S-a născut la 1 ianuarie 1897 în oraşul dunărean Brăila din părinţii Sofia şi Mărgărit, fiind cel mai mic dintre cei patru copii. După absolvirea Colegiului Romaşcanu din oraşul natal, în anul 1910, împreună cu familia se mută la Bucureşti, unde îşi continuă studiile, absolvind ca premiantă, în anul 1915, cursurile Şcolii Centrale din capitală.
Anii adolescenţei, anii marilor speranţe şi ai cutezanţei, o îndeamnă pe Ana spre marele vis al omenirii - ZBORUL!, reuşind chiar să obţină brevet de pilot şi să zboare cu un mic aparat de tip Bristol - Coandă.
Chemarea destinului este însă mai puternică: Medicina.
Împotriva voinţei mamei, tatăl decedase pe când Ana avea doar 13 anişori, se înscrie şi urmează cursurile Facultaţii de Medicină din Bucureşti. În acest timp se declanşează urgia Primului Război Mondial şi astfel, ca studentă medicinistă, pe Ana o găsim în capitala Moldovei - Iaşi la patul răniţilor în război, din spitalele militare de campanie.
Reîntoarsă în capitală în anul 1919, colaborează cu marele nostru neurolog Gheorghe Marinescu, iar după absolvirea facultăţii, în anul 1922, este numită preparator la Clinica II – Filantropia condusă de marele profesor Daniel Danielopolu, mentorul Anei şi în alcătuirea tezei de doctorat. Dovedind excepţionale calităţi în activitatea didactică şi medicală la mai multe spitale din Bucureşti şi Timişoara, este promovată în funcţia de şef secţie fiziologie a Institutului de Endocrinologie Bucureşti condus de marele savant C.I. Parhon, alături de care cunoaşte culmi nebănuite în cercetarea şi aplicarea descoperirilor sale, menite să întârzie procesul de îmbătrânire la om - Gerovitalul, brevetat mai apoi şi în alte 30 de ţări de pe toate continentele, ca în anul 1960, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, să obţină brevetarea Aslavitalului.
Recunoaşterea internaţională a distinsei noastre cercetătoare este marcată şi de numeroasele premii şi titluri academice conferite de forurile de specialitate naţionale şi mondiale. Mai puţine onoruri în România, nefiind în graţiile „savantei de renume mondial” Cabinetului 2 al C.C. P.C.R.
Numirea doamnei Ana Aslan în anul 1958 în funcţia de director al noului înfiinţat Institut Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, funcţie deţinută până în ultima clipă a vieţii - 20 mai 1988, având 91 de ani, a însemnat cea mai strălucitoare perioadă din viaţa şi activitatea sa, evidenţiind importanţa cercetărilor sale în ameliorarea şi încetinirea tulburărilor distrofice specifice vârstei a III-a, prin aplicarea tratamentului cu miraculoasele Gerovital şi Aslavital multor celebrităţi ale timpului cum au fost: Josip Broz Tito, Charles de Gaulle, J.F. Kennedy şi Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Claudia Cardinale, Somerset Maugham, Marlene Dietrich, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Aristotel Onassis, Regele Arabiei Saudite şi mulţi, mulţi alţii.
Trecerea Sanatoriului 12A Otopeni în anul 1971 de sub tutela exclusivă a C.C. al P.C.R. şi transformarea acestuia în Clinica de elită a I.N.G.G., dotările corespunzătoare cu aparatură de ultimă generaţie, mărirea capacităţii de cazare şi încadrarea cu personal - medici, asistente, infirmiere - cu o pregătire profesională de excepţie, toate sub directa îndrumare şi supraveghere a distinsei profesoare academician Ana Aslan fac să se ducă faima în întreaga lume de miraculosul tratament geriatric de la Otopeni şi astfel o bună parte din somităţile nominalizate mai sus să-i treacă pragul.
Imensa muncă de medic şi cercetător a prof. Ana Aslan, a cărei statuie încă nu o vedem niciunde, a lăsat o zestre inestimabilă medicinii româneşti şi mondiale, nemaisocotind şi milioanele de dolari intrate în visteria ţării. De aceea, este o datorie de onoare a noastră a românilor, a politicienilor, a Ministerului Sănătăţii, a Guvernului României şi nu în ultimul rând a purtătorilor de halate albe, să preţuiască munca şi jertfa de sine a acestui om. Să facă tot ce le stă în putinţă ca această oază de sănătate şi speranţă de viaţă să-şi recapete interesul şi faima de odinioară şi să rămână a noastră, a tuturor românilor.
Ana Aslan s-a stins din viaţă într-un desăvârşit anonimat, la data de 20 mai 1988 şi a fost înmormântată în Cimitirul Bellu - fără a i se îndeplini măcar ultima ei dorinţă: înmormântarea să fie oficiată de trei preoţi. Mai marii timpului au spus NU!. Păcat. Dar Dumnezeu a plătit si această fărădelege. Cum? Toţi ştim. Să iertăm! Dar să nu uităm!!!
Text: George Niculescu
