Hrana este vitală pentru dezvoltarea fizică a bebelușului, dar hrănirea nu înseamnă doar mâncare, ci și contact, schimburi de priviri, explorare, comunicare cu copilul, adaptare la nevoile și temperamentul acestuia, uneori joc. La sfârșitul fiecărei mese, copilul trebuie să se simtă nu doar sătul, ci și mulțumit. Plăcerea, satisfacția trebuie să însoțească în bună măsură hrănirea. Afecțiunea pe care mama o transmite bebelușului ei atunci când îl alăptează, fie că o face la sân, fie că o face cu biberonul, este la fel de hrănitoare ca și laptele.
Pe masură ce bebelușul crește, experiența hrănirii acestuia pune în încurcătură multe mame, precum și alte persoane, cu mai multă experiență, care se ocupă de îngrijirea lui. Grijile cu privire la alimentația copilului sunt normale și exprimă dorința de a fi un părinte responsabil. Oricât de multe cunoștințe ar avea despre acest subiect, părinții se pot trezi reacționând nepotrivit, repetând propriile experiențe, de regulă insistând asupra cantității sau asupra unor alimente pe care bebelușul le refuză aparent fără motiv.
Mâncatul devine adesea primul câmp de luptă între părinți si copii, o experiență care le poate altera relația foarte timpuriu. În această luptă este important ca bebelușul, ulterior copilul, să fie ajutat să devină independent, să facă propriile lui alegeri, sa aibă opțiuni, ceea ce înseamnă chiar și să refuze. Refuzul unui aliment nu înseamnă refuzul iubirii sau respingerea părintelui, nu înseamnă că mâncarea nu este bună sau copilul este rău. Preocupările, îngrijirile încărcate de neliniște sau de mânie nu fac decât să pună presiune asupra copilului și să facă și mai dificilă hrănirea acestuia. Dacă hrănirea este amestecată cu violența, copilul învață „să înghită” lucruri care îi fac rău, ceea ce poate reprezenta un pericol pe termen lung, un risc în plus pentru adolescentul de mai târziu care poate accepta cu ușurință alimente nesănătoase sau chiar substanțe mult mai periculoase.
Pentru a diminua tensiunile și conflictele apărute la orele de masă, o bunică sau o bonă cu mai multă răbdare pot fi de ajutor, doar dacă mama reușește să nu intre într-o concurență prea mare cu aceste persoane de îngrijire. Eforturile părinților merită să fie direcționate în scopul de a păstra mesele plăcute și relaxate.
- A lăsa opțiuni copilului, nu înseamnă a face numai cum vrea el. Gătitul pe loc, la cerere, după ce copilul a refuzat deja unul sau două feluri de mâncare nu este o soluție și poate reprezenta o altă formă de manifestare a luptei pentru dominație vs. supunere. Pentru a-l ajuta să se simtă autonom păstrând totuși controlul asupra alimentației sale, copilul poate fi lăsat să aleagă între două feluri de mâncare, dar nu poate alege orice vrea pentru o masă.
- Multe probleme apar atunci când părinții insistă sau impun copiilor să mănânce tot. Nu toți copiii au nevoie de cantitatea de hrană pe care o mănâncă alți copii de vârsta lor, pe care și-o imaginează părinții sau cât scrie în cărți. Unii mănâncă mai puțin și acest lucru nu ar trebui să-i sperie pe părinți. Atât timp cât copilul se menține în curba de greutate conform vârstei și înălțimii lui, este în regulă dacă mănâncă porții mai mici, dar are o alimentație diversificată. Un copil gras nu este mai sănătos decât unul slab, ba din contră. Un copil hiperponderal sau obez este predispus bolilor într-o măsură mai mare decât un copil slab, prezentând în primul rând riscul de a deveni un adult obez cu afecțiuni cardiovasculare, diabet, probleme legate de stima de sine și implicit dificultăți de integrare.
- O altă piatră de încercare pentru părinți sunt capriciile alimentare pe care le au mulți copii. Se știe că fiecare fruct sau legumă, în funcție de culoare, oferă ceva important pentru organism, dar nu trebuie insistat asupra tuturor. Foarte mulți copii refuză legumele verzi, de pildă, dar dacă le este tolerat acest capriciu, după o vreme sunt dispuși să încerce. Preferințele alimentare ale copilului sunt la fel de importante ca ale adultului, prin urmare trebuie respectate. De asemenea, ele se pot schimba în timp, un aliment refuzat, poate fi acceptat după unul sau mai mulți ani, după una sau zece încercări. Părinții pot oferi și alimente (fructe, legume, feluri de mâncare) care lor nu le plac, lăsându-le copiilor libertatea de a decide asupra propriilor preferințe legate de arome și gusturi.
- Un alt risc de a dezvolta obiceiuri nesănătoase este practica de a calma copilul cu mâncare sau, mai târziu, cu dulciuri, pentru orice disconfort pe care îl manifestă. Mamele sunt capabile să distingă de timpuriu plânsul datorat foamei de alte forme de plâns și ar trebui să calmeze bebelușul în funcție de motivul care i-a cauzat disconfortul. De asemenea, el nu trebuie recompensat cu dulciuri pentru că a fost cuminte sau pentru că a mâncat toată ciorba. Mai potrivite sunt recompensele care presupun o activitate fizică sau de joc.
- Chiar dacă uneori pare o soluție pentru a avea o masă liniștită și rapidă, mâncatul în fața televizorului este de evitat pentru că îl poate face pe copil să mănânce mai mult decât are nevoie, să mănânce fără plăcere, să uite de el. Alternativa o pot reprezenta mesele în familie, iar dacă acest lucru nu este posibil întotdeauna, este important să se păstreze locurile obișnuite de luat masa.
- O altă problemă legată de alimentație este diversificarea. Alimentele solide introduse prea devreme pot induce dezvoltarea unor alergii. Și alergiile, la fel ca orice alte boli, este de preferat să fie prevenite, nu tratate. În acest sens, alimentele noi trebuie introduse treptat, cu o pauză de 7 zile între ele, cu atenție la reacția copilului și fără grabă. Deși părinții sunt nerăbdători, este bine să rămână prudenți și să aibă mereu în minte faptul că există suficient timp pentru a le încerca pe toate. De exemplu, cerealele care se adaugă în lapte se introduc pe rând, chiar dacă, pentru mulți părinți, cutiile cu 7 cereale, 12 cereale par a fi opțiunea “mai hrănitoare”. Grâul trebuie evitat până la sfârșitul primului an de viață. Pe lângă acesta, există o serie de alimente care ar fi de preferat să fie introduse după primul an, pentru a reduce riscul dezvoltării alergiilor: ouăle, peștele și fructele de mare, soia, fructele de pădure și unele citrice, laptele de vacă. Nucile, alunele, migdalele, semințele de susan se recomandă să fie introduse în alimentația copilului după vârsta de 3 ani. Mai ales atunci când există în familie boli asociate alergiilor (rinită alergică, dermatită atopică, astm bronșic), prevenirea acestora capătă o importanță și mai mare, sfatul medicului de familie sau al pediatrului fiind de mare folos.
Prin urmare, pentru copii și familiile acestora, este la fel de importantă dezvoltarea obiceiurilor sănătoase de a lua masa ca și încurajarea unei alimentații cât mai sănătoase și cât mai diversificate. Mesele pot oferi membrilor familiei ocazia de a petrece timp împreună, de a împărtăși experiențele trăite de-a lungul întregii zile și de a oferi afecțiune.
Mădălina Lincă
Psiholog principal - psihoterapeut
Psiholog clinician specialist