„Nu e suficient să adaugi mai mulți ani vieții tale...
Trebuie să mai adaugi și viață acestor ani." - John F. Kennedy
Frumos! Nimic nu poate contrazice această realitate: calitatea vieții trăite dă valoare sentimentului de împlinire sau neîmplinire fiecăruia dintre noi.
Ca oameni, cu toții înflorim în spirit cu fiecare nouă experiență, întinerim în inimi cu fiecare bucurie dăruită sau primită, ne maturizăm odată cu viaţa, ne împuţinăm la trup cu fiecare secundă care trece şi trăim în ritmul inimii noastre, fiecare diferit.
Dacă am încerca să ne asumăm conştient acest curs firesc al vieţii, am înţelege că, odată cu trecerea timpului, putem găsi în noi bucuria vieţii trăite în trecut, prezent şi de ce nu, în viitor.
Cine spune că ajunşi la o vârstă onorabilă în care oasele cedează, spiritul şi cheful de viaţă nu pot evolua?
După o viaţă în care implicarea în viaţa socială - mersul la serviciu, creşterea copiilor, acumularea de bunuri materiale pentru crearea confortului fizic, mersul la spectacole sau în concedii, cititul, pasiunile sportive etc. pentru confortul psihic - păreau a fi primordiale, pensionarea poate fi o etapă dificilă din viaţa fiecărui om, cândva activ.
Pe lângă problemele de sănătate apărute odată cu începerea procesului de îmbătrânire, schimbarea statutului social (din activ în inactiv) aduce în prim plan sentimente precum cele de utilitate sau inutilitate.
Starea de sănătate fizică şi psihică este direct influenţată de starea de spirit a fiecăruia dintre noi; nici la bătrâneţe situaţia nu este altfel.
Dorinţa de a participa la o activitate care să-ţi facă plăcere creează o stare emoţională pozitivă, de aici sentimentul de bucurie, de utilitate şi de ce nu, de apartenenţă la lume.
Cunosc pensionari care odată ieşiţi la pensie continuă să acumuleze informaţii diverse şi au centre de interes diferite de ceea ce au făcut când erau în activitate sau îşi creşteau copiii. O parte dintre aceştia îşi lucrează pământurile şi îşi plimbă nepoţii, alţii învaţă limbi străine şi merg la înot sau mânuiesc calculatorul cu măiestrie chiar dacă, până nu demult, acest lucru era de domeniul SF-ului pentru ei. Unii dintre aceştia se întâlnesc cu covârstnici şi întreprind activităţi recreative comune ori pleacă în excursii în ţară şi în străinătate, iar alţii citesc tot ce le cade în mână şi urmăresc cu maximum de interes tot ceea ce este legat de soarta lumii în care trăiesc.
Această stare de normalitate şi de firesc m-a încântat întotdeauna la aceşti vârstnici. Dorinţa de a continua să fie implicaţi în orice tip de activitate menită să le aducă bucurie face din ei un model de urmat.
De-a lungul anilor, am descoperit în fiecare trup împuţinat de greutatea anilor o voinţă extraordinară de a trăi frumos, de a fi folositor, de a transmite mai departe, generaţiilor viitoare ceea ce ştiu. Îmi amintesc că în jurul vârstei de 7ani, am început să caut înţelepciunea vârstnicilor. Îmi plăcea să ascult poeziile bunicii şi povestea ei cum nu a fost lăsată să meargă la liceu pentru că era fată şi trebuia să se mărite. Tot bunica m-a învăţat ce
este răbdarea; la vremea aceea nu apreciam acest lucru, dar astăzi pot spune şi eu: “Cu răbdare şi tăcere, faci din aguridă miere”. Petreceam ore în şir cu “bătrânul” domn Rădulescu; un om blând, manierat, citit, înţelept, întotdeauna dornic să ne povestească nouă, copiilor din vecini, întâmplări despre viaţă. În casa familiei Rădulescu s-au adunat ani la rând profesori, scriitori, muzicieni, dar şi oameni simpli pe care, împreună cu soţia sa, i-au îndrumat în tainele picturii şi ale cunoaşterii lumii. De la el am învăţat că arta este ceea ce-i place ochiului, iar frumosul nu este doar material, valenţele lui spirituale fiind incontestabil mult mai valoroase. Mă revăd adesea în micul atelier de cizmărie al lui nenea Ştefan şi cum ascultam cu mare plăcere peripeţiile trăite de el şi camarazii săi în cel de-Al Doilea Război Mondial. La sfârşitul carierei sale, domnul diriginte Ioan Petruş, mi-a spus: ” Fetiţa mea, viaţa este frumoasă, ţine de fiecare dintre noi cum alegem să o trăim!”, iar lista poate continua.
Îi evoc cu drag pe toţi aceşti oameni şi sunt mulţi alţii cu care am interacţionat de-a lungul timpului; oameni, care prin cunoaşterea şi răbdarea lor, mi-au îmbogăţit sufletul şi mi-au întregit mintea. Experienţele mele sunt diferite de ale tale, dar cu siguranţă te pot ajuta să-ţi deschizi inima către tine, dar şi către cei din jur.
Din păcate, o mare parte a „inactivilor” uită că există viaţă şi după 60-70 de ani; pe aceştia doresc să-i îndemn să se bucure în fiecare dimineaţă de răsăritul de soare, de frumuseţea anotimpurilor, de plimbările prin parc, de prieteni mai vechi şi mai noi, de copii şi nepoţi, să fie mândri de propria lor înţelepciune şi să-şi preţuiască viaţa aşa cum este ea.
Avem valori în jurul nostru: profesioniştii de altădată, pensionarii de acum cu poveştile lor de viaţă ce merită descoperite şi povestite. Trecutul acestor suflete pline de dor îl regăsim astăzi în poveştile spuse nepoţilor, prezentul este în acţiunile întreprinse pe sistemul aici şi acum, iar viitorul îl întrezărim în gândurile şi dorinţele lor.
Cu fiecare suflet înţelept pe care l-am întâlnit, am înţeles că proverbul “Cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere!” nu este deloc întâmplător. Nu am experienţa vârstei a treia, dar am bucuria copilăriei şi voioşia tinereţii, nu am înţelepciunea bătrânilor, dar am dorinţa de a învăţa cum să ajung acolo.
De câte ori ne-am oprit, (oricare dintre noi) în goana timpului să spunem un simplu “Mulţumesc!” părinţilor noştri, bunicilor, profesorilor, acelora care ne-au îndrumat paşii pe cărarea vieţii şi care, prin contribuţia lor, ne-au ajutat să creştem, să devenim la rândul nostru adulţii de azi?
În spiritul acestei idei doresc să le mulţumesc cu inima deschisă înţelepţilor din viaţa mea, tuturor celor „de atunci” şi „de acum” pentru că m-au primit în viaţa lor şi m-au învăţat să înţeleg, să accept şi să preţuiesc lumea în care trăiesc.
Stă în puterea noastră să ne bucurăm bătrânii, să le îndulcim durerile apărute odată cu vârsta, să le descoperim poveştile şi să le transmitem la rândul nostru mai departe, să le arătăm că-i preţuim şi-i iubim, să facem ceea ce cu siguranţă, mulţi dintre noi am uitat - să le mulţumim.
Parafrazându-l pe J.F.Kennedy, voi spune şi eu - Adaugă viaţă anilor tăi! Trăieşte frumos!
Text: Psiholog Manuela Formunda
manuelaformunda@yahoo.com