Sintagma „creștin” nu trebuie să fie doar un adaos la denumirea de „național-țărănesc”, din titulatura de PNȚCD, ea trebuie să preceadă și să se impună celorlalte definiții. Nici politica, nici democrația, și în niciun caz creștinismul, nu pot fi mijloace în vederea unui scop și al unui interes personal, ele sunt obiective, condiții „sine qua non” de dăinuire.
Partidul nostru a fost, după 1989, umbrit și furat de alte formațiuni care voiau să monopolizeze naționalismul și legătura cu satul, atribute clare ale PNȚ și mai apoi PNȚCD. Oare nu martiri ai partidului nostru au luptat și au făcut România Mare? Toți fruntașii noștri, oameni politici, ierarhi, militari, oameni de cultură, își au rădăcinile la sat și s-au întors printre țărani să-i învețe și să-i ajute! Anii comunismului au distrus țărănimea, nu numai sărăcind-o material, ci uscând-o spiritual și, ducându-o spre modernizare, a făcut-o margine de oraș. Democrația era un lucru de la sine înțeles pentru un popor de formație și educație creștină (“Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”). Lupta de clasă, răzbunarea, intriga n-au fost nici scop, nici armă, în lupta pentru existență a partidului și neamului nostru.
Europa, și nu numai Europa, ci întreaga lume, ar trebui să înceapă să-și aducă aminte de unde ne-a venit salvarea și către Cine trebuie să ne îndreptăm, cu speranță și generozitate. Despre creștinism vorbesc mulți, creștini ziși sau creștini propriu ziși, omenirea trebuie să simtă însă, dacă nu știe încă și nu este total convinsă, că întâlnirea dintre taină, mister, natural și supranatural s-a împlinit la Bunăvestire, când smerită Maria a spus : „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul Tău” și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi.
Ce a fost comunismul? Filozoful creștin, Jacques Maritain îl definește foarte bine: „derapajul mecanic al sufletelor pentru paradisul terestru”. Pentru că acest creștinism, căruia în România și în lume îi aparținem, să cucerească din nou lumea, noi trebuie să știm, că trebuie să cunoaștem, să știm, să avem credință, dragoste și speranță.
Speranța este un atribut al tinereții! Tinerii care au ales calea grea a politicii, trebuie să fie întăriți în convingerea că nu au facut-o pentru parvenire socială sau materială, nu din interes sau vanitate, ci cu intenția clară de a sluji partidul, neamul, pe toți cei ce au nevoie de noi. Ei, împreună cu noi ceilalți, trebuie să ne desăvârșim în spirit creștin, în spiritul moralei creștine. Politica trebuie să facă loc unui sistem de acțiune directă în „manifestarea personalităților” (Jacques Maritain) și a grupurilor, toate acestea în lumina principiilor evanghelice.
Autonomia omului, stăpân al lumii, a fost întruchipată în două ideologii:
1. ateismul marxist, pentru care credința și religia erau „opiumul poporului”
2. ateismul existențialist, care reliefa că libertatea este doar o idee orgolioasă despre noi înșine
Astfel noțiunea de „păcat” nu exista, căci nu se potrivește cu idea orgolioasă despre noi înșine, iar pentru marxiști se confunda cu o greșeală împotriva ordinei sociale.
Tânărul creștin, mai ales cel ce a răspuns chemării grele a politicii, trebuie să se definească prin stăpânire de sine și generozitate, căci numai astfel stăpânești și vindeci o lume care este împânzită de minciună. În relațiile dintre noi, în cadrul partidului (clubului), pentru a salva spiritul de echipă, trebuie să știm că „bârfeala și intriga sunt crime, deoarece omul are 3 vieți: cea spirituală, duhovnicească, care izvorăște și sălășluiește, prin harul lui Dumnezeu, cea trupească, pe care o avem cât trăim și sufletul sălășluiește în noi, și cea civilă, care se află în bunul renume, în reputație.” (Sfântul Francisc de Sales - Introducere în viața creștină)
Scopul nostru este să aducem, în mod real și nu prin vorbe, morala creștină și creștin democrația la putere, pentru că „puterea nu este un drept, ea este o datorie, o obligație, și nu este legitimă decât atunci când nu este revendicată în numele nostru propriu, nici chiar al celor apropiați, ci doar în numele Adevărului, care este cel al lui Dumnezeu.” (Jacques Maritain - Humanisme integral)
Ion-Andrei Gherasim
30 septembrie 2014