Portal de informare al orasului Otopeni

În ziua de 23 aprilie, biserica face prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a cărui viață este un tezaur de nestrămutată credință în Hristos, vădită prin numeroase acte de milostenie și fapte minunate.

Viteazul ostaș al Împăratului ceresc, s-a născut în Capadocia, o provincie din Asia Mică, în jurul anului 260, dintr-o familie creștină aleasă. A fost crescută în frică de Dumnezeu de către mama sa, care era din Cezareea Palestinei și avea multă avere. Tatăl său a suferit tot moarte martirică, pentru că deși era ofițer în armata romană (păgână pe vremea aceea), a îmbrățișat învățătura Evangheliei și credința cea adevărată în Hristos.

După ce tânărul Gheorghe a ajuns la vârsta de 20 de ani, a fost luat la oaste, iar fiindcă era viteaz și iscusit în rânduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun, și apoi foarte repede primește cinstea de a fi numit comandant al armatei romane de răsărit, chiar de către împăratul Dioclețian.

Citeşte mai mult...

Sarbatori nationale, locale si religioase

Ediţia a V-a a Concursului şcolar de teatru pentru liceeni „D'ale lui Otopeanu” a stat sub semnul Anului Caragiale şi al Zilei Mondiale a Teatrului (27 Martie).

Proiectul s-a născut în 2007, din dragoste pentru arta spectacolului şi pentru copii, din convingerea că esenţa personalităţii şi a creativităţii lor se dezvăluie mai ales în afara şcolii şi din dorinţa de a le oferi şansa de a se descoperi pe ei înşişi, de a se afirma, de a se întâlni cu adevăratele valori culturale, de a-şi îmbogăţi realitatea cu ficţiunea teatrului.

Prestigiul concursului a crescut an de an, la fiecare ediţie participând zeci de copii şi personalităţi ale teatrului şi filmului românesc: Horaţiu Mălăele, Tamara Buciuceanu-Botez, Alexandrina Halic, scenaristul George Şovu, Oana Sârbu ş.a.

Cu multă nerăbdare şi evident entuziasm a fost aşteptată şi primită ediţia din acest an, desfăşurată în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, cea mai reuşită de până acum, se pare.S-au înscris în concurs 41 de liceeni care s-au pregătit cu multă seriozitate, cu un entuziasm şi o dorinţă de afirmare cu adevărat demne de admiraţie, alături de profesorii lor ( Maria Gridan, Elena Marcu, Ioana Ungureanu).

Iată premiile obţinute, numele trupelor, al interpreţilor, al pieselor şi autorilor.

Citeşte mai mult...

Orasul

De multe ori comparăm viaţa omului cu anotimpurile anului. În copilărie şi tinereţe trupul este puternic, suntem plini de energie, la fel ca natura primăvara şi vara. Mintea, raţiunea, caracterul sunt în formare, de multe ori deciziile sunt luate rapid fără o analiză profundă. Distracţia şi plăcerile trupeşti, aventura sunt elementele cele mai importante care determină acţiunea tinerilor. În primăvara şi vara vieţii trupul domină sufletul.

Pe măsură ce se instalează maturitatea, grijile serviciului, căsătoria, apariţia copiilor etc. raţiunea, cumpătarea, întăresc spiritul şi încet, încet, trupul începe să asculte de suflet. În toamna vieţii sufletul şi trupul se află într-un echilibru care tinde să se încline tot mai mult în favoarea raţiunii, slujitor de încredere al sufletului.

Între toamna şi iarna vieţii preocupările existenţiale devin tot mai importante în viaţa omului: se căsătoresc copiii, apar nepoţii, încep orele de lecţii în care bunicii şi nepoţii citesc împreună şi rezolvă probleme. Inevitabil apar meditaţii asupra trecerii ireversibile a timpului şi răspunsul la veşnicele întrebări: de unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm, ne frământă tot mai mult. Plăcerile şi preocupările culturale, spirituale, devin dominante în faţa unui trup ale cărui putere şi energie sunt în declin.

Citeşte mai mult...

Orasul

La începutul acestui an ne-am hotărât să ne apărăm titlul de campioni naționali HHI dobândit în 2011 la Brașov, și ca să dovedim că suntem cu adevărat cei mai buni am decis să participăm la toate competițiile recunoscute la nivel național pe segmental hip-hop. Bucuria dar și provocarea cea mai mare a fost când am aflat că toate cele 3 competiții se vor desfășura în luna martie după cum urmează:

· 10 martie Romania Dance World Cup Qualifier (Cupa României, și calificările pentru Cupa Mondială din Villach Austria)

· 17 martie ESDU Romania Open Qualifier (Open de calificare pentru Campionatul Mondial ESDU din Poreck Croația)

· 23, 24 martie Hip Hop International Romania (Calificările pentru Campionatul Mondial Hip Hop Internațional Las Vegas U.S.A)

Citeşte mai mult...

Orasul

 La Liceul Teoretic „Ioan Petruş” din Otopeni, alături de cadrele didactice, un rol deosebit în stabilirea programului „Şcoala altfel” l-au avut părinţii şi elevii. În felul acesta s-au planificat şi desfăşurat activităţi speciale, la care toţi au participat cu interes.

Această idee, de a desfăşura ceva diferit de ce fusese până atunci, i-a atras şi pe elevii din clasa I A. Am gândit această săptămână ca pe una a călătoriilor imaginare sau reale, posibile printr-o implicare entuziastă a copiilor, dornici de a participa la o altfel de şcoală.

Clopoţelul „Şcolii altfel” a sunat luni, 2 aprilie 2012, când clasa a fost transformată într-un atelier de creaţie, intitulat „Ce pot face două mâini dibace?”

A fost o provocare pentru copii, deoarece mâinile mici şi harnice, minţile lor isteţe au trecut la lucru şi au creat împreună diferite obiecte legate de Sărbătoarea de Paşte. Micii artişti au folosit materiale sintetice diverse, au pus în aplicare propriile idei, astfel că, la sfârşitul zilei, din „atelierul nostru de creaţie” au apărut lucruri minunate cu care a fost împodobită clasa în aşteptarea marii sărbători.

 A doua zi din săptămâna „Şcoala altfel” a debutat la biblioteca liceului, cercetând „Lumea cărţilor” ce îi aşteaptă pe copii să le citească.

Citeşte mai mult...

Sport, sanatate

Mai multe articole..

Pagina 20 din 36

20