Avem o climă aspră, poate chiar absurd de aspră. Vara pe care o traversăm se găsește ca fiind nefiresc de fierbinte și exagerat de încinsă în comparație cu iarna pe care am traversat-o. Am avut o iarnă neașteptat de dură, cum nu mai fusese de multă vreme, iar deși a nins mai puțin decât în 1954, viscolul care a înecat case și sate în zăpadă și gerul de până la chiar -30oC în anumite locuri, au fost pe măsura dezastrului din anii ‛50. România are o climă nebună, nebună de tot, iar temperaturile de 35-40 de grade din ultima vreme, completează un tablou climatic cu puternice tendințe de hipercontinentalizare, amplitudinea termică iarnă-vară, ajungând similară cu cea din țări precum Afganistan, Iran, Irak ori Kazakhstan. Din păcate în ciuda faptului că suntem plasați pe culoarul curenților atlantici ce străbat Europa Centrală, iar România se găsește la câteva sute de kilometri de Egee și Adriatica, avem o climă paradoxală, astfel că „beneficiem” de ierni siberiene și veri sahariene.
Să fie de vină încălzirea globală, să fie de vină amplificarea activității solare, să se transforme soarele într-o supernovă, ori să fie un simplu hazard potențat de poluare, defrișări și consumul energetic exagerat? Nu putem ști cu siguranță. Poate că Soarele, după cum spun unii, are să se transforme într-o supernovă, greu de crezut, nu puține sunt vocile ce-i prevăd un viitor de pitică albă. Greu de spus care e cauza acestor aberații climatice, probabil avem de-a face cu câte puțin din fiecare element menționat mai sus.
În limbajul snobilor, „pitzipoancelor” și al altora, canicula se traduce prin „vreme frumoasă”. Cert este însă că de departe canicula este cel mai stresant hazard meteo, hazard ce-și pune puternic amprenta asupra psihicului uman și a reacțiilor indivizilor.