Pe 20 iulie 1969, televizoarele din toată lumea difuzau aceeași imagine – Neil Armstrong coborând scara modulului lunar Eagle și punând piciorul pe suprafața Lunii. Cuvintele sale, “Acesta e un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”, au fost înrădăcinate pentru totdeauna în conștiința umană. Celebra aselenizare a fost un final triumfal la cursa spațială. Însă, acel moment istoric pe suprafața Lunii a fost rezultatul eforturilor ce au durat mulți ani, eforturi făcute atât de programul spațial american, cât și de cel sovietic. Astronauții care au participat la prima aselenizare au trebuit să se deplaseze 383.023 kilometri pentru a ajunge la destinație, să supraviețuiască mediului aspru de pe Lună și să ajungă înapoi pe Pământ întregi. Nu a fost deloc o sarcină ușoară.
În anii 1950, Statele Unite ale Americii erau prinse într-o cursă cu Uniunea Sovietică, pentru poziția dominantă în spațiu. Concurența a crescut în timpul Războiului Rece. Pe 2 ianuarie 1959, nava spațială Soviet Luna 1 a realizat primul zbor lunar, la o distanță de 5994 de kilometri de suprafața Lunii. Rușii au fost deasemenea primii care au avut contact cu Luna pe 12 septembrie 1959, în timpul celei de-a doua misiuni lunare. Însă, pe 25 mai 1961, președintele John F. Kennedy a emis o provocare prin intermediul discursului său către Congres. Astronauții americani au acceptat această provocare pe 3 martie 1959.
Sonda Pioneer 4 a devenit prima navă spațială americană care a zburat în apropierea Lunii. Programul Ranger, care a funcționat din 1961 până în 1965, a trimis nouă misiuni pe lună. În anul 1962, Ranger 4 a ajuns pe suprafața Lunii, însă nu a putut să trimită niciun fel de informații înainte de a se prăbuși. Doi ani mai târziu, Ranger 7 a făcut și a trimis înapoi peste 4000 de fotografii, înainte de a se prăbuși pe suprafața Lunii. Următorul pas în cursa spațială era aselenizarea unei nave spațiale, fără ca aceasta să se prăbușească. Rușii i-au bătut pe americani, atingând Luna pe 13 februarie 1966. Totuși, americanii nu se aflau nici ei prea departe. Surveyor 1 a reușit să facă o aselenizare controlată, aproximativ trei luni mai târziu.
Toate aceste etape în explorarea Lunii au condus la scopul final – aterizarea unei nave cu echipaj uman pe Lună. Însă, pe 27 ianuarie 1967, o mare tragedie a amânat îndeplinirea acestui scop – în timpul unui test de verificare, un incendiu a cuprins modulul de comandă Apollo și i-a ucis pe astronauții Roger Chaffee, Virgil “Gus” Grissom și Edward White. NASA a numit testul Apollo 1, pentru a-i onora pe acești oameni căzuți la datorie. Din cauza incendiului, NASA a amânat misiunile lunare timp de un an, în timp ce modulul era reproiectat.
Această întârziere nu a fost singura dificultate cu care s-au confruntat astronauții. Pentru a executa cu succes o aselenizare cu echipaj uman, oamenii de știință trebuiau să facă în așa fel încât nava să scape de gravitația Pământului, să ajungă pe orbită în jurul Lunii, să aselenizeze fără a se prăbuși și să revină pe Pământ fără să ardă în momentul reintrării în atmosferă. Și astfel, NASA a lansat Apollo 7 în spațiu, pe 11 octombrie 1968. Echipajul compus din astronauții Walter M. Schirra, Jr., Donn F. Eisele și Walter Cunningham, a orbitat în jurul Pământului de 163 de ori și a petrecut aproape 11 zile în spațiu.
Misiunea Apollo 8 a fost lansată pe data de 21 decembrie 1968. A fost prima misiune cu echipaj care a folosit racheta Saturn V, care a fost suficient de puternică încât să trimită nava spațială pe orbita Lunii. Echipajul format din astronauții Frank Borman, James A. Lovell, Jr. și William A. Anders a făcut înconjurul Lunii și a reintrat în atmosfera Pământului cu succes.
Pe 3 martie 1969, a fost lansată misiunea Apollo 9. James A. McDivitt, David R. Scott și Russell Schweickart au orbitat în jurul Pământului de 152 de ori și au repetat procedurile de andocare între modulul de comandă (care putea găzdui astronauții în spațiu) și modulul lunar (care trebuia să efectueze aselenizarea). Astronauții au fost nevoiți să perfecționeze aceste proceduri înainte de a încerca o aselenizare reală.
Etapa finală a repetițiilor a avut loc pe 18 mai 1969, odată cu lansarea misiunii Apollo 10. Aceasta a implicat fiecare pas al aselenizării – în afară de aselenizarea reală. Comandantul Thomas Stafford și pilotul, Eugene Cernan, au coborât modulul lunar până la aproximativ 15.240 de metri de suprafața Lunii, în timp ce John W. Young a rămas în modulul de comandă ce orbita Luna.
Misiunile anterioare zburaseră pe lângă Lună, aterizaseră pe ea și trimiseseră fotografii ale suprafeței sale. Însă, în iulie 1969, NASA era pregătită să trimită oameni pe Lună. Echipajul acestei misiuni istorice a fost format din comandantul Neil Armstrong, pilotul modulului de comandă, Michael Collins, și pilotul modulului lunar, Edwin “Buzz” Aldrin. În continuare vom vedea exact cum s-a desfășurat misiunea secolului.
16 iulie 1969, ora 09:32 – O rachetă Saturn V, care ducea nava spațială Apollo 11, a decolat de la Centrul Spațial John F. Kennedy din Florida. Această rachetă căra modulul de comandă în care se aflau astronauții și modulul lunar pe care Armstrong și Aldrin aveau să-l folosească pentru a aseleniza. După ce a orbitat în jurul Pământului de o dată și jumătate, Saturn V a trimis Apollo 11 către Lună. Curând după aceea, modulul de comandă (numit Columbia) s-a separat de Saturn V, s-a întors și s-a conectat cu modulul lunar (numit Eagle). Nava spațială și-a continuat drumul.
19 iulie – Apollo 11 a intrat pe orbita Lunii. După 24 de ore pe orbită și un control al comutatoarelor și al sistemului de comunicații al modulului lunar, Armstrong și Aldrin au separat Eagle de Columbia și s-au pregătit să coboare pe suprafața Lunii. Collins a rămas în Columbia pentru a servi ca legătură de comunicare între modulul lunar și Pământ.
20 iulie – la 102 ore după lansare, la ora 16:17, Armstrong și Aldrin au aselenizat pe “Marea Liniștii” (o câmpie de lavă pe suprafața Lunii). Armstrong a trimis acest mesaj faimos înapoi către Pământ “Houston. Aici, baza Liniștii. Vulturul a aterizat”. La doar câteva momente după aselenizare, cei doi astronauți au început să se pregătească să abandoneze misiunea imediat și să revină la modulul de comandă, doar în cazul unei situații de urgență. Apoi au oprit alimentarea.
Șase ore și jumătate mai târziu, Armstrong a ieșit din nava spațială și a făcut primul pas pe Lună. După ce Aldrin a pășit și el pe Lună, cei doi astronauți au început să colecteze material de pe suprafața Lunii. Pe măsură ce-și făceau treaba, aceștia au observat diferențele dintre gravitația Lunii și cea a Pământului. Deoarece gravitația Lunii este de șase ori mai mică decât gravitația Pământului, cei doi astronauți au trebuit să se miște lent, în salturi sau țopăind ca niște canguri. În timp ce erau pe Lună, Armstrong și Aldrin au creat faimoasa imagine în care înfig steagul Americii. Acest lucru nu a fost așa ușor precum a părut să fie. Steagul a intrat cu ușurință în sol, în cazul primilor 12-15 centrimetri, însă apoi au întâlnit rezistență. Astronauții au fost nevoiți să încline ușor steagul pentru ca acesta să rămână înfipt.
În timp ce erau pe Lună, cei doi astronauți au colectat aproape 22 de kilograme de material lunar, au făcut fotografii ale zonei din apropierea locului de aselenizare, au instalat echipament și au extras două mostre din solul lunar. Aceștia au lăsat în urmă un disc cu 73 de mesaje din țări din întreaga lume, un plasture de la Apollo 1, medalii de la cosmonauții ruși și un simbol al Statelor Unite ale Americii (un vultur care ține o ramură de măslin).
21 iulie – la 21 de ore după aselenizare, la ora 13:54, Armstrong și Aldrin au decolat de pe Lună. În interiorul modulului lunar, aceștia au ajuns din nou pe orbita Lunii, unde au andocat la modulul de comanda. Eagle a fost eliberat.
24 iulie – Apollo 11 a reintrat în atmosfera Pământului cu viteza de 11.031 de metri pe secundă. Acesta a aterizat în Oceanul Pacific la ora 12:51.
Unii sceptici încă mai cred că aselenizarea lui Apollo 11 a fost doar o farsă pusă în scenă într-un studio de film de către NASA. Oamenii au sugerat că, în anii 1960, NASA nu avea tehnologia capabilă de a trimite o navă spațială cu echipaj pe Lună. Ei au remarcat faptul că, în fotografiile trimise înapoi de astronauți nu se vedeau stelele pe cer. Un expert NASA a infirmat acest lucru explicând că stelele nu ar fi apărut pe film deoarece imaginea de prim plan (costumele astronauților) era extrem de luminoasă. Oamenii care încă nu sunt convinși de dovezile copleșitoare ale aselenizării lui Apollo 11, pot vizita Muzeul Național al Aerului și Spațiului din Washington, unde sunt expuse mostre prelevate de pe suprafața Lunii.