TUDORAN PETRICĂ –ZIS „CIOMBE” NĂSCUT, CRESCUT ÎN OTOPENI


sansaAm făcut primii pași în fotbal pe terenul din aviație alături de Leu, Toma, Nicu , Corică, Gadarul, Gogu și de alți copii de generații apropiate ca: Mușat, Stoica, Florea, Hurduc, Palade și băteam mingea de dimineață până seara.

La vârsta de 16 ani dl. profesor Petcu m-a inclus în echipa comunei pentru cupa la Sate alături de consacrații Romică, Ticu, Aurel, Corică, Titi, Neață, meciuri care mi-au adus legitimarea la I.U.D.P Otopeni.
După 2 ani la această echipă am dat proba la URBIS unde am jucat până am plecat în armată.
Dupa efectuarea stagiului militar m-am transferat la AMCO Otopeni, echipă cu care am promovat în categoria D.
La unul din meciurile echipei de pe Stadionul Republicii am fost remarcat de domnul UTU, fost portar la Dinamo, antrenor la Unirea Tricolor.
Am fost contactat pentru o proba într-un meci cu Rapid după care urma să se efectueze transferul. Acesta nu s-a efectuat deoarece nu am putut fi înscris la Școala de Maiștri.


După meciurile cu Dinamo în care am fost furați de marele Bentu în calitate de arbitru - domnul Oprescu, impresarul jucătorilor din Otopeni mi-a propus să dau proba la SC Bacău în divizia A.
În vara anului 1975 m-am întâlnit cu profesorul Gh. Constantin, marele vârf al CCA și Steaua pentru a fixa detaliile iar după 2 zile am plecat la Bacău cu vărul Paul Berbecu. Ajunși aici am avut șansa să-l întâlnesc pe Badiu care juca cu Aurel la Ploiești și Aelenei care era din București, baieți care m-au sprijinit în joc.
Am dat gol driblând și portarul într-un meci contra Politehnicii Iași cu Romila și Coste.
După ce un stadion cu peste 10 000 de spectatori scandau 9.9.9.9. pt ca nu mă cunoșteau, la pauză am coborât pe tunel să le spun de unde vin: Rapid, Steaua sau Dinamo - eu le-am răspuns simplu: OTOPENI.
Profesorul Constantin mi-a spus doat atât „chiar dacă eu nu te opream te cereau spectatorii”.
Am primit garsonieră, am fost legitimat 6 luni dar efectiv nu am stat decât 1 lună.
Motivele despărțirii de Bacău nu cred că ajută pe cineva să le cunoască (mi-a lipsit educația fotbalistică) pentru cei ce se pricep la fotbal.
Pe la 25 de ani am fost operat de menisc și ligamente și cam aici s-a încheiat încercarea mea de a face fotbal la un nivel superior.
Pentru cei ce m-ați cunoscut ca fotbalist, un gând bun și vă salut cu respect.

Tudoran Petrică –zis CIOMBE

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint