Orasul

Citeşte mai mult...Recent, am fost absolut uimit de declaraţia ministrului de externe al Austriei, Sebastian Kurz cu privire la reducerea alocaţiilor copiilor românilor care trăiesc în Austria, la nivelul alocaţiilor din România.
Pe lângă faptul că din punct de vedere economic este o aberaţie, deoarece aceste alocaţii sociale se raportează la nivelul cotizaţiilor pe care prin taxe şi impozite aceşti români care lucrează în afara graniţelor le aduc statelor respective în care trăiesc, pe lângă faptul că este o declaraţie discriminatorie, care ţine pe undeva de încălcarea dreptului legitim la muncă şi la libertatea de mişcare a românilor pe teritoriul Comunităţii Europene, unde suntem o ţară cu drepturi depline, această situaţie vine din nou să reîntregească tabloul unei campanii antiromâneşti, care mie mi se pare că se desfăşoară în multe ţări din Uniunea Europeană. O campanie care este de cele mai multe ori generată de interese electorale, generată de populism şi generată de lipsa de consistenţă şi substanţă a multora dintre aceşti oficiali europeni care preferă să joace o politică la un nivel mic, o politică măruntă şi o politică lipsită de principii.
Şi aşa este şi cazul situaţiei din Austria, unde mie mi se pare că avem de-a face cu o discriminare a românilor, cred că este aberant să plăteşti taxe şi impozite la nivelul din Austria, dar copiii tăi să primească alocaţii la nivelul din România. Este un nonsens şi chiar mă bucur că Ministerul Afacerilor Externe al României a taxat această declaraţie hazardată şi absolut ieşită din comun. Şi, totodată, aş vrea să sesizez că există un pericol de discriminare pe piaţa muncii a românilor, nu doar în Austria, ci şi cum am văzut acum ceva vreme, inclusiv în Marea Britanie, unde se vorbeşte şi acolo tot de limitarea anumitor drepturi pe care românii le au.

Citeşte mai mult...

Orasul

Joi, 23 Iulie 2015, ora 18:00… Ca să-l parafrazez pe I.L. Caragiale, „Căldură mare…” doar că, de această dată, pe strada Garofiţelor din Otopeni.
Cu toate acestea, membrii Clubului Pensionarilor au ieşit din case pentru a păşi pe strada amintirii tinereţii lor, o stradă pe care, într-o călduroasă zi de vară, a sunat muzica sufletului, o muzică cunoscută şi îndrăgită de toţi cei prezenţi la spectacolul intitulat „Nu sunt singur”, susţinut de folktrotter-ul Walter Ghicolescu împreună cu micuţul său invitat, David Gojkovic.

Citeşte mai mult...Despre Walter Ghicolescu, Loreta Popa spunea în Jurnalul Naţional din 14.07.2015, următoarele: «Walter Ghicolescu face ce face și ajunge la sufletul celor care îi ascultă compoziţiile datorită vocii sale cu un timbru special. Profesor de matematică la Colegiul Tehnic de Marină „Al. Ioan Cuza”, predă chitara copiilor la Costineşti, Constanţa şi Năvodari. Face parte din categoria folkiştilor pe care ţi-e imposibil să-i treci cu vederea. Are o plăcere deosebită să cânte piese vechi, pe care nu le mai cântă nimeni, şi crede că lumea este atât de cuprinzătoare, încât e loc pentru toţi. Walter Ghicolescu consideră că: „Din punctul de vedere al unui matematician, perfecţiunea muzicii este comparabilă cu o limită la plus infinit!”» (Sursa: www.jurnalul.ro)

Despre micuţul David putem spune noi, cei care l-am ascultat, că este un veritabil folk-ist, care poate nu înţelege tot ceea ce cântă (are doar 8 ani), dar cu siguranţă SIMTE în stil folk. David Gojkovic din Constanţa, elev în clasa a II-a, este ceea ce fără să greşesc pot numi, un mic talent cu o inimă mare. Succes David, în tot ceea ce viaţa îţi oferă!
Pe scenă s-au aflat două generaţii, o singură muzică, un singur ritm, o dragoste eternă – MUZICA FOLK.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Între două repere temporale, cu profundă rezonanţă istorică şi patriotică la nivel naţional (29 iunie - Ziua Drapelului Naţional şi 26 iulie - Ziua Imnului Naţional), la 14 iulie Armata Română sărbătoreşte Ziua transmisioniştilor militari pentru că, la 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr. 1303, domnitorul Carol I înfiinţa prima secţie de telegrafişti militari, ceea ce reprezintă actul de naştere al armei transmisiuni, redenumită în anul 2006 „comunicaţii şi informatică”.
Zilele Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii (M.C.I.), organizate pe 11 şi 12 iulie, s-au aflat acest an la a VIII-a ediţie, primele cinci desfăşurându-se la sediul Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I” (M.M.N.), iar ediţiile 2013, 2014 şi 2015 la noul sediu M.C.I. inaugurat în urmă cu trei ani la 14 iulie. Voi prezenta pe scurt principalele repere ale devenirii sale istorice ca instituţie fundamentală de cultură şi educaţie, de păstrare şi promovare a tradiţiilor de luptă şi a valorilor materiale, cultural-istorice şi spirituale ale armei transmisiuni.
Actualul muzeu are ca precursor istoric „Expoziţia temporară de tehnică de transmisiuni veche” (folosită în cele două războaie mondiale) organizată în cazarma -Fort 3 Otopeni- cu ocazia sărbătoririi Centenarului armei transmisiuni în anul 1973, de către Centrul de Instrucţie al Transmisiunilor şi Regimentul 48 Transmisiuni sub coordonarea Comandamentului Trupelor de Transmisiuni şi cu sprijinul Muzeului Militar Naţional şi al Bazei de R.T.T.
O parte din tehnica de transmisiuni veche, accesoriile de uniformă, regulamentele, instrucţiunile, colecţiile de publicaţii, armele albe şi de foc etc. au fost selecţionate, preluate în custodie de la M.M.N. şi folosite pentru organizarea, în anul 1975 a „Muzeului regimentului” (muzeu de unitate) conform prevederilor regulamentare din acea perioadă.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Când eram copii, stăteam iarna la gura sobei, încălzindu-ne la flăcările dogoritoare și depănând amintiri din timpul verii.
Acum, în acest august fierbinte al anului 2015, sub razele dogoritoare ale soarelui, depănăm câteva amintiri din pelerinajele pe care Primăria, ca în fiecare an, începând din 2001, le-a organizat în zonele încărcate de istorie ale țării noastre. Făcând o paranteză, să consemnăm pentru generațiile viitoare, că luna august tinde tot mai mult să devină a doua lună a lui cuptor, după luna iulie. Temperaturile de 40 de grade la umbră au devenit o constantă a ultimilor ani în această lună august, astfel că previziunile oamenilor de știință privind încălzirea globală încep să se împlinească. Dar în același timp, alții afirmă cu tărie că ne îndreptăm spre o nouă eră glaciară!
Însă, cu sau fără previziuni, viața merge înainte, mereu înainte. Doar Dumnezeu știe cu adevărat ce este sortit acestei lumi trecătoare.
Revenind la pelerinajul din Ardeal, amintim că 47 de pelerini ne-am îmbarcat în autocarul Primăriei condus de dl. Cristi Vâlcu, autocar pe care „tăticuțu” Cristi îl îngrijește ca pe copilul lui. Au fost foarte mulți pelerini veniți pentru prima dată. De asemenea, ne-am bucurat de prezența unor veterani din cadrul Primăriei ca dl. Consilier Scutelnicu, dl. Inginer Stanciu, dl. Inginer Badea sau dna Norica, i-am numit doar pe cei mai cunoscuți. „Grupul Primăria”, cum i-am denumit, a avut un comportament ireproșabil. Tot timpul împreună, tot timpul ajutorându-se reciproc, dar fără să sfideze pe ceilalți participanți, fiind mereu politicoși și încadrându-se perfect în angrenajul unei echipe mai vechi a pelerinilor, care i-a primit cu brațele deschise!
După ce am străbătut Valea Prahovei cu renumitele ei stațiuni montane: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, am trecut prin orașul Brașov, orașul meșteșugarilor, cu atâtea denumiri de-a lungul anilor, încât și istoria a început să le uite. Internetul însă este viu, poate fi accesat de oricine și bine ar fi dacă tinerii care sunt prezenți tot timpul în fața calculatoarelor ar dedica o mică parte din timpul lor ca să nu uite istoria, cultura și tradiția neamului nostru românesc, iar credința este cea care le înmănunchează pe toate, le înnobilează, le dă viață, căci istoria este viață, cultura este viață, iar Dumnezeu este viață și iubire, este „CEL CE ESTE”.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Sunt de mult apuse vremurile în care blândele văcuţe păşteau pe islaz şi mai treceau, din când în când, trase de funie, pe străzile cu sensuri încă nereglementate ale urbei noastre. Au rămas doar pozele pe dozatoare şi pe cutiile cu lapte pasteurizat de prea multe ori pentru a fi sănătos.
Acum, străzile şi verdeaţa sunt asaltate, după „evoluatul” model citadin, de Bubici, Zambilici, Pufici, Bismarci sau cum i-o mai fi chemând, adică de patrupede lătrătoare care îşi programează riguros stăpânii la ieşiri cerute de necesităţi imposibil de ignorat.
Şi, cum micii sau marii blănoşi nu aparţin doar spaţiului locativ privat al posesorilor, ci şi celui comun, problema care se iveşte este următoarea: unii stăpâni nu pot înţelege deloc de ce restul lumii nu se entuziasmează de pulverizarea cu miros specific ori atunci când nimereşte în „norocul” presărat prin ierburi sau depus indecent pe trotuar, ca dovadă evidentă a unei digestii mai mult sau mai puţin sănătoase.
Şi dacă patrupedul are toate scuzele şi îngăduinţa cuvenite unui necuvântător lipsit de discernământ, din voia Domnului, educaţia stăpânului rămâne, în unele cazuri, sub un mare, strivitor şi urât mirositor semn de întrebare.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Mihai Eminescu
(n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București)

A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

 

Rugăciunea unui dac
de Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor…
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

Orasul

LOVINESCUEugen Lovinescu se înfățișează în fața posterității ca una din cele mai cunoscute personalități culturale din prima jumătate a secolului XX, personalitate plurivalentă, prodigioasă prin excelență, posedând o natură titaniană, reprezentând tipul scriitorului total. Această afirmație nu poate fi suspectată de tendințe de mitizare sau de întronizare într-un anumit clasament cultural gata definitivat, căci ea poate fi probată prin examinarea amănunțită a operei sale diverse, dar și inegale ca valoare artistică: este cunoscut în special pentru activitatea sa de critic și istoric literar, activitate materializată prin apariția câtorva tomuri ce au revoluționat înțelegerea culturii în general, și a literaturii în special (Istoria civilizației române moderne – 1924, 1925; Istoria literaturii române contemporane, în șase volume, 1926-1929; Critice, ediție definitivă, realizată de autorul însuși, 1925-1929; seria de volume consacrate lui Titu Maiorescu)1. Dar Lovinescu a fost și un talentat scriitor, abordând genuri diverse, de la proză scurtă și roman (Nuvele Florentine, 1906, nuvele botezate ulterior Crinul; Aripa morții; ciclul dedicat lui Mihai Eminescu2 sau ciclul Bizu3), dar e încercat, cu relativ succes și genul memorialistic (Memorii, I-III, 1932; Agende literare, postum), sau chiar dramaturgie (De peste prag, 1906; Lulu, 1924, în colaborare cu Hortensia Papadat Bengescu). De asemenea, a tradus Eneida lui Vergiliu.4

Citeşte mai mult...

Orasul

Elev la liceul militar

Liceul militar se află amplasat aproape de calea ferată Vaşcău-Sudrigiu-Drăgăneşti-Beiuş-Bucureşti. Multe bucurii, dar mai multe întristări mi-au produs trenurile care treceau pe acolo. Bucurii, o dată la trei luni, când trenul mă ducea acasă şi întristări, în fiecare zi, când îi auzeam zgomoul roţilor şi şuieratul pătrunzător şi ştiam că merge în Bihor şi pe mine mă lasă în locurile acelea străine. În schimb, în liceul militar, condiţiile de cazare, masă, echipamentul, învăţătura, erau toate gratuite, iar nivelul de pregătire al profesorilor se considera a fi un model pedagogic. Liceul militar era, fără îndoială, printre cele mai bune dintre şcolile României acelor vremuri. Iar asta chiar era o realitate! Cazarma liceului se întindea pe o suprafaţă de 5 ha şi era compusă din 12 clădiri mari şi impunătoare: comandament, săli de pregătire, dormitoare, cinematograf, sală de mese, sală de sport, laboratoare, etc. Condiţiile erau mult mai bune decât cele pe care le-am avut eu acasă, la părinţii mei, în satul meu, dar uneori mâncărurile mi se păreau a fi sarbede, îmi era dor de mâncărurile mamei, mai sărăcăcioase dar mult mai gustoase. După cum sarbede mi se păreau a fi unele activităţi. Acolo mă asemănam cu un animal sălbatic, prins din pădurea lui şi dus la grădina zoologică, unde condiţiile de hrană, îngrijire şi odihnă sunt mult mai bune, dar chinuitoare si toate îţi fac viaţa foarte grea. Aşa a fost şi pentru mine, departe de casă, am avut de toate, dar mi-a lipsit esenţialul: părinţii, prietenii copilariei, locul unde m-am născut, consătenii alături de care am copilărit, înţelepciunea bătrănilor din sat şi, cel mai mult, graiul lor inegalabil.
În ciuda celor relatate, toţi cei care am terminat liceul militar, păstrăm o nostalgie aparte vremurilor când îmbrăcam acea frumoasă uniformă. Asta pentru că eram tineri şi aveam toată viaţa înainte, iar greutăţile erau mai uşor de suportat. Acea perioadă se poate asemăna cu naşterea la femei, o durere şi un chin prin care trebuie să treci, ca să te bucuri, apoi, toată viaţa de rezultatul ei...

Citeşte mai mult...

Orasul

Sezonul de vară, caracterizat printr-un proces de încălzire accentuată a vremii, poate favoriza creșterea numărului de incendii. Aceasta cu atât mai mult cu cât gradul de umiditate a vegetației este scăzut, factor care favorizează izbucnirea și propagarea rapidă a flăcărilor.
Temperaturile ridicate impun luarea de măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante și chiar cu pierderi de vieți omenești.
Temperaturile ridicate determină foarte multe persoane să caute confortul zonelor de agrement, lucru care presupune, în cele mai multe cazuri, folosirea focului. Însă, acesta nu trebuie făcut oriunde și în orice condiții. Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanță de minimum 100m de marginea (liziera) pădurii.
Se va curăța vegetația din jurul vetrei, iar focul va fi supravegheat în permanență pentru evitarea propagării acestuia la vegetația din jur. Copiii vor fi supravegheați, pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la răcirea totală a acestuia, lucru absolut necesar, din cauza posibilității de reaprindere la orice adiere de vânt.
Aceste reguli trebuie respectate și de cei ce au parcele de teren pe lângă casă, pentru că o flacără propagată de vegetație într-o curte poate aprinde în timp foarte scurt locuința și anexele gospodărești.
De asemenea, trebuie manifestată o grijă deosebită la fumat (mai ales la aruncarea resturilor de țigări și chibrituri), la executarea lucrărilor de sudură și la desfășurarea oricăror activități ce pot produce aprinderea diverselor materiale. De regulă, după temperaturi caniculare urmează furtuni cu descărcări electrice.

Citeşte mai mult...

Orasul

Strategia pașilor mici nu mai este valabilă în agricultura noastră. Agresiunea importurilor, a samsarilor, nu ne mai lasă loc și timp să ne organizăm și să tehnologizăm agricultura în ritm firesc. Curajul omului de afaceri de a investi masiv în agricultură trebuie privit de autorități și de bănci ca un eroism, ce presupune munca asiduă, și nu ca o nebunie. Colectarea produselor agricole astăzi nu mai este ce a fost odată. Astăzi trebuie să aplici un „business social”. Numai faptul că o să semeni, o să cultivi, o să ambalezi, o să transporți, și eventual, o să procesezi împreună cu fermierul, îți poate asigura continuitatea procesului de colectare a produselor agricole. Tot aici vorbim și de eliminarea neîncrederii în rândul fermierilor, care face risipă enormă de efort și resurse în plan național. Fermierul trebuie să rămână stăpânul pământului, al roadelor și al banilor săi. Investitorul și Statul trebuie să îl ajute să se organizeze. Căpșunele de la Satu Mare și roșiile de la Galați trebuie să ajungă pe masa noastră și vara și iarna. Dacă e să vorbim de cercetare, cunoaște oare cineva mai bine ca omul de afaceri, cum să depășească hăul dintre fermier și omul de știință? Dictatura pieței de desfacere impune calitate prin tehnologie. Nu întâmplător, alături de marile magistrale ale științei precum Cosmosul și Medicina, întotdeauna este prezentă și Agricultura.

Citeşte mai mult...

Orasul

Sunt ani buni de când îmi propun să citesc Biblia. Încep, mă opresc, încep iar. O simțeam ca pe o lectură pentru a cărei înțelegere aveam nevoie de sprijin. Ajutorul a venit de la o altă carte: Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste, scrisă minunat de Andrei Pleșu.
Când am avut revelația dezvăluirii profunzimilor cuvântului Biblic, am început să vorbesc celor din jurul meu despre asta. Am descoperit că și ei își doreau răspunsuri la întrebările ivite în urma palidelor lecturi ale textului sacru.
Pur și simplu, nu pot să nu împărtășesc și cu voi bucuria de a pătrunde în înțelepciunea parabolelor.
Iată Parabola copiilor din piețe și înțelesul dat de Andrei Pleșu:

Luca 7, 31-35: Așadar, cu cine voi asemăna pe oamenii din neamul acesta? Și cu cine se aseamănă ei? Se aseamănă unor copii care stau în piață și strigă unii către alții: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și n-ați plâns, nici nu v-ați tânguit. Fiindcă Ioan Botezatorul a venit nici mâncând pâine, nici bând vin, și ei zic: Are demon! A venit Fiul Omului mâncând și bând și ei zic: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și-al păcătoșilor!... Totuși, Înțelepciunea a fost găsită dreaptă din faptele ei de către toți fiii ei.

A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus până jos, în spirit critic sunt tot atâtea feluri de a nu primi. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă ești gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cârcotașă, este un abuz al inteligenței. Cel care îl practică are toate șansele să rateze mari ocazii, mari întâlniri, mari momente de bucurie și cunoaștere. Spiritul critic supradozat blochează înțelegerea, stimulează proasta dispoziție și inhibă instinctul participării la viața comunitară. E mereu inadecvat, pieziș, incapabil să valorifice inteligența altfel decât ca instanța judiciară. În loc să asculți, confecționezi, în gând, contraargumente, în loc să reflectezi, adopți morga severă a judecătorului, în loc să intri în joc, bombăni steril de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deșteptăciunii proprii. A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, „în afară”, a nu răspunde niciunei chemări, niciunei invitații. „Nu” e mereu mai la îndemână decât „Da”. Distanța demolatoare dislocă orice tentativă de apropiere. Iată de ce nu e deloc profitabil să forțezi capacitatea de înțelegere a celor care, prin exercițiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, încăpățânați, „în afara” încercării de a înțelege. Spiritul critic poate fi și o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgâiere a minții, ca o formă de „proastă creștere” intelectuală. Gândirea n-are voie să fie mofturoasă, să traverseze piața lumii și a ideilor cu o grimasă disprețuitoare. E mai bine să riște lacomia cumulativă decât selectivitatea astringentă. A strâmba tot timpul din nas înseamnă a fi o victimă sigură a ceea ce s-a numit „stupiditatea inteligentă”. În orice caz, e la fel de puțin recomandabil ca și iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivități.
Nu mai e nimic de adăugat!

Monica Lăcrămioara Bărbulescu
Trainer & Coach
MonicaLacramioara.Barbulescu@bcr.ro

Orasul

„Ce greşeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!”
George Enescu (compozitor, 1881-1955)

„Cine îndrăznește învinge.”
Winston Churchill (Prim Ministru britanic, 1874-1965)

„Marile realizări sunt atinse nu prin putere, ci prin perseverenţă.”
Samuel Johnson (poet și eseist, 1709-1784)

„Ce gândim, ce ştim sau ce credem este de mică importanţă. Singurul lucru care contează este ce facem...”
John Ruskin (scriitor, 1819-1900)

„În mare parte, succesul stă în voința de a învinge.”
Seneca (filosof roman, 4 î.Hr. – 65 d.Hr.)

”Stai departe de oamenii care îţi micşorează ambiţia.”
Mark Twain (scriitor, 1835-1910)

„Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă.”
Warren Buffet (om de afaceri, n. 1930)

Orasul

Aseară, un bărbat, în timp ce dezlega integrame, o întreabă pe nevastă-sa:
- Partenerul de viaţă al femeii...
- Amant? răspunse ea.
- NU. Din trei litere!
- Bou?

Alexandru Popa

Orasul

Consiliul de administrație al Societății Agricole Otopeni,

a stabilit drepturile membrilor asociați pentru anul agricol 2014-2015 astfel:

700 kg grâu/orz la hectar sau 600 RON net pe hectar. 

Cerealele se livrează în zilele de luni, miercuri și vineri.

Banii se dau după 1 septembrie, marți și joi.

Orasul

Luna iulie a fost carcaterizată de liniştea cu care ne-am obişnuit, tulburată de două furturi de biciclete din scările unor blocuri ale căror uşi de acces sunt prevăzute cu interfon.
Din analiza modului cum au fost comise furturile, a rezultat faptul că au avut loc doar pe timpul zilei în intervalul orar 07.00-16.00, când oamenii se aflau la serviciu, bicicletele erau prinse de balustradă cu sistem antifurt, iar autorii au intrat în scara blocului apelând la întâmplare codul unuia dintre apartamente, al cărui locatar a deschis uşa scării blocului fără a cere detalii referitoare la motivul pentru care respectiva persoană doreşte să intre în bloc.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, niciun locatar nu a putut da relaţii despre autorii furturilor, motivând că după ce au deschis uşa scării blocului unui necunoscut, nu au ieşit pe scară să vadă cine anume a intrat şi mai ales ce face în scara blocului.
Reamintim pe această cale că scopul instalării interfoanelor la blocuri a fost acela de a nu permite accesul oricăror persoane în scările blocurilor şi ca urmare, protejarea contra furturilor a bunurilor dumneavoastră aflate în apartamente, pe scările blocului sau în spaţiile de folosinţă comună, respectiv balcoanele de serviciu şi boxele din subsoluri.

Când deschideţi uşa de la intrarea în scara blocului unor persoane necunoscute, aveţi în vedere faptul că:
- Prezenţa în scara blocului, a unor persoane necunoscute, prezintă un potenţial pericol pentru siguranţa bunurilor dumneavoastră şi ale celorlalţi locatari;
- Favorizaţi, în mod indirect, comiterea unor infracţiuni sau contravenţii;
- Toleraţi tulburarea ordinii şi liniştii publice de către persoane fără adăpost sau grupuri de tineri în căutare de locuri de distracţie.

Pentru evitarea situaţiilor enumerate mai sus, vă recomandăm următoarele:
- Nu permiteţi accesul nici unei persoane în scara blocului, decât după ce v-aţi lămurit în privinţa identităţii şi a intenţiilor acesteia;
- Sesizaţi imediat Poliţiei Oraşului Otopeni prezenţa persoanelor necunoscute care au intrat în scara blocului şi nu îşi justifică prezenţa;
- În cazul în care acestea pleacă până la sosirea poliţiei, reţineţi cât mai multe dintre semnalmente, în vederea identificării ulterioare;
- Ţineţi permanent încuiate uşile secundare de acces ale blocului (din spate).

Agent șef principal Mircea Mârtâcu

Orasul

Motto: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.”
(Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel, cap 12;21)

Citeşte mai mult...De ce cred în Dumnezeu? Pentru că există, pentru că m-am botezat în biserica noastră creștin ortodoxă, întâlnindu-mă pentru prima oară cu Sfintele Taine.
Să crezi în Dumnezeu este ca și când ai trăi sau respira. Atunci când vorbesc de Dumnezeu, îmi vin în minte imagini ale copilăriei cu bunicii din ambele părți, cu icoanele lor de pe pereți, cu rugăciunile lor spuse încet monosilabic dimineața, seara și de câte ori simțeau nevoia de a se destăinui Lui Dumnezeu. Erau oameni simpli care spuneau rugăciunile lor proprii sau din când în când mai citeau din Carte. Dar înainte de a fi credincioși, erau niște oameni care vorbeau cu bunătate, aveau o așezare a propozițiilor într-o logică firească atunci când povesteau anumite istorii ale vieții lor, erau generoși cu toți cei de lângă ei, făceau fapte bune pe care apoi să le povestească la rugăciune Lui Dumnezeu.
Ei și familia mea mă învățau să fac fapte bune și să mă comport frumos cu semenii mei, toate acestea înscriindu-se în dogmele creștine, după cum se știe.
Erau oameni cu bucurii și necazuri, cu neajunsuri și griji, pe care din când în când îi mai auzeam spunând „Doamne ajută!”; „Doamne, îți mulțumesc!” sau „De ce, Doamne?”, cu alte cuvinte, ei tot stăteau la vorbă cu Dumnezeu.
Transmiterea credinței se făcea liber, fără impuneri, prin povestiri frumoase, creându-mi un sentiment de încredere și libertate totală, explicându-mi totodată că omul creștin este un om care merge spre bine, spre frumos. Pe ei nu-i interesa de Marea Schismă sau de Sinoadele Ecumenice, ei știau un singur lucru: să-L iubească pe Dumnezeu.
În acest spirit și cu credință în Dumnezeu am gândit să dau viață unei reviste de istorie și teologie care se numește „La început era Cuvântul” și care apare de aproximativ doi ani.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Primăria oraşului Otopeni i-a premiat pe domnul Enoiu Ion și doamna Alexandra Manea pentru împlinirea a 90 de ani. Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 3.000 lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.

 

Citeşte mai mult...Sunt Enoiu Ion în vârstă de 90 de ani și locuiesc în orașul Otopeni din 1952 până în prezent. M-am născut în comuna Amărăști, județul Dolj. Am plecat din comuna unde m-am născut la vârsta de 15 ani și am venit în București, unde m-am angajat la Fabrica de Bere (Bragadiru) pentru a-mi câștiga existența. În această fabrică am lucrat până la vârsta de 21 de ani, când am fost încorporat în armată. Am făcut stagiul militar timp de 3 ani, după care m-am reangajat în armată, obținând gradul de subofițer M.A.N., activitate pe care am desfășurat-o până în 1980 când am ieșit la pensie.
Am fost căsătorit din data de 30 octombrie 1946, căsătorie în urma căreia au rezultat 4 copii, 3 băieți și 1 fată. Viața a decurs cu bune și rele.
În prezent locuiesc tot în Otopeni, cu fiica mea care are grijă de mine și de sănătatea mea. Mulțumim domnului primar pentru premierea mea.

Enoiu Ion

Citeşte mai mult...Ne-am hotărât să ne continuăm anii veții în comuna Otopeni, astfel ne-am cumpărat o casă cu teren în anul 1970. Eu împreună cu soțul meu, Gheorghe, avem doi copii și cinci nepoți pe care i-am crescut împreună.
Anul acesta la 6 ianuarie am împlinit 70 de ani de căsătorie. Tot anul acesta, eu, Manea Alexandrina, am împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, încă sănătoși și independenți.
Vrem să aducem mulțumiri domnului primar al orașului. Apreciem în mod deosebit deschiderea și căldura pe care o arată în mod constant Primăria, având convingerea că și pe viitor activitatea Primăriei se va desfășura la aceleași standarde. Vă mulțumim și vă rog să primiți sincerele noastre felicitări și recunoștință pentru profesionalismul și responsabilitatea de care dați dovadă.

Alexandrina Manea

Orasul

Citeşte mai mult...Timpul este de nedefinit, timpul astăzi este mai prețios decât orice. Cu toții ne plângem de lipsa timpului și de felul extrem de fluid, rapid și de neoprit în care curge el.
Despre timp există numeroase ipoteze conform cărora el ar trece astăzi mult mai repede decât în trecut, teorii potrivit cărora s-ar fi intensificat câmpul vibrațional al Pământului, ducând, după unii cercetători, chiar la creșterea vitezei de rotație a planetei în termeni practici și chiar și sub aspectul cifrelor reale. Nu putem nici infirma și nici confirma aceste ipoteze, însă ceea ce putem face este să reflectăm asupra realităților din viața cotidiană și asupra felului în care zilele, anotimpurile, anii și evenimentele parcă fug pe sub ochii noștri. Nu putem estima dacă acest fapt este determinat de tumultul vieții contemporane, de creșterea gradului de stres prezent în viețile tuturor și de multiplicarea evenimentelor care se succed deseori în chip amețitor și suprinzător ori dacă este produsul unor cauze de natură geofizică, geomagnetică și cosmică, factori care tind să împingă lumea în care trăim spre un alt orizont spațio-temporal, orizont care corespunde din plin atât unor avangardiste studii de fizică cuantică, domeniu științific care recunoaște și dovedește flexibilitatea barierelor aparent fixe ale lumii fizice vizibile, acceptând interacțiunea dintre ceea ce este văzut și ceea nu este văzut, cât și unor teorii provenite din spațiul filosofic ori chiar teologic care susțin teza comprimării timpului, teorii care parcă se lipesc surprinzător de complementar pe mecanismul logic al fizicii cuantice și pe aserțiunile științifice lansate în contextul teoriei relativității a lui Einstein. Răspunsul sigur nu-l putem da acum, însă în mod cert există ceva care ne scapă, mintea umană nefiind încă suficient de capabilă pentru a înțelege măcar în parte subtilitățile acestui plan perfect la milimetru pe care l-a desenat Creatorul și care nu cunoaște limite de spațiu, timp, cunoaștere ori mecanism de existență și pe care îl putem denumi „macrocosmos” ori dacă acceptăm ideea absolut viabilă în cercetarea fizicii recente a plurității de universuri și a timpului iluzoriu, timp care este o pură percepție, îl putem denumi „metacosmos”.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Copiii au fost, sunt şi vor fi cele mai importante fiinţe din viaţa fiecăruia dintre noi. Avem sau nu copii ori nepoţi, viaţa ne este un pic mai frumoasă, de fiecare dată când îi avem în jurul nostru. Pornind de la dragostea pentru copii şi frumos, de la dăruirea cu care începe şi duce la bun sfârşit orice lucru menit a crea o stare de bine, omul care este mereu alături de oricare dintre noi de aproape 19 ani, locuitori ai oraşului Otopeni, a adus în faţa pensionarilor noştri o mână de copii inimoşi care au ridicat sala în picioare şi au smuls ropote de aplauze. Aceştia sunt „Orchestra copiilor din Otopeni”.
Seara a început aşa cum ne place nouă, la clubul pensionarilor, cu multă bună dispoziţie şi emoţie. Bunicii au venit să-şi vadă nepoţii şi să se bucure împreună cu colegii lor de club de o seară “altfel”.
Alături de oamenii pe care-i iubeşte, a fost şi domnul primar Gheorghe Silviu Constantin, veşnic cu o vorbă bună pentru fiecare, bucuros să-i asculte pe copii ori de câte ori timpul îi permite. Cum emoţiile erau foarte mari, din toate părţile, domnul primar, mai obişnuit cu vorbitul în public, a spart gheţa dându-ne şi nouă, organizatorilor, dar şi copiilor curaj să începem...
Spectacolul a fost la superlativ. Copiii s-au întrecut pe ei, iar sala a reacţionat în consecinţă. Mare ne-a fost bucuria când am văzut aproape 100 de oameni în picioare, aplaudând o mână de copii cu inimi mari şi foarte mult talent, şi pe profesorul lor, Marian Alexandru.
Deseori ne întâlnim în viaţă cu momente în care cuvintele pe care le folosim nu sunt întotdeauna cele potrivite. Totuşi, de cele mai multe ori, faptele noastre, indiferent de vârsta pe care o avem, vorbesc în locul nostru.
În spiritul acestei idei, am ales ca despre Orchestra copiilor din Otopeni, să vorbească beneficiarii acestui eveniment, pensionarii noştri. De aceea îi voi lăsa pe ei să vorbească despre acestă seara de 29 Iunie 2015.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Mulţi dintre noi am trecut de nenumărate ori pe lângă Cazarma U.M.01668, de la marginea Otopeniului, fără să ştim exact ce se întâmplă în interiorul zidurilor acoperite de sârmă ghimpată. Vechea cazarmă istorică „Fort 3 Otopeni”, cunoscută de noi sub titulatura generică de Unitatea militară de transmisiuni, ascunde o istorie de 142 de ani de la înfiinţarea primei secţii de telegrafişti militari din armata României. Şi pentru că istoria nu trebuie să devină ea însăşi ISTORIE, a apărut în oraşul nostru, în vechea unitate militară de transmisiuni, un muzeu despre care mulţi dintre noi nu ştiam, şi anume, Muzeul comunicaţiilor şi informaticii, filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Despre muzeu am aflat de la domnul primar Gheorghe Silviu Constantin şi tot dumnealui ne-a facilitat participarea la festivităţile militare despre care urmează să vă povestesc.
În perioada 11-12 Iulie 2015, în incinta cazarmei U.M.01668, din şoseaua Bucureşti-Ploieşti km 12,5, la sediul Muzeului comunicaţiilor şi informaticii din cazarma Centrului de comunicaţii şi informatică strategice s-a organizat „Ziua porţilor deschise”, în colaborare cu Asociaţia „Pro Muzeum”, eveniment ce a avut ca temă „70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”. Evenimentul se află la a VIII-a ediţie. Principalul artizan al apariţiei acestui muzeu şi al organizării evenimentului mai sus amintit este domnul General maior (r) Cerăceanu Ion.
Despre ce este vorba? În primul rând despre dorinţa unor oameni cu suflet de a nu lăsa istoria să se piardă, amintindu-ne nouă, generaţillor mai tinere, că libertatea de azi s-a obţinut cu sacrificiul celor de ieri şi trezindu-le celor mai în vârstă amintiri din perioada în care stagiul militar era etapa de transformare a băieţilor în bărbaţi.
Dar, să revin la cum a decurs ziua de sâmbătă, 11 Iulie 2015, ziua deschiderii festivităţilor la Muzeul comunicaţiilor şi informaticii. Orele 9.00-9.30 dimineaţa cu mic, cu mare, ne-am adunat la Clubul Pensionarilor unde ne aşteptau două autocare pentru a pleca împreună, la U.M.01668 Otopeni. Cu toţii ştiam că mergem să vizităm Muzeul, dar nu ne aşteptam la ce a urmat...

Citeşte mai mult...

Orasul

Mai multe articole..

Pagina 1 din 31

Început
Anterior
1
Share on Myspace