Te-ai născut într-un cămin blând şi călduros
Şi ţi-ai înfruntat destinul, crud şi dureros,
Ai muncit de mititică, cot la cot cu fraţii
Neştiind ce-o să urmeze peste generaţii.
Te-au iubit părinţii mult, chiar ș-atunci când soarta
Te-a făcut să pleci d-acasă şi să trânteşti poarta.
Şi viaţa ta măicuţa mea a trebuit să treacă
Prin viaţa mea şi-a altui om şi printr-o vale “seacă”.
Cu firea ta vijelioasă, tu răsturnai şi munţii
Şi tot aşa vijelios te-ai împăcat cu sfinţii.
Nu toată lumea a-nţeles, ce vrei tu de la viaţă
Şi foarte mulţi te-au duşmănit, dar nu ţi-au zis în faţă.
Prezenţa ta era un ghimpe în coasta multora,
De-acum s-or linişti şi ei şi nu or mai lătra.
Tu ai cinstit familia şi casa deopotrivă
Dar prea mulţi colţi Măicuţa mea ţi-au fost ție-mpotrivă.
Şi undeva departe-n lume o bătrânică plânge
Îşi strânge lacrimile toate şi degetele-şi frânge
Din grădiniţa vieţii i s-a rupt, o floare mult prea scumpă
Pe faţa ei şi mama mea şi nu-nţelege încă
Şi te întreabă ne-ncetat acum pe tine Doamne,
De ce-o mai laşi acum pe lume, să plângă la icoane?
Şi-ar fi dorit, când ceasul vieţii ar fi-ncetat să-I bată
Să fi aflat şi despre noi că suntem laolaltă.
Ne-a sfâşiat adânc în suflet şi-n inimi, despărţirea
De omul drag ce-ntruchipează el însuşi nemurirea.
Cătăm cu toţi acum în van a ei privire caldă
Ce gol în trupuri ne-a lăsat nu poate să mai vadă.
Păşesc, trăiesc şi mă gândesc că-n lumea asta mare
În fiecare zi mai pleacă o viaţă de sub soare.
Tu Doamne, dac-așa ţi-e vrerea şi iei ce-ţi place Ţie
Ascultă astăzi ruga mea şi lasă-i p-ai mei mie.
În memoria iubitei mele Mame,
Otopeni, 24 octombrie 2011
Vasile Romeo