Copiii au beneficiat de ultimele zile de vacanță. A început un nou an școlar. Copiii au iar grija școlii și învățatului, iar părinții mai multe griji și cheltuieli. Copiii vor rămâne nesupravegheaţi o mare parte a timpului, deoarece părinţii vor fi la serviciu. Școlarii vor folosi mijloacele de încălzire a hranei și mai târziu mijloace de încălzire de diverse tipuri (lemne, gaze sau încălzire centralizată) din gospodării.
Având în vedere consecinţele devastatoare ale focului necontrolat, necesitatea cunoaşterii şi aplicării normelor de prevenire, precum şi a mijloacelor de intervenţie pentru stingerea incendiilor constituie o prioritate a educaţiei cetăţeneşti încă din copilărie.
Încă din primele zile de școală cadrele didactice au obligația să organizeze lecţii în vederea instruirii şi pregătirii lor în domeniul apărării împotriva incendiilor, a calamităţilor naturale, precum şi a regulilor de comportare în situații de urgență. Un rol important în procesul de instruire pentru viaţă o au cadrele didactice din şcoală, dar și părinții.
Aşa cum în clasa întâi, înainte de a citi şi socoti, copiiI învață literele alfabetului şi cifrele, în prima lecţie tot așa trebuie să învețe mesajul unor indicatoare specific PSI care sunt amplasate în clădiri sau în vecinătatea acestora.
Aceste indicatoare sunt importante pentru că ele ne ajută să acţionăm pentru prevenirea incendiilor, iar în cazul producerii acestora, ne ajută să ieşim dintr-o clădire incendiată, respectând traseele cele mai scurte şi direcţia corectă de evacuare, ori să evităm pătrunderea într-o zonă periculoasă.
Copiii trebuie să cunoască atât binefacerile focului, cât şi efectele lui distrugătoare dacă nu este controlat. Pregătirea copilului pentru a-şi apăra viaţa în situaţii de urgenţă nu poate fi omisă din întreaga activitate de educare a omului, determinată de respectul pentru viaţă, muncă şi pentru cultură realizată prin învăţătură şi cunoaştere.
Focul este un prieten necesar, dar se transformă pe neașteptate în duşman. Este important să reţinem că pericolul vine mai repede atunci când este dispreţuit, din necunoaştere sau rea-voinţă.
Când focul nu mai poate fi controlat, este vorba despre un INCENDIU. Atunci este necesară intervenţia forţelor şi a mijloacelor de stingere pentru lichidarea acestuia.
Statisticile despre numărul incendiilor şi a pierderilor de vieţi omeneşti datorate jocului copiilor cu sursele de aprindere sunt elocvente. Pericolele generate s-au datorat inocenţei copiilor ori indiferenţei părinţilor faţă de riscurile focului. Carențele în pregătirea și educarea copiilor conduc la necunoaştere, la apariţia cauzelor care produc suferinţe. Cel care priveşte toate măsurile de prevenire cu uşurinţă va avea mari greutăţi concretizate în răni sufleteşti şi pagube materiale.
Copilul trebuie să ştie cum să se apere, să facă diferenţa între bine şi rău şi să reţină că focul necontrolat ne este vrăjmaş, iar scăldatul nesupravegheat de maturi şi în locuri necunoscute e deosebit de periculos.
Din totalul incendiilor care se produc în România anual, circa 70% au loc la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, reprezentând aproximativ 10.000 de incendii.
Adesea copiii repetă experimentele pe care le-au învăţat la şcoală ori le-au văzut în filme sau pur şi simplu îşi „realizează propriile descoperiri" punându-și în pericol viața și gospodăria în care locuiesc.
Pentru preîntâmpinarea cazurilor de incendiu, e necesar ca și copiii să reţină următoarele:
- se interzice jocul cu focul sau cu surse de aprindere!
Focul este fascinant, mai ales la vârsta copilăriei, când facem cele mai multe descoperiri privind natura. Tentaţia este cu atât mai mare cu cât un anumit lucru este interzis şi mai ales când, din inconştienţă, părinţii lasă chibriturile ori brichetele la îndemâna copiilor. De foarte multe ori „descoperirea focului" la o vârstă prematură a produs copiilor răni, boli, ori a afectat, adesea ireparabil, integritatea corporală sau a condus la decesul acestora.
- se interzice joaca la aragaz !
Gazul metan este un pericol atât dacă îl inhalezi, cât şi în prezenţa flăcării, provocând explozia, urmată eventual de incendiu.
Aprinderea aragazului se realizează pe sistemul „gaz-pe-flacără”, adică se aprinde întâi chibritul, apoi se deschide butonul aragazului. Nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie! Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde copiii nu pot ajunge!
- se interzic experimentele acasă!
Copiii sunt tentați să repete experimentele pe care le-au învăţat la şcoală ori să realizeze propriile descoperiri în urma vizionării unor filme.
- aparatele electrocasnice trebuie folosite doar în prezenţa adulţilor!
La cea mai mică neatenţie, aparatele electrocasnice (fierul de călcat, reşoul, fierbătorul) pot provoca arsuri sau pot conduce la incendii.
Exemplu: fierul de călcat încins uitat pe ţesături din materiale textile.
- se interzice jucatul la priză!
Când trebuie scos un aparat electric din priză, nu se trage de cablu, ci cu o mână se ţine bine de priză, iar cu cealaltă se trage ştecherul. Nu se pune mâna umedă pe prize sau pe aparatura electrică.
Aparatele electrocasnice vă pot provoca arsuri (fierul de călcat, reşoul, fierbătorul) sau pot conduce la incendii dacă sunt folosite necorespunzător.
Nu se introduc în prize sârme, fire sau alte improvizații. Există riscul de electrocutare.
- se interzice suprasolicitarea instalaţiilor electrice!
NU lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi! Pot fi oricând surse generatoare de incendiu. Învăţaţi-vă copiii cum să se comporte în cazul izbucnirii unui incendiu. În caz de incendiu sau alte pericole ce pot avea loc într-o clădire, este important a se urmări evacuarea cât mai rapidă și în siguranță a persoanelor.
În acest sens, în funcție de categoria persoanelor implicate, se stabilesc modalitățile de alarmare, comportamentul de adoptat în caz de urgență, atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinească „factorii responsabili desemnați. În situații de urgență educați copiii să sune urgent la numărul de telefon gratuit 112 pentru intervenţia pompierilor fără însă a face abuzuri care se pedepsesc de lege.
Focul fascinează copiii, de aceea trebuie:
Să ne gândim la copiii noştri!

 

Primăria orașului Otopeni
Inspector PSI – Protecție Civilă
Popa Cornel