Mereu in miscare. Multicolora. Sonora. Pitoreasca. Galerie de portrete. Peisaje.Evenimente. Costume. Roluri.Masti. Chipuri...

Strada, pentru ca despre ea vorbim,  nu mai este doar un spatiu de tranzit, care te duce si te aduce, trecere grabita dinspre undeva catre altundeva. Nu se mai subordoneaza unei destinatii.

Omul modern, claustrofob, constrans sa se sufoce in ,,cutiile de chibrituri"comuniste, in lifturi, birouri, cabine, metrou, tren, autobuze, autoturisme sau sali de asteptare, deschide avid fereastra spre piata publica.

In mozaicul ei incap  laolalta cu generozitate :spectacolul si balciul, nemuritorii si paiatele momentului, pasarea paradisului si gaita, fluturele si musca, trandafirul si papadia, valsul si maneaua, limuzina si caruta, micul si saorma, piscotul si gogoasa, rafinamentul si circul , intr-un amestec pe cat de pitoresc, pe atat de derutant valoric.

Strada e un spatiu viu. Si, din cand in cand, ea devine scena. Evenimentul cultural o face, ca prin miracol, un spatiu magic, ludic. E cazul fericit in care comunitatea culturala devine un nucleu de rezistenta impotriva mediocritatii, abrutizarii, a kitsch-ului social si politic.  Piata publica poate fi o aglomeratie. Dar si un refugiu. Caruta cu paiate. Dar si salvatoare arca a lui Noe, pentru cei alesi.

Cultura ultimelor doua decenii a iesit (si) in strada.Doar ca ...arta in strada este derutanta. Pentru ca strada este un spatiu al libertatii, cu beneficiile si capcanele ei. Te transforma din trecator in spectator. Iti schimba graba in asteptare. Opreste miraculos timpul.

Spectacolul iesit din sala in strada este generos, dar, lucru greu de inteles si acceptat de unii, restrictiv : Atentie! Acesta este un spatiu cultural ! Aici se intra cu respect ! Aici se asculta, nu se aude ! Aici se priveste, nu se vede ! Aici se rosteste, nu se spune !  Aici se traieste, nu se supravietuieste ! Aici e lumea - altfel !

De aceea, la spectacol, nu vii sa-ti plimbi catelul. Sa faci figuri cu bicicleta. Sa te dai cu rolele. Sa joci sotron. Sa scuipi seminte.Sa-ti iei portia de rachiu. Sa tricotezi cu entuziasm ultimele barfe. Sa-ti turezi motorul. Sa joci leapsa. Sa te cateri in copaci,pe scena  sau pe reflectoare. Sa culegi flori din rond, ca Scufita Rosie, din padure. Sa marchezi locul cu resturile existentei tale primitive si efemere. Ca nu e gara. (Si nici acolo...)

Dupa 20 de ani, avem, din fericire,  un public pentru folclor, pentru rock si pop, teatru, opera si opereta, vals, street-dance...Un public respectuos, atent, civilizat. Care aplauda recunoscator. Care a inteles ca spectacolul nu este doar cel de pe scena, ci si cel din piata publica. Si cel de pe scena te priveste. Chiar daca esti un anonim.

Cand esti invitat la spectacol, in piata publica, esti invitat la tortul culturii (gratis).    Unde unii savureaza portia si multumesc politicos. Altii stramba din nas (Iar tort? ).Ceilalti pretind ca au diabet, dar gusta pe furis. Unii, ca Hagi-Tudose, isi ling degetele si bombanesc: Scump! Scump ! Pe criza asta...Iar restul trec indiferenti, ca in gara, pe langa trenul care nu-i intereseaza.Multi chemati, putini alesi...

Si, pentru ca e toamna tarzie, spectacolele s-au mutat, pentru restul stagiunii, in sala, unde avem loja rezervata, oricand dorim. Cu o conditie : sa ne inchidem, totusi, telefoanele mobile !

Prof. Ioana Luminita Ungureanu

În Legea educației naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 10 ianuarie 2011, în dreptul articolului 7, stă scrisă următoarea frază: ,, În România, învățământul constituie prioritate națională. “ Afirmația poate părea paradoxală, căci dacă aruncăm o privire în culisele vieții de zi cu zi, observăm, vai, exact contrariul ! României ii pasă de orice, numai de educație nu ! Un uriaș malaxor al imbecilității se pune în mișcare, menirea lui fiind în principal abaterea de la lectură, cultură, meditație: de la limbajul vulgar al românilor de pe stradă, emisiunile și programele TV cretine și agramate până la comportamentul bizar al adolescenților de astăzi, pe care, fac eforturi să îl înțeleg…

Să nu ne ferim de intransigența tăioasă și aspră a acestor fraze ! Potrivit celebrei apoftegme a lui Aristotel, ,, Platon îmi este drag, dar mai drag îmi este adevărul… “, ar trebui să aducem puțină lumină în întunericul care zace în învățământul românesc, iar acestă lumină este însuși adevărul. Am auzit numai minciuni în legătură cu examenul de bacalaureat: profesorii slab pregătiți și incompetenți, sistem dezastruos, prost finanțat, camerele video care i-ar fi emoționat la culme pe elevi etc, etc. În definitiv, de ce nu avem curajul să spunem că elevii sunt singurii vinovați ? Sigur că și ceilalți factori reprezintă o realitate dureroasă, dar nu văd cum sistemul de învățământ din România a împiedicat absolvenții să confunde genul epic cu genul dramatic, sau să nu știe faptul ca Nichita Stănescu este un mare poet român și european, așadar barbat, nu femeie !

Educația și cultura au căzut definitiv in desuetudine, cel puțin pentru majoritatea adolescenților. Ele sunt anacronice, demodate, te fac să pari un ciudat. A citi astazi o carte într-un parc este aproape o lecție de umilință… În alte vremuri, lucrurile nu au stat chiar atât de prost. Marile popoare, plăsmuitoare de nemuritoare valori artistice au dat termenului de educație semnificații care au devenit faimoase: paideia la greci, humanitas la romani, bildung la germani, formation la francezi. Toate aceste denumiri înseamnă devenire, formare, împlinire spirituală, îndreptarea spre o țintă bine precisă.

Sistemul de învățământ, actul educativ, este, în fond, reductibil la două mari realizări: gândirea pe cont propriu, așadar LIBERĂ, DEMOCRATICĂ și capacitatea de a determina elevii să aleagă binele, frumosul, cumpătarea, vorbele frumoase, iar nu răul, grotescul, lipsa de bun-simț, vorbele vulgare sau promiscuitatea. Iată două mari realizări pe care ar trebui să și le însușească nu numai școlile, liceele sau universitățile din România, ci orice sistem de învățământ din lume.

Și la cine vom apela la finalul acestor considerații sumare (care, țin să precizez, nu judecă, așa cum sunt înclinați să creadă unii, ci doar observă anumite lucruri din lumea contemporană!), dacă nu la spiritele luminate, la marii creatori, care ne vor comunica cum pătrunde arta în lume ? Propun o mică ,, listă “ de cărți ale unor scriitori care ,, arată “ cum s-au format, în ce timp istoric s-au format, de ce este necesar un asemenea lucru pe Pământ: Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop ( poate cartea cea mai îndragită a lui Eliade, adevărat manifest al adolescenților inteligenți), Giovanni Papini – Un om sfârșit ( o scriere abolut superbă a unui scriitor sfâșiat de nostalgii, confuzii, tristețe, dar și măcinat de imposibilitatea atingerii Absolutului în cunoaștere: ,, Dacă veți continua să credeți…că sunt într-adevăr un om sfârșit, va trebui cel puțin să recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul ), Gabriel Liiceanu- Jurnalul de la Păltiniș ( personalitatea marelui filosof Constantin Noica bântuie în întregime acest jurnal, care este în definitiv un act de dăruire: Noica, maestrul, se dăruiește discipolilor săi, G. Liiceanu și Andrei Pleșu, desfășurând una dintre cele mai magnifice aventuri culturale. A se reține una dintre cele mai frumoase definiții ale necesității culturii și implicit a educației, ,,Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii este cu putință “ ), H. R. Patapievici- Zbor în bătaia săgeții    (autobiografia unui om și scriitor ce a copilărit în comunism, încercând să ,,se salveze prin prieteni și cărți “).

COSMIN-IONUȚ STANCU

Astfel, sosirea antrenorului Romică Bunică a avut loc într-un moment de cumpănă. Sigur, minuni nu se puteau face peste noapte. Cu toate acestea, fostul jucător al Otopeniului a reuşit să schimbe atitudinea formaţiei noastre, iar rezultatul s-a văzut in deplasarea de la Bacău, în faţa unei echipe aflată în suferinţă. Din oraşul lui Bacovia, C.S. Otopeni s-a întors cu un punct de aur, scor 1-1, deşi, dacă balonul expediat către final de Mugurel Dedu nu lovea bara sau ocaziile rarisime ale lui Iacob ar fi fost fructificate am fi putut obţine victoria. A urmat o înfrângere dură, în Giuleşti, în "optimile" Cupei României cu Rapid Bucuresti, diferenţa valorică dintre cele două echipe fiind mai mult decât vizibilă.

Din nou înfrângere, acasă, cu liderul Viitorul Constanţa într-un meci în care oaspeţii au avut o singură ocazie de a înscrie, dar au fructificat-o.

Decimata de accidentări, C.S. Otopeni a trebuit să strângă rândurile pentru partida cu C.F. Brăila. Elevii lui Romica Bunica au făcut-o exemplar şi au obţinut o victorie mare după euro-golul lui Ciprian Ursu.

A urmat o deplasare grea la Giurgiu unde C.S. Otopeni a intalnit echipa Astra II Ploiesti, intarita de la prima echipa cu 7 jucatori. Meciul a fost dominat in prima repriza de echipa gazda, dar ocaziile au fost impartite de ambele echipe. In repriza secunda chiar din primul minut echipa satelit a reusit sa inscrie printr-un sut din afara careului. In continuare fotbalistii lui Romica Bunica au dominat jocul, dar lipsa unor jucatori de valoare in compartiment ofensiv a facut ca partida sa se incheie cu scorul de 1-0.