Vineri, 19 Iulie 2013 07:51
Fiecare om își amintește clipa în care a pășit în clasa întâi și în care i s-au deschis mintea, ochii și urechile spre învățatul scrisului, cititului și al socotitului. Pentru foarte mulți dintre locuitorii orașului Otopeni, începând cu cei care astăzi au 15-16 ani și terminând cu cei care au 57-58 de ani, această neuitată primă zi de școală poartă numele doamnei învățătoare Neagu Maria.
D-na învățătoare Neagu a fost pentru o jumătate de secol figura emblematică a învățământului primar în școala din Otopeni. Generație după generație, timp de 12 promoții, a reprezentat o persoană capabilă să se implice total în educația celor mici și care știa mai bine decât oricine micile secrete ale pusului condeiului în mână și ale îndrumării copiilor pe calea învățăturii, fiind un pedagog capabil de a crea acelui mediu propice formării într-o direcție serioasă a copiilor încă de la vârsta fragilă de 7 ani.
Doamna Maria Neagu s-a născut în anul 1939 la Zvoriștea, județul Suceava și a urmat școala primară în comuna Vârful Câmpului, județul Suceava. După aceea a venit la București unde a absolvit în anul 1958 Școala Pedagogică. În același an este repartizată în comuna Scânteia din județul Ialomița, unde îl va cunoaște pe soțul său, domnul Gheorghe Neagu. În anul 1962 se vor muta în Otopeni, unde doamna Neagu va începe activitatea de învățătoare la Școala Generală din localitate, locul de care va rămâne nedespărțită până la sfârșitul vieții sale. La școala din Otopeni, o altă activitate care a făcut-o remarcată pe doamna Neagu a fost cea de administrator al bibliotecii școlii, fiind foarte atașată ideii de a-i aduce pe școlari către lectură încă din anii claselor primare.
Poate unul din lucrurile pe care doamna Neagu știa să-l facă foarte bine era acela de a simți, anticipa și înțelege mintea în formare și dorințele ori capacitățile elevului. Ca rezultat, din mâinile ei, nu se întâmpla, indiferent de aptitudini și calități, ca vreunul din școlari să iasă fără a putea citi corect, ori fără a cunoaște baza aritmetică elementară. Depășind statutul particular al dascălului de ciclu primar, doamna Maria Neagu s-a implicat constant în activitatea culturală și artistică din cadrul școlii din Otopeni, fiind un neobosit organizator de evenimente și acțiune în care angrena copii, profesori și părinți deopotrivă. Era o persoană care înțelegea foarte bine cum se poate apropia copilul de învățătură și felul în care acesta poate fi îndrumat spre primii pași ai științelor de mai târziu, indiferent că era vorba de matematică, gramatică ori istorie. Talentul de dascăl deschizător de drumuri în viață, dragostea față de copii, atașamentul față de cultură și spiritul ei mereu activ și inovator, au făcut din învățătoarea Maria Neagu un adevărat “Domnul Trandafir” al școlii din Otopeni. Probabil ceea ce a făcut din dumneaei să devină simbolul învățământului primar din școala noastră a fost înainte de toate seriozitatea și profesionalismul cu care trata educația celor mici, spiritul de răspundere și abnegația în relația cu elevii. De fiecare dată i-a plăcut să-și facă profesia cu multă bucurie și cu iubire de oameni, iubirea de oameni fiind mai presus de orice știință, principala calitate a unui învățător cu har, a unui învățător dăruit de Dumnezeu către meseria sa.
Citeşte mai mult...