Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „profesor” în felul următor: „persoană calificată într-un anumit domeniu şi care predă un obiect de învăţământ, o ştiinţă sau o artă”, iar „elevul” este: „tânăr care învaţă într-o şcoală sau care este instruit de cineva (sinonim - discipol)”. Eu aş îndrăzni să afirm că a fi profesor şi a fi elev este mult mai mult de atât.
Rolul profesorului nu trebuie să se reducă la a transmite informaţii, cunoştinţe, iar cel al elevului la a asculta şi a asimila informaţii. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de conexiune între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Şcoala este cea mai importantă instituţie de cultură şi educaţie, principalul pilon pe care se structurează caracterul şi personalitatea viitorului om, dar din păcate în România au rămas doar definiţiile din dicţionar. În calitate de profesor şi de elev trăiesc zi de zi cu speranţa că într-o bună zi lucrurile vor reveni la normal, iar definiţiile nu vor rămâne doar simple definiţii scrise undeva şi date uitării.
Experienţa de 14 ani de elev şi de profesor de 1 an şi jumătate precum şi faptul că am schimbat şcolile destul de des m-au făcut să văd lucrurile obiectiv în ceea ce priveşte educaţia şi sistemul din țară, lăsându-mi un gust destul de amar. Acum, la rândul meu, ca profesor, vreau să schimb lucrurile cooperând cu copiii şi muncind cot la cot cu ei. Probabil colegii mei vor spune părerea lor despre cum este să fii profesor din imaginaţia lor, pe când eu vă pot spune strict din propria mea experienţă, ceea ce fac eu şi ce voi face de acum încolo pentru ca elevii să-şi amintească cu drag de mine. Eu, ca profesor, nu impun şi nu cer respect, ci îl câştig.
Profesorul trebuie să coopereze la formarea copiilor şi să găsească împreună cu aceştia cele mai bune soluţii pentru a face performanţă cu fiecare în parte. Tot acesta trebuie să aibă puterea interioară să formeze caractere şi de a modela conştiinţe. Menţionez că lucrul acesta nu este deloc uşor, materialul uman fiind cel mai greu de modelat, dar iţi poate crea şi o satisfacţie profesională enormă atunci când conştientizezi ce ai realizat pe parcursul timpului. A lucra cu un copil înseamnă pe de-o parte să lucrezi cu mintea (conştientul, inconştientul şi subconştientul) dar în acelaşi timp să lucrezi şi cu sufletul lui. Deoarece fiecare copil este unic în felul lui, eu ca profesor trebuie să-mi găsesc timpul, energia şi înţelepciunea necesară în a personaliza învăţarea ţinând cont de nevoile fiecărui copil în parte. Procesul de învăţare necesită timp, răbdare, efort, perseverenţă, bunăvoinţă, înţelegere, toleranţă, o doză semnificativă de energie, ceea ce o maşinărie nu va putea face niciodată de aici rezultând faptul că sunt destul de sceptică în privinţa învăţării în faţa calculatorului. Dacă instruirea nu trece prin inimă, este seacă, fără putere, neproductivă, este ca memorarea fără logică. Diferenţa între tocilar şi elevul inteligent este că primul doar memorează, iar celalalt gândeşte şi simte ceea ce citeşte, dar gândeşte şi la ce îi poate fi de folos ceea ce a citit. Eu, ca profesor, trebuie să ştiu să disting copilul care doar memorează pentru nişte note mari (care pentru mine personal nu valorează absolut nimic) şi cel care trece informaţia, ceea ce învaţă prin filtrul minţii şi al sufletului. Fiecare om are un talent, doar că unii au norocul să-l descopere, iar alţii nu. Acest lucru ar trebui să facă şcoala, în special profesorul, indiferent de timp şi loc, să fie lumânarea care să ardă veşnic, pentru a arăta fiecărui copil calea de urmat în viaţă.
Singura autoritate a profesorului este profesionalismul său şi flexibilitatea lui debordantă. Rigiditatea şi ideile preconcepute nu au ca rezultat decât inhibarea copiilor, închiderea oricărei portiţe de comunicare şi, cel mai rău, poate duce chiar la traume care sfârşesc tragic pentru toată lumea cu suicid sau abandon şcolar. Eu, ca profesor, nu impun reguli, ci dau doar exemple care pot atinge şi cea mai insensibilă coardă a sufletului.
Ce mi s-a părut interesant este ceea ce a afirmat în cartea sa „O psihologie a educaţiei”, domnul profesor Gabriel Albu: evaluarea este esenţial să aibă mai degrabă un caracter informativ decât unul de control. Atunci elevii ar percepe comentariile profesorului nu ca recompense şi ca pedepse destinate controlului lor, ci ca informaţii utile despre propriul lor nivel de învăţare şi de reuşită.
Ca profesor, îmi dau seama că într-o clasă eu sunt dirijorul, iar elevii sunt orchestra, fiecare elev cântând la câte un instrument în parte sau la mai multe odată. Eu trebuie să fiu atentă ca fiecare să cânte armonios pentru a se integra în totala armonie a simfoniei. Iar la sfârşitul zilei a fi profesor înseamnă a-ţi fi plăcut ceea ce ai făcut în ziua respectivă, a fi descoperit lucruri noi, a fi avut măcar o răsplată sufletească. Răsplata cea mai mare sunt realizările elevilor şi zâmbetul lor pur. A fi profesor înseamnă să nu fac pentru că aşa trebuie sau pentru că aşa mi se spune, ci pentru că îmi place ceea ce fac.
Cu fiecare generaţie pe care o formezi, te formezi singur. Cu fiecare elev pe care îl modelezi, te modelezi singur. Cu fiecare persoană pe care o descoperi într-un elev, pentru că există aşa ceva într-un elev, te descoperi singur pe tine însuţi. Şi sunt cazuri în care trebuie să ai o capacitate de adaptare foarte mare, să te transformi din Neanderthal în Homo Sapiens şi apoi în Eminescu într-o singură zi sau chiar într-o oră.
Un profesor bun este înnăscut sau dobândit? Consider că ai nevoie de puţin din amândouă. Poţi să ai un mozaic de calităţi şi nimeni nu va şti niciodată care sunt acestea dacă tu nu ai capacitatea de a le arăta şi în special de a le folosi în scopuri benefice la dezvoltarea celor din jur. Poţi să fii cel mai bun în domeniul tău şi un om extraordinar, dar acest lucru nu îţi garantează că eşti şi un profesor foarte bun. Principalele înzestrări sunt capacităţile tale de a te face ascultat, de a trezi şi spori interesul, de a te face înţeles, de a te face respectat şi apreciat de toţi din jurul tău, de la elevi, la colegi de breaslă.
Pentru mine, a fi profesor înseamnă mult mai mult decât atât, înseamnă să ai o personalitate complexă, să fii un actor bun, să ai un strop de umor şi uneori pentru a mobiliza copiii, în special preşcolarii, un dram de „nebunie”. În concluzie, trebuie să fii de toate într-un singur loc şi timp.
Text: Psiholog Alina Tătaru
Tel. 0727.688.335; alinatataru89@gmail.com