Povestea teraputică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente indezirabile. Povestea teraputică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, evitând astfel "surditatea psihică", ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj.
Este important ca părinţii să nu discute la sfârşit despre poveste şi să recurgă la formulări de genul: "Vezi, şi tu eşti ca băieţelul din poveste. Ai văzut ce a păţit? Tu când ai de gând să te cuminţeşti?" Astfel de comentarii fac parte tocmai din acel tip de limbaj la care copilul a dezvoltat acea "surditate psihică" ce îi anulează orice şansă de eficiență în schimbarea comportamentelor nedorite. Lăsaţi mesajul să îl învăluie pe copil, fără explicaţii, să îi pătrundă încetul cu încetul în minte, să şi-l însuşească în ritmul lui, să îşi tragă singur concluziile!
Aveţi încredere în puterea poveştilor şi în puterea copilului dumneavoastră de a le utiliza mesajul!
Maria Dorina Pasca - "Povestea terapeutică"
Încă din Antichitate, Epictet spunea că “oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă”. La aceleaşi concluzii au ajuns şi cercetările actuale din domeniul psihologiei, conceptualizarea conform căreia emoţiile apar din felul în care gândim despre evenimentele pe care le trăim fiind astăzi validată ştiinţific. Să-i învăţăm, aşadar, pe copii că sunt responsabili de emoţiile lor, la fel cum şi noi suntem responsabili de emoţiile noastre (nu copilul ne-a supărat, ci noi ne-am supărat). De cele mai multe ori nu putem schimba situaţiile cu care ne confruntăm dar felul în care ne raportăm la aceste situaţii putem cu siguranţă să îl schimbăm. Cele două poveşti de mai jos ne ajută în primul rând pe noi cum să facem acest lucru, pentru că văzând la noi, cei mici să înveţe să se confrunte şi ei cu problemele care, pentru măsura lor par nişte munţi de netrecut.
Gândurile creează emoţii
Într-o zi frumoasă şi însorită, o fetiţă pe nume Katie sărea coarda în curtea din faţa casei. Era fericită. Îi plăcea să sară coarda şi era atentă la fiecare săritură să nu se împiedice şi să cadă.
În timp ce sărea şi-a amintit că bunica îi dăruise coarda de Crăciun. Bunica era săracă. Dar dorea să-i cumpere ceva special. Înainte de Crăciun au mers împreună să viziteze un magazin de jucării. Lui Katie i-a plăcut coarda. Bunica a economisit bănuţi să i-o cumpere de Crăciun. Când a desfăcut cadoul, Katie a fost foarte încântată şi s-a simţit iubită de bunica în mod special.
În timp ce sărea coarda, un băiat s-a repezit alergând, i-a smuls coarda cea dragă din mâini şi a fugit spre parc. “Ce băiat îngrozitor!”. La început s-a simţit şocată şi supărată. Dar când s-a gândit “Mi-a furat coarda dăruită de bunica de Crăciun!”, s-a înfuriat. Apoi, gândindu-se că şi-a pierdut coarda pentru totdeauna, s-a simţit tristă şi ochii i s-au umplut de lacrimi.
Fugind în parc după băiat, a văzut că un copil căzuse într-un bazin cu apă. Băiatul îi aruncase un capăt al coardei. Gândindu-se că acel copil s-ar putea îneca, a început să se simtă îngrijorată. În timp ce băiatul îl trăgea din apă, gândurile ei s-au schimbat. “Va reuşi să-l salveze!” a strigat şi s-a simţit uşurată.
Când copilul a ajuns la mal, în siguranţă, băiatul s-a dus la Katie, i-a dat coarda înapoi şi i-a spus: “Îmi pare rău dacă te-am speriat mai devreme, dar trebuia să-l ajut repede. Mulţumesc că mi-ai împrumutat coarda.” Gândindu-se că e drăguţ din partea lui să-şi ceară scuze şi să-i înapoieze coarda, Katie s-a simţit mulţumită.
Când s-a întors acasă i-a povestit mamei cum coarda ei a salvat un copil de la înec. I-a spus şi tatălui când s-a întors de la serviciu. Ba chiar a sunat-o şi pe bunica să-i spună. Când se gândea cât de importantă a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simţea foarte mândră. Apoi s-a gândit: “Nu coarda mă făcea să mă simt fericită, tristă sau îngrijorată… ci felul în care mă gândeam la coardă.”
Şi acest gând o făcu să se simtă şi mai bine.
Putem privi şi altfel lucrurile…
Un băieţel se întorcea acasă de la şcoală. Pe drum a văzut ramurile unui măr atârnând deasupra unui gard înalt.
Un măr copt şi frumos se zărea printre crengi. Băiatului nu-i plăceau fructele în mod special. Ar fi preferat oricând un baton de ciocolată. Dar văzând mărul şi continuând să se uite la el a început să i se facă poftă din ce în ce mai tare.
S-a ridicat pe vârfuri întinzând mâna cât de sus a putut, dar n-a reuşit să ajungă la măr. A început să sară, încercând să prindă fructul. Fără succes. A vrut să se caţere dar gardul era lucios şi alunecos. S-a gândit apoi să se urce pe ghiozdan, dar nu era suficient de înalt şi nu voia să-şi spargă rechizitele. S-a uitat în jur după o cutie, o piatră sau chiar o scară, dar – nimic.
Le-a încercat pe toate. Negăsind o soluţie, a renunţat şi a plecat. La început s-a simţit furios şi dezamăgit, gândindu-se cât de foame i se făcuse după toate eforturile, gândindu-se la cât de mult îşi dorea acel măr zemos în care şi-ar fi înfipt dinţii cu poftă.
Cu cât se gândea mai mult la mărul pierdut, cu atât se simţea mai trist.
Oricum, băiatul din povestea noastră era un copil isteţ, chiar dacă nu obţinea întotdeauna ce-şi dorea. Şi-a spus în mintea lui : Ce rost are să mă frământ aşa? N-am nici mărul şi sunt şi nefericit. Nu mai pot face nimic să iau mărul – e clar şi nu pot schimba asta. Dar ar trebui să pot schimba felul în care mă simt.
Ce-aş putea face să mă simt mai bine?
Poate dacă m-aş gândi la măr într-un alt mod, m-aş simţi altfel, zise el şi încercă câteva idei.
Mărul nici măcar nu era al meu, aşa că poate era un lucru rău să-l iau. Ori poate mărul era acru şi necopt şi m-ar fi durut burtica rău dacă l-aş fi mâncat.
Nici nu începu bine să se gândească la toate lucrurile alea că s-a şi simţit mai fericit. A strigat în gura mare: Mă bucur că n-am reuşit să ajung la măr!
Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât se simţea din ce în ce mai bine.
Text: Psiholog Luminiţa Spiridon
Centrul Medical Otopeni
0722.246307; lumi.spiridon@yahoo.com