IMPACTUL SCUTULUI ANTIRACHETĂ ASUPRA 
ROLULUI GEOPOLITIC PE CARE ÎL JOACĂ ROMÂNIA

Fără doar şi poate amplasarea Scutului antirachetă, conceput şi construit de Statele Unite, partenerul strategic al României, la Deveselu, în judeţul Olt, reprezintă un pas spre reconfigurarea rolului geostrategic, militar şi politic al României în Europa şi în lume.
Fără să ne mai îndoim, este cert că în acest ansamblu de apărare colectivă reprezentat de NATO, rolul pe care îl joacă ţara noastră va fi de acum încolo unul mult mai important, iar responsabilitatea pe care noi trebuie să ne-o asumăm, ca ţară de frontieră pe acest flanc estic al NATO, va fi mult mai mare.
Ceea ce este important de precizat în acest moment este faptul că odată cu amplasarea acestui Scut antirachetă, rolul României trebuie regândit. Avem nevoie de o Românie care să-şi regândească raporturile cu NATO, raporturile cu partenerul strategic, Statele Unite, şi cu ceilalţi aliaţi din cadrul Blocului Nord-Atlantic.
Şi spun acest lucru, deoarece inclusiv riscurile de securitate colectivă care sunt asumate de România în acest moment sunt mult mai mari, importanţa pe care România o joacă în acest ansamblu este mult mai mare şi misiunea pe care o are România în acest proiect transcontinental de apărare colectivă, reprezentat de NATO, este una mult mai importantă decât a fost până acum.
Cred că trebuie să înţelegem că a venit momentul în care să investim mai mult în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităţilor militare şi totodată partenerii noştri - şi mă refer, în primul rând, la Statele Unite - să conştientizeze că România nu este doar o ţară de frontieră a civilizaţiei occidentale, ci este un aliat care are dreptul de a-şi afirma şi a-şi pune în valoare propriile sale resurse, şi a-şi apăra propriile sale interese.
De aceea, unul dintre lucrurile foarte importante, în perspectivă, - şi dacă mă gândesc bine, văzând şi reacţiile pe care Rusia le-a avut până acum la amplasarea Scutului antirachetă în România, văzând această revenire militară chiar neaşteptată a Federaţiei Ruse - o reprezintă prioritatea înarmării României. Şi spun a înarmării, deoarece înarmarea, în primul rând, descurajează un potenţial conflict, dincolo de a fi o cauză a unui conflict interstatal.
Dar trebuie să gândim, să vedem care vor fi principalii paşi spre a ne recâştiga un anumit prestigiu şi a ne deroba de acest rol marginal pe care l-am avut până acum în acest ansamblu euroatlantic.
De acum încolo, România este mult mai importantă şi cred că ar trebui tratată ca atare, inclusiv de Statele Unite, care au avut până acum o prezenţă politică poate mult dimensionată, sub anumite aspecte, care ţin de politica internă şi relaţiile instituţionale din România. Şi avem nevoie de două componente principale de dezvoltare în raport cu aliaţii noştri nord-atlantici: componenta economică, care, din păcate, a fost neglijată în ultimii ani şi mai ales componenta militară, componenta dezvoltării capabilităţilor militare şi componenta schimburilor care ţin de acea capacitate a noastră de a ne regăsi ca o armată puternică şi o armată care poate să ţină piept oricărei ameninţări, indiferent din ce direcţie ar veni ea.
De aceea, în NATO, România trebuie să joace rolul unui pivot regional, un pivot regional care să construiască un ansamblu de apărare colectivă în această zonă estică a Alianţei Nord-Atlantice, alături de naţiuni precum ar fi, să spunem: Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, de ce nu chiar Grecia, Ţările Baltice, un ansamblu, un cordon, dar nu un cordon sanitar, ci un cordon de securitate regională, care să coboare de la Marea Baltică şi să ajungă până la Mediterana şi spre nordul Africii chiar. Spun acest lucru deoarece, în perspectivă, avem alte riscuri regionale, cauzate de degradarea situaţiei politice dintr-o ţară foarte importantă, membră a NATO - şi mă refer la Turcia, care parcurge un proces de islamizare şi care nu mai poate fi, din păcate, pe termen scurt - la cum se prezintă viaţa politică de acolo - un aliat sigur al Occidentului; ne referim la această reafirmare a intereselor geopolitice ale Rusiei, o Rusie care, cel puţin militar, îşi revine, în ciuda faptului că economico-social este măcinată de o serie de discrepanţe puternice şi ne referim la necesitatea de a asigura această zonă a Balcanilor. Şi, chiar în perspectivă, cred că NATO ar trebui să se gândească şi spre integrarea Serbiei, dincolo de animozităţile care au fost în trecut şi de Războiul din Kosovo din 1998-1999.
Ca atare, România trebuie să devină un factor activ în NATO, România trebuie să ridice capul sus şi trebuie să investească în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi a resurselor de siguranţă naţională.
De aceea, cred că România nu mai trebuie să fie băiatul care mătură frunzele în curtea unităţii NATO.

Daniel Gheorghe
Deputat PNL