Ziua de 11 iunie are o însemnătate deosebită în istoria românilor. La 11 iunie 1848 a avut loc victoria revoluției pașoptiste în Țara Românească, fiind practic punctul de plecare a întregului proces de transformare a spațiului românesc în ceea ce cunoaștem cu toții ca fiind România modernă.
După proclamația de la Islaz din 9 iunie 1848, proclamație care afirma largi dorințe de reforme politice și sociale cât și inițiativa de a construi un stat românesc desprins de practicile despotice și comune mentalului post-medieval, la care au participat liderii acestei mișcări pregătite de multă vreme și marcată de idei cu caracter național, liberal și democratic, printre care se numără Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, Nicolae Pleșoianu, Radu Șapcă, Ioan Maiorescu, Costache Romanescu, frații Ștefan, Nicolae și Radu Golescu, frații Ion și Dimitrie Brătianu, C.A. Rosetti și mulți alții, centrul mișcării revoluționare se va muta la București. Situația politică a Țării Românești, expusă riscului de a fi transformată în gubernie rusească în baza protectoratului rusesc impus după tratatul de la Adrianopole din 1829 și totodată obosită de obligațiile față de otomani, beneficiind de o timidă clasă burgheză naționalistă și dinamică și aflată sub presiunea nemulțumirilor țărănimii care dorea o emancipare și împroprietărire, vor favoriza victoria de la 11 iunie și înlăturarea domnitorului Gheorghe Bibescu de pe tronul Țării Românești, reușită la care a contribuit și strânsa colaborare dintre elita revoluționară și ofițerime, ceea ce a adus și susținerea armatei în demersul revoluționar.
În entuziasm general creat de abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, revoluționarii vor arde simbolic Regulamentul Organic, primă Constituție a Țărilor Române, adoptat în timpul guvernoratului rusesc al lui Kiseleff la 1831 și care avea rolul de a pregăti terenul pentru încorporarea Țării Românești și a Moldovei în cadrul Imperiului Țarist. Astfel, revoluția pașoptistă din Țara Românească se dovedea a fi, dincolo de revendicările de factură administrativă, economică ori socială, o mișcare politică fundamentată pe principiului construcției statului național român suveran și caracterizat de valorile democrației liberale moderne. Va fi un proiect de țară pe mai multe generații, proiect pe care pașoptiștii și urmașii lor îl vor duce la îndeplinire cu mult succes și trecând prin câteva borne fundamentale ale istoriei românilor precum vor fi 1859 (Mica Unire),1864 (anul marilor reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza), 1877 (Independența), 1881 (încoronarea domnitorului Carol I drept Rege al României), 1918 (Marea Unire, încununare a sacrificiilor de sânge ale românilor în primul război mondial), 1922 (încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria drept suverani ai României Reîntregite)!
După victoria revoluției din 11 iunie în București, se va instaura un guvern revoluționar din care vor face parte Magheru, Bălcescu, Goleștii, Rădulescu, Tell, Rosetti ori Brătianu și care va adopta programul revoluționar al Proclamației de la Islaz drept Constituție a țării, trecând astfel la un amplu program de reforme liberale și mai ales la niște măsuri de autoapărare a țării, în contextul riscului iminent al unor intervenții militare din Turcia ori Rusia. Deviza revoluționarilor va fi dictonul „Dreptate și Frăție!” și va fi adoptat drapelul roșu, galben și albastru pe format orizontal și având deviza înscrisă pe fond galben. De la 1848, vechile culori naționale românești, despre care se spune că aparțin patrimoniului de cultură și civilizație moștenit de la geto-daci, vor reprezenta stindardul național al tuturor românilor.
Revoluția de la 1848, în ciuda rezistenței eroice din 13 septembrie de la Dealul Spirii, va fi înăbușită până la sfârșitul anului 1848. Având o largă rețea de sprijin internațional și beneficiind de sprijinul populației sătule de cotropiri străine și dornică de reforme sociale, deși cei mai mulți dintre revoluționari vor merge în exil ori unii chiar vor suferi detenții politice temporare, după anul 1856 ideile modernizatoare ale generației de la 1848, cât și principalii lideri ai acestei mișcări revoluționare concentrate pe ideea de libertate și pe cea de națiune vor reveni în forță și vor fi motorul dezvoltării României moderne.
Evenimentele din iunie 1848 au reprezentat o adevărată „primăvară” a neamului românesc și o asumare a valorilor civilizației democratice de tip occidental de către o nouă elită politică a țării, o elită tânără, dinamică, naționalistă și educată în universitățile occidentale, aproape exclusiv franceze. Franța a fost sursa de inspirație a ideilor revoluționare și liberale de la 1848, și nu întâmplător în preambulul acestei mișcări, într-o scrisoare adresată lui Nicolae Bălcescu, simbol al principialității și al tăriei convingerilor reformatoare din epocă, tânărul Ion C. Brătianu îi amintește emoția pe care a simțit-o în clipa în care participând la mișcarea revoluționară de la Paris din februarie 1848, a reușit în învălmășeala creată de mulțimile care au năvălit în palatul regal părăsit să smulgă o bucată din îmbrăcămintea care acoperea tronul Regelui Ludovic Filip.
Revoluționarii de la 1848 au fost oameni animați nu doar de ideea impunerii unui model occidental de administrație în Țările Române ori de ceea a reușitei unor reforme sociale radicale, ci au fost și niște oameni caracterizați de cel mai curat și determinat patriotism național românesc. Patriotismul lor era o formă dezinteresată de atașament,loialitate și spirit de sacrificiu față de pământul țării, neamul din care provin, față de identitatea istorică și culturală a românilor!
Ziua de 11 iunie a fost o zi a deplinei afirmări a demnității românești și a voinței de libertate a poporului român.
P.S.: Dacă 11 iunie 1848 a reprezentat un moment al expresiei de vârf a voinței naționale de a fi și de respingere directă a pretențiilor rusești de control asupra Principatelor Române, ziua de peste fix 100 de ani, 11 iunie 1948, deține fix semantica inversă, fiind ziua în care la ordinul Uniunii Sovietice, conducerea comunistă a României de atunci a decis naționalizarea tuturor întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Astfel statul român devenea proprietar printr-un singur decret pe toate resursele economice și pe toate mijloacele de producție anihilând orice formă de întreprindere individuală și confiscând tot ceea ce până atunci reprezentase producție privată. Câtă ironie poate fi în istorie câteodată!
Gheorghe Andrei-Daniel