În Legea educației naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 10 ianuarie 2011, în dreptul articolului 7, stă scrisă următoarea frază: ,, În România, învățământul constituie prioritate națională. “ Afirmația poate părea paradoxală, căci dacă aruncăm o privire în culisele vieții de zi cu zi, observăm, vai, exact contrariul ! României ii pasă de orice, numai de educație nu ! Un uriaș malaxor al imbecilității se pune în mișcare, menirea lui fiind în principal abaterea de la lectură, cultură, meditație: de la limbajul vulgar al românilor de pe stradă, emisiunile și programele TV cretine și agramate până la comportamentul bizar al adolescenților de astăzi, pe care, fac eforturi să îl înțeleg…

Să nu ne ferim de intransigența tăioasă și aspră a acestor fraze ! Potrivit celebrei apoftegme a lui Aristotel, ,, Platon îmi este drag, dar mai drag îmi este adevărul… “, ar trebui să aducem puțină lumină în întunericul care zace în învățământul românesc, iar acestă lumină este însuși adevărul. Am auzit numai minciuni în legătură cu examenul de bacalaureat: profesorii slab pregătiți și incompetenți, sistem dezastruos, prost finanțat, camerele video care i-ar fi emoționat la culme pe elevi etc, etc. În definitiv, de ce nu avem curajul să spunem că elevii sunt singurii vinovați ? Sigur că și ceilalți factori reprezintă o realitate dureroasă, dar nu văd cum sistemul de învățământ din România a împiedicat absolvenții să confunde genul epic cu genul dramatic, sau să nu știe faptul ca Nichita Stănescu este un mare poet român și european, așadar barbat, nu femeie !

Educația și cultura au căzut definitiv in desuetudine, cel puțin pentru majoritatea adolescenților. Ele sunt anacronice, demodate, te fac să pari un ciudat. A citi astazi o carte într-un parc este aproape o lecție de umilință… În alte vremuri, lucrurile nu au stat chiar atât de prost. Marile popoare, plăsmuitoare de nemuritoare valori artistice au dat termenului de educație semnificații care au devenit faimoase: paideia la greci, humanitas la romani, bildung la germani, formation la francezi. Toate aceste denumiri înseamnă devenire, formare, împlinire spirituală, îndreptarea spre o țintă bine precisă.

Sistemul de învățământ, actul educativ, este, în fond, reductibil la două mari realizări: gândirea pe cont propriu, așadar LIBERĂ, DEMOCRATICĂ și capacitatea de a determina elevii să aleagă binele, frumosul, cumpătarea, vorbele frumoase, iar nu răul, grotescul, lipsa de bun-simț, vorbele vulgare sau promiscuitatea. Iată două mari realizări pe care ar trebui să și le însușească nu numai școlile, liceele sau universitățile din România, ci orice sistem de învățământ din lume.

Și la cine vom apela la finalul acestor considerații sumare (care, țin să precizez, nu judecă, așa cum sunt înclinați să creadă unii, ci doar observă anumite lucruri din lumea contemporană!), dacă nu la spiritele luminate, la marii creatori, care ne vor comunica cum pătrunde arta în lume ? Propun o mică ,, listă “ de cărți ale unor scriitori care ,, arată “ cum s-au format, în ce timp istoric s-au format, de ce este necesar un asemenea lucru pe Pământ: Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop ( poate cartea cea mai îndragită a lui Eliade, adevărat manifest al adolescenților inteligenți), Giovanni Papini – Un om sfârșit ( o scriere abolut superbă a unui scriitor sfâșiat de nostalgii, confuzii, tristețe, dar și măcinat de imposibilitatea atingerii Absolutului în cunoaștere: ,, Dacă veți continua să credeți…că sunt într-adevăr un om sfârșit, va trebui cel puțin să recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul ), Gabriel Liiceanu- Jurnalul de la Păltiniș ( personalitatea marelui filosof Constantin Noica bântuie în întregime acest jurnal, care este în definitiv un act de dăruire: Noica, maestrul, se dăruiește discipolilor săi, G. Liiceanu și Andrei Pleșu, desfășurând una dintre cele mai magnifice aventuri culturale. A se reține una dintre cele mai frumoase definiții ale necesității culturii și implicit a educației, ,,Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii este cu putință “ ), H. R. Patapievici- Zbor în bătaia săgeții    (autobiografia unui om și scriitor ce a copilărit în comunism, încercând să ,,se salveze prin prieteni și cărți “).

COSMIN-IONUȚ STANCU

Sunt de moda veche ! Nu-mi place individul asta parvenit din proverbul,,Ii dai nas lui Ivan, el se urca pe divan", oricum l-ar chema. Cu alte cuvinte, ii dai un deget si iti ia toata mana. Din familia cucului care, odata instalat in cuib strain, ii da pe locatari afara si isi atarna cu tupeu placuta aurie pe creanga. Fripturist. Mereu cu nasul in vant, adulmecand castigul. Cu amici de unica folosinta si pentru scopuri precise.Cameleonic. In stare de orice : dat din coate, pus piedica, periat scame, facut pe victima, facut pe seful absolut, calcat pe cadavre, fara mama si fara tata, cu branza pe valuta si pentru frati, isi baga degetele in borcanul tau cu miere, iti trage presul de sub picioare. Te face sa regreti, necrestineste,  ca i-ai facut bine dandu-i milos o furculita (cu friptura corespunzatoare apetitului), iar el ti-o infige sadic in locuri dureroase.  Cunoasteti genul !

Cu individul asta alaturi, esti mereu ca la un film 4D : se snopesc unii pe ecran ? Tu, spectator, te trezesti cu un pumn in plex. Sau ti se plimba pe picioare, enervant, sobolanii scosi din palarie de personajul malefic, pe ecran. Indreapta el sabia spre tine ?

Te-a impuns in spate. Racneste in prim-plan din toti rarunchii ? Te trezesti pulverizat pe fata cu venin lipicios. Scoate sconcsul de sub haina ?Te tii oripilat de nas. Astfel, stai pe scaun cat mai economic si prevazator, cu simturile in alerta, pentru ca nici filmele nu mai sunt ce au fost candva (de viata, ce sa mai spunem ! ).

Sunt de moda veche ! Cred cu tarie ca , daca vulpea s-ar sampona cu cea mai trendy nuanta a sezonului, aramiul caracterului tot ar iesi la iveala in ploaie. Cred in adevar. In onestitate. In valoare morala. In omenie. In demnitate. In libertatea de a spune ce gandesti. In daruire.In lupta pana in panzele albe. In omul potrivit la locul potrivit. In puterea exemplului personal. In autoritatea omului, nicidecum a ierarhiei. Cred in oamenii care inteleg fara cuvinte . Si in cei pe care iti sunt aproape fara sa-ti fie neaparat alaturi.

Chiar sunt de moda veche ! Nu-mi place inchizitia. Nici castelul de gheata al gandirii taioase. Nici bisturiul rece al logicii, fara scanteia omeniei. Nici gramatica fara cusur a sufletelor seci.Detest spinarea incovoiata. Zambetul lipicios.Nu-mi place cand lui Ivan i se lumineaza diabolic chipul , la gandul razbunarii. Nu-mi place gogoasa mincinoasa a vorbelor care cersesc bunavointa momentului. Nu-mi plac oamenii care nu stiu sa spuna Multumesc, Iti sunt recunoscator, Ai dreptate, Bazeaza-te pe mine, Te apreciez...

Sunt de moda veche!  Nu-mi plac slujitorii care lauda ipocrit hainele cele noi ale imparatului dezbracat. Si nu-l plac nici pe acesta care, dandu-si seama ca e gol, isi spune ca e mai bine sa joace farsa pana la capat. Il detest pe Brutus si nici macar nu ma ostenesc sa-l intreb shakespearean ,,Si tu...?", pentru ca mi-e rusine pentru el si pentru pumnalul care-i luceste perfid sub haina.