În şcoală învăţăm din greşeli, din propriile noastre experimente, de aceea ne ducem la şcoală, nu? La şcoală o problemă se rezolvă prin omiteri, prin cauză şi efect, prin efort şi rezultat, prin asocieri şi disocieri. La şcoală nu trebuie să ne fie frică de greşelile noastre, deşi cei mai mulţi dintre noi consideră că nu vor reuşi să rezolve o banală problemă de matematică doar pentru faptul că prietenii vor ridiculariza întreaga situaţie. În concluzie, prindem rădăcini dacă plantăm ceva, iar de acel ceva nu trebuie să ne fie frică.
Dar şcoala nu ridică problemele pe care ţi le ridică viaţa în sine. Nimeni nu te pregăteşte pentru viaţă. În şcoală dezvoltăm anumite resurse restrânse pentru a soluţiona problemele. Viaţa în sine nu prea ne permite să facem experimente, nu prea ne îngăduie greşelile. În viaţă orice greşeală are ca repercusiune eşecul sau regretul. Şcoala ne învaţă: „a da, a cere, a primi, a refuza” , lucruri de altfel simple şi banale, în timp ce viaţa ne cere să învăţăm şi noţiunile de „a propune, a primi, a nu primi, a afirma, a evalua”.
Dificultatea problemei, atât în şcoală, cât şi în viaţă, nu are atât de mare relevanţă, ci mai degrabă dificultatea în noi înşine. Oare avem noi resursele necesare pentru a rezolva diferite probleme? Dacă răspunsul este nu, ce eşti în stare să faci pentru a reuşi? „Există oameni care fac din soare o simplă pată galbenă, dar există şi oameni care fac dintr-o simplă pată galbenă un soare adevărat” (Pablo Picasso). Din care categorie de oameni faci parte? Consider că toţi oamenii au resursele necesare ca dintr-o pată simplă să realizeze un soare adevărat, numai că aceste resurse sunt într-un profund interior al lor care abia aşteaptă să fie descoperit şi valorificat la potenţele lui. Cineva zicea demult: „Dacă nu ai voce, / Ţipă; / Dacă nu ai picioare, / Aleargă; Dacă nu ai speranţă, / Inventează.” Totul depinde din ce punct de vedere priveşti. Totul depinde de cum ştim să ne utilizăm resursele, să le valorificăm şi să le potenţăm la maximum.
Chiar dacă „viaţa este precum o cameră goală în care ecoul joacă rol de tavan, fereastră şi zid”, aşa cum spunea Alexandru Ghetie, fiecare dintre noi avem dreptul de a descoperi ce se ascunde cu adevărat în noi. Atunci când vom şti cu adevărat care sunt resursele noastre şi cum să le utilizăm, abia atunci putem spune că am ajuns la un nivel superior de autocunoaştere şi dezvoltare personală.
Text: Psiholog Alina Tătaru
Tel. 0727.688.335; alinatataru89@gmail.com