De curând am fost sesizaţi despre un nou mod de operare prin intermediul căruia anumite persoane “realizează” câştiguri mari şi nemuncite. În acest caz victime sunt lucrătorii comerciali din magazine, săli de jocuri şi orice alt loc unde plata se face în numerar. Metoda nu este complicată şi se bazează pe neatenţia persoanei înşelate.
Concret, la lucrătorul comercial vine o persoană care solicită să îi fie schimbată o bacnotă de valoare mare, de regulă 500 sau 200 lei, în altele mai mici a câte 1 sau 5 lei.
Pe parcursul tranzacţiei “clientul” se răzgândeşte de câteva ori în privinţa valorii bacnotelor de valoare mai mică, solicitând să fie schimbate cu altele de altă valoare, iar la final se răzgândeşte şi cere înapoi bacnota dată iniţial la schimbat. După plecarea “clientului”, când lucrătorul comercial numără banii înapoiaţi de către acesta, constată că a rămas cu o sumă mult mai mică, de obicei jumătate sau mai puţin din suma iniţială.


Explicaţia este aceea că profitând de neatenţia lucrătorului comercial, “clientul” ascunde în palmă o parte din bacnotele primite, cu care pleacă după ce îi este înapoiată bacnota dată iniţial la schimbat. Este evident faptul că în tot acest timp “clientul” este foarte grăbit şi chiar se manifestă în acest sens.
Pentru a preveni acest gen de situaţie, daţi dovadă de atenţie şi calm, dar în primul rând ţineţi sub permanentă observaţie suma de bani dată “clientului”, precum şi eventualele mişcări ale acestuia. Nu restituiţi bacnota dată la schimbat decât după ce suma de bani dată clientului este numărată în prezenţa acestuia.

O altă situaţie nedorită a fost semnalată de către reprezentanţii cabinetelor veterinare din Oraşul Otopeni, care găsesc abandonaţi la uşa cabinetului pui nou născuţi de câine sau pisică, proprietarii acestora înţelegând astfel să scape de o responsabilitate nedorită. Acest lucru se poate preveni prin sterilizarea animalelor de casă, modalitate legală şi nu foarte costisitoare pentru deţinător.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 - modificată, privind protecţia animalelor, abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 3000 de lei.
În aceeaşi ordine de idei, facem din nou apel la locuitorii Oraşului Otopeni să dea dovadă de vigilenţă şi să sesizeze poliţia despre persoanele iresponsabile care aduc cu autovehiculele câini fără stăpân în localitatea noastră, numărul mare al acestora provocând un real disconfort şi teamă pentru cetăţeni.
Numărul de înmatriculare al autovehiculului este suficient pentru identificarea şi sancţionarea celor care se fac vinovaţi de asemenea fapte.

Text: Agent șef principal Mircea Mârtâcu

Orasul