Portal de informare al orasului Otopeni

Veniturile bugetului local sunt formate din impozite şi taxe de la contribuabili persoane juridice şi fizice.În structura veniturilor, contribuţiile de la persoanele fizice care plătesc impozite şi taxe pe proprietate (impozit clădiri, impozit teren, impozit pe mijloace de transport etc.), precum şi alte impozite şi taxe, au o pondere foarte mică, de până la 5%. O pondere însemnată o au impozitele şi taxele pe proprietate de la contribuabilii persoane juridice, de circa 30%. Ponderea cea mai mare a veniturilor bugetului local o constituie cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit circa 60%.
Prin modificările şi completările Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit au fost reduse succesiv în anii 2011 şi 2012 de la 47% la 44% (în anul 2011) şi respectiv de la 44% la 41,75% (în anul 2012).

Conitnua citirea despre impozitele din Otopeni

Orasul

Mereu in miscare. Multicolora. Sonora. Pitoreasca. Galerie de portrete. Peisaje.Evenimente. Costume. Roluri.Masti. Chipuri...

Strada, pentru ca despre ea vorbim,  nu mai este doar un spatiu de tranzit, care te duce si te aduce, trecere grabita dinspre undeva catre altundeva. Nu se mai subordoneaza unei destinatii.

Omul modern, claustrofob, constrans sa se sufoce in ,,cutiile de chibrituri"comuniste, in lifturi, birouri, cabine, metrou, tren, autobuze, autoturisme sau sali de asteptare, deschide avid fereastra spre piata publica.

In mozaicul ei incap  laolalta cu generozitate :spectacolul si balciul, nemuritorii si paiatele momentului, pasarea paradisului si gaita, fluturele si musca, trandafirul si papadia, valsul si maneaua, limuzina si caruta, micul si saorma, piscotul si gogoasa, rafinamentul si circul , intr-un amestec pe cat de pitoresc, pe atat de derutant valoric.

Strada e un spatiu viu. Si, din cand in cand, ea devine scena. Evenimentul cultural o face, ca prin miracol, un spatiu magic, ludic. E cazul fericit in care comunitatea culturala devine un nucleu de rezistenta impotriva mediocritatii, abrutizarii, a kitsch-ului social si politic.  Piata publica poate fi o aglomeratie. Dar si un refugiu. Caruta cu paiate. Dar si salvatoare arca a lui Noe, pentru cei alesi.

Citeşte mai mult...

Orasul

Nu se poate spune că acesta este cel mai reuşit tur de campionat din existenţa echipei C.S. Otopeni. Accidentările, suspendările şi, nu în ultimul rând, ghinionul, au împins formaţia noastră către subsolul clasamentului.

Astfel, sosirea antrenorului Romică Bunică a avut loc într-un moment de cumpănă. Sigur, minuni nu se puteau face peste noapte. Cu toate acestea, fostul jucător al Otopeniului a reuşit să schimbe atitudinea formaţiei noastre, iar rezultatul s-a văzut in deplasarea de la Bacău, în faţa unei echipe aflată în suferinţă. Din oraşul lui Bacovia, C.S. Otopeni s-a întors cu un punct de aur, scor 1-1, deşi, dacă balonul expediat către final de Mugurel Dedu nu lovea bara sau ocaziile rarisime ale lui Iacob ar fi fost fructificate am fi putut obţine victoria. A urmat o înfrângere dură, în Giuleşti, în "optimile" Cupei României cu Rapid Bucuresti, diferenţa valorică dintre cele două echipe fiind mai mult decât vizibilă.

Din nou înfrângere, acasă, cu liderul Viitorul Constanţa într-un meci în care oaspeţii au avut o singură ocazie de a înscrie, dar au fructificat-o.

Decimata de accidentări, C.S. Otopeni a trebuit să strângă rândurile pentru partida cu C.F. Brăila. Elevii lui Romica Bunica au făcut-o exemplar şi au obţinut o victorie mare după euro-golul lui Ciprian Ursu.

A urmat o deplasare grea la Giurgiu unde C.S. Otopeni a intalnit echipa Astra II Ploiesti, intarita de la prima echipa cu 7 jucatori. Meciul a fost dominat in prima repriza de echipa gazda, dar ocaziile au fost impartite de ambele echipe. In repriza secunda chiar din primul minut echipa satelit a reusit sa inscrie printr-un sut din afara careului. In continuare fotbalistii lui Romica Bunica au dominat jocul, dar lipsa unor jucatori de valoare in compartiment ofensiv a facut ca partida sa se incheie cu scorul de 1-0.

Sport, sanatate

,, Mintea tânărului nu e un vas pe care să-l umpli, ci o torță pe care s-o aprinzi, pentru ca ea, la rândul ei, să lumineze singură. ‘’ (Plutarh)

 

În Legea educației naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 10 ianuarie 2011, în dreptul articolului 7, stă scrisă următoarea frază: ,, În România, învățământul constituie prioritate națională. “ Afirmația poate părea paradoxală, căci dacă aruncăm o privire în culisele vieții de zi cu zi, observăm, vai, exact contrariul ! României ii pasă de orice, numai de educație nu ! Un uriaș malaxor al imbecilității se pune în mișcare, menirea lui fiind în principal abaterea de la lectură, cultură, meditație: de la limbajul vulgar al românilor de pe stradă, emisiunile și programele TV cretine și agramate până la comportamentul bizar al adolescenților de astăzi, pe care, fac eforturi să îl înțeleg…

Să nu ne ferim de intransigența tăioasă și aspră a acestor fraze ! Potrivit celebrei apoftegme a lui Aristotel, ,, Platon îmi este drag, dar mai drag îmi este adevărul… “, ar trebui să aducem puțină lumină în întunericul care zace în învățământul românesc, iar acestă lumină este însuși adevărul. Am auzit numai minciuni în legătură cu examenul de bacalaureat: profesorii slab pregătiți și incompetenți, sistem dezastruos, prost finanțat, camerele video care i-ar fi emoționat la culme pe elevi etc, etc. În definitiv, de ce nu avem curajul să spunem că elevii sunt singurii vinovați ? Sigur că și ceilalți factori reprezintă o realitate dureroasă, dar nu văd cum sistemul de învățământ din România a împiedicat absolvenții să confunde genul epic cu genul dramatic, sau să nu știe faptul ca Nichita Stănescu este un mare poet român și european, așadar barbat, nu femeie !

Educația și cultura au căzut definitiv in desuetudine, cel puțin pentru majoritatea adolescenților. Ele sunt anacronice, demodate, te fac să pari un ciudat. A citi astazi o carte într-un parc este aproape o lecție de umilință… În alte vremuri, lucrurile nu au stat chiar atât de prost. Marile popoare, plăsmuitoare de nemuritoare valori artistice au dat termenului de educație semnificații care au devenit faimoase: paideia la greci, humanitas la romani, bildung la germani, formation la francezi. Toate aceste denumiri înseamnă devenire, formare, împlinire spirituală, îndreptarea spre o țintă bine precisă.

Sistemul de învățământ, actul educativ, este, în fond, reductibil la două mari realizări: gândirea pe cont propriu, așadar LIBERĂ, DEMOCRATICĂ și capacitatea de a determina elevii să aleagă binele, frumosul, cumpătarea, vorbele frumoase, iar nu răul, grotescul, lipsa de bun-simț, vorbele vulgare sau promiscuitatea. Iată două mari realizări pe care ar trebui să și le însușească nu numai școlile, liceele sau universitățile din România, ci orice sistem de învățământ din lume.

Și la cine vom apela la finalul acestor considerații sumare (care, țin să precizez, nu judecă, așa cum sunt înclinați să creadă unii, ci doar observă anumite lucruri din lumea contemporană!), dacă nu la spiritele luminate, la marii creatori, care ne vor comunica cum pătrunde arta în lume ? Propun o mică ,, listă “ de cărți ale unor scriitori care ,, arată “ cum s-au format, în ce timp istoric s-au format, de ce este necesar un asemenea lucru pe Pământ: Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop ( poate cartea cea mai îndragită a lui Eliade, adevărat manifest al adolescenților inteligenți), Giovanni Papini – Un om sfârșit ( o scriere abolut superbă a unui scriitor sfâșiat de nostalgii, confuzii, tristețe, dar și măcinat de imposibilitatea atingerii Absolutului în cunoaștere: ,, Dacă veți continua să credeți…că sunt într-adevăr un om sfârșit, va trebui cel puțin să recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul ), Gabriel Liiceanu- Jurnalul de la Păltiniș ( personalitatea marelui filosof Constantin Noica bântuie în întregime acest jurnal, care este în definitiv un act de dăruire: Noica, maestrul, se dăruiește discipolilor săi, G. Liiceanu și Andrei Pleșu, desfășurând una dintre cele mai magnifice aventuri culturale. A se reține una dintre cele mai frumoase definiții ale necesității culturii și implicit a educației, ,,Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii este cu putință “ ), H. R. Patapievici- Zbor în bătaia săgeții    (autobiografia unui om și scriitor ce a copilărit în comunism, încercând să ,,se salveze prin prieteni și cărți “).

COSMIN-IONUȚ STANCU

Orasul

Sunt de moda veche ! Nu-mi place individul asta parvenit din proverbul,,Ii dai nas lui Ivan, el se urca pe divan", oricum l-ar chema. Cu alte cuvinte, ii dai un deget si iti ia toata mana. Din familia cucului care, odata instalat in cuib strain, ii da pe locatari afara si isi atarna cu tupeu placuta aurie pe creanga. Fripturist. Mereu cu nasul in vant, adulmecand castigul. Cu amici de unica folosinta si pentru scopuri precise.Cameleonic. In stare de orice : dat din coate, pus piedica, periat scame, facut pe victima, facut pe seful absolut, calcat pe cadavre, fara mama si fara tata, cu branza pe valuta si pentru frati, isi baga degetele in borcanul tau cu miere, iti trage presul de sub picioare. Te face sa regreti, necrestineste,  ca i-ai facut bine dandu-i milos o furculita (cu friptura corespunzatoare apetitului), iar el ti-o infige sadic in locuri dureroase.  Cunoasteti genul !

Cu individul asta alaturi, esti mereu ca la un film 4D : se snopesc unii pe ecran ? Tu, spectator, te trezesti cu un pumn in plex. Sau ti se plimba pe picioare, enervant, sobolanii scosi din palarie de personajul malefic, pe ecran. Indreapta el sabia spre tine ?

Te-a impuns in spate. Racneste in prim-plan din toti rarunchii ? Te trezesti pulverizat pe fata cu venin lipicios. Scoate sconcsul de sub haina ?Te tii oripilat de nas. Astfel, stai pe scaun cat mai economic si prevazator, cu simturile in alerta, pentru ca nici filmele nu mai sunt ce au fost candva (de viata, ce sa mai spunem ! ).

Sunt de moda veche ! Cred cu tarie ca , daca vulpea s-ar sampona cu cea mai trendy nuanta a sezonului, aramiul caracterului tot ar iesi la iveala in ploaie. Cred in adevar. In onestitate. In valoare morala. In omenie. In demnitate. In libertatea de a spune ce gandesti. In daruire.In lupta pana in panzele albe. In omul potrivit la locul potrivit. In puterea exemplului personal. In autoritatea omului, nicidecum a ierarhiei. Cred in oamenii care inteleg fara cuvinte . Si in cei pe care iti sunt aproape fara sa-ti fie neaparat alaturi.

Chiar sunt de moda veche ! Nu-mi place inchizitia. Nici castelul de gheata al gandirii taioase. Nici bisturiul rece al logicii, fara scanteia omeniei. Nici gramatica fara cusur a sufletelor seci.Detest spinarea incovoiata. Zambetul lipicios.Nu-mi place cand lui Ivan i se lumineaza diabolic chipul , la gandul razbunarii. Nu-mi place gogoasa mincinoasa a vorbelor care cersesc bunavointa momentului. Nu-mi plac oamenii care nu stiu sa spuna Multumesc, Iti sunt recunoscator, Ai dreptate, Bazeaza-te pe mine, Te apreciez...

Sunt de moda veche!  Nu-mi plac slujitorii care lauda ipocrit hainele cele noi ale imparatului dezbracat. Si nu-l plac nici pe acesta care, dandu-si seama ca e gol, isi spune ca e mai bine sa joace farsa pana la capat. Il detest pe Brutus si nici macar nu ma ostenesc sa-l intreb shakespearean ,,Si tu...?", pentru ca mi-e rusine pentru el si pentru pumnalul care-i luceste perfid sub haina.


Prof. Ioana Luminita Ungureanu

Orasul

Mai multe articole..

Pagina 30 din 36

30