Puterea se urcă la cap, mai ceva decât alcoolul! Şi dacă aburii alcoolului se evaporă, mai devreme sau mai târziu, beţia puterii rămâne şi îşi transformă victima, cu cât se ia mai în serios, într-o caricatură de mai mare râsul.
Şi, cum realitatea e mai presus de ficţiune, în lumea asta mare şi cu atât mai mult în ţara noastră mică, la putere sunt tot urmaşii împăratului gol puşcă dar convins că are cele mai arătoase straie.
La curtea împăratului, croitorii mincinoşi prosperă, slugile ipocrite se calcă pe picioare, iar sfetnicii mieroşi îl îndeamnă fără ezitare să iasă în lume dezbrăcat.
Nu-i aşa că pisicile ciripesc minunat? întreabă împăratul retoric.
Daaaa, Măria Ta! se înclină slugile până la pământ.
Şi totuşi, împărate, ascultaţi cu luare-aminte, pisicile... miaună!
Sssst! Sssssst!! Se reped slugile asupra impostorului strecurat cine ştie cum printre ei, privindu-l cu spaimă şi cu ură. Măria Sa ştie cel mai bine! N-am văzut şi n-am avut vreodată un împărat mai înţelept, răspund supuşii, după ştiinţa capului plecat, având grijă să fie bine auziţi de urechile preamărite.
Sssssst!! Se reped slugile asupra impostorului strecurat cine ştie cum printre ei, privindu-l cu spaimă şi cu ură. Măria Sa ştie cel mai bine! N-am văzut şi n-am avut vreodată un împărat mai înţelept, răspund supuşii, după ştiinţa capului plecat, având grijă să fie bine auziţi de urechile preamărite.
Dacă Măria Sa spune o glumă, toate slugile râd cu poftă cu gura până la urechi şi ţinându-se cu mânile de burtă, indiferent de câte ori au mai auzit–o sau cât de stupidă ar fi. Dacă Măria Sa spune că 1+1= o căpşună, oamenii de ştiinţă iau notiţe, întrebându-se cum de nu s-au gândit până acum la o aşa de surprinzătoare socoteală.
Poruncile Măriei Sale sfidează orice închipuire: „De astăzi, stejarul să facă prune, peştii să zboare, iar vorba NU să fie ştearsă din dicţionare!” Pictorii nu mai prididesc să-i facă portretul a la minut: „Împăratul alungând o muscă”, „Împăratul ducând mâna la frunte”, „Împăratul muşcând cu poftă dintr-un copan de gâscă”, „Împăratul privind melancolic în zare”, astfel că portretele lui au împânzit cetatea, acoperind până şi cerul cu holograme.
Nu-i aşa că pentru mine a răsărit soarele? Că eu fac pomii să infrunzească?
Şi, bineînţeles, mult mai mult de atât: aprinde stelele, umflă pânzele corăbiilor, umple mările şi oceanele, împarte mila, dreptatea şi înţelepciunea.
Dacă împăratul se şterge pe mâini cu batista de mătase, aceasta devine operă de artă, este înrămată şi pusă în loc public, unde se strâng spontan sute de supuşi să aplaude şi specialişti ad-hoc să ţină conferinţe.
Dacă pantoful aurit al Măriei Sale lasă pe undeva o urmă, se strâng îndată supuşii să se minuneze, să se închine şi să venereze sfânta dovadă a a trecerii lui.
Zicerile sale înţelepte (?!) sunt scrise cu litere de aur oriunde ţi-ai arunca privirea: pe ziduri, turnuri, frunze, pietre, steaguri, frunţi.Cât despre intrarea în slujba Măriei Sale, trebuie trecute probe serioase, nu glumă:
Ai păreri personale?
Cum se poate, Măria Ta?!
Aşa, aşa...
Ştii să spui NU?
Nnn...iciodată, Măria Ta!
Ceva slăbiciuni ai?
Ca tot omul păcătos...
Aşa, aşa...
Poţi să faci pe mutul, surdul, orbul şi prostul?
Las pe mine, Măria Ta!
Ia zi, mă... iubeşte poporul?
Ca mierea, Slăvite!
Aşa, aşa... Auzi, dar ce zice poporul, eu îl iubesc?
Păi cum! Ca sarea în bucate, Mărite! Sondajele sunt fără tăgadă!
Asta e de bine?
Mai ceva ca mierea!
Aşa,aşa... Că şi dacă poporul nu mă vrea, eu îl vreau, hă, hă, hă! Asta am inventat-o eu sau am auzit-o undeva?
Şi, cum cupa Măriei Sale este mereu umplută cu lăudăroşenii de dă peste, împăratul îşi petrece timpul sorbind cu nesaţ şi ameţit de aburii cu multe grade ai gloriei deşarte, umblând pe şapte cărări. (Puterea, se ştie, se urcă la cap mai ceva decât alcoolul!).
Morala? În ţara împăratului dezbrăcat, numai oaie să nu fii, că te mănâncă lupul! Iar Măria Sa, de când e împărat, a înfulecat ceva turme! Doar oile negre îi cam cad greu, că sunt afurisite, îndărătnice şi grozav de greu de înghiţit...!
Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu