Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină.
În noaptea sfântă, credincioșii sărbătoresc Sfintele Sărbători de Paști, participă la slujba de Înviere și aprind o lumânare.
În noaptea de Înviere fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
Lumânarea simbol constituie însă o sursă de foc deschis care poate deveni, într-o clipă de neatenție, un factor generator de incendii și tragedii.
Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu în perioada sărbătorilor de Paște, Primăria Otopeni vă recomandă luarea și respectarea, după caz, a următoarelor măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pentru ca Sărbătorile Pascale să nu se transforme in tragedii:
Personal autorizat va asigura din timp întreținerea corespunzătoare, verificarea periodică și remedierea tuturor defecțiunilor de la instalațiile electrice, sistemele de ventilație/climatizare utilizate, aparatele de preparat și încălzit hrana (coșurile de fum). La tablourile electrice de distribuție se vor folosi numai siguranțe calibrate. Se va interzice utilizarea pentru încălzire a aparatelor de tip radiator, reșou sau a altor improvizații;
Se vor verifica obligatoriu mijloacele de stins incendii din dotarea locașului de cult și se va asigura dotarea cu mijloace suplimentare de primă intervenție (stingătoare, cutie cu nisip, găleată, târnăcop, cange PSI, etc.);


Administratorul locașului de cult va asigura pentru depunerea lumânărilor aprinse în timpul slujbelor religioase, amenajarea unor locuri special realizate din materiale incombustibile, precum beton, cărămidă, tăvi metalice umplute cu nisip în exteriorul lăcașului de cult și la distanțe de siguranță față de construcții, vegetație, arbori, etc.;
Fiecare locaș de cult va desemna persoane care, pe timpul desfășurării slujbei de Înviere, vor asigura supravegherea și respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalațiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, utilizarea focului deschis, interdicția fumatului, precum și stingerea lumânărilor căzute sau consumate;
Accesul credincioșilor în incinta lăcașelor de cult se va permite numai în limita capacității bisericii evitându-se supraaglomerarea. În condițiile unui număr foarte mare de participanți se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber;
În scopul evitării producerii de accidente, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros se recomandă, în mod obligatoriu, menținerea ușilor de acces/evacuare în poziție deschisă;
Se recomandă ca înaintea desfășurării slujbelor religioase cu public numeros, să se evacueze din interiorul lăcașului de cult, covoarele, mochetele, scaunele și băncile nefixate ferm de pardoseală, precum și toate obiectele care pot îngreuna evacuarea în caz de urgență;
Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție ale serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situații de urgență la un eventual incendiu;
La terminarea slujbei de Înviere se va face controlul vizual al tuturor spațiilor din interiorul și exteriorul locașului de cult, pentru a fi eliminate toate cauzele potențiale de incendiu datorate activităților care s-au desfășurat pe timpul slujbelor;
La terminarea programului religios vor fi scoase de sub tensiune aparatele electrice și instalația de iluminat;
Persoanele care exercită funcția de preot sau orice altă funcție care presupune exercitarea atribuțiilor de preot vor recomanda participanților la activitățile de cult specific sau la slujbele religioase masuri pentru apărarea vieții și bunurilor împotriva incendiilor și prevenirea situațiilor de urgență.

Orasul