E an bisect. Şi asta n-ar fi mare lucru (24 de ore în plus!). Dar e anul acela special, o dată la patru, când... avem de ales! Când „Visătorii aruncă monezi în fântâni, iar cei practici le adună”, vorba unui anume George Lucke. Care ar putea fi, dintre aceştia, alegătorii şi care aleşii, cred că este foarte greu, dacă nu imposibil de stabilit. Aşa cum e cu neputinţă de ştiut câte din dorinţele instantaneu legate de monezile aruncate în fântâni s-au împlinit vreodată.
De când ne ştim, facem alegeri. Pentru că toată viaţa noastră este alcătuită , din fericire, dar şi primejdios de provocator, dintr-o infinitate de alternative. Rămâne secretul nostru bine păstrat de câte ori am reuşit sau am dat greş calculând probabilitatea şansei, printr-o mult prea încâlcită formulă cu necunoscute. Alegem, de fapt, intuitiv, raţional sau emoţional, în fiecare secundă: fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare pas rezultă dintr-o fulgerătoare, misterioasă şi uimitor de complicată strategie electivă. Şi, la drept vorbind, acest lucru este esenţa noastră de a fi, pentru că nimic nu e mai lipsit de speranţă şi mai nedrept decât... să nu ai de ales!
Şi, în euforia acestui gând, visăm fericiţi că frecăm vechea şi ruginita lampă a lui Aladdin, din care iese într-un sfârşit Duhul învăluit în ceţuri alb-albăstrui, care ne întreabă politicos şi supus: Ce doreşti, stăpâne? Şi noi ne gândim fulger (cu scuzabilă omenească lăcomie) la trei-cinci-optzeci-o mie şi una de dorinţe neîmplinite încă din fragedă pruncie. Şi începem: asta, asta, asta, asta... Ok, zis şi făcut, cât ai zice peşte sau ai bate din palme. Da', Duhule, să nu mă duci cu preşul (mă rog, covorul persan), că... Se poate, stăpâne? Ce, eu sunt... politician? Dar, ghinionul ghinioanelor, ne trezim din vis înainte ca Duhul să-şi facă treaba!
Altă dată se face că ne căţărăm cu nădejde pe vrejul de fasole fermecat, iar noi suntem Jack. Şi urcăm, şi urcăm, până dincolo de nori, fugind de sărăcie în al nouălea cer, acolo de unde se aud strunele vrăjite ale harpei şi gâgâie fericită şi gălăgioasă gâsca dolofană cu ouă de aur. Şi harpa cântă, cântă ademenitor... până când brusc înţelegem că e alarma electronică programată să ne trezească dureros la cruda oră 6 a unei noi, dar bine-ştiute realităţi, în care, totuşi, ...avem de ales! Pe noptieră, ziarul de ieri, deschis la Mica publicitate, ne anunţă triumfal că putem da lovitura: „Partid nou-nouţ, cu caracter eco, imagine impecabilă HD, curat ca lacrima, cu intenţii serioase şi fără compromisuri, garantează onoraţilor votanţi senzaţionalele pachete electorale „Raiul pe pământ” (în varianta lux, categoria VIP) sau „Merge şi aşa” (varianta standard), cu oferta promoţională de excepţie: castele în Spania, marea cu sarea, lapte, miere şi mană, călătorii intergalactice, croaziere de lux, câte-n lună şi-n stele. Vreţi să trăiţi sen-za-ţi-o-nal? Dacă ne votaţi în următoarele 15, 14, 13... secunde, puteţi câştiga, prin tragere la sorţi, un fotoliu de ministru (piele şi blană naturală, de leneş european aclimatizat) şi bonus, un spray DDT antiopoziţie. Pentru că ne pasă de voi, votaţi doar cu noi. Ahoi!”
Şi aşa, în oglinda-oglinjoara viselor şi visurilor noastre, suntem liberi să fim cei mai norocoşi, mai deştepţi, mai frumoşi, mai fericiţi, (iluzie, de altfel, homeopatică), mai puternici, mai hotărâţi, mai păţiţi şi mai... capabili să tăiem cu sabia deciziei noastre capetele hâde ale unei realităţi care nu ne mai place: Indiferenţa, Cameleonismul, Egoismul, Interesul, Sfidarea, Minciuna... măştile de azi ale unui etern carnaval caragialesc.
Devine clar că azi, cetăţenia activă nu este doar o expresie la modă, ci o garanţie a viitorului pe care, prin fiecare dintre noi, îl construim împreună.
Iar realitatea nu se schimbă aruncând monezi în fântâni, alergând după pufi norocoşi de păpădie, trifoi cu 4 foi, liliac cu 3-5 petale, codiţe de iepuraşi, gărgăriţe zburătoare şi melci codobelci, vrăbii de pe gard, coşari, potcoave de cai morţi şi cine ştie ce alte chilipiruri ale unei iluzorii şanse!
Descartes ar spune, mai mult sau mai puţin filozofic: Aleg, deci exist!
Text: Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu