...trebuie mereu sacrificat cineva, pentru ca lucrurile să se schimbe! Şi nu neapărat în bine... Şi nu neapărat pe termen lung sau definitiv... Aşa e la noi.
Ana lui Manole a deschis, fără să ştie, şirul unor lungi, unanim cunoscute sau anonime sacrificii. Empirişti prin excelenţă, n-avem acces la „a prioric”. Ne tot lovim stupid de grindă. Ne purtăm cu mândrie încăpăţânată cucuiele cât pumnul. Cădem la nesfârşit (surprinşi) în aceeaşi groapă. Ne ardem (iar şi iar) cu aceeaşi ciorbă. Carul nostru (mare) se răstoarnă în drum, din cauza aceleiaşi buturugi (mici).
Vocaţia noastră este să trăim totul pe cont propriu şi dureros. Sub stelele noastre făclii, retrăim etern vechile balade, parcă fără să mai ţinem minte că suntem de-atâta vreme eroii lor. Zidul geme de sacrificii, iar Manole nu mai pridideşte să  pună cărămizi peste vieţi nevinovate de ciobănaşi moldoveni traşi ca prin inel şi Ane de ieri şi de azi, la grămadă. Mistria este mereu pregătită, mortarul gata. Ziduri în ruină, părăsite şi neisprăvite - pe toate drumurile. Asemenea şi maidanezi care să latre a pustiu la ele.

Citeşte mai mult...

- Doamne, dă-mi...
- Răbdare, fiule, să-mi beau şi eu cafeaua. Şi învaţă să începi cu „Mulţumesc, Doamne, pentru ce mi-a dat dejaˮ. Cererile - după. Urmate de „Te rog...ˮ , îl dojeni Sfinţia Sa cu blândeţe pe matinalul solicitant. Apoi, ridicându-şi privirea: Înger 356! Înregistrează-l cu reportofonul pe preasupusul meu din Arondismentul 17, zona C, coordonate X-250, după cum arată GPS-ul. O să-i ascult rugăciunea mai târziu. Cred că e tot în legătură cu prăpăditul ăla de fi-su, care o ţine tot într-un chef! Plutonul de îngeri 4579!, porunci prin portavoce Preabunul, astăzi vă ocupaţi voi de trecerea în registru a rugăciunilor supuşilor. Şi semnaţi condica. Dar vedeţi, să scrieţi clar numele! Că ultima dată... Hai, şi daţi drumul ninsorii! Cerneţi mai cu spor, că acum vine Crăciunul. Hm, adaugă ca pentru sine, dar suficient de tare să fie auzit, ar trebui să vă mai verific CV-urile şi să vă mai trec prin nişte examene ! V-aţi cam pierdut elanul, constată Sfinţia-Sa mângâindu-şi barba şi clătinând din cap cu nemulţumire.
Şi dacă n-ar fi creat toate condiţiile pentru angajaţii săi înaripaţi! Muzică preclasică non-stop, de sărbatori-colinde, instalaţii stelare multicolore, norii cei mai confortabili din agheasmă, cu miros proaspăt de busuioc, spumă de îngheţată la fiecare masă, cel mai bun detergent cu balsam pentru pene, aripi  nou-nouţe în fiecare început de veac, vacanţe all inclusive în al nouălea cer, praf de aur şi diamante tocmai din Ultima Galaxie, pentru aureole... Şi câte şi mai câte...

Citeşte mai mult...

Când suferinţele te marchează... când dreptul la exprimare îţi este refuzat... când vrei să îţi strigi cumva durerea şi nu poţi... cineva trebuie să o facă pentru tine.

Dictatura ceauşistă a lăsat urme adânci în conştiinţa românilor, iar evenimentele din ultimii ani ai acesteia au reprezentat pentru mulţi dintre aceştia, picătura care a umplut paharul. Nivelul de suportabilitate pentru mulţi dintre tineri era cu mult depăşit, iar acţiunile de incendiere a „Arcului de Triumf” din placaj, pe care era erau trecute cuvintele „Epoca de Aur Nicolae Ceauşescu” aflat la acea vreme în faţa Palatului Expoziţional din Piaţa Scânteii, pe 10 aprilie 1987, şi câteva luni mai târziu, pe 4 decembrie, a statuii lui Lenin, aflată în aceeaşi piaţă, au reprezentat un prim- pas spre schimbarea dorită.
„A ars cu epoca de aur cu tot, că-i scriseseră firma acolo... Era într-o vineri dimineaţă, la ora 5:40, când am pus foc”. Tot într-o vineri, la aceeaşi oră, soclul statuii lui Lenin ardea... ziua şi ora erau identice – vineri la 5,40 - se dorea recunoaşterea lor ca o semnătură.

Citeşte mai mult...

AMINTIRI DE PE FRONT

Când mi-amintesc… mă trec fiorii…
N-a fost uşor…
Să lupţi cu spaimele de noapte,
Târându-te numai pe coate;
Pentru a tăia plasa de sârmă…
În liniştea ce-odat` se curmă!
Căci inamicul fiind aproape,
Simţit-a, el, ceva în noapte,
C-a pus reflectorul în căutare,
Ca să-afle orice mişcare…
……………………………

Citeşte mai mult...

 

 

 

 

 

 

 

Citeşte mai mult...

Cred că şi tramvaiul bucureştean ar fi avut cândva o valenţă romantică, ar fi dat culoare oraşului, rămânând în memoria bătrânilor ca un mijloc de transport plăcut şi nostalgic. Dar tramvaiul a rămas în memorie şi printr-un fapt trist, el punând capăt vieţii, mult prea devreme, unui geniu al poeziei româneşti, Nicolae Labiș, în decembrie 1956.
La fiecare spectacol de teatru, eroul lui Tennessee Williams, Blanche DuBois ne transportă cu “Un tramvai numit dorinţă”. Acesta există în realitate la New Orleans de 150 ani. Pe lângă caracterul romantic al călătoriei în sine, “street- car-ul” din oraşul mai mult francez decât american, îşi menţine un loc important în transportul urban. Oamenii călătoresc în cele șapte vagoane existente, cu nume personificate ('Ladies în red'), din plăcere, dar şi de nevoie pentru 1 dolar şi 20 cenţi, 20 km între Canal Street din centru şi Audubon Zoo, unde parcurge cea mai frumoasă zonă. Străbate St. Charles Street, trece pe lângă Oak Plantation Alley, o boltă de stejari şi se pot admira campusurile universitare pe Riverfront – Blvd, paralel cu faleza lui Mississippi River.

Citeşte mai mult...

Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simțim fuga asta, mai ales în unele clipe supreme.
Victor Hugo, scriitor, om politic, academician (1802-1885)

Timpul e singurul predicator căruia omul e dispus să-i dea acultare; el ne dă învățătura de minte pe care, la vremea lor, cei vârstnici s-au străduit zadarnic să ne-o împărtășească.
Jonathan Swift, scriitor englez (1667 - 1745)

Toți avem propriile mașini ale timpului. Unele ne duc înapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc înainte, se numesc visuri.
Jeremy Irons, actor englez (n.1948)

Trebuie să renunțăm la ideea de zile și ore, dând de fiecare dată mai multă atenție clipei.  
Lao Zi, filosof chinez (~ sec. VI î. Hr.)

Timpul vieții noastre are o mișcare accelerată ca o ghiulea rostogolită pe un plan înclinat: orele copilului sunt mai lungi decât zilele bătrânului.
Arthur Shopenhauer, filosof german (1788 - 1860)

Anvelopele de iarnă sunt cauciucuri special construite pentru a oferi o aderență adecvată atunci când temperatura de afară a scăzut sub 7 grade Celsius sau carosabilul este acoperit cu zapadă, gheață ori polei.
Dacă circulați cu pneuri de iarnă, scade probabilitatea de a derapa și a produce accidente ori blocaje în trafic, deci este o dovadă de responsabilitate din partea fiecăruia. Comparativ cu anvelopele de vară, cele de iarnă vă oferă siguranță sporită în special la frânare pe timp rece, pe drumuri ude sau acoperite cu gheață și zăpadă.
    Deși anvelopele de iarnă sunt obligatorii doar în condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, este recomandabil să vă gândiți deja la acest lucru, deoarece vremea s-a răcit suficient de mult, iar în zonele montane mai ales crește de la zi la zi riscul de a fi surprinși de ninsoare, fără ca mașina să fie dotată corespunzător cu anvelope de iarnă.

Citeşte mai mult...

www.calendare-personalizate.com
Putina istorie:

Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. O modificare a calendarului iulian a fost propusă pentru prima oară de doctorul napolitan Aloysius Lilius și a fost decretată de Papa Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.

Inventarea calendarului gregorian

Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paștele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită la Primul conciliu de la Niceea în anul 325. Deși unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile creștine să sărbătorească Paștele în aceeași zi, în realitate aceasta nu s-a întâmplat. Biserica Alexandriei sărbătorea Paștele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinoțiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocțiul cădea pe 25 martie și folosea altă zi a de sărbătorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepția a câteva de la granița Imperiului Bizantin), au adoptat Paștele alexandrin, care plasa încă echinocțiul pe 21 martie. Deși călugărul britanic Beda Venerabilul notase deja schimbarea datei în 725, ea a continuat să se schimbe chiar în secolul al XVI-lea.

Mai mult, numărarea fazelor lunii care erau folosite ca să calculeze Paștele erau fixate pe calendarul iulian după un ciclu de 19 ani. Aceasta era o aproximație care dădea o eroare de o zi la 310 ani. Astfel, până în secolul al XVI-lea se acumulase o diferența de patru zile.

O rezolvare a problemei s-a găsit prin definirea unei reguli: anii divizibili prin 100 vor fi ani bisecți numai dacă sunt divizibili și prin 400. Astfel, în ultimul mileniu, anii 1600 și 2000 au fost bisecți, dar 1700, 1800 și 1900 nu au fost. În acest mileniu, anii 2100, 2200, 2300 și 2500 nu vor fi ani bisecți, în timp ce anul 2400 va avea această calitate.

Când a început folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ștergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie1582 și a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582. Totuși, datele de "5 octombrie 1582" până la "14 octombrie 1582" (inclusiv) sunt încă valide în aproape toate țările, deoarece cea mai mare parte a țărilor catolice n-a adoptat noul calendar la data specificată în bula papală, ci doar câteva luni sau chiar câțiva ani mai târziu (ultima în 1587). Ziua Anului Nou fusese deja standardizată în toată Europa Occidentală pe 1 ianuarie încă de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, inclusiv în țările care deveniseră protestante între timp, precum erau Germania, Suedia și Anglia. Totuși, deși în Anglia ziua de 1 ianuarie a fost numită ziua Anului Nou, schimbarea numărului anului s-a făcut pe 25 martie – Lady Day (Bunavestire) până în 1752. (În Scoția s-a adoptat ziua de 1 ianuarie ca zi a Anului Nou doar în 1600, în condițiile în care s-a continuat folosirea calendarului iulian).

Uneori este necesar să se indice până și faptul că anii au două denumiri diferite datorită schimbării zilei de început a anului. De exemplu: "10 februarie/21 februarie 1751/1752". Această confuzie apare datorită faptului că Biserica și Statul au folosit de cele mai multe ori sisteme diferite de calendare.

Ciclul de 19 ani folosit pentru calendarul lunar a trebuit corectat cu 1 zi la fiecare 300 sau 400 de ani, (de 8 ori în 2500 de ani), împreună cu corecțiile necesare aplicate anilor care nu mai sunt bisecți, (1700, 1800, 1900, 2100,etc). De fapt, în felul acesta s-a introdus o nouă metodă de calculare a zilei Paștelui.

[modificare]Adoptarea calendarului de către statele ne-catolice

Foarte puține țări au adoptat noul calendar pe 15 octombrie 1582. A fost vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania și Portugalia. Țările ne-catolice nu au fost de acord cu adoptarea reformei calendarului. Anglia, Scoția, ca și restul Imperiului Britanic (inclusiv coloniile care fac parte din ceea ce este acum SUA), nu au adoptat calendarul gregorian până în 1752, moment în care a fost nevoie de o corecție de 11 zile, (2 septembrie 1752 a devenit 14 septembrie 1752). În Imperiul Britanic s-au dat legi speciale pentru ca nu cumva să existe neîntelegeri cu privire la data plăților anuale sau lunare stabilite conform calendarului iulian.

Danemarca, Norvegia și zonele protestante ale Germaniei au adoptat noul calendar solar în 1700, datorită influenței astronomului danez Ole Rømer, dar nu au adoptat și schimbările făcute anului lunar. În loc de aceasta, ei au hotărât să calculeze ziua Paștelui folosind momentul echinocțiului și fazele lunii conform Tabelelor Rudolphine ale lui Kepler din 1627. Ei au adoptat schimbarea făcută anului lunar doar în 1776.

În cazul Suediei, schimbarea la calendarul gregorian a fost un proces gradual. S-a început schimbarea în 1700, dar s-a decis să se facă ajustarea cu 11 zile prin excluderea unei zile din anii bisecți (ziua de 29 februarie) din 1700 până în1740. În acest timp, nu numai că în Suedia calendarul era în dezacord atât cu cel iulian cât și cu cel gregorian pentru o perioadă de 40 de ani, dar diferența nu era fixă, ci se schimba la fiecare 4 ani. Pentru a face lucrurile și mai complicate, sistemul nu a fost corect folosit, iar zilele care ar fi trebuit excluse din anii 1704 și 1708 au rămas din motiv necunoscute în calendar. Regele Carol al XII-lea a recunoscut ineficiența sistemului și a hotărât abandonarea lui. Datorită complicațiilor apărute, s-a hotărât revenirea la calendarul iulian și introducerea unei zile suplimentare unice, 30 februarie, în anul 1712. Suedia a hotărât trecerea la calendarul gregorian în mod definitiv abia în anul 1753, când 17 februarie a devenit 1 martie.

În Rusia, calendarul gregorian a fost acceptat după Revoluția din Octombrie printr-un decret al Sovietului Comisarilor Poporului din 24 ianuarie 1918, care făcea ca ziua de 31 ianuarie să fie urmată de 14 februarie 1918.

În România, calendarul a fost introdus în 1919.  Unul dintre cele mai populare cadouri oferite societatile comerciale si persoanele fizice il consituie calendare personalizate.

În Grecia, acest calendar a fost adoptat în 1924.

Această măsură nu a fost adoptată și de bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100. Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă și armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare. Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paștele iulian, cu excepția Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paștele gregorian.

Republica China a adoptat în mod formal calendarul gregorian la proclamarea sa din 1 ianuarie 1912 dar, în curând, țara s-a prăbușit într-o epocă a dictaturilor militare, fiecare dictator folosind alt calendar. Unificarea Chinei sub autoritateaKuomintang din octombrie 1928 a făcut ca , efectiv, prima zi a anului 1929 să fie 1 ianuarie a calendarului gregorian. Totuși, în Republica China a fort menținută numerotarea tradițională a lunilor și un Sistem al Erelor modificat, hotărând că primul an al Republicii Chineze a fost 1912. Acest sistem mai este folosit în Taiwan, unde s-a refugiat guvernul naționalist al Republicii Chineze. De la proclamarea sa din 1949, Republica Populară Chineză continuă să folosească calendarul gregorian cu lunile numerotate, dar cu anii denumiți în felul european. In Otopeni veti gasi calendare 2013 la tipografia Otoprint.

Japonia a înlocuit calendarul tradițional cu calendarul gregorian pe 1 ianuarie 1873 dar, la fel ca și China, a continuat să numeroteze lunile și a folosit numele împăraților în locul Anno Domini (după Hristos): Meiji 1=1868, Taisho 1=1912,Showa 1=1926 și Heisei 1=1989. Numerotarea anilor în stil occidental (西暦, seireki) este însă practicată în egală măsură, inclusiv de unele agenții guvernamentale.

La data de 16 august în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe domnitorul Constantin Brâncoveanu alături de cei 4 fii ai săi, martirizați la Istanbul pe 15 august 1714, chiar de ziua Adormirii Maicii Domnului și ziua de naștere a lui Brâncoveanu, care la acea dată împlinea vârsta de 60 de ani.

Domnia lui Brâncoveanu (1688-1714) a marcat o perioadă de stabilitate, bunăstare și de avânt cultural pentru Țara Românească. Cu toate acestea Țările Române se zbăteau sub suzeranitatea otomană, având serioase îndatoriri economice și financiare față de Imperiul Otoman și totodată neavând dreptul de a duce o politică externă proprie. Mai mult decât atât, în ciuda autonomiei interne și a apartenenței totale la spațiul de cultură și civilizație creștină ale țărilor nord-dunărene, Țările Române fiind total separate de spațiul islamic din perspectivă juridică, domnii Țării Românești și ai Moldovei erau supuși direcți ai sultanului de la Istanbul la fel ca pașalele din cadrul teritoriului otoman propriu-zis.

Citeşte mai mult...

În cursul lunii iulie a.c. a fost finalizat „Clubul Pensionarilor” situat pe strada Garofițelor (lângă Liceul „Ioan Petruș”). Clubul, realizat și finanțat de către Primăria orașului Otopeni, arată în condiții deosebite și va beneficia de cele mai moderne dotări.

În prezent, autoritățile locale sunt preocupate de obținerea avizelor necesare aprobării organigramei și statului de funcții pentru personalul care va asigura buna funcționare a clubului, urmând ca într-un timp cât mai scurt acesta să fie dat în folosință.

După deschiderea Clubului, persoanele vârstnice vor avea posibilitatea ca, într-o ambianță destinsă, să participe la evenimente social - culturale, sportive și distractive în cadrul cărora să-și petreacă timpul liber într-un mod util și plăcut.

Text: Vlad Constantin

Așa cum bine se cunoaște, între municipiul București și orașul Otopeni funcționează linia de transport în comun pentru călători 449, cu oprire în toate stațiile, pe traseul Piața Presei Libere - Otopeni (stația C.F.R. Centura Balotești). Această linie a fost reînființată în luna noiembrie 2010 conform „Contractului de transport public” nr. 16474/02.11.2010, încheiat între Primăria orașului Otopeni și Regia Autonomă de Transport București (R.A.T.B.).

Conform prevederilor contractuale, R.A.T.B. efectuează transportul public local de călători între București și Otopeni în aceleași condiții ca în municipiul București, practicând aceleași tarife și oferind aceleași facilități, respectiv:

-    pensionari - scutire 100% la abonamente și bilete, conform H.C.L. Otopeni nr. 110/2011 și H.C.L.M. București nr. 139/2006. De această facilitate beneficiază toate categoriile de pensionari care au domiciliul stabil în București sau în Otopeni, indiferent de cuantumul pensiei, pe baza actului de identitate și a ultimului talon de pensie.

-    veterani, văduve ale veteranilor de război - scutire 100%, conform prevederilor Legii nr. 44/1994;

-    persoane cu dizabilități (handicap grav sau permanent) - scutire 100%, conform prevederilor Legii nr. 448/2006;

-    elevi și studenți – reducere 50% la abonamente.

Am făcut aceste precizări, în urma semnalelor primite de la cetățeni, dar și pentru a elimina pe viitor unele confuzii în legătură cu facilitățile care se acordă pentru transportul în comun de călători pe linia 449.

Vă dorim călătorie plăcută!

Text: Vlad Constantin

Realitatea noastră a devenit atât de absurdă, încât pare o stranie ficţiune.

Ceea ce alţii ar garanta că inventăm cu incredibilă vocaţie suprarealistă, este de fapt banala şi cât se poate de bine cunoscuta noastră realitate (avantaj noi?)

Şi cum occidentalii, plictisiţi de plata lor normalitate, se dau în vânt după chestii mai ciudăţele, ne-au şi poftit pe exclusivistul covor roşu, pentru nişte filme în care, după părerea lor, inventăm genial.

N-am văzut, de exemplu, film mai cenuşiu şi mai plicticos decât „Moartea domnului Lăzărescuˮ, despre un biet om, pasat de colo-colo, din spital în spital, până cănd îşi dă resemnat obştescul sfârşit (câţi ca el! ar zice oricine). Incredibil! Extraordinar! Magnific! or fi zis snobii. Ce forţă imaginativă! Ce ficţiune genială! Ce potenţial freudian! Ce perspectivă kafkiană!

Şi cum „Viaţa bate filmulˮ, după un clişeu contemporan, e clar că poveştile noastre cotidiene (trăite, nu-i aşa? cu nemeritată indiferenţă şi nerecunoştinţă) prezintă pentru alţii un potenţial artistic şi metafizic de care nu suntem nici pe departe conştienţi.

Citeşte mai mult...

O piesă celebră, capodoperă a teatrului absurd, scrisă acum 50 de ani, în toamna anului 1962, la Paris. Un român celebru, Eugen Ionescu (1909-1994). Îi plăcea să spună că s-a născut în 1912, ca şi Caragiale.

O ţară (mai mult sau mai puţin) imaginară. Un rege. Prima soţie a regelui, Marguerite. A doua soţie, Marie. Un doctor. O servitoare, Juliette. Un guard.

Este doar un fragment sau, după uzanţele publicitare actuale, un promo (cultural). Comic? Tragic? Ficţiune? Realitate? Comme vous voulez...

Marguerite: Sire, trebuie să vă aducem la cunoştinţă că veţi muri.

Doctorul: Din păcate, Majestate, aşa e.

Regele: Păi, bineînţeles, ştim cu toţii, să-mi aduceţi aminte cănd o să vină vremea.Ce manie ai şi tu, Marguerite, să-mi spui lucruri neplăcute dis-de-dimineaţă.

Doctorul: Majestate, regina Marguerite a spus adevărul, veţi muri.

Citeşte mai mult...

Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației: de la 2,5 milioane, în perioada 1949-1962, la numai 5.000 - între 1962 și 1989.

Citeşte mai mult...

Traseul la primul contact trece prin celebrul Averida Nueve de Julio, care este cel mai lat bulevard din lume. Orașul Buenos Aires este o metropolă de 13 milioane de locuitori, cu metrou încă din anul 1913, cu 8 magistrale notate cu litere. Este cea mai frumoasă capitală latino-americană sub aspect architectural-urbanistic, lipsindu-i munții și oceanul, fiind port la Estuarul La Plata, o continuare a deltei.
Argentina este țara cu cei mai mulți emigranți europeni, în special italieni. Buenos Aires este cel mai elegant, cultural și pretențios oraș, de aceea vă invit la o plimbare. Să începem cu Piața San Telmo din centrul vechi, arhitectură colonială, străzi înguste, apoi Avenida Libertadores unde se află un grup statuar (monument) din bronz al Evitei Peron, pe care au fost încrustate texte cu mesaje de apreciere a vestitei actrițe, cea care a luptat pentru emanciparea femeilor și a muncitorilor. Deși a trăit 33 de ani, (1919-1952) a rămas în conștiința poporului ca exemplu de devotament și sacrificiu pentru țară, asistându-l pe soțul său în toate activitățile reformatoare pe care le-a realizat. În 2002, la 50 de ani de la moartea sa     s-a deschis și un muzeu memorial închinat Evitei, care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai căutate obiective turistice. Mai amintim deasemenea cartea despre viața sa intitulată „La razon de mi vida”.

Citeşte mai mult...

„Sunt doar două lucruri infinite, universul şi prostia omenească, însă asupra primului aspect nu sunt așa de sigur.”
(Albert Einstein, fizician, 1879-1955)

„Ataci o părere a unui prost și te trezești cu prostul întreg în discuție.”
(Nicolae Iorga, 1871-1940, istoric)

„Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble pe uliţă urlând de durere.”
(Mihail Sadoveanu, scriitor, 1880-1962)

„A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înțelepciune.”
(Marcus Tullius Cicero, retor, 106 î.Hr. - 43 î.Hr.)

„Proștii se plâng că nu sunt cunoscuți de suficient de mulți oameni, înțelepții se plâng că nu cunosc suficient de mulți oameni.”
(Confucius, 551 î.Hr. - 479 î.Hr., filosof)

Poliţia Oraşului Otopeni cercetează în stare de arest preventiv pe numitul M.F. din Bucureşti, sector 2, pentru furtul mai multor biciclete de pe raza oraşului Otopeni, mare parte dintre acestea fiind furate în cursul lunilor iunie şi iulie anul curent. De menţionat este faptul că s-a reuşit recuperarea mai multora dintre aceste biciclete, dar cu ocazia cercetărilor efectuate a reieşit că numitul M.F. nu este singurul autor al acestor furturi, aspect confirmat şi prin aceea că după încarcerarea acestuia a mai fost sustrasă o bicicletă dintr-un garaj.

Deşi se depun eforturi însemnate pentru identificarea şi prinderea autorilor furturilor rămase cu autor necunoscut, rezultatele pozitive se lasă încă aşteptate datorită lipsei oricărei semnalări sau informaţii de la membrii comunităţii noastre.

Autoprotecţia rămâne cea mai eficientă „armă” împotriva acestor persoane certate cu legea, mai ales că în ultima perioadă nu au fost reclamate ori constatate nici un fel de alte infracţiuni în dauna cetăţenilor din oraşul Otopeni.

Din nou facem apel la spiritul dumneavoastră civic pentru semnalarea persoanelor suspecte, mai ales a acelora care nu îşi justifică prezenţa în zonele unde locuiţi.

Poliţia oraşului Otopeni reiterează aspectele ce trebuiesc avute în vedere pentru corecta semnalare a acestor persoane:

Cum identificăm persoanele suspecte?

Citeşte mai mult...

Ştiu că ţi-e greu. Te înţeleg. Sincer. Omeneşte. Totuşi, să nu cădem în melodramă, fii demn, doar eşti bărbat, cum ar spune strămoaşa politicienelor noastre de astăzi, Zoe Trahanache. C'est la vie, dura lex... vox populi... Parcă tu nu m-ai îmbătat cu apă rece, nu m-ai pus să alerg după maidanezi cu covrigi în coadă, nu m-ai făcut să cred că totul e un spectacol haios de circ, şi era de fapt, o dramă! Aşa că, respirând aerul cam poluat al democraţiei, îţi spun o dată cu mutarea la care nu cred că te aştepţi: şah! Acum eu fac jocurile. Iar tu, cu o margaretă firavă în mână, înfrigurat, o să numeri petalele una câte una: mă iubeşte... nu mă iubeşte... mă iubeşte... nu mă iubeşte... În vremea asta, dacă faci cumva febră politicianistă, îţi recomand o pastilă efervescentă de paracetamol cu o picătură de conştiinţă.

Nu ghicesc în stele, de aceea nu ştiu dacă tu ştii că eu ştiu ce o să urmeze. O să apari toată ziua bună ziua la tv şi în ziare, o să-mi faci capul calendar cu discursuri principiale, o să-ţi lipeşti poza pe gardul meu, o să-mi plângi înduioşător pe umăr, o să-mi promiţi cu măna pe inimă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte (dar ştiu că vei face pe niznaiul apoi: Ce spui, fiule? Dar de unde să-ţi dau eu aşa un lucru nemaipomenit?). O să mă priveşti în ochi cu multă înţelegere, îmi vei strânge mâna cu încredere bărbătească. Şi eu o să te las să-mi pupi copiii, să-mi spui că sunt cel mai frumos, cel mai deştept şi atât de necesar în acest moment al vieţii tale. Te voi lăsa să-mi ceri prietenia pe facebook, să mă feliciţi de ziua mea, să-mi spui pe numele de alint ca şi cum ne-am cunoaşte de o viaţă, să mă baţi amical pe umăr, să-mi dai portocale când ne întâlnim la supermarket, să-mi oferi un abonament la spa, să-mi trimiţi prin curier flori, tort şi şampanie.

Citeşte mai mult...