Una dintre preocupările principale ale autorităților locale o constituie furnizarea de servicii publice de calitate către populație și agenți economici. Pentru realizarea acestui deziderat, serviciile de interes public au fost externalizate către operatori economici specializați, cu experiență în furnizarea acestora.
Astfel, serviciul public de alimentare cu energie termică a fost concesionat către S.C. Dalkia România S.A. încă din anul 2010, aceasta asigurând operarea și în sezoanele reci 2008-2009 și 2009-2010.
În anul 2013 Dalkia România S.A. va investi în sistemul de alimentare cu energie termică în sistem centralizat (SACET) suma de circa 1 milion EURO, degrevând astfel bugetul local de acest efort financiar, aceste fonduri putând fi alocate pentru realizarea altor investiții de interes local. Și în anii următori, Dalkia România S.A. va investi în sistem sume asemănătoare.
Investițiile pe care le va realiza S.C. Dalkia România S.A. în anul 2013 vor începe în luna iulie și vor consta în:
a) interconexiune rețele termice între CT1, CT3 și CT4, în suma de 1.418 mii lei;
b) renovare rețele CT1 și CT3, în suma de 1.300 mii lei;
c) instalare cazane noi în CT4, CT5 și CT6, cu automatizare, în suma de 1.000 mii lei;
d) instalare module termice în 7 clădiri/blocuri de locuințe - proprietatea orașului Otopeni, în suma de 300 mii lei.
Realizarea acestor investiții în sistemul centralizat de furnizare a energiei termice va contribui la eliminarea pierderilor din rețelele de distribuție, diminuarea costurilor cu energia electrică și gazele naturale, precum și a costurilor de operare. Acestea vor conduce la creșterea randamentului energetic și eficientizarea sistemului, contribuind la furnizarea serviciului la standarde înalte de calitate.
Menționăm faptul că în perioada iulie-august a.c., S.C. Dalkia România S.A. va desfășura o campanie de informare a cetățenilor în privința avantajelor conferite de rebranșarea în sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. În acest sens, rugăm administratorii asociațiilor de proprietari și/sau locatari, precum și pe locatari să acorde sprijinul și atenția cuvenite operatorului.
Vă mulțumim!
Text: Primăria orașului Otopeni