Bunicul meu, Ion Ştefan Puricel (Nică), s-a născut la 4 iunie 1893 în Otopeni, într-o familie de ţărani înstăriţi, părinţii Ştefan şi Frusina, au mai avut pe lângă Nică, alţi patru copii, Gherghina, Alexandru, Nicolae şi Vasile (Herţ).
A fost căsătorit cu Tudora (Mița) în 1918 (născută la 7 iunie 1896 în Otopeni, moartă la 1 noiembrie 1983 în Otopeni).Au avut o fiică, Iordana, (născută la 12 noiembrie 1919 în Otopeni, moartă la 21 septembrie, 1979, în Otopeni).
Între 1914-1918 a făcut războiul cel mare, a fost prizonier la ruşi, a fost decorat cu două distincţii importante, una dintre ele fiind ordinul „Mihai Viteazul”.
După război a lucrat câţiva ani la fabrica de avioane „SET” din Bucureşti, unde a participat la realizarea unui „tren de rulare escamotabil”. Din păcate brevetul de invenție pe care l-am văzut în copilărie s-a pierdut, apoi s-a ocupat de agricultură, a avut o fermă de animale (12 vaci, 4 cai), a cumpărat utilajele agricole cele mai bune care erau pe piaţă, cu care şi-a lucrat atât pământul lui cât şi al celorlalţi cetăţeni din Otopeni. A avut în acea perioadă prima secerătoare-legătoare din Ilfov, câteva pluguri, semănătoare, două căruţe, un faeton pentru transportat laptele la Bucureşti, un camion special pentru transportat lăzile cu struguri, un motocultor elveţian Motto-Guzzi, toate confiscate după război de către comunişti. De asemenea a fost un viticultor împătimit, avea 1 ha de viţă nobilă pe Drumul Gării, acolo unde aveau parcele tot cu vie şi ceilalţi fraţi. Fântâna cu cumpănă pe care el a săpat-o în capul locului era cunoscută de toată lumea, în 1990 găsindu-se tot acolo.
A fost apropiat de Biserică şi de părintele Ionică, a fost până la moarte în Consiliul parohial al bisericii Sf. Gheorghe din Otopeni, a donat bisericii vechi un clopot, a ridicat de-a lungul anilor zeci de case în Otopeni (alături de Maria Muscă), peste un sfert din casele vechi care existau până la „marea demolare” au fost construite de el.
Între 1 septembrie 1941 şi 9 februarie 1949 a fost agent agricol în Otopeni, a fost membru PNŢ şi apoi PNL, n-a îmbrăcat cămaşa verde şi nici pe cea roşie! A intrat de nevoie, printre ultimii în CAP. Nu a mai fost niciodată acelaşi om.
A construit prin anii 50 o sanie cu motor cu elice de avion şi prin anii '60 un planor pentru mine.
A murit la 3 aprilie 1964 în Otopeni, fără lumânare, accidentat de o Volgă neagră a securităţii în faţa Căminului Cultural.
Aceasta este povestea bunicului meu, unul dintre otopenarii care au făcut cinste acestui loc.
Aurel Ştefan Alexandrescu