Există în viața oricărei localități, oricărei comunități, momente grele de cumpănă pe care timpul istoric respectiv le creează fără voia comunității, situații care trebuie abordate și parcurse cu echilibru, realism și obiectivitate.
Așa și orașul Otopeni s-a confruntat de-a lungul istoriei, începând cu 14.02.1587, anul primei atestări documentare, cu momente nefericite care au îngreunat dezvoltarea așezării. La început făcea parte dintr-o mare moșie domnească care a făcut obiectul unei danii cum se obișnuia la vremea respectivă. Viața nu iartă, iar toate aceste fărădelegi au culminat cu plecarea rușinoasă de pe tronul Țării Românești și apoi lepădarea de credința noastră străbună și trecerea la păgânism a celui care devenea astfel din Mihnea al-II-lea Vodă, Mihnea Turcitul. Pornind de la acest moment și de la cele câteva familii existente în această zonă bogată în păduri și cursuri de apă, se creează premisa creșterii acestei comunități și dezvoltării ei, întâlnind-o undeva pe la mijlocul sec. al XVIII-lea distinctă și independentă, membrii ei având diverse ocupații generate de condițiile naturale ale mediului de viață.