«Pregătirea pentru situații de urgență ar trebui să intre în programa școlară, astfel încât elevii să știe cum să prevină sau să acorde primul ajutor în cazuri limită, a declarat inspectorul șef al ISU București, Stelian Dudus.»

Studii internaționale arată în mod clar că, în caz de incendiu, oamenii caută mai întâi să știe ce se întâmplă, dar influența de grup este atât de mare că individul urmează acțiunile grupului, chiar dacă acestea contravin propriei percepții a situației sau propriei norme comportamentale. Dacă grupul nu reacționează, nu reacționează nici individul, el găsindu-se, astfel, în situația în care propria sa viață este amenințată. Există însă și pericolul ca un lider al grupului care are inițiativă, să fie urmat de grup sau de o parte a grupului. În urma unor incendii cu urmări dramatice s-a constatat că liderii care, nu erau familiarizați cu locul sau au ignorat procedura de urmat în caz de incendiu, au pus grupul în pericol (persoane blocate în culoare fără ieșire, pătrunderea în culoare pline de fum și gaze toxice, etc.).
Factori precum timpul mare de descoperire a unui incendiu, momentul întârziat al alarmării persoanelor aflate în pericol, modul deficitar de alarmare, nesemnalizarea căilor de evacuare și acceselor, necunoașterea clădirii și a modului de comportare de către persoane, pot întârzia începutul evacuării sau pot conduce la alegerea unui drum mai lung până la ieșire în locul drumului scurt.
Incendiile în unitățile de Învățământ sunt în prezent foarte rare. Aceasta nu trebuie să conducă însă la neglijarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în această categorie de obiective. Dacă totuși, într-o școală izbucnește un incendiu, atunci cei implicați se vor confrunta cu probleme foarte dificile. Pe lângă efectul direct al focului, cele mai mari pericole le reprezintă fumul și gazele de incendiu. Dar unitățile de învățământ se pot confrunta și cu alte pericole, precum amenințări cu bombe sau cutremure, evenimente ce conduc la necesitatea evacuării persoanelor.
Exercițiile de evacuare, periodic realizate, vin în sprijinul conducerii unității de învățământ, personalului cu atribuții specifice (alarmare, evacuare, stingere) în caz de incendiu, precum și profesorilor și elevilor.


Pe lângă executarea exercițiilor de alarmare în baza planului de alarmare și evacuare, educația elevilor trebuie să cuprindă și pregătirea preventivă în domeniul apărării împotriva incendiilor care se face organizat în școli conform unei programe de învățământ.
Pregătirea are un caracter educativ, tehnico-aplicativ în domeniul apărării împotriva incendiilor, respectiv protecţiei civile și are drept scop dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor; cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă; formarea spiritului de solidaritate şi al implicării individuale sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă şi nu în ultimul rând, atragerea unui număr mare de elevi la desfăşurarea activităţilor cercurilor tehnico-aplicative de către aceştia.

CE FACEM ÎN CAZ DE INCENDIU?

Orice persoană aflată într-o clădire în care s-a produs un incendiu, trebuie să o părăsească în cel mai scurt timp, evitând prin orice mijloace inhalarea fumului şi a gazelor de ardere.
Evacuarea persoanelor, urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care incendiul sau alte evenimente negative, pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.
- Căile de circulaţie prin care se realizează evacuarea, sunt constituite din uși, scări, coridoare, care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului, în cel mai scurt timp şi în condiţii de deplină siguranţă.
- Acţiuni pe care trebuie să le urmezi în cazul în care te confrunţi cu un incendiu.
· Dacă te afli într-o clădire incendiată, ieşi imediat în aer liber.
· Dacă eşti încuiat în casă, închide uşa încăperii unde s-a produs incendiul. Intră într-o altă cameră şi dacă poţi suna la telefon, formează 112 şi anunţă pompierii despre incendiu. Daca nu, deschide geamul şi strigă dupa ajutor, fără să te apleci în afară.
· În nici un caz să nu te ascunzi sub pat sau în dulap.
· Nu folosi ascensorul.
· Nu încerca să stingi tu însuţi focul.
· Odată ajuns afară, nu te mai întoarce înăuntru, chiar dacă ai uitat acolo jucăria preferată. Părinţii îţi vor cumpăra alta. Viaţa ta este cea mai importantă.
· Numărul de telefon, la care pot fi apelaţi pompierii profesionişti este 112.
Numărul de telefon 112 este GRATUIT, fie că suni de la un telefon public sau privat.

CUM SĂ TE PROTEJEZI ȘI SĂ INTERVII ÎN CAZ DE INCENDIU

- Comportati-vă cu calm și respectați regulile și măsurile indicate în asemenea situație;
- Dacă pentru salvarea oamenilor, trebuie să treceți prin încăperi incendiate, puneți pe cap o pătură umedă;
- Deschide-ți cu prudență ușile, deoarece afluxul rapid de aer, provoacă creșterea rapidă a flăcărilor;
- Prin încăperile cu fum dens deplasați-vă târâș sau aplecați;
- Strigați victimele (copiii de regulă se ascund sub pături, în dulapuri,etc.), găsiți-le și salvați-le;
- Dacă vi se aprinde îmbrăcămintea, nu fugiți; culcați-vă pe pământ și rostogoliți-vă;
- Asupra oamenilor cărora li s-a aprins îmbrăcămintea, aruncați un palton, o pătură sau ceva care îi acoperă etanș;
- În cazul stingerii incendiului folosiți stingătoare, apă, nisip, pământ, învelitori, etc.;
- Dacă arde suprafața verticală, apa se aruncă de sus în jos;
- Lichidele incendiare se sting prin acoperire cu nisip, pământ, cuverturi grele;
- Instalațiile electrice se sting numai după întreruperea prealabilă a surselor de energie;
- Iesiți din zona incendiară în direcția dinspre care bate vântul;
- Bombele incendiare de aviație se sting prin acoperirea cu pământ sau prin scufundare în butoaie (găleți de apă);
- Picăturile de napalm, căzute pe îmbrăcăminte se sting prin acoperirea locului respectiv cu îmbrăcăminte subțire, lut sau nisip;
- Amestecurile pe bază de fosfor sau sodiu se sting prin izolarea acestora de aerul înconjurător prin acoperire cu pământ, nisip, acoperiri etanșe (palton, pături, etc.)
- Aplicați pe părțile afectate pansament uscat și curat și prezentați-vă la punctele medicale.

CE FACEM ÎN CAZ DE CUTREMUR

Dacă sunteți surprinși de cutremur într-o clădire nu încercați să părăsiți incinta.
Nu alergați pe scări, nu folosiți ascensorul și nu săriți pe geam.
Soluția optimă de protecție este metoda “triunghiului vieții” Dezvoltată de Doug Copp, managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaționale de Salvare (ARTI), metoda de supraviețuire “triunghiul vieții” poate crește șansele de supraviețuire în caz de cutremur până la 100%.
Denumirea metodei vine de la spațiul cu același nume creat în imediata apropiere a obiectelor de mobilier mari care, în eventualitatea prăbușirii tavanului, formează între acesta și podea un triunghi de siguranță în care o persoană poate fi protejată.
Cu cât obiectul are o dimensiune mai mare, cu atât se va compacta mai puțin și deci golul de siguranță va fi mai mare, astfel încât va crește probabilitatea ca persoana care îl ocupă să nu fie rănită.
Metoda sfătuiește să:
- Mergeți lângă un obiect voluminos (o canapea, un pat, un dulap etc.) care va lăsa un gol în imediata sa apropiere și să vă întindeți la baza lui (niciodată sub el);
- dacă seismul vă prinde în pat, pe timp de noapte, rostogoliți-vă pe jos din pat. Un gol de siguranță va exista în jurul patului.
- Evitați să vă adăpostiți sub tocul ușii, deoarece acest spațiu oferă cea mai mică rată de supraviețuire în cazul unui cutremur;
- niciodată nu folosiți scările în timpul unui cutremur. Acestea se leagănă separat de clădire și cele două se vor lovi reciproc până la prăbușirea scărilor. De asemenea, chiar dacă scările nu sunt prăbușite de cutremur, s-ar putea prăbuși mai târziu, deci nu le utilizați până nu sunt verificate îndeaproape.
- Poziționați-vă pe cât posibil cât mai aproape de zidul exterior al clădirii
- dacă sunteți surprins de cutremur într-un autovehicul, nu rămâneți în mașină, ci ieșiți afară și întindeți-vă lângă vehicul. Mașinile formează, în general, goluri de aproximativ 1,5 metri în jurul lor.

REGULI MINIMALE PENTRU A VĂ SALVA VIAȚA ÎN CAZUL PRODUCERII UNUI CUTREMUR

- păstrați-vă calmul, nu intrați în panică
- închideți sursele de foc
- deschideți ușile și depărtați-vă de ferestre sau balcoane
- dacă sunteți pe stradă, depărtați-vă de clădiri, stâlpi sau alte obiecte aflate în echilibru precar, deplasați-vă cât mai departe de clădiri, feriți-vă de căderea tencuielilor, coșurilor, parapetelor, evitați aglomerația, nu alergați
- nu blocați străzile, lăsați cale liberă pentru mașinile salvării, pompierilor, echipelor de intervenție
- nu blocați rețelele de telefonie mobile și fixă prin convorbiri lungi
- când sunteți în mașină (și aceasta în mers) scoateți mașina în afara carosabilului
- opriți imediat și rămâneți în mașină
- ascultați numai anunțurile posturilor de radio și televiziune și recomandările organelor în drept
- la părăsirea locuinței luați actele de identitate, un mijloc de iluminat, un aparat de radio cu baterii și obiecte personale de strictă necesitate
- acordă primul ajutor celor afectați
- calmează persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii
- îmbracă-te corespunzător anotimpului
- după seism părăsește cu calm clădirea fără a lua lucruri inutile, verifică mai întâi scara și drumul de ieșire
- dă prioritate celor răniți, copiilor, bătrânilor și femeilor
- nu atinge conductorii electrici, chiar căzuți, sau alte instalații electrice
- combate zvonurile, stările false, panica și dezordinea
- evită, pe cât posibil, circulația pe străzi
- ajută echipele specializate de intervenție, respectând dispozițiile acestora.

NU UITAȚI
De regulă cutremurul poate fi urmat de replici care pot fi la fel de severe sau mai puternice decât șocul inițial !

Text: Inspector PSI-Protecție civilă
Popa Cornel

Orasul