TOATE DRUMURILE DUC ÎN OTOPENI
Cel puțin așa poate spune fostul fotbalist Vasile Ștefan, zis Sergentul. Născut în noiembrie 1952 în orașul nostru, micuțul cu veleități de fotbalist a ajuns la juniorii Progresului București la vârsta de 15 ani, dar în urma unei selecții extrem de riguroase. Timp de doi ani a activat la echipa bucureșteană, după care cariera sa și-a urmat un curs firesc cu un transfer la Celuloza Călărași, în Divizia C. “Părea un pas înapoi, dar nu era așa. Pentru că, la Călărași, evoluam la juniori republicani, dar jucam și la echipa mare, ca junior în teren. Tot atunci am fost chemat la o selecție a echipei naționale de juniori sub 18 ani. Au fost doi ani frumoși”, rememorează Sergentul. 
Ce a urmat? O întoarcere la Otopeni sub culorile AMC-ului, însă pentru o perioadă scurtă, de numai un retur de campionat pentru că, într-o dimineață aparent banală, un militar i-a bătut la ușă și i-a înmânat ordinul de încorporare. Terminarea armatei a însemnat și întoarcerea la fotbal. De data aceasta nu în Otopeni, ci în București, la Unirea Tricolor, tot în Divizia C. Până în 1979, adică nu mai puțin de 6 ani a durat stagiul Sergentului la Unirea Tricolor. Aici se regăsesc și cele mai frumoase amintiri povestite cu un oftat: “Nu pot să uit meciurile din Cupa României. Am avut un traseu extraordinar, după ce am eliminat două echipe din Divizia B, sorții ne-au scos în cale Rapidul. Am fost învinși, dar a fost ceva fantastic să evoluăm pe stadionul Republicii în fața atâtor mii de oameni, evident, suporteri ai Rapidului. În plus, în perioada aceea disputam o mulțime de meciuri amicale cu cele mai titrate echipe din România, Steaua, Dinamo, Rapid”.
De la Unirea Tricolor, Vasile Ștefan s-a transferat la Danubiana unde a rămas alți trei ani, apoi întoarcerea acasă. La AMC Otopeni s-a aflat în dubla postură de jucător-antrenor. După care, în 1984 a sosit momentul trist, dar inevitabil, al agățatului ghetelor în cui. Regrete? Doar unul singur. “Simt că puteam să urc mai sus decât Divizia C”.
Text: Lucian Ionescu
