Ca orice om, mă-ntreb şi eu
De ce dă oare Dumnezeu
Suflare şi viaţă în om,
Şi-apoi reteză ca pe pom?
De ce nu lasă omu-n lume,
La fel ca muntele pe culme?
Să n-aibă griji şi nici nevoi
Ca muntele păscut de oi.
Câţi filozofi cu scumpă haină
Au desluşit a vieţii taină?
Puţini, şi nu au fost cruţaţi
Căci mulţi au fost decapitați.
Când soarta seceră un om
La fel cum cade câte-un pom
Ai vrea să-ntrebi, dar n-ai pe cine
Ce rost mai are omu-n lume?
De ce se naşte? De ce creşte?
De ce grăieşte şi munceşte?
De ce e gras, ori slab, ori slut?
De ce trăieşte pe pământ?
Ce scopuri are Dumnezeu,
Oare-oi pricepe-odată eu?
Încep din ce în ce mai mult
Să cred că nu e doar pământ
Că mai există-n cer o lume
Accesată de gânduri bune
Şi-acolo pleacă tot mereu
Cei rechemaţi de Dumnezeu
Altfel nu pot să traduc
Unde oamenii se duc.
Fac şi eu ce-am pomenit
De când El m-a zămislit
Încercând să-nţelegi multe
Trece viaţa mult prea iute.
Şi-atunci, că sunt şi eu om
Şi trăind ca orice pom
Vreau să trăiesc mult şi bine
Şi te rog Doamne pe tine
Să ai grijă şi de om
Cum ai de specia pom.
Otopeni – 29 dec. 2011
Vasile Romeo