Prin dinamismul său, jocul ajută la dezvoltarea fiziologică şi psihologică a copiilor, avândcontribuţii importante atât educative cât şi instructive, motiv pentru care acesta este practicatfoarte des, inclusiv la şcoală. Elevii sunt datori să cunoască încă din clasele primare cum şi unde sejoacă în siguranţă, pentru a nu se expune pericolelor.

Iarna îşi face simţită prezenţa din plin. Derdeluşul şi bătaia cu zăpadă sunt jocurile voastrepreferate, fiind bucuriile anontimpului alb. Ele pot deveni periculoase atunci când locurile alese suntdrumuri publice.

De la început trebuie reţinut că jocul pe partea carosabilă a oricărui drum public este primejdiosşi interzis tuturor copiilor. Deasemenea, respectarea regulilor de circulaţie nu se referă numai ladurata deplasării de acasă către şcoală şi invers, ci în toate situaţiile când copiii se află pe un drumpublic.

Elevii trebuie să transpună în practică cunoştinţele însuşite în timpul orelor de educaţie rutierăşi de dirigenţie.

În deplasările pe care le faceţi către locurile de joacă unde implică traversarea unei intersecţii, oveţi face întotdeauna prin locuri special amenajate după cum urmează: numai pe marcajul pietonal(zebra), după o asigurare prealabilă, în dreptul indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”, laculoarea verde a semaforului electric sau la semnalul agentului de circulaţie cu semnificaţia „Liber”.Străzile şi trotuarele pot fi acoperite de zăpadă şi gheaţă, traversarea făcându-se anevoios iarvehiculele nu pot fi oprite de conducătorii auto în siguranţă.În condiţii de iarnă vă sfătuim, dragii copii, să nu traversaţi strada ţinându-vă de mânăori alergând!

Atenţie, traversarea pe trecerea de pietoni nu este permisă conducând bicicleta sau mopedul.Persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie specială şi persoanele care se deplasează pepatine sau dispozitive cu role sunt asimilate pietonilor şi au acest drept.

De asemenea vă expuneţi unui mare pericol atunci când traversaţi partea carosabilă prin faţasau prin spatele autovehiculelor aflate în mişcare ori staţionare. Chiar dacă vi se pare că vă puteţiasigura, pericolul de producere a accidentelor este mare pentru că nu puteţi fi siguri că veţi fiobservaţi la timp de către conducătorii auto.

Pentru aceia dintre voi care folosesc sania sau schiurile pentru a se deplasa către locurile dejoacă, să o facă pe pistele special amenajate, să nu transporte ori să tragă obiecte care pot periclitacirculaţia celorlalţi participanţi la trafic.

Aşadar, nu uitaţi!Jucaţi-vă numai în locuri ferite de pericolul producerii de accidente rutiere şi cât maideparte de drumurile publice.

Orasul