Luni, 23 Aprilie 2012 08:37
Dezvoltarea durabilă, așa cum a fost definită la Conferința Mondială pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992, este "dezvoltarea care asigură cerințele generației prezente, fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități".
Durabilitatea este un proces creator, de echilibrare la nivel local, care cuprinde toate domeniile de decizie locală. Elaborarea unui plan strategic de dezvoltare rezidă în necesitatea asigurării unei evoluții coerente, unitare a ansambului economic, utilizării responsabile a resurselor naturale, materiale și umane în corelație cu nevoile societății dar și adaptării la evoluțiile și contextul economiei naționale și regionale dinamice, competitive și inovative.
Cadrul conceptual în care s-a realizat planificarea dezvoltării durabile a orașului Otopeni, ține de cadrul creat de documentele programatice propuse de UE - strategii la nivel național, regional și european. Obiectivele care au stat la baza planificării au vizat creșterea competitivității pe termen lung prin crearea cadrului necesar generării de noi locuri de muncă, rezultate ca urmare a dezvoltării regionale pe bază de excelență sectorială.
În vederea unei dinamizări și a unei dezvoltări așa cum a fost planificată și aprobată prin Planul Strategic de Dezvoltare Durabilă al Orașului Otopeni 2009-2029 a fost necesară o atragere de resurse financiare suplimentare extrabugetare în prima etapă (resurse financiare din domeniul privat), ulterior, cheltuielile de capital efectuate urmând a fi acoperite de noile surse bugetare create prin investițiile private ce se vor realiza având la bază infrastructura urbană și administrativă creată.
Citeşte mai mult...