A fost un an greu, nu se mai termină criza, nu se mai termină lipsurile, gâlceava politică continuă şi mai acerb în toată mass-media. Clasa politică are muşchi, are orgolii, numai respect pentru cei care i-au adus la putere nu au. Sunt într-o luptă continuă cu ei, cu poziţia şi poporul român. Îşi distrug propriul program, propriile idealuri şi omoară capra vecinului (vecinul, colegul de serviciu).
Am un sentiment pe care mi-l creează aceşti politicieni, un sentiment ca şi când m-aş despărţi de ţara mea. Sunt dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat şi mai ales însingurat. E ţara lor sau mai este şi ţara noastră a celor care mai credem, în bun simţ, respect, normalitate şi mai ales solidaritate. Acestei ţări i-a dispărut rostul. Rostul de-a exista, rostul de a construi, rostul de a munci, rostul de a trăi în simplitate şi tradiţie, rostul de a petrece (nuntă, botez, horă şi băută).
Unora nu le place că mai avem munţi, dealuri, păduri, apă, deltă şi credinţă, nu le place să audă cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul porcului de Ignat, cântatul greierilor în nopţile de vară cu lună plină, broaştele pe malul iazului în care ne scăldam, gâlceava făcută de găini în ogradă când intră la cuibar. Sunt “oameni” care nu au trăit aceste momente şi prin urmare le califică primitive. Ei ordonă prin nesimţirea lor: să dispară!
Ne pierdem pământul prin “instanțe”, ni-l vindem pe nimic pentru că nu mai avem din ce trăi, stau buruienile pe el că nu avem bani să-l cultivăm, ne-am bătut şi omorât pentru el în istorie, acum ni-l iau cu legi…
Parcă fugim de multe şi ajungem nicăieri. Şi mai ales acum, când ne apropiem de sfânta sărbătoare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru o clipă vă rog lăsaţi patimile, orgoliile, răutăţile şi hai să facem împreună un exerciţiu: să ne aducem aminte de părinţi, de bunici, de străbunici, de prieteni şi rude, să-i sunăm, să-i auzim pe cei care trăiesc, pe ceilalţi să-i privim în timp, să-i venerăm, să-i aducem în gând ca o amintire, să vărsăm o lacrimă în paharul nostru de sărbători, să aprindem lumânări pentru vii şi pentru morţi, să punem seminţele speranţei în suflet.
Şi să nu uitaţi un lucru dincolo de conducători şi interese: omul cu mâinile împreunate în rugăciune rămâne la temelia bisericii şi ţării.
Al dumneavoastră prieten pentru totdeauna,
Gheorghe Constantin-Silviu