Mai sau Florar este a cincea lună a anului în calendarul Gregorian. Dacă tot este luna florilor și grădinile ne încântă inimile de culoare și parfurm, vă vom povesti despre Simfonia primăverii, un regal al sufletului și o încântare pentru auditoriu. Atunci când muzica de înaltă calitate este asociată cu nume precum soprana Irina Ionescu și mezzosoprana Sidonia Nica, cuvintele își pierd ecoul, lăsând loc MUZICII să-și spună povestea. Această minunată poveste începe la Clubul Pensionarilor din orașul nostru, Otopeni, pornind de la o idee a domnului primar. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării: scena este montată, microfoanele funcționează, luminile sunt pornite, sistemele audio sunt de cea mai bună calitate, cum altfel...; fiecare floare își are locul bine stabilit, fiecare fotoliu însoțit de programul spectacolului își așteaptă ocupantul, terasa clubului este aranjată să-și primească invitații cu șampanie și pișcoturi, flori, zâmbete și voie bună. Totuși, nori de ploaie par a se aduna pe cerul Otopeniului... sper că acest lucru nu va opri oamenii să vină la spectacol. Emoții și așteptare. Am scăpat, nu plouă! Invitații încep să apară, în jur de 100 de pensionari au ieșit din case pentru a se bucura de spectacol. Sunt întâmpinați cu șampanie și pișcoturi, socializează între ei, într-o atmosferă de detașare și relaxare.
Artiștii s-au pregătit, putem intra în sală. Doamna Simona Oarfă, președinta Asociației A.S.R.A. responsabilă cu prezența renumiților artiști în clubul nostru, a venit cu prezentarea...
În deschidere, cvartetul Elegance. Protagoniștii sunt membri ai Filarmonicii “Oltenia” din Craiova. În acorduri de viori și violoncel membrii clubului, pensionarii noștri, ascultă valsuri și tangouri celebre precum Dansul Ungar de J.Brahms, Dunărea albastră - J. Strauss, New York a bătrânului Frank Sinatra, La paloma - Sebastian Yradier, O sole mio - Di Capua, Valurile Dunării - I. Ivanovici, Yesterday a legendarilor Beatles, cunoscutul Can-Can de Offenbach și superba Por una cabeza - C. Gardel. Un spectacol minunat, care a ajuns direct la inimile auditoriului.
Urmează soprana Irina Ionescu, o artistă cu o bogată experiență scenică, atât pe scenele naționale cât și internaționale, absolventă a Universității „Joaquin Rodrigo” din Valencia. Pregătirea muzicală și-a completat-o la opera studio „Placido Domingo” și Palau de les Artes „Reina Sofia” (Palatul Artelor „Regina Sofia”) din Valencia. A câștigat numeroase premii internaționale: premiul I la concursul de muzică preclasică „Colmenar Viejo” în anul 2010, premiul I la concursul de interpretare din Madrid 2006, premiul III la concursul “M.Ausensi” din Barcelona. În sala special construită pentru recreerea pensionarilor, răzbate vocea care a cântat pe marile scene ale lumii... o voce de înger. Romanțele Valurile Dunării de T. Grigoriu, Cântec de pădure - M. Barberis, El barbero de Sevilla, Me llaman la primorosa - Jimenez y Nieto încântă auditoriul.
Este momentul mezzosopranei Sidonia Nica, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, care își definitivează studiile participând la numeroase masterclass-uri ale unor celebri interpreți români, cum ar fi: Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Emil Crăsnaru. Participă la numeroase turnee, susținând roluri pe scene din Norvegia, Olanda, Ungaria, Germania. Face parte dintre soliștii colaboratori ai Filarmonicii Naționale „George Enescu” din București, cântă sub bagheta unor renumiți dirijori din țară și de peste hotare. Nimeni alta decât solista Operei Naționale Române, Sidonia Nica susține roluri în opere celebre precum: Carmen, Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Nabucco, Trubadurul etc.
În sală sunt 4 pensionari care au avut bucuria de a o urmări în Nabucco, chiar pe scena Operei Naționale Române, cu ocazia căștigării concursului de dans din 6 Martie 2015.
I. Vasilescu și ale lui Fetițe din București și Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara, Foaie verde lămâiță de Kiriac sunt romanțe românești ce răsună pe noua și frumoasa scenă a Clubului Pensionarilor din Otopeni, prin minunata voce a Sidoniei Nica. O bucurie și un moment memorabil pentru orașul nostru, deja cunoscut pentru interesul deosebit pe care, cu sprijinul domnului primar Gheorghe Constantin Silviu, îl acordă culturii.
Seara nu s-a încheiat, urmează surpriza, marele final: duetul celor două voci minunate ale României în „Barcarola” din opera „Povestirile lui Hoffmann” de Jaques Offenbach.
Ceea ce nu s-a spus până acum este faptul că toate piesele interpretate de marile artiste au fost acompaniate live, la pian, de Liana Mareș, absolventă a Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică București, pianist corepetitor la Opera Română din București.
La finalul spectacolului, toată lumea s-a ridicat în picioare și au cântat împreună, artiști și public, într-un glas, La mulți ani! pentru toți cei care se numesc Constantin și Elena, și urmau să-și sărbătorească a doua zi onomastica.
„Cortina” s-a lăsat, artiștii au plecat și sperăm că și pensionarii noștri au plecat la casele lor cu sufletul liniștit, legănați de minunatele acorduri muzicale ce au răsunat în clubul lor.
Text: Manuela Formunda
Foto: Info Otopeni