a cititorului întocmindu-se pe baza carnetului de note ori a buletinului de identitate. Programul de activitate coincide cu săptămâna lucrătoare.
Cred că lectura joacă un rol crucial în viața fiecărui om de pe lumea asta și vă invit pe toți să treceți pragul Bibliotecii publice din Otopeni! Cititul te face mai senin și mai liber!

Daniel Gheorghe
Deputat PNL

Primăria oraşului Otopeni a acordat premiul de fidelitate familiile Brezeanu, Opriță și Nicolae, în data de 05.09.2014, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 5 mii lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.
În continuare vă prezentăm câteva impresii.

Familia BREZEANU VASILE și MARIA

„Ne amintim cu bucurie ziua de 30 August 1964, ziua căsătoriei noastre. Am plecat pe un drum comun având ca zestre tinerețea, dragostea și rugăciunile mamelor noastre. Am fost binecuvântați cu doi copii, băiat și fată, care ne-au adus multe bucurii. Acum sunt mari, la casele lor. Ne-au dăruit patru nepoți de care suntem foarte mândri. Băiatul locuiește în București, iar fata în Otopeni.”

Dar să începem cu începutul…
Vasile Brezeanu s-a născut pe 15 august 1937 în comuna Albești, județul Ialomița. Clasele primare le-a petrecut în comună, urmând apoi Şcoala Tehnică de Maiştri Dragomirești Vale. După absolvire a lucrat în agricultură, ca tehnician agronom.
Maria Brezeanu s-a născut pe 26 septembrie 1941 în comuna Gostavățu, județul Olt. Copilăria și clasele primare le-a făcut în comuna natală, urmând apoi Școala Tehnică Veterinară Budila-Brașov. După absolvirea școlii a lucrat ca technician veterinar.
S-au cunoscut la Complexul Căzănești, unde Maria își făcea stagiul în zootehnie și Vasile era angajat ca brigadier în producția vegetală. După un an s-au căsătorit. Cununia civilă au făcut-o la Sărulești, județul Călărași. Căsătoria religioasă au făcut-o în comuna Albești-Ialomița. După căsătorie au lucrat numai în agricultură, în aceeași intreprindere, pentru a fi alături și a se susține reciproc.

Citeşte mai mult...