Importanţa politică a ceea ce înseamnă Centenarul Marii Uniri

Legea Centenarului a fost iniţiată de parlamentarii PNL, dar dincolo de acest aspect, trebuie să înţelegem impactul simbolic şi geopolitic al acestei aniversări de 100 de ani de la Marea Unire.
Şi spun acest lucru deoarece aici, lângă noi, statul maghiar, vecina noastră, Ungaria, se pregăteşte să creeze o diversiune de proporţii europene cu privire la comemorarea celor 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, în anul 2020. În acest program, pe care îl susţine Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orbán, sunt trecute şi o serie de elemente care vin să conteste realităţile istorice, vin să conteste deplinătatea şi importanţa Unirii de la 1918 şi, totodată, vin să readucă în prim-plan problema falsă a unei aşa-zise persecuţii a comunităţii maghiare din România şi a unor aşa-zise promisiuni neîndeplinite de statul român, după 1 Decembrie 1918.
Totodată, vom avea de-a face cu un mare plan de propagandă, pe care statul ungar şi prim-ministrul de la Budapesta îl vor pune în aplicare în Europa, cu direcţia de a discredita România, şi nu doar de a o discredita, ci şi de a se contura ca un lider regional, în antiteză cu o Românie care nu reuşeşte să se regăsească pe sine şi care nu reuşeşte să se impună în planul politicii internaţionale din Europa de Sud-Est şi Europa Centrală.
De aceea, cred că este nevoie de unitate. Este nevoie de demnitate naţională. Şi cred că proiectele de asemenea anvergură, precum este acesta al Centenarului Marii Uniri de la 1918, cei 100 de ani de Mare Unire trebuie sărbătoriţi în deplină armonie politică între toate forţele politice şi fără a se încerca vreun profit electoral din partea unui partid sau a altuia, şi fără a se stimula, prin aceasta, o dispută între putere şi opoziţie, în planul politicii interne.
Mi se pare foarte important ca noi, românii, să avem grijă ce facem şi cum ne plasăm în contextul acesta, al geopoliticii europene. Un context tot, tot mai tulbure şi un context în care tot felul de pretenţii autonomiste sau pretenţii ale unor ţări din jurul nostru se pot contura într-un proiect care să ducă, chiar în perspectivă, la anumite forme de federalizare şi secesiune pe care, bineînţeles, noi nu putem să le încurajăm.
E foarte important ca noi, toţi, să conştientizăm importanţa Marii Uniri şi să nu lăsăm ca aceasta să fie umbrită de propaganda niciunui stat de lângă noi. Pentru că 100 de ani de la Marea Unire reprezintă un reper fundamental pentru noi, toţi românii.

Daniel Gheorghe,
deputat PNL

Orasul