În sfânta zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, preacucernicul părinte-paroh, Mihai Bujor ne-a dat o veste tristă. Sufletele credincioşilor aflaţi la biserică au tresărit într-o vibraţie dureroasă când au aflat că părintele Nicolae Lițescu nu va mai sluji în biserică fiindcă este obligat să iasă la pensie!
Care a fost reacţia credincioşilor? A fost ca un moment de reculegere. O tăcere mormântală s-a aşternut în biserică. Părintele Mihai nu a mai putut continua şi cu greu şi-a stăpânit lacrimile în timp ce miruia pe tăcuţii enoriaşi. Majoritatea credincioşilor cunoşteau care este sentimentul ce pune stăpânire pe sufletul celui ce se pensionează.
Da, timpul ne deapănă anii vechi. Viaţa merge înainte. Anii trec, copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Natura umană îşi urmează legile ei fireşti: naștere-moarte; tinereţe-bătrâneţe. Peste toate acestea se suprapun legile omeneşti şi omul trebuie să le respecte, bune- rele, aşa cum sunt făcute ele.
Ca fii duhovniceşti ai părintelui Nicolae, e greu să ne obişnuim cu gândul că nu mai va mai sluji în parohia noastră.
E greu să înţelegem, fiindcă părintele este în putere şi ar putea să slujească încă ani mulţi, mai ales că între cei doi părinţi a existat o comuniune perfectă. Legiuitorul ar trebui să ţină cont de anumite categorii de salariaţi (profesori, doctori, preoţi etc.) a căror experienţă şi pricepere ar trebui să rămână în slujba oamenilor atât cât pot să ducă.
Dacă ar fi să îl întrebăm pe părintele Nicolae de ce se întâmplă toate acestea, cu smerenie-n cuvinte ne-ar spune să nu ne tulburăm pentru că trăim vremuri noi şi ar adăuga: “La vremuri noi, oameni noi”, aşa cum a spus atunci când s-a despărţit de enoriaşii de la Otopenii de Jos unde fusese paroh până la hirotonisirea părintelui Radu.
La cei 74 de ani ai preacurceniciei sale şi după o viaţă de om pusă în slujba Domnului, comunitatea de la biserica noastră cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi Sf. M. Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir, îl vedem pe părintele Nicolae îmbrăcat cu toate armele lui Dumnezeu, cu toate cele trei virtuţi: Credinţă, Nădejdea, Dragostea şi toate celelalte podoabe: smerenia, modestia, răbdarea, sinceritatea, bunătatea.
Dintre toate podoabele, iubirea de oameni şi smerenia excelează în comportamentul părintelui.
Ca duhovnic a ştiut să dăruiască iubire şi să stabilească o legătură puternică cu cel ce se mărturiseşte. Şi pentru că din iubire se naşte bunătate, pe mulţi din cei ce mărturiseau i-a făcut să ierte greşelile altora, să fie mai blânzi, mai iubitori. Iată de ce părintele este atât de mult iubit de enoriaşi. Iată de ce ar trebui să-l copiem, să-i urmărim exemplul şi să nu ne socotim mai buni decât alţii şi să nu ne lăudăm cu forţele noastre bune, pentru că dacă iubeşti, primeşti iubire. Din iubire, se naşte bunătatea. Bunătatea te face blând, împiedică lăcomia, invidia şi redă acea stare de mulţumire despre care Ioan Slavici în “Opere” spunea că “Una din marile mulţumiri ale vieţii este să te ştii un om bun!”
Cu smerenia-i caracteristică, de multe ori părintele a venit la strană şi alături de dascăli, i-a învăţat pe enoriaşi să cânte cântări duhovniceşti.
Astăzi din ce în ce mai mulţi tineri participă la slujbe manifestând o deosebită deschidere faţă de cele dumnezeieşti. Vor răsuna în timp cântările învăţate aici şi le vom duce mai departe prin copii şi nepoţi. Spiritul părintelui va fi prezent în parohia noastră atâta timp cât vom cânta întru slava lui Dumnezeu, cântările învăţate de la părintele.
Dacă s-ar putea face o radiografie a sufletului am descoperi că dintre toate dorurile părintelui, un singur dor a mai rămas, o singură dorinţă: aceea de-a sluji lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii.
După dăruirea şi simţirea cu care ne-a cântat cântarea “Un singur dor mai am şi eu”, am perceput aceasta ca pe un Testament lăsat nouă, bisericii.
“ Un singur dor mai am şi eu
Acela de-a sluji mereu
Lui Dumnezeu cel bun şi sfânt
Cât voi trăi pe-acest pământ”
Acesta-i singurul meu dor…
Despre predicile părintelui putem să spunem că erau sincere şi entuziaste. Părintele a ţinut întotdeauna pasul cu vremurile noi pe care le trăim.
Vorba tâlcuită, la curent cu civilizaţia, cultura, cu poezia, cu filosofia, cu operele literare şi artistice a avut darul de a întări convingerile pe care trebuie să le aibă credinciosul despre religia sa. Cuvântul magnetic, vibrant a ţinut şi va întreţine în timp flacăra credinţei.
Ne-a învăţat că există o singură credinţă, cea Ortodoxă cu care nădăjduim să ne înfiinţăm înaintea lui Dumnezeu. Ne-a învăţat că există un singur Dumnezeu, cel în treime, Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.
Ne-a învăţat că există o singură biserică - Biserica Ortodoxă, un singur cap şi un singur trup, acela al lui Hristos - preţioasa piatră din capul unghiului. Biserica este singura Corabie mântuitoare.
Toate ne-a învăţat parintele- şi-i mulţumim pentru dragostea şi răbdarea cu care ne-a ascultat şi ne-a îndreptat pe calea cea strâmtă şi dreaptă - calea mântuirii. Amin!
NOTĂ
Rândurile de mai sus aparţin în totalitate enoriaşei noastre Afănoaie Victoria. Am păstrat manuscrisul, dacă cineva are dubii, se poate convinge. Eu, părintele Bujorel, nu am pus decât titlul care reprezintă esenţa vieţii părintelui Nicolae. Aveam şi eu multe de spus, dar unele le voi păstra doar pentru sufletul meu, altele le voi aşterne în lunile următoare.
Felicit pe dna Victoria pentru cele scrise despre părintele Nicolae, felicit pe Cristi pentru cele scrise despre sfinţii prooroci Naum, Avacum şi Daniel. Încet, încet, eu devin doar un simplu corector şi îndrumător. În rest, viaţa merge înainte, noi rămânem doar cu amintirile…
… Vin Sărbătorile. Vine Crăciunul, vine Anul Nou. Mereu, mereu, tristeţi şi bucurii împletite în vieţile noastre de creştini. Se aud colinde pe plaiurile noastre strămoşeşti. Ne îmbrăcăm cu ele, întărindu-ne în credinţa noastră şi aşteptăm pe Pruncul Sfânt să se nască iar şi iar, pentru a fi mai buni şi mai răbdători.
LA MULŢI ANI TUTUROR!
CRĂCIUN FERICIT!
Text: Afănoaie Victoria