Andreea este absolventă de clasa a XII-a (filologie) a Liceului „Ioan Petruş”. Am invitat-o să stăm de vorbă despre ea, despre generaţia ei, despre examenul de bacalaureat recent încheiat. Dintre cei 46 de elevi ai seriei 2012 care au reuşit, ea a obţinut cea mai mare medie (9.46), a doua medie pe judeţ. Ne-am gândit că generaţia ei are nevoie de modele, mai cu seamă astăzi, şi unde să găseşti cel mai grăitor model, decât chiar într-o adolescentă care, la primul examen serios din viaţa ei, a reuşit cu succes?
- Înainte de orice, te felicit pentru rezultatele tale la acest examen. Trebuie să spun că liceul nostru a obţinut un procent de promovare de 54.21% pentru seria absolvenţilor 2012, onorabil în contextul actual. E un prilej să adresez felicitări tuturor promovaţilor şi profesorilor care i-au pregătit. Care au fost notele obţinute de tine?
- La română am luat 9.50, la sociologie 9.75 şi la istorie 9.15.
- Are vreo importanţă pentru tine faptul că eşti prima pe lista absolvenţilor noştri reuşiți la bacalaureat?
- Nu am învăţat neapărat să iau note mari, pentru că oricum vreau să dau examen la facultate, dar a fost o satisfacţie, am fost mulţumită, deşi se putea mai bine, însă a doua şansă nu mai există.
- Care sunt calităţile care consideri că te-au ajutat cel mai mult?
- Sunt perfecţionistă, perseverentă, am pus mai ales voinţă în tot, pentru că fără voinţă nu se poate.
- Ce facultate ai ales?
- Prima pe lista mea este Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Universităţii Bucureşti. Mă voi înscrie şi la Studii Europene, dar şi la Facultatea de Administraţie şi Afaceri. La Jurnalism mă gândesc de câţiva ani. Ca jurnalist, ştiu că trebuie să fii la zi cu tot ce se petrece, să poţi obţine uşor informaţii, să fii interesat de tot ce se întâmplă şi să ştii să comunici. Mi-aş fi dorit Dreptul, dar nu am avut suficient timp să mă pregătesc.
- Ce te-a preocupat , în aceşti ani de liceu, pe lângă studiu?
- Îmi place să citesc, iar dintre lecturile preferate aş aminti: Agatha Christie - „Zece negri mititei”, Albert Camus - „Străinul”, Mihail Bulgakov - „Maestrul şi Margareta”. Am citit şi Dostoievski, dar nu pot spune că mi-a plăcut în mod special. În afară de asta, ies cu prietenii şi fac sport.
- Se cunosc deja rezultatele primei sesiuni de bacalaureat, s-a discutat mult despre ele şi s-a tot căutat un vinovat pentru procentul atât de mic de promovare, la nivel naţional (sub 45%) şi la nivelul judeţelor. Care este opinia ta despre acest subiect?
- Cred că elevii sunt singurii vinovaţi, pentru că nu şi-au dat interesul. Mulţi s-au bazat pe faptul că vor putea copia, că s-ar putea să nu funcţioneze camerele... Nu au învăţat sau au învăţat selectiv, ce au crezut ei că s-ar putea da. Nu consider că poate fi vinovat profesorul. Şi mă gândesc la cazul meu: am luat 9.50 la română, iar o colegă a mea - trei şi ceva, având acelaşi profesor. Elevul poate învăţa şi singur, dacă vrea, pe el îl interesează cel mai mult să obţină un rezultat bun, aş zice că în proporţie de 80-90%. Contează şi părinţii, dar nu cred că va reuşi vreodată copilul împins de la spate sau căruia părinţii îi vor cere prea mult. Pe mine nu m-a bătut nimeni la cap. Mama era foarte speriată înainte de rezultate, că aş putea să nu iau examenul, deşi am asigurat-o că am lucrat bine. Sinceră să fiu, nici eu nu am crezut că voi lua peste 9 la toate probele.
- Ai un mesaj, în finalul acestui interviu, pentru viitorii candidaţi la examenul de bacalaureat?
- Pentru a reuşi, trebuie să ai multă voinţă şi... puţin noroc. Nu trebuie neapărat să fie silitori, ci să încerce să înţeleagă ce învaţă, să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jur, să înveţe din orice. Să fie cât mai perseverenţi şi să nu se bazeze pe altceva decât pe învăţat, pentru că, dacă vor ceva cu adevărat, vor reuşi. Totul trebuie făcut la timpul potrivit.
- Mult succes la facultate şi realizări în tot ce îţi propui!
Text: Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu