Drumul lui Nicu Ceauşescu de la Sibiu la Bucureşti din 22 dec. 1989
În cursul zilei de 22 decembrie 1989, Nicu Ceauşescu, bulversat de rapiditatea evenimentelor şi incapabil să răspundă măcelului care începuse în Sibiu, decide să fugă la Bucureşti. Unchiul său, Ilie Ceauşescu, îi promisese un elicopter la dispoziţie. În drum spre aeroport, află că puterea fusese preluată de către Ion Iliescu. Petrece aproximativ o oră în incinta aeroportului, aşteptând în zadar elicopterul promis. Înfricoşat de focurile de arme, bubuind aproape continuu dinspre oraş, ia hotărârea să plece la Bucureşti cu maşina. Prietena lui, soprana Daniela Vlădescu, îi oferă autoturismul personal, un Oltcit.
Nicu Ceauşescu porneşte spre Bucureşti, urmând traseul Copşa Mică - Făgăraş - Sinaia - Ploieşti. Pe drum se opreşte o singură dată, să alimenteze cu benzină. Îl întreabă pe angajatul benzinăriei cum merg lucrurile la Bucureşti, iar acesta îi răspunde că este linişte, oamenii se adună la Televiziune şi Radio. Informaţia îl linişteşte şi îl face să creadă că decizia de a merge în Capitală a fost cea potrivită. De la fuga părinţilor săi cu elicopterul, de pe sediul CC al PCR, trecuseră aproximativ trei ore.
În jurul orei 19.00, Nicu Ceauşescu ajunge la intrarea în Bucureşti, în dreptul Aeroportului Băneasa. Opreşte maşina, obligat de câteva autobuze parcate de-a curmezişul drumului. Coboară din autoturism şi se îndreaptă spre militarii pe care-i zăreşte. Este recunoscut de aceştia şi băgat într-o maşină a Armatei, ce urma să se îndrepte către Televiziunea Română. Maşina în care se aflau şoferul şi, pe bancheta din spate, Nicu flancat de doi militari, este atacată de un grup de oameni ce-l recunoscuseră. Cei doi militari sunt bătuţi, fiind acuzaţi că ar fi încercat să-l protejeze pe Ceauşescu junior.
Nicu este scos din autoturism şi, după câţiva pumni şi picioare primite în stomac, este condus de mulţimea furioasă către un autobuz parcat în zonă. La urcarea în autovehicul este înjunghiat, de o persoană necunoscută, în partea stângă a stomacului, scuipat şi bătut încă o dată şi apoi dus la Televiziune, unde este preluat de căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu şi prezentat pe post. După doi ani de proces şi o perioadă de detenţie întreruptă pe motive medicale, Nicu Ceauşescu moare în septembrie 1996, la vârsta de 45 de ani.
Începe Revoluţia noastră
Când s-a auzit la televizor că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central cu elicopterul, pilotat de Maluţan, fost coleg şi vecin cu mine, am mers la elicopter şi ne-am pus căştile de zbor pentru a asculta convorbirile radio dintre pilot si conducătorul de zbor.
Conducătorul de zbor, depăşit de informaţiile transmise la TV şi radio, n-a fost în stare să-i mai dea ordin lui Maluţan ce să execute, ci doar i-a comunicat: „Fixează frecvenţa radio la bordul elicopterului să auzi ce se întâmplă în ţară!”, lăsându-i pilotului posibilitatea de a decide el măsurile pe care le considera cele mai bune în acele momente. Se auzea vocea lui Maluţan: „Merg spre Piteşti!”, iar după câteva minute am văzut elicopterul deasupra pistei, la o înălţime de 10-15m. Maluţan i-a spus lui Ceauşescu că sunt interceptaţi de rachete şi tunuri antiaeriene şi în cel mai scurt timp vor fi doborâţi şi ca atare, trebuie să aterizeze în acel loc. Imediat, la radio s-a anunţat că elicopterul cu Nicolae şi Elena Ceauşescu a aterizat la Boteni şi în scurt timp la poarta unităţii s-au prezentat sute de revoluţionari, cerând să le predăm tiranii. Elicopterul aterizase aproape de aerodrom, lângă şosea şi de acolo au fost duşi cu un autoturism Dacia, şoferul fiind somat să oprească, de cei doi securişti care erau în elicopter cu ei, spre Târgovişte. În unitate a apărut zvonul că s-ar îndrepta spre satul Lazuri, o aşezare lângă Târgovişte.
Nu-mi venea să cred. Să fie duşi într-o localitate care poartă numele comunei mele natale?! Surpriza a fost şi mai mare când unii colegi, care nu ştiau de satul Lazuri de lângă Târgovişte, mă întrebau dacă nu cumva îi vor duce în comuna mea, Lazuri de Beiuş? Nu s-au dus în Lazuri, dar au trecut cu maşina prin localitatea Băleni, aşezare cu acelaşi nume ca al unui sat din comuna Lazuri de Beiuş.
Tot în apropierea Boteniului, în ziua de 22 decembrie au fost prinşi Emil Bobu şi Manea Mănescu, cei mai influenţi demnitari, după soţii Ceauşescu. Au fost aduşi la noi în unitate, şi pe data de 23 decembrie 1989, au fost transportaţi cu elicopterul la Caracal. Aveau feţele de parcă atunci ar fi fost scoşi din mormânt. După cum arătau, inspirau mai mult milă, ziceai că sunt doi cerşetori de pe stradă. Deşi nu le era pusă în pericol viaţa, la ei nu s-a văzut nimic din demnitatea cu care s-au dus la moarte soţii Ceauşescu.
Revoluţie, comparaţii si debusolare
Vestea căderii lui Nicolae Ceausescu a fost comunicată de televiziunea română în jurul orei 13.00 prin intervenţiile actorului Ion Caramitru şi poetului Mircea Dinescu. Pe la ora 14.00 căpitanul de rangul 1 Constantin Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!”. Peste o jumatate de oră Ion liescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul emisiei TV. Încă de la prima sa apariţie la televizor, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotărât să-şi asume răspunderea organizării României pe baze democratice, aşa cum vedea el democraţia.
Dar oamenii n-au putut să se bucure prea mult. Liniştea şi pacea n-au durat decât două ore. În Bucureşti şi în alte câteva oraşe din ţară, a început să se tragă. Au început acţiunile de luptă împotriva unor aşa numite elemente teroriste care au atacat cu foc sediile Televiziunii, Radioului, Palatului Telefoanelor. Televiziunea transmitea despre atacarea unor obiective din Bucureşti şi din ţară precum şi despre o invazie aeriană la scara întregii ţări. Se presupunea că teroriştii sunt unele elemente ale Securităţii rămase fidele lui Ceauşescu, că sunt forţe special antrenate dintr-o unitate secretă aflată în subordinea lui, că sunt cetăţeni străini încadraţi în această unitate sau aduşi special pentru aceste lupte. Adevărul nu a fost descoperit încă, deşi au fost constituite mai multe comisii, de-a lungul vremii, care trebuiau să analizeze acea perioadă. Aceste forţe au indus la nivelul întregii ţări o stare de panică, o isterie colectivă. Aceste acţiuni au încetat aproape imediat ce s-a transmis la televizor filmul cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu.
În ziua de 24 decembrie 1989, după decolare, am primit de la comandantul aviaţiei militare care preluase, personal, conducerea tuturor acţiunilor de luptă în zbor, misiunea de a executa cercetare din aer în zonele Televiziunea Română şi stadionul Ghencea, unde se presupunea că sunt terorişti care execută foc împotriva revoluţionarilor. La Televiziune era furnicar de mulţime, părea că toţi bucureştenii ieşiseră în stradă, convinşi că vor obţine libertate şi condiţii mai bune de trai. Unii s-au dus din curiozitate şi au plătit cu viaţa sau au rămas mutilaţi pe viaţă. Cunosc familii, foste vecine cu noi, care au participat la manifestaţiile de la Televiziunea Română şi acum, oasele lor sunt în cimitirul eroilor sau trupurile și le cară în cărucioare. Ştiu şi familii care atunci, urlau pentru schimbare: „Jos Ceauşescu!”, „Moarte tiranilor”, „Ceauşescu Anul Nou / Îl va face în cavou!”, „La al XV-lea Congres / Patru ani de la deces!”, iar acum vorbesc în alţi termeni despre acea perioadă.
Românii doreau o schimbare în bine, dar au fost înşelaţi şi amăgiţi de toţi cei care s-au perindat la guvernare de 23 de ani.
VA URMA
Notă
Acest articol este fragment din cartea „Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", scrisă de cdor(r) Alexandru Popa, unul din piloții echipajului elicopterului care a transportat trupurile inerte ale soților Ceaușescu de la Târgoviște la București, în data de 25 Decembrie 1989, Ziua Sfântă de Crăciun. Cei interesați, pot afla informații despre această carte la numărul de telefon 0745.114.431
cdor(r) Alexandru Popa