Îmi aduc aminte de ziua când au introdus curent electric în sat. Noaptea, obişnuiţi până atunci numai cu lumina lunii, lămpii şi a lămpaşului, ne minunam când vedeam că becul din vârful stâlpului dă atâta lumină. Ne minunam de parcă ar fi aterizat o rachetă cosmică la noi în sat. Noi, copiii, abia aşteptam să vină seara, să se aprindă becurile montate pe stâlpi şi să ne jucăm. Cel mai mult ne jucam „De-a valtăii”, un fel de oină.
Elev la liceul militar, ne aştepta o altă viaţă, un program prea dur pentru un copil de 15 ani. Dimineaţa, în locul cuvintelor calde rostite de mama, cuvinte cărora mult timp le-am dus dorul, auzeam goarna, la sunetul căreia intra comandantul de pluton în dormitor şi aprindea becul. Ca la o comandă venită cu viteza luminii, noi trebuia să sărim repede din pat, ca nişte arcuri de puşcă mitralieră, cu somnul încă în noi şi să executăm, la ordin, activităţile de dimineaţă, începând cu înviorarea, la bustul gol, pe platoul liceului, indiferent de temperatura sau vremea de afară. Tot la ordin ne culcam, la „poruncă” mergeam la sala de mese, la clasă, la dormitor, la adunări, la apeluri, la instrucţie, iar deplasarea o făceam, în majoritatea cazurilor, în formaţie, în pas de defilare sau cu cântec. Vorba-ceea: „Dacă-i ordin, cu plăcere!” S-a înregistrat cu noi o ciudăţenie care vorbeşte mult despre puterea obişnuinţei: ajunsesem să ne deplasăm în pas de defilare mai bine decât în pas normal. Printre primele cuvinte pe care ni le-a adresat comandantul de pluton au fost: ”-Nu mă priviţi ca pe un şef, ci ca pe un prieten care are întotdeauna dreptate!...”, mare adevăr a spus.
În cariera mea în armată, am observat că toţi şefii sunt prietenii subordonaţilor, dar prieteni care au întotdeauna dreptate... Comandantul ăsta de pluton a ştiut cum să ne ia de la început. Ne-a spus că aici e mai bine ca la pension, că o să trăim cea mai plăcută perioadă din viaţa noastră şi de care o să ne aducem aminte tot timpul. A continuat cu cuvintele: „Să ştiţi că aici sunt femei de serviciu, fete cu vârsta între 16 și 18 ani, care o să vă facă paturile, o să facă curăţenie în dormitoare, spălătoare, wc-uri, pe holuri, în sălile de clase, laboratoare, prin curte, tot ele o să vă calce pantalonii, cămăşile, lenjeria, o să vă coase nasturii, o să vă lustruiască pantofii, o să vă spele pe spate, dar să ştiţi că ele sunt acum în concediu şi până când o să vină, toate aceste activităţi chiar şi altele, o să trebuiască să le executaţi voi!” Nu ştiu cât concediu au avut fetele, fiindcă în cei patru ani de liceu n-au venit pe la noi...
Citeşte mai mult...
