În şcoală învăţăm din greşeli, din propriile noastre experimente, de aceea ne ducem la şcoală, nu? La şcoală o problemă se rezolvă prin omiteri, prin cauză şi efect, prin efort şi rezultat, prin asocieri şi disocieri. La şcoală nu trebuie să ne fie frică de greşelile noastre, deşi cei mai mulţi dintre noi consideră că nu vor reuşi să rezolve o banală problemă de matematică doar pentru faptul că prietenii vor ridiculariza întreaga situaţie. În concluzie, prindem rădăcini dacă plantăm ceva, iar de acel ceva nu trebuie să ne fie frică.
Dar şcoala nu ridică problemele pe care ţi le ridică viaţa în sine. Nimeni nu te pregăteşte pentru viaţă. În şcoală dezvoltăm anumite resurse restrânse pentru a soluţiona problemele. Viaţa în sine nu prea ne permite să facem experimente, nu prea ne îngăduie greşelile. În viaţă orice greşeală are ca repercusiune eşecul sau regretul. Şcoala ne învaţă: „a da, a cere, a primi, a refuza” , lucruri de altfel simple şi banale, în timp ce viaţa ne cere să învăţăm şi noţiunile de „a propune, a primi, a nu primi, a afirma, a evalua”.

Citeşte mai mult...

„Pentru fiecare persoană, sportul este un prilej de îmbunătățire a felului său de a fi.”
Pierre de Coubertin (1863-1937, istoric)

„Păstrează-ți visele vii. Înțelege că pentru a realiza ceva trebuie să ai credință și încredere în tine, viziune, muncă, determinare și dăruire. Amintește-ți că toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred. ”
Yolanda Gail Devers (n. 1966, atletă, medaliată olimpic)

„Unde există unitate, există întotdeauna victorie. ”
Publius Syrus (85 i.Hr.-43 d.Hr., poet)

„Talentul câștigă meciuri, dar munca de echipă și inteligența câștigă campionate. ”
Michael Jordan (n. 1963, baschetbalist)

„Principiul este să concurezi cu tine. E vorba despre îmbunătățiri, despre a fi mai bun decât ai fost ieri.”
Steve Young (n. 1961, fotbalist )

În urma analizării petiţiilor şi sesizărilor cetăţenilor Oraşului Otopeni, inclusiv a celor primite prin Sistemul Naţional Unic de Apel de Urgenţă „112”, a reieşit faptul că ceea mai mare parte dintre acestea se referă la încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Deşi necunoaşterea prevederilor legale nu înlătură răspunderea penală ori contravenţională, după caz, considerăm că popularizarea unor acte normative este benefică şi sperăm să conducă la o diminuare a sesizărilor mai sus menţionate.
Vă prezentăm cele mai frecvent întâlnite dintre abaterile de la normele de convieţuire socială, cu menţionarea cuantumului sancţiunilor contravenţionale (amenzilor) prevăzute de către art. 3 din Lg. 61/1991 - republicată:

Citeşte mai mult...

De o perioadă bună de timp, de aproximativ patru, cinci ani, se derulează în jurul nostru, peste tot, pe toate canalele mass - media, un amplu proces de tabloidizare. Este bine gândit şi atent aşezat în "tipare". Ne pune pe gânduri tot acest fenomen care duce în final la degradarea morală, socială şi intelectuală a poporului român. Bunul simţ, buna creştere, respectul pentru cei din jur şi comportamentul civilizat au dispărut.
Mi-aduc aminte că la noi la ţară eram educaţi de mici în familie, să fim politicoşi, cinstiţi şi corecţi, când ieşim pe stradă să-i salutăm pe cei cu care ne întâlnim, să ne respectăm familia, dascălii, colegii şi prietenii. De ce atunci se putea, iar acum, nu? Pentru că dacă ne uităm pe canalele de televiziune, constatăm că suntem introduşi perfid şi cinic într-o lume plină de morţi, de sinucideri, de divorţuri, de violuri, de crime, de accidente rutiere, de scandaluri de familie, bârfe, fiţe, de aşa-zise vedete, filme ale unor "familii" care îşi arată dormitorul şi bucătăria.
Toate acestea sunt materia primă pentru realizatorii emisiunilor respective şi bineînţeles "hrana" telespectatorilor noştri. Te uiţi şi te minunezi! Nu mai înţelegi nimic şi astfel năucit de ce auzi şi ce vezi, devii prizonierul stărilor create de "Ei". Devenim fără voinţa noastră personajele unui film thriller. Oare cine este producătorul, regizorul şi scenaristul acestui film?
Talk-show-uri cu domni şi doamne, cu cuconeturi şi fătuce, cu politicieni cu opt clase şi facultate la fără frecvenţă, se bate apa în piuă, se spun prostii, se vorbeşte de dragul vorbelor şi imaginii, pentru ca într-un final, nimeni să nu spună şi să nu facă nimic. Se repetă subiectele la infinit dintr-o emisiune în alta, de la o televiziune la alta, iar oamenii aşteaptă o rezolvare, o speranţă. Mediocritate, obrăznicie, răutate, poale în cap precum ţaţele; toate aceste lucruri ne sunt servite elegant, ambalate de toate televiziunile. Unele din personajele mai sus prezentate devin şi "voci ale naţiunii" şi ne explică ei cu gramatica şi educaţia lor precară cum trebuie să ne comportăm în U.E. Toate acestea de dragul audienţei care a stârnit în rândul realizatorilor TV o isterie şi lăcomie de nedescris, iar noi toţi suntem victimele acestui sistem creat.
Dezinformări, manipulări, intoxicări cu tot felul de informaţii, sunt unele televiziuni cu unii iar celelalte cu alţii, fiecare minte si dezinformează ca să-și apere zonele şi interesele, un război cumplit s-a declanşat între aceste două tabere, victime colaterale cu grămada; pentru ce toată această izbucnire de venin şi perfidie, oare unde ne oprim?
Te uiţi şi te minunezi!

Citeşte mai mult...

La acest început de an simt nevoia să vă mulțumesc tuturor acelor care ați avut plăcerea și bucuria de a participa la evenimentele cultural-artistice pe care Primăria orașului Otopeni și Centrul Cultural le-au organizat în anul trecut.
Vreau să vă reamintesc că activitățile în Centrul Cultural au fost inaugurate în anul 1999, iar din acel moment a început o cursă continuă de a organiza și realiza spectacole pentru toate gusturile, pentru toate vârstele, spectacole de divertisment, spectacole care au avut rolul de a educa și forma simțul și gustul pentru frumos și calitate, spectacole care au bucurat sufletele oamenilor. În toată această perioadă de timp au luat contur și apoi au prins viață multe evenimente care au intrat în tradiția orașului nostru. O parte din ele au fost preluate de posturi naționale de radio și televiziune, recunoscându-se valoarea și calitatea acestora, formându-se astfel o instituție culturală care și-a atins scopul vis-a-vis de locuitorii Otopeniului.
S-au realizat în interiorul acestei instituții lucruri remarcabile în domeniul cultural-artistic. Sunt foarte multe spectacole și evenimente care au satisfăcut dorința pentru frumos și pentru artă a concetățenilor noștri. Chiar și în această perioadă grea, din punct de vedere financiar, am demonstrat și vom demonstra în continuare că actul de cultură nu trebuie neglijat pentru că oamenii au nevoie de bucurii pentru sufletele și conștiințele lor.
Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc întregii echipe care se ocupă de tot ce se întâmplă în această instituție, o echipă condusă bine, o mână de oameni cu inițiativă, energici, care-și respectă concetățenii.
Îi dorim viață lungă Centrului Cultural, să fie cât mai eficient în ceea ce realizează pentru locuitorii Otopeniului și cultura românească.

Text: Gheorghe Constantin Silviu,
Primarul orașului Otopeni

În ultimii 8-10 ani, Consiliul Local şi Primăria oraşului Otopeni au promovat o politică înţeleaptă în ceea ce priveşte finanţele publice locale.
Astfel, datorită menţinerii unei stabilităţi a impozitelor şi taxelor locale, desigur în limitele stabilite prin Codul fiscal, numeroşi investitori au fost atraşi de arealul interesant al oraşului Otopeni care le-a oferit multiple oportunităţi în domeniul afacerilor, fapt care a contribuit la dezvoltarea economico-socială în ritm susţinut a localităţii.
Aceste firme au realizat investiţii de anvergură, contribuind la crearea de locuri de muncă şi la creşterea în mod constant a veniturilor bugetului local, atât prin contribuţii directe (impozite pe proprietate, respectiv: impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport) cât şi prin contribuţii indirecte (cote şi sume defalcate din impozitul pe venit).
Începând din anul 2009, datorită conjucturii economice determinate de criză, o serie de societăţi comerciale au întâmpinat greutăţi, fiind nevoite să-şi restrângă parţial activitatea, iar în unele cazuri chiar să intre în insolvenţă (incapacitate de plată) sau să dea faliment. Acest fapt a avut (şi are în continuare!) influenţă negativă asupra bugetului local. Având în vedere situaţia actuală din economia românească, estimăm că şi în perioada următoare ne vom confrunta cu anumite greutăţi în ceea ce priveşte evoluţia bugetului local.
În aceste condiţii, Consiliul Local şi Primăria oraşului Otopeni au făcut eforturi deosebite atât pentru menţinerea unui buget echilibrat cât şi pentru asigurarea în condiţii normale a furnizării serviciilor publice de interes local (alimentarea cu apă potabilă, canalizare, energie electrică, energie termică, gaze, salubrizare etc), dar şi pentru asigurarea funcţionării celorlalte instituţii publice finanţate din bugetul local (învăţământ, cultură, religie, piaţa agroalimentară).
Din anul 2010 până în prezent, inclusiv în anul 2013, impozitele şi taxele locale s-au menţinut la acelaşi nivel. Consiliul Local a adoptat an de an prin hotărâri, niveluri minime ale acestora şi a acordat o bonificaţie maximă de 10% pentru toţi contribuabilii -persoane fizice şi juridice- care şi-au achitat integral impozitele şi taxele locale până la data de 31 martie a fiecărui an.
Mulţumim şi pe această cale tuturor plătitorilor de impozite şi taxe care îşi achită conştiincios obligaţiile de plată către bugetul local.

Text: Vlad Constantin

În fiecare an la 15 Ianuarie ne amintim de cel pentru care epitetele limbii românești sunt prea puține și-și pot pierde sensul. Mihai Eminescu este omul cu care românii au reînvățat ceea ce înseamnă a fi o cultură cu adevărat mare și ceea ce înseamnă a respira aerul spiritului creator universal. Acel „Geistˮ, acel Spirit ce mută munții din loc de care amintea Hegel a luat pe pământul românesc numele și forma lui Mihai Eminescu. Inspirat deopotrivă de folclorul românesc și de acea mistică a voinței comună lui Arthur Schopenhauer, inspirat depotrivă de buddhism și de creștinismul ortodox altoit pe fundamente geto-dacice, geometric și visător, contemplativ și proactiv, romantic și realist, Eminescu întregește în aventura sa literară sinteză unui secol întreg de cultură și gândire mondială. La 1867, Titu Maiorescu vorbea de o nouă direcție în literatura și în creația românească, această direcție nouă, autentică și universal valabilă din punct de vedere stilistic și estetic avea să fie dată de personalități precum Eminescu, poetul național fiind astfel un deschizător de drumuri în cultura și în mentalul acestui popor.
Deseori s-a vorbit în termeni mai curând contradictorii pe marginea destinului, suferințelor, trăirilor și creației acestui mare poet care a avut permanent în sine și în viziunea sa lirică și epică suflarea genialității și aspirația cosmică. Eminescu a așezat cultura românească pe cea mai înaltă constelație de pe bolta cerească și a știut întotdeauna că dincolo de viața sa stă nemurirea unui neam, iar această nepieire stă în misiunea unui spirit ca al său. Cu lumini și umbre, cu suișuri și coborâșuri, Mihai Eminescu a desenat portretul unui veritabil apostol laic al unei națiuni ce la acea dată căuta să își reafirme identitatea sa culturală și istorică.

Citeşte mai mult...

Pe lacul european al lebedelor, este stânjenitor să te simţi mereu „răţuşca cea urâtă”,cu penaj de rând şi măcăit strident,inoportună printre suratele cu sânge albastru,ca un acord de manea într-un sublim balet ceaicovskian.
Să fii mereu tratată de sus, alungată şi jumulită, doar privind din ascunzişuri un „pas de deux” în care, banală şi fără urmă de graţie, nu vei fi niciodată protagonistă. Să ştii cât de lipsite de compasiune pot fi, în realitate, cele mai fermecătoare şi suave lebede care îşi au, printre ele, de altfel, „răţuştele” lor. Şi strigând cu deznădejde:
„- Omorâţi-mă, omorâţi-mă, nu merit să trăiesc!”
Nemulţumirea de noi înşine, acest complex de răţuşcă urâtă, s-a banalizat la noi precum gripa de sezon, rebelă şi netratabilă. Şi, cum „nimic din ce e omenesc nu ne este străin” ignorăm cu multă îngăduinţă pentru slăbiciunile noastre esenţa a ceea ce suntem, încrederea în ceea ce putem fi. Ne-am desolidarizat de noi înşine, „dezbrăcându-ne” jenaţi de haina unei identităţi care nu ne convine. Trădându-ne cu mâna pe inimă, de câte ori mai cântă vreun cocoş pe plaiurile natale. Petru trăieşte în fiecare şi nici pe Iuda nu-l dispreţuim.
Păcatele unora dintre compatrioţi devin păcatele tuturor, brand de răţuşcă urâtă, etichetă fosforescentă pe haina noastră naţională, onorabilă, în fond.
De la egocentrismul naţionalist cultivat de comunism, până la aşa-zisa libertate democratică de a nu mai fi patrioţi şi de a ne dispreţui pe noi înşine, drumul s-a parcurs primejdios de rapid. Azi tăiem cu sârg copacul pe crengile căruia suntem flori şi roade.

Citeşte mai mult...

ȘI NOI SUNTEM "EROI"

Noi care-am scăpat și trăim printre voi,
Să știți că suntem și noi EROI, da, EROI:
           Din luptele grele de zile și nopți,
           Când, ne mișcăm printre morți…
Noi care-am scăpat și…
           Cu moartea la braț, când noi ne-apărăm…
           Cu moartea în față, când noi atacăm…
Noi care-am scăpat și…
           De foame și sete, noi chinuiți am fost…
           Dar toți, ca și unul, nu ne mișcăm din post…
Noi care-am scăpat și…
           Noi nu dorim în slavă ca să ne ridicați…
           Mai multă omenie, noi vrem ca să ne dați…
Noi care-am scăpat și…
           O dreaptă recunoaștere, noi încă așteptăm…
           Pân' ce nu vine moartea, ce tot o amânăm…
Noi care-am scăpat și…
           Nu, cu vorbe deșarte, ci tineri de cuvânt…
           Foarte puțin mai suntem, cu voi pe acest pământ…
Noi care-am scăpat și…
           Ne-apasă bătrânețea de fiecare zi,
           Dar fruntea sus vom ține, cât încă vom trăi…

Col.® Aurel Petroianu
15. 08. 2002

Poezie dedicată celor care au participat în cele două Războaie Mondiale,
celor care și-au jertfit viața pentru integritatea și libertatea României.

„Nu e suficient să adaugi mai mulți ani vieții tale...
Trebuie să mai adaugi și viață acestor ani." - John F. Kennedy

Frumos! Nimic nu poate contrazice această realitate: calitatea vieții trăite dă valoare sentimentului de împlinire sau neîmplinire fiecăruia dintre noi.
Ca oameni, cu toții înflorim în spirit cu fiecare nouă experiență, întinerim în inimi cu fiecare bucurie dăruită sau primită, ne maturizăm odată cu viaţa, ne împuţinăm la trup cu fiecare secundă care trece şi trăim în ritmul inimii noastre, fiecare diferit.
Dacă am încerca să ne asumăm conştient acest curs firesc al vieţii, am înţelege că, odată cu trecerea timpului, putem găsi în noi bucuria vieţii trăite în trecut, prezent şi de ce nu, în viitor.
Cine spune că ajunşi la o vârstă onorabilă în care oasele cedează, spiritul şi cheful de viaţă nu pot evolua?
După o viaţă în care implicarea în viaţa socială - mersul la serviciu, creşterea copiilor, acumularea de bunuri materiale pentru crearea confortului fizic, mersul la spectacole sau în concedii, cititul, pasiunile sportive etc. pentru confortul psihic - păreau a fi primordiale, pensionarea poate fi o etapă dificilă din viaţa fiecărui om, cândva activ.
Pe lângă problemele de sănătate apărute odată cu începerea procesului de îmbătrânire, schimbarea statutului social (din activ în inactiv) aduce în prim plan sentimente precum cele de utilitate sau inutilitate.

Citeşte mai mult...

Mihai Eminescu (poet, 1850-1889):

„Geniu, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne.”

„Conștiința este tocmai punctul de gravitație al individului.”

„Spirite mari se nasc adesea din nevoie.”

„Lumea-i visul sufletului nostru.”

„Egalitatea nu există decât în matematică.”

„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine, călătorie ce o facem în singurătate.”
Mircea Eliade (filosof, eseist, prozator, profesor român, 1907- 1988)

„Sufletul tânjeşte să creadă, dar intelectul refuză să-i dea voie.”
Dan Brown (scriitor, n. 1964)

„Stările sufleteşti care par a nu avea niciun motiv, au motivele cele mai adânci.”
Lucian Blaga (filosof, jurnalist, dramaturg, profesor si diplomat,1895 - 1961)

„Sufletul meu este în întuneric, dar sunt fericită.”
Sfânta Tereza de Lisieux (călugăriță catolică, 1873- 1897)

De la data de 19.01.2013, intră în vigoare Legea nr. 203 din 9 noiembrie 2012, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, motiv pentru care vă supunem atenţiei câteva dintre principalele modificări:
1. La articolul 6, punctele 6 şi 21 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"6. autovehicul - orice vehicul echipat, prin construcţie, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, tractoarele folosite exclusiv în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele destinate pentru efectuarea de servicii sau lucrări, denumite maşini autopropulsate, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule;
21. moped - vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric.
2. La articolul 6, după punctul 32 se introduce un nou punct, punctul 32^1, cu următorul cuprins:
"32^1. triciclu cu motor - autovehicul cu trei roţi dispuse simetric, a cărui viteză maximă prin construcţie depăşeşte 45 km/h, care este echipat cu un motor având o cilindree de peste 50 cmc, în cazul unui motor cu ardere internă, sau cu un motor electric cu putere nominală continuă ce depăşeşte 4 kW;".

Citeşte mai mult...

Pe 23 ianuarie 1940 în satul Matiţa, comuna Şoimari, judeţul Prahova venea pe lume copilul Nicolae Liţescu.
Părinţii săi se numeau Ioan şi Maria, tatăl său fiind preotul de sat din Matiţa. Provine dintr-o familie numeroasă cu trei surori şi patru fraţi.
Şcoala a început-o în 1946 în satul natal, apoi familia se va muta în comuna Cojasca, judeţul Dâmboviţa unde copilul Nicolae Liţescu va urma clasele primare. Ciclul următor (clasele V, VI, VII) îl va urma la Găeşti şi apoi va merge la Curtea de Argeş, unde va absolvi patru ani din seminarul teologic de aici, ultimul an făcându-l la Bucureşti. După încheierea studiilor medii, tânărul Nicolae Liţescu va lua drumul Institutului Teologic din Bucureşti pe care îl va termina în anul 1962 când devine licenţiat în teologie.
Îndată după acest moment, viitorul preot Nicolae Liţescu se va căsători cu Felicia Liţescu care-i dăruieşte trei copii: Ana Cristina, Ioan Răzvan şi Radu Cătălin, toţi absolvenţi de studii superioare.
Mai întâi, Nicolae Liţescu a luat calea învăţământului, fiind învăţător în satele Sarichioi şi Letea din judeţul Tulcea. În paralel cu activitatea didactică viitorul preot a urmat şi cursurile facultăţii de istorie - geografie. Însă, în anii următori va începe lunga carieră de preot a părintelui Nicolae.

Citeşte mai mult...

De fiecare dată, Ziua Națională a României e prilej de sărbătoare și comemorare pe tot întinsul țării și sub toate formele cu putință posibile. 1 Decembrie ne reamintește despre o Românie Mare întemeiată pe sacrificii, pe multă trudă si cu o doză rară de curaj. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este un act unic și irepetabil, este acel ceas astral de glorie a neamului românesc, ceas în care au reușit să se regăsească împreună toate provinciile românești.
Clipe precum cele de atunci sunt greu de retrăit și contextul epocii este unul greu de înțeles pentru omul zilelor noastre. Cel mai important lucru pe care trebuie să ni-l amintim este faptul că atunci când ne dorim cu ardoare un lucru și când luptăm sincer pentru el, îl putem duce la îndeplinire. Românii de atunci au dovedit cu tărie că posedă conștiință națională și că nimic nu-i poate opri atunci când pornesc la un drum de reconstrucție identitară. Marea Unire a fost un ideal ce a animat generații întregi și în slujba căruia au fost puse uriașe energii omenești, materiale și spirituale încă de dinaintea revoluției de la 1848. Ca atare, generația politică ce a desăvârșit realizarea unității naționale a românilor într-un singur stat, avea să fie denumită „generația idealului național”. Dar această generație a idealului național a angrenat în munca și în acțiunea sa largi mase de români și o întreagă elită națională, pornind cu marii oameni de cultură ai vremii, motivați intens de ideea Unirii și până la simpli țărani. Unirea este rodul unui efort pe care suntem datori să-l rememorăm în fiecare moment al vieții noastre și în față căruia nu putem decât să ne plecăm cu pioșenie capetele.

Citeşte mai mult...

Viaţa e o şansă – nu o lăsa să se piardă!
Viaţa e frumuseţe – admir-o!
Viaţa e bucurie – gust-o din plin!
Viaţa e un vis – transformă-l în realitate!
Viaţa e o sfidare – înfrunt-o!
Viaţa e o datorie – împlineşte –o!
Viaţa e un joc – joacă-l!
Viaţa e preţioasă – ai grijă de ea!
Viaţa e bogăţie – păzeşte-o!
Viaţa e dragoste – bucură-te de ea!
Viaţa e un mister – încearcă să-l pătrunzi!
Viaţa e o promisiune – n-o lăsa neîmplinită!
Viaţa e tristeţe – treci peste ea!
Viaţa e un cânt – cântă-l!
Viaţa e o faptă – accept-o!
Viaţa e tragedie – fii tare!
Viaţa e o aventură – îndrăzneşte să ţi-o asumi!
Viaţa e fericire – fii astfel încât să o meriţi!
Viaţa e viaţă – ocroteşte-o!

Din înţelepciunea Maicii Tereza de Calcutta

Citeşte mai mult...

În sfânta zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, preacucernicul părinte-paroh, Mihai Bujor ne-a dat o veste tristă. Sufletele credincioşilor aflaţi la biserică au tresărit într-o vibraţie dureroasă când au aflat că părintele Nicolae Lițescu nu va mai sluji în biserică fiindcă este obligat să iasă la pensie!
Care a fost reacţia credincioşilor? A fost ca un moment de reculegere. O tăcere mormântală s-a aşternut în biserică. Părintele Mihai nu a mai putut continua şi cu greu şi-a stăpânit lacrimile în timp ce miruia pe tăcuţii enoriaşi. Majoritatea credincioşilor cunoşteau care este sentimentul ce pune stăpânire pe sufletul celui ce se pensionează.
Da, timpul ne deapănă anii vechi. Viaţa merge înainte. Anii trec, copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Natura umană îşi urmează legile ei fireşti: naștere-moarte; tinereţe-bătrâneţe. Peste toate acestea se suprapun legile omeneşti şi omul trebuie să le respecte, bune- rele, aşa cum sunt făcute ele.

Citeşte mai mult...

Serbări ale copiilor, concursuri, muzică, dans, un nou număr al revistei Otopeanu, premii, festivitatea Gaudeamus, întâlnirea de suflet cu dascălii şi oamenii şcolii din toate generaţiile, punte peste timp, distincţii, emoţii, amintiri, fotografii…

Citeşte mai mult...

E o toamnă atât de frumoasă!
Un soare blând încălzeşte crizantemele, iar vântul împrăştie uşor frunzele... amintirilor.
Aşa era şi acum 25 de ani, când pleca în altă lume Profesorul de Istorie al multor generaţii de elevi  din Otopeni, Domnul Ion Iancu.
Privit acum, la atâţia ani, chipul său ne zâmbeşte blând dintr-o fotografie şi ne amintim cu toţii de un om care iubea copiii şi era iubit de ei.
Un om care a ştiut să ne sădească tuturor în suflete preţuirea pentru trecutul nostru şi respectul pentru limba română.
Un om care avea credinţa că fiecare copil poate să înveţe ceva, dar trebuie înţeles şi ajutat. Totdeauna căuta să descopere acea sclipire din ochii fiecărui copil, să-l atragă spre învăţătură, spre disciplina pe care o preda.
De unde atâta încredere în sufletul acestui om?

Citeşte mai mult...

Nu cu mult timp în urmă mă aflam pe băncile acestei şcoli, alergam pe culoarele ei, mă revoltam contra uniformei şi plângeam la auzul acuzelor de favoritism. Da, sunt Ioana Petcu, fostă elevă a Şcolii Generale Nr. 9, a Liceului Teoretic “Ioan Petruș”, aşa cum este cunoscut astăzi.
Aici, am făcut primii paşi în viaţă, mi-am format caracterul şi m-am dezvoltat ca individ. Bazele au fost puse de o persoană pe care am îndrăgit-o şi care va rămâne veşnic în sufletul meu, doamna Ioana Chirică.
De ce o stimez atât de mult? Pentru că a ştiut întotdeauna să îmi indice drumul cel bun, fără să mi-l impună. A fost corectă şi iubitoare, a ştiut cum să mă tragă de urechi când făceam câte o năzbâtie, dar, în acelaşi timp, mi-a deschis apetitul pentru cunoaştere şi pentru dezvoltarea spiritului critic.

Citeşte mai mult...