Avem o climă aspră, poate chiar absurd de aspră. Vara pe care o traversăm se găsește ca fiind nefiresc de fierbinte și exagerat de încinsă în comparație cu iarna pe care am traversat-o. Am avut o iarnă neașteptat de dură, cum nu mai fusese de multă vreme, iar deși a nins mai puțin decât în 1954, viscolul care a înecat case și sate în zăpadă și gerul de până la chiar -30oC în anumite locuri, au fost pe măsura dezastrului din anii ‛50. România are o climă nebună, nebună de tot, iar temperaturile de 35-40 de grade din ultima vreme, completează un tablou climatic cu puternice tendințe de hipercontinentalizare, amplitudinea termică iarnă-vară, ajungând similară cu cea din țări precum Afganistan, Iran, Irak ori Kazakhstan. Din păcate în ciuda faptului că suntem plasați pe culoarul curenților atlantici ce străbat Europa Centrală, iar România se găsește la câteva sute de kilometri de Egee și Adriatica, avem o climă paradoxală, astfel că „beneficiem” de ierni siberiene și veri sahariene.

Să fie de vină încălzirea globală, să fie de vină amplificarea activității solare, să se transforme soarele într-o supernovă, ori să fie un simplu hazard potențat de poluare, defrișări și consumul energetic exagerat? Nu putem ști cu siguranță. Poate că Soarele, după cum spun unii, are să se transforme într-o supernovă, greu de crezut, nu puține sunt vocile ce-i prevăd un viitor de pitică albă. Greu de spus care e cauza acestor aberații climatice, probabil avem de-a face cu câte puțin din fiecare element menționat mai sus.

În limbajul snobilor, „pitzipoancelor” și al altora, canicula se traduce prin „vreme frumoasă”. Cert este însă că de departe canicula este cel mai stresant hazard meteo, hazard ce-și pune puternic amprenta asupra psihicului uman și a reacțiilor indivizilor.

Citeşte mai mult...

Andreea este absolventă de clasa a XII-a (filologie) a Liceului „Ioan Petruş”. Am invitat-o să stăm de vorbă despre ea, despre generaţia ei, despre examenul de bacalaureat recent încheiat. Dintre cei 46 de elevi ai seriei 2012 care au reuşit, ea a obţinut cea mai mare medie (9.46), a doua medie pe judeţ. Ne-am gândit că generaţia ei are nevoie de modele, mai cu seamă astăzi, şi unde să găseşti cel mai grăitor model, decât chiar într-o adolescentă care, la primul examen serios din viaţa ei, a reuşit cu succes?

-    Înainte de orice, te felicit pentru rezultatele tale la acest examen. Trebuie să spun că liceul nostru a obţinut un procent de promovare de 54.21% pentru seria absolvenţilor 2012, onorabil în contextul actual. E un prilej să adresez felicitări tuturor promovaţilor şi profesorilor care i-au pregătit. Care au fost notele obţinute de tine?

-    La română am luat 9.50, la sociologie 9.75 şi la istorie 9.15.

-    Are vreo importanţă pentru tine faptul că eşti prima pe lista absolvenţilor noştri reuşiți la bacalaureat?

-    Nu am învăţat neapărat să iau note mari, pentru că oricum vreau să dau examen la facultate, dar a fost o satisfacţie, am fost mulţumită, deşi se putea mai bine, însă a doua şansă nu mai există.

Citeşte mai mult...

PREZENTUL TIMPULUI MEU

Când spun secolul XXI gândul mă duce la filmele SF în care mașinile zburătoare și computerele holografice ne coordonează viața.  În acest început de secol XXI privesc dincolo de geamul camerei și văd aceleași mașini generatoare de poluare, zgomot și nervi. Revin nostalgic la propria-mi realitate și din televizor aud știri locale în care ne sunt aduse la cunoștință într-o formă impersonală, rata abandonului școlar, creșterea numărului infracțiunilor, numărul în creștere al șomerilor, căderea economiei într-un colț al planetei și redresarea acesteia în cealaltă parte a lumii.

Știri, știri, știri! Fac o alegere, schimb canalul!

Simt că m-am născut într-un timp ce nu-i al meu, trăiesc într-o perioadă în care valorile sunt inversate, tranzitez în cunoștință de cauză epoca non-valorilor mediatizate, dar visez să contribui la schimbarea acestei stări. Visez să intervin în patternurile de comportament a conaționalilor mei, să încerc, cel puțin atât cât îmi stă mie în putere, să  dau o notă de încredere în forțele proprii oricăruia dintre ei și să-i ajut să înțeleagă că alegerile în viață ne aparțin. Trezirea din visare este ca un duș rece într-o zi ploioasă, și mă întreb de unde aș putea începe schimbarea? De la propria-ți persoană îmi strigă subconștientul, dar instinctul de conservare și comoditatea alungă în mare viteză acest gând tranzitoriu. Revin și mă întreb: Ce aș vrea să schimb? În primul rând propria mea atitudine în raport cu scena vieții, din spectator să devin actor, astfel încât ceea ce fac să aducă un plus de bine, mie și celorlalți. Ne temem să spunem „am nevoie de ajutor”, ne ascundem în spatele lui „îmi este bine” când, la o analiză sumară, descoperim că nu știm să definim acel „bine”.

Citeşte mai mult...

Sunt mesaje pe care merită nu doar să le citeşti, eventual să le păstrezi, dar mai ales să le trimiţi mai departe, pentru ca şi alţii să rezoneze la ele, ca şi tine, făcând posibilă o schimbare, în cele din urmă, în lumea în care trăim. Şi toţi ne dorim o asemenea schimbare.

Iată un astfel de e-mail, comentariu lucid asupra unei realităţi familiare cu care, din păcate, ne-am obişnuit, semnat de Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani.

„Numai în România, e posibil să nu-ţi dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur. Ai culoarea mediului şi te mişti o dată cu el. Eşti una cu toţi ceilalţi.

Dacă te întorci, după o vreme îndelungată, în ţară, e cu neputinţă să nu fii izbit de cât de anormală e umanitatea de aici. De cât de chinuiţi sunt oamenii şi de cât de răi devin din cauza asta. Nu se poate să nu fii uluit de faptul, de pildă, că una dintre cele mai răspândite strategii de supravieţuire e mitocănia agresivă.

În orice ţară civilizată, oamenii încearcă  să-şi menajeze nervii cât se poate de mult. Sunt prevenitori unii faţă de alţii în forme duse aproape până la caricatură. Şi-au dezvoltat zâmbete sociale şi ritualuri de contact care să elimine, practic, posibilitatea oricăror conflicte. Când cineva te contrazice, îi zâmbeşti şi spui: „We agree to disagree” (Am căzut de acord că nu suntem de acord.) Când cineva te calcă pe picior, te grăbeşti să-ţi ceri tu scuze. O ipocrizie blândă şi surâzătoare te întâmpină peste tot, ca un balsam care alină toate rănile şi satisface toate susceptibilităţile. Această ipocrizie poartă numele de politeţe şi e esenţială pentru fluidizarea substanţei sociale.

Citeşte mai mult...

Pe 20 iulie 1969, televizoarele din toată lumea difuzau aceeași imagine – Neil Armstrong coborând scara modulului lunar Eagle și punând piciorul pe suprafața Lunii. Cuvintele sale, “Acesta e un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”, au fost înrădăcinate pentru totdeauna în conștiința umană. Celebra aselenizare a fost un final triumfal la cursa spațială. Însă, acel moment istoric pe suprafața Lunii a fost rezultatul eforturilor ce au durat mulți ani, eforturi făcute atât de programul spațial american, cât și de cel sovietic. Astronauții care au participat la prima aselenizare au trebuit să se deplaseze 383.023 kilometri pentru a ajunge la destinație, să supraviețuiască mediului aspru de pe Lună și să ajungă înapoi pe Pământ întregi. Nu a fost deloc o sarcină ușoară.

În anii 1950, Statele Unite ale Americii erau prinse într-o cursă cu Uniunea Sovietică, pentru poziția dominantă în spațiu. Concurența a crescut în timpul Războiului Rece. Pe 2 ianuarie 1959, nava spațială Soviet Luna 1 a realizat primul zbor lunar, la o distanță de 5994 de kilometri de suprafața Lunii. Rușii au fost deasemenea primii care au avut contact cu Luna pe 12 septembrie 1959, în timpul celei de-a doua misiuni lunare. Însă, pe 25 mai 1961, președintele John F. Kennedy a emis o provocare prin intermediul discursului său către Congres. Astronauții americani au acceptat această provocare pe 3 martie 1959.

Citeşte mai mult...

„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii, punând lacrimă lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.”
(Alexandru Macedonski, poet, 1854-1920)

„Dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A este cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joacă; iar z - să știi să-ți ții gura.”
(Albert Einstein, fizician, 1879-1955)

„A susține că nu există destin e totuna cu a susține că individualul e nesemnificativ și viața omului e o întâmplare fără rost.”
(Andrei Pleșu, filosof, n. 1948)

„Adevărul este o lume exterioară. În care dacă intri, vei ieși mult mai luminat.”
(Dante Alighieri, scriitor, 1265-1321)

„Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea.”
(Victor Hugo, scriitor, 1802-1885)

Deseori auzim vorbindu-se despre elită ori despre elite, dar rareori știm să definim această noțiune vagă, oarecum confuză și mult prea interpretabilă.

Cel mai des elitele sunt confundate cu structurile oculte ori cu oligarhiile. O elită nu este însă nici una și nici alta. Așadar definirea elitelor ca adunare închisă cu caracter inițiatic, exclusivist ori clientelar este o mare greșeală.

Cum apar elitele? Foarte simplu, prin competiție de valori. Mai întâi de toate trebuie să apelăm la un standard comun de raportare la societate și la o serie de norme de conduită moral-socială de la care pornește această competiție. Cursa valorilor este una liberă, deschisă și mai presus de orice se păstrează în limitele onorabilității și sportivității.

Citeşte mai mult...

E an bisect. Şi asta n-ar fi mare lucru (24 de ore în plus!). Dar e anul acela special, o dată la patru, când... avem de ales! Când „Visătorii aruncă monezi în fântâni, iar cei practici le adună”, vorba unui anume George Lucke. Care ar putea fi, dintre aceştia, alegătorii şi care aleşii, cred că este foarte greu, dacă nu imposibil de stabilit. Aşa cum e cu neputinţă de ştiut câte din dorinţele instantaneu legate de monezile aruncate în fântâni s-au împlinit vreodată.

De când ne ştim, facem alegeri. Pentru că toată viaţa noastră este alcătuită , din fericire, dar şi primejdios de provocator, dintr-o infinitate de alternative. Rămâne secretul nostru bine păstrat de câte ori am reuşit sau am dat greş calculând probabilitatea şansei, printr-o mult prea încâlcită formulă cu necunoscute. Alegem, de fapt, intuitiv, raţional sau emoţional, în fiecare secundă: fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare pas rezultă dintr-o fulgerătoare, misterioasă şi uimitor de complicată strategie electivă. Şi, la drept vorbind, acest lucru este esenţa noastră de a fi, pentru că nimic nu e mai lipsit de speranţă şi mai nedrept decât... să nu ai de ales!

Citeşte mai mult...

Diversitate, interdependență, umanitate... concepte mari, grele dar față de care cu toții trebuie să fim deschiși. Prin noul nostru proiect educativ “Similar minds, different problems” am încercat cumva să ne găsim un reper în aceste noțiuni și să începem să înțelegem modul în care oameni, locuri, economii, medii sunt indisolubil legate între ele și cum toate alegerile și evenimentele au repercusiuni atât la nivel global, cât și la nivel individual.

Este un proiect de scurtă durată, cu o finalitate clară: realizarea unor materiale educative de tip non-formal de care vor beneficia un grup de copii din Africa de Sud, în condițiile în care accesul acestora la educație este dificil, dacă nu imposibil.

În schimb, consecințele desfășurării acestor activități sunt foarte importante pentru că se referă la responsabilizarea tinerilor prin înțelegerea și respectarea diferențelor și relaționarea lor cu fondul comun al umanității, prin  înțelegerea rolului culturii în identitatea proprie și a altora, prin asumarea responsabilității față de sine și față de ceilalți.

Citeşte mai mult...

Sesiunea iunie – iulie 2012
28 – 30 mai         Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
1 iunie                 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
11 – 13 iunie       Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
                           limba română – proba A
13 – 15 iunie       Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
                           limba maternă – proba B
18 – 22 iunie       Evaluarea competenţelor digitale – proba D
25 – 27 iunie       Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie
                          internaţională – proba C
2 iulie         Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
3 iulie         Limba şi literatura maternă – proba E)b) – proba scrisă
4 iulie         Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă
6 iulie         Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
8 iulie         Afişarea rezultatelor
9 iulie         Depunerea contestaţiilor (orele 08:00 – 12:00)
10 – 12 iulie         Rezolvarea contestaţiilor
13 iulie         Afişarea rezultatelor finale

Citeşte mai mult...

Foştii elevi ai şcolii îşi amintesc şi astăzi cu plăcere că, prin anii 1974-1975, au participat la numeroase drumeţii în jurul Otopeniului şi Bucureştiului, pe două roţi. Au fost momente distractive,dar şi educative, ca urmare a pasiunii pentru acest sport a venerabililor profesori Boroş N., Petruş I., Petcu Gh.

Anul acesta, de 1 Iunie, când s-a sărbătorit Ziua Copilului şi în liceul nostru, am antrenat elevii din clasele V-VII într-o activitate numită „Distracţie pe două roţi”, pentru a atrage atenţia asupra beneficiilor mersului cu bicicleta.

Activitatea a fost pregătită minuţios, cu sprijinul domnului primar Gheorghe Constantin Silviu. Din cauza vremii neprietenoase, ne-am limitat la un traseu de 4 km pe străzile oraşului Otopeni.Pentru securitatea participanţilor, ne-au fost alături: un echipaj de poliţie coordonat de dl. Popa Marinică, şeful Poliţiei Otopeni, dna doctor Dumitru Alina, de la cabinetul medical şcolar, elevii de la clasele a X-a aflaţi pe traseu.

Citeşte mai mult...

Walter Elias Disney (5 decembrie, 1901 - 15 decembrie, 1966) a fost un regizor, producător, animator, scenarist și antreprenor american, câștigător de 22 de ori al premiilor Oscar.

El a fost fiul Florei și al lui Elias Disney și a avut trei frați și o surioară. Fiind co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuți producători de film din lume. Compania sa, cunoscută acum sub numele de The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari. A fost nominalizat la 61 de premii Oscar și la sapte premii Emmy, deținând recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar.

Tatăl său, Elias Disney, s-a mutat în Statele Unite după ce familia sa a eșuat cu ferma în Canada. În aprilie 1906, familia lui Walt s-a mutat în Marceline, Missouri, unde fratele său deținea o proprietate. Acolo ei au cumpărat o casa și o fermă cu o suprafață de 45 de acri (18,2 hectare). În timp ce se afla în Marceline, Walt și-a dezvoltat dragostea sa pentru desen.  De asemenea, tot în Marceline, Walt și-a dezvoltat pasiunea pentru trenuri. Familia Disney a ramas în Marceline timp de patru ani după care s-au mutat în Kansas City în 1910. În toamna anului 1917, Walt a început să studieze la liceul McKingsley High School, făcând în paralel cursuri de seral la Institutul de Artă din Chicago. Disney era desenatorul ziarului scolii. Desenele sale erau foarte patriotice, majoritatea fiind axate pe Primul Război Mondial. Disney a abandonat liceul la vârsta de 16 ani pentru a intra în armată dar aceasta nu l-a primit pentru că era prea tânăr. Fratele sau Roy lucra la o bancă și a reușit să îl angajeze printr-un prieten la Pesmen-Rubin Art Studio. Aici, Disney făcea reclame pentru ziare, reviste și cinematografe. Tot aici a cunoscut un animator, Ubbe Iwerks    (1901-1971). Ei doi iși respectau munca așa de mult încât relația dintre ei s-a îmbunătățit foarte repede și au hotărât să își înceapă o afacere proprie.

Citeşte mai mult...

De la Port Callais am ajuns seara în cel mai mare oraș din Franța, Paris, și anume în gara  Paris-Nord. Am mers la Place du Bastille și am găsit găzduire la o stație de benzină. A doua zi am plecat să vizitez Muzeul Louvre (duminica intrarea era gratuită), sălile cu picturi -Mona Lisa și sclavele lui Michelangelo, sculpturi Venus din Milo-, apoi am vizitat Muzeul d'Orsay, peste drum de Louvre, într-o fostă gară dezafectată. Mai amintesc Muzeul Armatei de la Palatul Invalizilor  (1671-1674), unde sunt înmormântați Napoleon I și cei mai celebri mareșali ai Franței. Din vârful Turnului Eiffel am putut avea o priveliște deosebită a Palatului Chaillot, lângă jocurile de apă Trocadéro. Situată pe Île de la Cité, Catedrala Notre Dame este probabil cel mai larg cunoscut simbol al Parisului, clădire ce are o înălțime de 69 m și o lungime de 130 m. O vedere asemănătoare ai de la Catedrala Sacré Coeur din Montmartre care a fost construită în anul 1876 și apoi sfințită în anul 1919. În Montparnasse, zonă istorică de pe malul stâng al Senei, faimoasă pentru ateliere, restaurante și cafenele, se află și turnul Montparnasse de la al cărui 60-lea etaj se poate admira o superbă priveliște a Parisului.

“Orașul Luminilor”, cel mai frumos din lume, este străbătut de fluviul Sena, are numeroase poduri printre care cel mai vechi și cel mai cunoscut este Pont Neuf care te conduce la Louvre și mai amintesc Podul Alexandru al III-lea care deasemenea este fascinant.

Citeşte mai mult...

De curând a fost 1 iunie... Încă o dată l-am invidiat pe Peter Pan... Aş fi vrut să mai fiu copil... Să mă bucur de soare, să mă bucur de ceilalţi în inocenţa mea infantilă... Să nu îmi pun mii de întrebări despre ce voi face în continuare... Să gust plăcerile de moment, să savurez îngheţata aia de parcă ar fi ultimul lucru pe care îl mănânc vreodată... Să mă joc în faţa blocului, să cad şi să mă julesc şi apoi să  plâng, dar peste 5 minute, să îmi treacă şi să mă cațăr din nou în copacul din faţa casei şi să mănânc din cireşele alea...

Ce s-a schimbat între timp?... De ce îmi este dor până la urmă?... De faptul că nu mai pot face lucrurile astea, pentru că sunt un om adult, matur, sau de faptul că am uitat să mai cunosc starea respectivă de spirit? Am uitat să mai fiu copil în suflet... Aş fi vrut să mă văd în copilul de astăzi.

Copilul de astăzi însă este o necunoscută dintr-o ecuaţie pe care nu o înţeleg... Mă întreb din nou? Ce s-a schimbat între timp, atât de drastic, încât să nu mă regăsesc deloc în chipul copilului de astăzi?

Desenele animate pe care le priveam eu nu aveau nicio legătură cu monstruozităţile pe care le privesc puştii de acum... Eu mă jucam şotron în faţa blocului, copilul de acum, tânărul de acum, îşi îndeasă urechile în căştile uriaşe ale nu ştiu cărui joc pe calculator, şi se transformă efectiv, îşi transpune întreaga existenţă într-o lume virtuală. Şi eu mă încălţam cu tocurile mamei, sau îmi pictam cu nu ştiu ce fard pleoapele... vroiam să fiu „mare”... era tot o modalitate prin care mă jucam. Aveam însă nişte limite care nu îmi erau neapărat impuse de părinţi... şi nu aveam o distincţie foarte conturată între ceea ce era bine şi ce rău, dar cel puţin alegeam răul cel mai mic.

Cine e de vină pentru hiba asta? Dacă o pot numi aşa... Părinţii care, pe fondul grijilor cotidiene, uită să hrănească spiritul inocent al copilului lor prin iubire necondiţionată şi atenţie constantă? Societatea cu tiparele ei prestabilite, în care suntem integraţi, mai mult sau mai puţin, forţat? Din momentul în care am început să ne exteriorizăm demonii interiori mai mult decât trebuie, am început la fel de mult să expunem fiinţele cele mai curate şi vulnerabile efectelor lor. Până la urmă, copilul de azi, e adultul de mâine...

Nu te acuz de nimic... Te întreb doar când i-ai dat ultima dată atenția pe care,            într-adevăr, o vrea copilul tău de la tine?

Text: Neacșu Elena (Echipa InfoOtopeni)

„Aceia care sunt prea deștepți pentru a se angaja în politică sunt pedepsiți prin a fi guvernați de către cei proști.”
(Platon, filosof, 427-347 î.Hr.)

„Partid înseamnă o opinie organizată.”
(Octavian Paler, scriitor, 1926-2007)

„Putem învăța din istoria popoarelor, că popoarele nu au învățat nimic din istorie.”
(G. W. Hegel, filosof, 1770-1831)

„În război poți fi ucis o singură dată, dar în politică de mai multe ori...”
(Winston Churchill, om politic, 1874-1965)

„Între un diamant și o grămadă de pietriș, cui i-ar fi alegerea grea? Așa, între aprobarea unui om cuminte și aplauzele zgomotoase ale mulțimii.”
(Titu Maiorescu, critic literar și om politic, 1840-1917)

În ultima perioadă Poliţia Oraşului Otopeni a organizat şi executat mai multe acţiuni atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în vederea prevenirii furturilor din locuinţe, de şi din auto precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în localitatea noastră.

Pentru desfăşurarea cu maximă eficienţă a acestor activităţi sunt deosebit de utile orice informaţii sau semnalări primite de la membrii comunităţii.

Din nou facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru semnalarea persoanelor suspecte dar şi a autovehiculelor, în special a celor cu numere de înmatriculare străine ori provizorii.

Poliţia Oraşului Otopeni vă prezintă un ghid practic de sesizare a faptelor antisociale:

Cum identificăm persoanele suspecte?

Citeşte mai mult...

Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a sfârșit în urma căderii Berlinului, capitala  regimului german nazist, în mai 1945. După 6 ani de război,  conflagrația totală pornită din dorințele de supremație mondiale ale celor 2 regimuri totalitariste, german nazist și sovietic comunist, avea să se încheie. Milioane de oameni căzuseră pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial, dar mai multe milioane în spatele acestor câmpuri din pricina bolilor, foametei ori bombardamentelor.

Încă din august 1944 când Parisul este eliberat de trupele aliate și când ofițerul german de mare ținută morală, Claus von Stauffenberg organizează atentatul și lovitura de stat eșuată împotriva lui Hitler, era clar că sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial era doar o chestiune de timp și că soarta regimului nazist era deja pecetluită. Ofensiva forțelor aliate pe 2 linii de front, una la vest aflată sub comandamentul generalului american Eisehower și a mareșalului britanic Montgomery, sprijiniți de forțele francize conduse de Charles de Gaulle, iar cealaltă la est sub comanda armatei sovietice și a aliaților săi din diverse armate de partizani subordonați bolșevicilor.

Citeşte mai mult...

Biblioteca Naţională a României a fost deschisă publicului pe 23 aprilie 2012. Noul sediu din Bulevardul Unirii, nr. 22 a fost reabilitat începând din martie 2009 şi până în decembrie 2011.

Acum, Biblioteca Naţională a României are: 14 săli de lectură mari, 6 săli de conferinţe, o aulă de 400 de locuri, 30.000 de metri pătraţi de spaţiu de depozitare de carte şi 15.000 de metri pătraţi de spaţii multifuncţionale pentru expoziţii, audiţii, librării şi cafenele.

Iubitorii de carte pot consulta documente rare, de o valoare inestimabilă. În toată biblioteca sunt 12 milioane de documente.

Colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României alcătuiesc 500.000 de exemplare, dintre care 350.000 sunt în colecţiile speciale din Bucureşti şi 150.000 în filiala de la Alba Iulia, unde se află  cele mai vechi şi reprezentative colecţii medievale din lume.

La Biblioteca Naţională a României poate fi văzută colecţia de stampe - desene româneşti şi gravuri şi 44.000 de documente muzicale, inclusiv din perioada otomană.

Printre cele mai valoroase cărţi ale bibliotecii se numără „Codex Aureus” (manuscris în latină, realizat din porunca împăratului Carol cel Mare, în secolul VII) şi „Liturghierul lui Macarie”, apărut la 1508, prima carte tipărită în spaţiul românesc.

Text şi fotografii:

Bibliotecar Livia Trifu, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”

Bibliotecar Raluca Stoica, Centrul Cultural „Ion Manu”

Sateliții NASA au fost zilele acestea induși în eroare... La nici o săptămână de la ultima erupție a vulcanului Etna, un nor uriaș de fum, cenușă și funingine s-a ridicat de data aceasta deasupra unei țări ai cărei vulcani s-au stins de foarte mult timp. Toată atenția lor a fost îndreptată implicit spre locul cu pricina... Ce să fie oare? E minivacanța românilor de 1 Mai muncitoresc... sau altfel spus, 1 Mai micitoresc. E prilejul românilor de a se manifesta încă o dată vulcanic și expansiv într-o mare de aromă de fum, de grătare, mici și bere... pe fondul unor acorduri mai mult sau mai puțin orientale.

După un weekend tumultuos, decizia de a „proclama” și ziua de 30 aprilie una liberă, continuată apoi de renumitul 1Mai muncitoresc, a venit ca o mană cerească pentru cei care au vrut să evadeze de sub ochii ageri ai șefilor, ai părinților, profesorilor, fiecare după vârstă, ocupație, statut... și să ia fiecare, după posibilități, mai călare, mai pe jos, drumul mării și al berii... al muntelui, al parcurilor sau ștrandurilor.

„Totul” în numele poporului român şi al lui Nicolae Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de '89. În perioada regimului comunist, 1 Mai era motiv de propagandă şi manifestaţii uriaşe. Muncitori, ţărani, intelectuali sau elevi, cu toţii se strângeau pentru a demonstra în sincron prin faţa autorităţilor, eveniment marcat cu defilări grandioase, în care se prezentau realizările măreţe ale Partidului Comunist Român. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu şi ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat erau întâmpinaţi cu „sentimente de înaltă preţuire şi dragoste fierbinte ale întregului popor”.

După Revoluţie, 1 Mai a devenit simplă tradiţie sau, mai degrabă, amintire. Acum este echivalent în rândul studenților cu „Vama Veche” - refugiul cu rock și bere, unde au spus prezent anul ăsta aproximativ 3000 de tineri, parcă mai „cuminţi” cu o atitudine schimbată; rebeli cu o cauză, au protestat paşnic împotriva gazelor de şist şi au militat pentru curăţenia satului şi mai ales a plajei. Spre deosebire de vecinii lor vamaioți, turiștii cu pretenții din Mamaia, aceiaşi turişti care au chefuit în cluburile de fiţe, cheltuind sume exorbitante, după considerentul „după mine, potopul”, au lăsat în urma lor munți de gunoaie pe plajă.

Fără griji, fără stres, turiștii care au ales muntele ca destinație ideală pentru a gusta stropul de libertate primit, au încins și de această dată grătarele și horele pline de voie bună în mijlocul poienițelor, îmbăiați de aerul curat și răcoarea montană.

Spre final, afumat parcă și el de atâtea grătare, soarele a coborât seara liniștit pe lângă Sfinx, luându-i locul luna timidă, pe jumătate ascunsă, suficientă însă pentru cei care și-au dorit o minivacanță memorabilă pe piscurile montane.

Până la următoarea escapadă a vacanței de vară, cei mai mulți au plecat spre case cel mai probabil cu foarte mulți Gb de fotografii și o serie de amintiri frumoase petrecute alături de persoanele dragi.

Text: Echipa InfoOtopeni

Redactor al ziarului “Informația Bucureștiului” cu rubrică permanentă, anchete sociale, umor, rebus, colaborează cu “Scânteia tineretului”, “România literară”, revista “Sport” și “Turism”.

După 1989, redactor “Dreptatea”, “Actualitatea Națională”, “Revanșa”. Redactor șef “Timpul capitalei”, “Întregirea”.

Publică peste 20 de volume de poezie traduse în sârbă și albaneză. Redactor al revistei “Climate literare” acreditat în țările Uniunii Europene și Rusia, primește premiul pentru Excelență pentru întreaga activitate, declarat poetul lunii octombrie.

Citeşte mai mult...