Este profund eronată ideea potrivit căreia istoria se reduce la câteva date sau cifre, menite a umple capul elevilor și a oamenilor în general fără niciun folos sau logică. Cu atât mai mult, având în vedere faptul că omul este ,, o trestie gânditoare ” (Pascal), trebuie să ne preocupăm de istoria trăită, cea care ni se înfățișează în fața ochilor, pe ecranul televizorului sau în paginile ziarelor. Dar această istorie trăită pare că dă apă la moară unui citat de Voltaire: ,, Într-adevăr, istoria nu este nimic mai mult decât un tablou de crime și nenorociri. ” Una dintre cele mai mari primejdii la adresa umanității o constituie amenințarea atacurilor teroriste. Se poate lesne remarca că în ultimul timp se manifestă o formă de război, având caracter asimetric și neconvențional – terorismul – care a devenit o problemă mondială. Terorismul pune în pericol siguranța vieții cotidiene, aduce moarte și pagube în locuri liniștite, dar și în centre universitare sau aeroporturi. Teroriștii sunt prin excelență niște agenți ai morții, nicidecum faptuitori ai dreptății, cum se autoproclamă; aceștia amplasează bombe sau recurg la violență expremă, dorind să intimideze guvernele anumitor națiuni.
Drama recentă prin care a trecut (și mai trece încă!) Norvegia demonstrează încă o dată că istoria ne iese în întâmpinare mai degrabă prin accidente oripilante de genul acesta. În liniștitul Regat al Norvegiei, în Oslo, are loc în ziua de 22 iulie un atac terorist, soldat cu cel puțin 91 de morți și zeci de răniți. Autorul crimelor este un scelerat pe nume Anders Behring Breivik, extremist de dreapta. Acesta detonează o bombă în centrul capitalei Oslo (în urma deflagrației mor 7 oameni). La scurt timp după explozie (aproximativ 90 de minute), Breivik deschide focul la o întrunire a tinerilor laburiști de pe insula Utoeya, întrunire la care trebuia să ia cuvântul premierul Jens Stoltenberg. Pe insulă se aflau 600 de persoane. Bilanțul este cutremurător: 91 de morți, majoritatea adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și-au pierdut viața în atentatele din Norvegia. Faptul că numeroși lideri politici și personalități de prim-rang ale lumii și-au exprimat parerea de rău și revolta față de o asemenea tragedie arată într-un mod convingător puterea de solidaritate dintre oameni si poporul norvegian. Trauma psihică prin care au trecut acei oameni este, în fond, nemăsurabilă într-un diagnostic sau analiză socială. Să sperăm că acele imagini desprinse parcă dintr-un film horror de la televizor nu ni se vor mai impregna pe retina niciodată și lumea va avea parte de pace.
Tragedia, de o brutalitate irespirabilă, lasă și va mai lăsa mult timp de acum încolo un gust amar pentru mulți oameni care se întreabă cum de a fost posibil și de ce a trebuit să moară oameni, mai ales tineri, pe teritoriul uneia dintre cele mai sigure țări din Europa…
COSMIN IONUȚ STANCU