De la ultimul articol am înregistrat două reclamații de furt de bani, cu mod de operare mai puțin întâlnit. Este vorba despre persoane care pretind a fi străini și care vorbind o limbă aproximativ „engleză” întreabă diverse persoane unde se găsește o casă de schimb valutar.
După ce flutură în fața ochilor potențialelor victime un portmoneu conținând mai multe bacnote a câte 500 de euro, solicită să le fie arătate bacnote românești. Când victima arată banii, „străinul” îi ia pentru a se uita la ei și profitând de neatenția acesteia sustrage o mare parte dintre bacnote.
În niciun caz nu arătați unor persoane necunoscute sumele de bani
aflate asupra dumneavoastră!
Am primit reclamații din partea mai multor locatari ai blocurilor situate lângă Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, cu privire la faptul că în fiecare noapte sunt deranjați de tinerii care se strâng în zona spațiului amenajat pentru stația microbuzului situat lângă intrarea elevilor. Când au fost legitimați, s-a constatat că tinerii respectivi nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, iar orele târzii 02:00, 04:00 ne fac să ne întrebăm ce fel de educație și grijă le acordă părinții acestora.
Pe viitor în afara sancțiunilor prevăzute de către legea 61 per 1991 - republicată privind sancționarea unor abateri de la normele de conduită civică, ordine și liniște publică, ne rezervăm dreptul de a sesiza Direcția Generală de Asistență Specială și Protecția Copilului a Județului Ilfov în legătură cu comportamentul acestor minori.
Agent șef principal Mircea Mârtâcu